Armenia era una dintre ultimele tari europene in care nu ajunsesem. Tot imi propusesem sa ajung, dar n-a fost sa fie. Am fost prin zona, in 2010, in Georgia, dar pe atunci aveam nevoie de viza pentru Armenia si, cum decizia de a vizita Georgia a venit asa, peste noapte, nu am mai avut timp si de viza armeana. E drept, nu aveam decat o saptamana si nu voiam sa pendulez asa, aiurea intre doua tari, asa ca am dedicat calatoria de atunci Georgiei. Anul acesta, imi expirau niste mile pe programul de loializare Miles & More si decisesem sa le “sparg” pe o calatorie in Armenia. Dar, la 1 ianuarie, cei de la Lufthansa au decis ca Armenia nu mai e in Europa, ci in Orientul Mijlociu, asa ca nu mai aveam nevoie de 30.000 de mile sa merg in Armenia, ci de 40.000. Cum aveam 30.000 si ceva de mile, nu mai puteam sa merg, asa ca am decis sa iau doar un bilet one-way. Si pentru ca zborurile spre si dinspre Erevan sunt al naibii de scumpe, am decis sa iau returul din Tbilisi… asa am avut ocazia sa descopar ce mult a evoluat si capitala Georgiei in ultimii cinci ani, de cand n-am mai fost pe acolo, si sa descopar si superba Autostrada Militara – dar despre asta o sa va povestesc alta data.

Armenia are o poveste trista si eroica. Armenii au o istorie multimilenara si se trag direct dintr-un popor numit “Urartu” de catre asirieni si care a format un stat candva in secolul XIII dinaintea lui Hristos, un stat care acoperea teritoriul actualei Armenii, dar si estul de azi al Turciei (leaganul de formare al armenilor, numit si Armenia de Vest) si ceva din actualul Iran. A fost un stat puternic si bogat, cu o cultura inaintata – dovada ca au ramas si numeroase inscriptii (spre deosebire de daci, de la care nu a ramas nimic). Urartu a fost distrus de mezi (aparent, stramosii kurzilor de azi), dar s-a intrupat ulterior in Regatul antic al Armeniei.

Armenia este o tara plina de legende, asa ca nu se putea sa nu existe si o legenda a formarii armenilor. Ei bine, armenii se trag direct din tata Noe, a carui arca, dupa cum bine stim, s-a infipt in muntele Ararat in momentul in care Dumnezeu a ordonat retragerea apelor. In consecinta, muntele Ararat are o semnificatie aparte pentru armeni, dar acest munte, din cauza pactului Lenin – Ataturk, se afla acum in Turcia, la doar cativa kilometri de granita cu Armenia (care este inchisa din cauza turcilor). Tot in Turcia, dar la doar cateva sute de metri de Armenia, se afla si istorica Ani, capitala Armeniei Mari, unul dintre fabuloasele orase ale regiunii, incurajata insa sa se distruga de catre autoritatile de la Ankara.

Pe langa ca se trag direct din tata Noe, armenii sunt extrem de mandri ca sunt primul popor din lume care s-a convertit la crestinism. Asta se intampla in anul 301, cu 12 ani inainte de faimosul edict de la Milano dat de imparatul Constantin, care nu facea din crestinism religia oficiala a Imperiului Roman, ci doar o autoriza sa functioneze legal. Ma rog, si aici e o legenda conform careia regele armean Tiridates III il aruncase intr-o groapa plina de serpi pe Grigore Iluminatorul, care propovaduia crestinismul. Ma rog, intre Tiridates si Grigore mai erau si alte probleme – tatal lui Grigore fusese un tradator care il ucisese pe tatal lui Tiridates. La un moment dat, Tiridates s-a imbolnavit si fata lui a inceput sa ia trasaturi de porc mistret si sa umble de-a lela prin padure. O ruda de-a lui Tiridates a visat ca doar Grigore, pe care toti il credeau mort (fusese aruncat in respectiva groapa cu vreo 13 ani in urma), il poate salva. Niste oameni ai regelui s-au dus sa investigheze si, surpriza, Grigore era bine mersi in viata. Zilnic, o crestina din zona se ducea si ii arunca o paine lui Grigore. Acesta a fost adus in fata regelui, a facut un miracol, vindecandu-l, si, bingo, regele s-a crestinat alaturi de toata familia si de clasele superioare si a declarat crestinismul religie de stat. Grigore a fost proclamat primul Catolicos (adica sef al bisericii, notiunea de catolic aparand cam 1000 de ani mai tarziu) al Armeniei si a devenit sfantul fondator al Bisericii Apostolice Armene (care este diferita de alte biserici, in ciuda parerii generale, armenii nu sunt ortodocsi, au biserica lor similara cu bisericile Estului).

