10 minivacante de 3 zile in Europa la 299 euro. Dar ce sa faci in astea 3 zile (ep. 2). Madrid, Munchen, Paris, Roma, Valencia

11. Fontana di Trevi

Ieri va povesteam ce poti sa faci daca te duci intr-o minivacanta intr-unul dintre cele cinci orase europene de pe lista de oferte Paralela 45. Era vorba despre Amsterdam, Atena, Barcelona, Bruxelles si Londra. Astazi, o sa scriu si despre celelalte cinci orase aflate in oferta (va reamintesc, 299 euro pentru transport cu Tarom + 3 nopti de cazare in hotel 3 stele + o surpriza in functie de orasul pentru care optati). Azi, voi incerca sa va dau sugestii pentru celelalte cinci orase – Madrid, Munchen, Paris, Roma si Valencia… doua zile in oras si o zi undeva prin preajma. Asa ca …

Madrid

Capitala Spaniei a intrat intr-un con de umbra in ultimele decenii in defavoarea mai artisticei capitale a Cataloniei, Barcelona. Atat din punct de vedere fotbalistic, cat si turistic. As zice ca acest con de umbra nu este cu adevarat justificat, dar trebuie sa recunosc ca Barcelona e “peste”. Dar si Madridul este un oras absolut incantator. Solutia? O minivacanta la Madrid si una la Barcelona ;). Si apoi imi spuneti care este verdictul vostru.

Ziua 1 – Incepe ziua de la Palatul Regal. Acesta se poate vizita si merita pe deplin sa-l vezi. Apoi, ia-o pe strazile pietonale sau aproape pietonale spre Puerta del Sol pentru ca, intr-un final, sa ajungi in superba Plaza Mayor. De aici, incet, incet, spre Parque del Buen Retiro pentru a vizita Muzeul Prado. Este, probabil, unul dintre cele mai concentrate muzee de arta ale Europei. Este la acelasi nivel cu Luvrul sau cu British Museum, dar intr-un spatiu mult, mult mai mic.

Ziua a 2-a – Pentru multi, Madridul inseamna Real Madrid. Daca ajungi intr-o zi cu meci, du-te la un meci, daca nu, cel putin poti vizita legendarul stadion “Santiago Bernabeu” si muzeul lui Real. Recomandarea mea mai este sa iei trenul spre Nord, pentru a vizita extraordinarul palat de la Escorial. E cam la o ora, o ora si ceva cu trenul si merita cu prisosinta.

Ziua a 3-a – Du-te la Toledo, fosta capitala a Spaniei, unul dintre cele mai frumoase orase medievale ale Spaniei. Capitala mutandu-se la Madrid, Toledo a fost scutit de modernizare, asa ca vei descoperi atmosfera secolelor trecute ale Spaniei. VIziteaza celebra fortareata care se afla in legendele oricarui franchist spaniol care se respecta, pierde-te pe stradutele pline de sarm, nu rata Catedrala si imensul sau altar si, intr-un final, cauta urmele lui El Greco, cetateanul de onoare din Toledo. Ca bonus, daca te duci cu trenul, ia-l din gara Atocha, unde vei descoperi o inedita gradina tropicala cu palmieri si liane!

 

Munchen

Spui Munchen, spui Oktoberfest. Dar sa stiti ca orasul asta are mult mai multe lucruri si locuri de admirat, pe langa sfanta bere bavareza. Care, nu va fie frica, se bea tot anul! Trebuie doar sa intrati in vreuna dintre marile beer hall-uri din Munchen.