Ma rog, istoricii laici, ceva mai carcotasi, cred ca aceasta convertire a lui Tiridates nu a fost determinata de vreo boala stranie, ci de interesul politic ca Armenia, facuta sandvici intre Marele Imperiu Roman si Marele Imperiu Persan, sa aiba o religie puternica si distincta de a vecinilor hrapareti – romanii urmau vechea religie greco-romana (armenii se inchinau cam la aceiasi zei ca romanii, dar care aveau nume diferite), iar persii erau zoroastrieni. Asa ca Tiridates a hotarat trecerea la crestinism pentru a-si intari pozitia in zona.

Secolele au trecut si armenii au fost loviti din toate partile de vicisitudinile istoriei. Dar, in mod cert, si datorita religiei nu au disparut ca popor, asa cum s-a intamplat cu multe neamuri din zona… Au fost ocupati de arabi, apoi de persi, au renascut ca tara independenta, construind fabulosul oras Ani (cel lasat de turci sa se distruga), au fost masacrati de mongolii lui Genghis Han si de turcomanii lui Timur Lenk care le-au spulberat statul, au renascut in Cilicia, la Mediterana, au fost distrusi si acolo si, la un moment dat, Armenia istorica a fost impartita intre Imperiul Otoman si cel Persan. In Persia, a intrat Armenia de Est (eu as numi-o nordica), iar Imperiul Otoman a ocupat Armenia de Vest. In Persia, armenii au dus-o ceva mai bine, dovada ca persii le-au acordat dreptul de a avea state vasale, dar conduse de principi armeni crestini in actualul Karabakh, pe cand otomanii nu.

In secolul al XIX-lea, rusii au trecut Caucazul si au inceput sa “manance” din posesiunile otomane si persane. Armenia de Est, cea ocupata de persi, a fost acum ocupata de rusi, lucru care le-a convenit intr-un fel armenilor. Dupa secole si secole, erau sub stapanire crestina. E drept, rusii nu au fost prea incantati de independenta bisericii armene, dar, desi i-au fost ingradite drepturile, armenii erau evident pro-rusi. Nu numai armenii din Armenia de Est, acum parte a Imperiului Tarist, ci si armenii din Armenia de Vest, sub ocupatie otomana. Asta s-a vazut cu ochiul liber in timpul Razboiului din 1877 – 1878 (noi stim despre acest razboi ca s-a desfasurat in Bulgaria si, in urma lui, noi ne-am declarat independenta, dar, de fapt, au fost doua fronturi – in Bulgaria si in Armenia), cand armenii otomani au sarit in sprijinul rusilor. Acestia au ocupat o parte din Armenia de Vest, apropiindu-se de lacul Van, al armenilor. Otomanii nu au uitat ca armenii (ca si ceilalti crestini din Imperiu) ii iubeau pe rusi, asa ca si-au ascutit armele.

Si le-au scos la iveala pe la inceputul secolului XX, cand au executat cateva pogroame in orase armenesti precum Adana sau Trabzon, dar mai ales in 1915, cand a venit ordinul “solutiei finale” – Imperiul Otoman a dat ordin ca toti armenii sa fie ucisi. Nu au reusit sa-i extermine, dar 1,5 milioane de armeni au fost ucisi de turci in timpul Primului Razboi Mondial. Acesta este “Genocidul Armean” de la inceputul caruia, anul acesta, s-au implinit 100 de ani si care continua sa fie principalul motiv de raca intre Armenia si Turcia.

Dupa Primul Razboi Mondial, Armenia si-a proclamat o republica independenta si democratica. Aceasta a reusit sa invinga trupele turcesti, dar pentru a supravietui a trebuit sa se predea sovieticilor. Drept “multumire”, Lenin va ceda Turciei Araratul, Karsul si o buna parte din Armenia de Vest (in prezent, complet purificata etnic), iar Azerbaidjanului sovietic Karabakhul si Nahicevanul. Armenia era ciopartita (actualul teritoriu al Armeniei reprezinta cam 10% din teritoriul Armeniei istorice), dar, cum-necum, supravietuise. Supravietuitorii genocidului se raspandeau in intreaga lume si, datorita harniciei si priceperii lor, multi vor deveni bogati si asta va ajuta enorm mica republica – actualmente, Armenia exista mai ales datorita diasporei care pompeaza bani in cea mai saraca tara din Caucaz (circa 80 – 85% din investitiile straine sunt ale diasporei) si ii ofera un lobby prin Occident de care doar evreii se mai bucura.