Ziua 1 – sa stiti ca Munchenul este un oras pitoresc, cu o zona veche care merita luata la pas. Asa ca ia-o la pas de la intrare, de la Karlstor, poarta de intrare in orasul vechi pe strada comerciala pietonala. Nu uita Frauenkirche la stanga si du-te pana in centrul orasului in fata Primariei (care seamana izbitor cu cea din Bruxelles). Aici este Marienplatz, inima vechiului oras. Urca-te in turnul bisericutei de langa, pentru o panorama de nota 10, si apoi nu rata fostul palat regal al principilor bavarezi, Munich Residenz. In imprejurimi, vei descoperi Gradina Engleza, unde te poti relaxa in voie in caz ca vremea iti da ocazia. Daca nu, revino pe strazile centrale ale orasului si descopera o “beer hall” – Zum Augustiner, unde poti bea in voie bere bavareza si sa mananci carnati bavarezi. Munchenul are vreo 6 marci istorice de bere, asa ca daca esti mai degraba fan Hofbrau, beraria respectiva se afla ceva mai sus de Marienplatz. Orice harta iti va indica locul unde il poti gasi.

Ziua a 2-a – Renunta la centru si cauta periferiile orasului si vei descoperi niste locuri foarte faine. In primul rand, descopera istoria glorioasa a fotbalului bavarez si a echipei sale nr. 1, Bayern Munchen la Allianz Arena, dar nu rata nici Olympia Park, construit pentru Jocurile Olimpice gazduite de Munchen in 1972. Apoi, Germania = automobile, iar BMW este brandul-simbol al Munchenului… asa ca nu rata BMW Welt, muzeul celebrei masini bavareze. Stiu, dupa caderea Cortinei de Fier, fara voia constructorului, BMW a devenit un simbol al mafiotilor est-europeni, dar ce conteaza… mai ales ca BMW se pare ca nu a trucat cifrele de poluare ale modelelor sale. Si pentru ca suntem in Munchen, nu se poate sa nu mai vizitezi o berarie… ar fi si pacat.

Ziua a 3-a – Desi se afla destule orase dragute prin apropiere, personal as avea doar o alegere clara – palatele extravagantului rege Ludwig al II-lea, de la sud de Munchen – Neuschwenstein (care se pare ca a jucat rolul de model pentru castelul animat al lui Walt Disney) si Hohenschwangau. Sunt exact castelele din cartile de povesti pentru copii… in realitate!

 

Paris

Este prima capitala europeana pe care am vizitat-o, asa ca a ramas undeva in corazon. Am auzit si oameni care contesta Parisul, e treaba lor, mie imi place si imi place mult, indiferent de cate ori m-as intoarce acolo. Pentru ca Parisul are poezia lui, atmosfera lui si monumentele care nu te pot lasa indiferent.

Ziua 1 – Ia la pas celebra magistrala istorica. O poti lua din varful dealului, de la Arcul de Triumf (da, urca-te pentru o panorama a orasului), ia-o pe Champs Elysees, celebrul bulevard parizian pana in Place de la Concorde. De aici, soseaua deviaza pentru a face loc lui Jardin de Tuilleries si, incet, incet, ajungi in gradina Luvrului, unul dintre faimoasele muzee ale lumii. Stiu, iti trebuie cateva zile bune pentru a vizita Luvru, dar in cateva ore poti sa ai parte de o portie de arta unica. Dupa ce vizitezi muzeul, ia-o pe la Centre Pompidou, poate gasesti deschis atelierul lui Brancusi, care e fix langa Pompidou, si apoi ia un metrou spre Nord, pentru a vizita minunatul cartier Montmartre si a intra in atmosfera sa boema. Nu rata apusul de soare de langa Sacre Coeur si apoi coboara in Place Pigalle. Daca ai ceva bani de cheltuit, mai degraba asisti la un spectacol de la Moulin Rouge, decat sa ii dai pe mai stiu eu ce nimicuri.

Ziua a 2-a – Ai fost prin nordul Parisului, e timpul pentru jumatatea sudica. Incepe cu insula din mijlocul Senei. Nu rata Notre Dame, dar pentru nimic in lume sa nu treci indiferent pe langa mai putin celebra biserica Sainte Chappelle, care are unele dintre cele mai frumoase vitralii din lum! Pentru cea mai frumoasa panorama a orasului, du-te sa te urci pe blocul Montparnasse. Stiu, toata lumea vrea sa se urce pe Tour Eiffel, dar cea mai frumoasa panorama nu e acolo, ci pe Montparnasse. Pentru ca din Montparnasse poti admira silueta provocatoare a Turnului Eiffel, pe cand din Eiffel poti vedea doar silueta cam plictisitoare a Montparnasse-ului. In ambele locuri, vei vedea tot Parisul