Evident, promit sa scriu pe larg despre Armenia, in care am stat cea mai mare parte din aceste doua saptamani pe care le-am petrecut in Caucaz. Ce pot sa spun este ca e o tara superba, cu niste peisaje de vis. Zona sudica este cam uscata, cu munti cu vegetatie parjolita, aducand mai degraba cu stepele anatoliene decat cu verdele din Caucaz. Dar odata ce treci de Goris si intri in Karabakh, peisajul se schimba brusc – verdele preia puterea si, peste tot, pe Karabakhul muntos, e plin de pomi verzi. Din pacate, am avut parte de o vreme foarte proasta in Karabakh (sa fi fost mana azerilor?), asa ca nu pot spune ca m-am bucurat prea mult de frumusetea acestui taram aflat sub asediu. In nord, este verde… de altfel, undeva la nord-vest de lacul Sevan este un tunel lung de vreo 2 – 3 km (evident, finantat de un armean bogat din diaspora), dupa care se schimba imediat atat climatul, cat si tipul de vegetatie – la sud, era soare si iarba uscata, un peisaj galben, iar dupa ce am iesit din tunel, nor (mai apoi, s-a risipit), dar toate dealurile, inverzite! Incredibil.

Erevanul nu are niste monumente iesite din comun (“Cascadele” inca n-au fost terminate, fiind aproape terminate de un armean din diaspora care, din pacate, a murit), in schimb este un oras placut, un oras in care, pur si simplu, te simti bine. Are o atmosfera mediteraneana, strazile orasului fiind extrem de animate si de vesele odata cu caderea serii… de altfel, in Erevan am simtit ca e sambata seara in fiecare seara :). Mi-au placut show-urile de lumina si apa din Piata Republicii, dar si multe alte locuri despre care voi scrie.

In schimb, manastirile armenesti sunt cu adevarat magnifice. Construite in zone indepartate, ascunse de navalitori, de obicei intr-un cadru natural de o frumusete aparte (munti sau pe malul asprului lac Sevan), manastirile armenesti nu sunt numai niste bijuterii arhitecturale, ci si niste cladiri memorabile si, datorita cadrului natural – fie pe malul lacului Sevan, fie sub maretul Ararat, muntele sfant armenesc, fiecare biserica pe care am vizitat-o a fost o surpriza si o incantare.

Armenii, de asemenea, mi s-au parut printre cei mai relaxati si bine-crescuti oameni. Nu cred sa fi vazut nicaieri in lume soferi mai toleranti precum cei din Erevan. Chiar daca erau tipi cool la bordul vreunui Lexus (cred ca jumatate din productia mondiala de Lexusuri se afla la Erevan. Cealalta jumatate, la Kiev), opreau pentru fiecare pieton ametit, chiar daca acesta nu se afla pe vreo trecere de pietoni, ci traversand aiurea prin mijlocul drumului. Nu nervi, nu injuraturi, nu claxoane (nu mi-aduc aminte sa fi auzit vreun claxon, in toata Armenia), pur si simplu, oprea, lasandu-te sa traversezi, chiar daca nu aveai nici cel mai mic strop de prioritate. Pietonii, daca vedeau ca pozezi sau filmezi ceva, te ocoleau de departe, pentru a nu-ti deranja cadrele… Sincer, o tara care sa te unga pe suflet. Dar despre Erevan, Karabakhul de munte, turele pe care le-am facut, va promit ca voi reveni cu povestea.

Imagini Armenia

Ararat, muntele sfant al Armeniei

Grigore Iliuminatorul si Regele Tiridates

Catedrala Mantuirii Neamului versiunea armeana – Catedrala Sf. Grigore Iluminatorul

In groapa asta, ar fi vietuit Grigore vreo 13 ani pana sa-l lecuiasca pe rege

Erevanul cel cool si modern – North Avenue

Cascadele din Erevan – un muzeu de arta moderna de mare clasa

Si cum se vede centrul Erevanului din varful Cascadelor

Galerie de Arta in aer liber

Erevan, este un oras al artelor

si al sportului … aici va juca echipa Romaniei in preliminariile Campionatului Mondial de fotbal Rusia 2018

Cum ziceam, peste tot (inclusiv din aeroport), este rememorat Genocidul armean. Iar ideile sunt foarte intelgente

Recongnize genocide !

Seara in Piata Republicii

Spectacol de muzica, lumina si apa

Autogara din Erevan. Oldies, but goldies 🙂

Peisaj din Armenia – in sud, destul de sterp

Inaintea tunelului – un pic de verde

Dupa tunel – paduri, paduri, paduri

Spre piata

Manastirile astea armenesti se afla in locuri extrem de pitoresti…

Mancare traditionala – acasa la cineva