De aici, du-te totusi la Turnul Eiffel pentru a-l admira de aproape si, mai apoi, fa-i o vizita lui Napoleon la Domul Invalizilor. Pentru un pic de modernism, ia metroul si du-te in La Defense, raspunsul Frantei dat Mannhattanului. Existau niste planuri marete la un moment dat, voiau sa ridice cel mai inalt bloc din lume (“Tour sans Fin” urma sa fie numit, ce poetic), dar n-a fost sa fie. Franta nu mai e ce era.

Ziua a 3-a – Ce poti vedea in jurul Parisului? Ai multe, dar v-as da doua optiuni. Daca aveti copii, duceti-va la Eurodisneyland, daca nu, duceti-va la Versailles, pentru a descoperi varful absolut al arhitecturii de palate frantuzesti. Iar intr-o tara cu mii si mii de palate, va dati seama ce inseamna varful absolut :).

 

Roma

Iubesc Roma, iubesc nebunia acestui oras, iubesc cladirile sale istorice, iubesc bucataria sa, iubesc motoretele si fantanile si, mai ales, inghetata de la coltul lui Fontana di Trevi. Am fost de mai bine de zece ori prin Roma (am si rude stabilite aici) si de fiecare data nu ma pot abtine sa nu o iau la fuga sa revad colturile orasului vechi… Roma nu a fost construita in sapte zile si nici tu nu poti vedea totul in sapte zile. Asa ca incearca sa condensezi in trei :).

Ziua 1 – Rezerv-o centrului istoric. Ia-o din zona marilor urme ale civilizatiei imperiale: Forul Roman, Colosseum si, mai ales, Columna lui Traian, certificatul de nastere sculptat in piatra al poporului roman. Nu rata apoi locuri faine in care poti sa stai si sa savurezi atmosfera – Piazza di Spagna cu treptele sale, Piazza del Popolo si bisericile sale gemene, Fontana di Trevi cu freamatul ei (nu rata sa arunci o moneda stand cu spatele si sa iei o inghetata de la gelateria din colt), Panteonul, terminand en fanfare in Piazza Navona, fostul hipodrom imperial al Romei, unde nu trebuie sa ratezi o masa la restaurantul Ponte e Parione. Te vei linge pe degete J. Si, apoi, pierde-te pe stradutele pline de poezie ale centrului istoric.

Ziua a 2-a – dedic-o Vaticanului si comorilor sale. Viziteaza, evident, impunatoarea catedrala San Pietro, centrul lumii catolice, dar baga mana in buzunar pentru a plati sa urci pe acoperis pentru o panorama unica si memorabila a Cetatii Eterne. Apoi, nu rata Muzeul Vaticanului… pentru ca merita sa descoperi lucrari de arta unice intr-o tara care a pus arta pe un piedestal neatins in multe alte colturi ale lumii. Apoi, retrage-te pentru poze si panorame in vechiul mausoleu al Imparatului Adrian, fiul adoptiv al lui tatuca Traian, transformat in citadela de suveranii-pontifi (astazi se numeste Castel Sant Angelo). Si apoi ia metroul si du-te in Trastevere, pentru a descoperi zona iubita de romani… care au cedat centrul istoric turistilor.

Ziua a 3-a – Cum ziceam, poti explora Roma si sapte zile si nu te vei plictisi. Chiar deloc! Dar daca vrei sa dai si cu nasul in afara orasului, ai de ales intre haosul admirabil de la Napoli si Disneylandul renascentist de la Florenta. Ambele sunt niste orase care merita, merita vizitate, dar sunt atat de diferite… De gustibus.

 

Valencia

Valencia se afla, de asemenea, pe oferta celor de la Paralela 45. Din pacate, este unicul oras din cele zece din oferta de 299 euro in care nu am fost, asa ca nu as dori sa va recomand ceva “din carti”. Daca insa ati fost la Valencia, as aprecia daca ati putea sa adaugati recomandarile voastre.

 

Cam astea sunt recomandarile mele pentru ce sa faci timp de 3 zile in aceste 5 orase europene aflate in oferta Paralela 45. Daca ati fost in aceste 10 orase si ati vazut niste locuri faine care nu trebuie ratate, v-as multumi sa le mentionati aici, jos, la comentarii. Sigur ajuta pe cineva :).

01. Placa Espana - Madrid

Plaza de Espana, centrul incontestabil al Madridului

02. Palatul Regal din Madrid

Palatul Regal din Madrid

03. Plaza Mayor

Plaza Mayor

04. Karl's Tor Munchen

Karls Tor – intrarea in orasul vechi din Munchen

05. Primaria din Munchen

Primaria… aproape o copie a celei din Bruxelles

06. Strazile din Munchen

Pitorestile piete din centrul Munchenului

07. Turnul Eiffel

Silueta inconfundabila a Turnului Eiffel

08. Domul Invalizilor

Domul Invalizilor, rezidenta lui Napoleon de astazi

09. St. Chapelle

St. Chappelle – poate cele mai frumoase vitralii din lume, Din Franta, sigur !

10. Vatican

Impresionanta bazilica San Pietro Vatican

11. Fontana di Trevi

Fontana di Trevi – arunca o moneda !

12. Colliseum

Colliseumul e la Roma de 2000 de ani !

Tripsta-logo
Categorii:
Franta · Germania · Italia · Paralela 45 · Spania

Comentarii

  • paul spune:

    e vreuna din aceste minivacante cu plecare din timisoara???

  • Ovidiu spune:

    În ceea ce privește excursia la Roma, în a treia zi aș recomanda o vizită la Tivoli, care este mult mai aproape decât Florența sau Napoli. Acolo poate fi vizitată Villa Hadriana, vechea reședință a împăratului Hadrian, fiul adoptiv al lui Traian, dar, mai ales, Villa d’Este, cu ale sale grădini uimitoare, cu cele o mie de fântâni ce creează o atmosferă unică. În plus, atât Napoli, unde am fost, cât și Florența, pe care sper să o vizitez cândva, cred că merită mai mult decât o singură zi.

    • Mihai spune:

      Roma:
      In primul rand, Roma nu poate fi vizitata in doar 2 zile. Eu am stat aproape o saptamana si tot nu am avut timp sa vad tot ce imi propusesem, tropaind de dimineata pana seara. Am dedicat o zi si pt. Tivoli insa se pierde mult timp, am pierdut vizita la 2 biserici importante din Roma, s-au inchis pana ne-am intors noi. Desi sunt doar 60km distanta, trenul face o ora si vine cam rar, asa ca trebuie planuita atent vizita. Noi am apucat sa vedem doar vila d’Este, unde am stat mult timp admirand gradina si jocurile de apa (de vizitat in sezonul florilor, iarna nu cred ca are prea mult haz). Retroactiv, acuma as fi preferat sa mai dau o tura prin Roma in ziua respectiva…

      Si da, Florenta merita mai mult de o zi.
      Napoli in sine merita o zi, dar ai pe langa 2-3 alte obiective care ar trebui vizitate, daca tot ai ajuns pana acolo:
      – insula Capri (asta consuma sigur o zi)
      – Pompei
      – Vezuviu

      Mare atentie, pt cozi cat mai scurte luati bilete online, cu programare, se poate si la Colloseum/Forul roman (ales ziua) si la Vatican (cu zi si ora). Altfel riscati sa pierdeti 2 ore la coada…

      Paris:
      Exista 2 locuri de unde turnul se vede foarte interesant:
      – Trocadero, de dupa fantanile arteziene. E chiar langa turn, merita o mica plimbare daca ati ajuns acolo.
      – De pe terasa de la etajul 7 al magazinului Lafayette. In Decembrie, am prins un apus cu soare rosu chiar in spatele turnului.

      Munchen:
      In Marienplatz, sus pe turnul primariei exista niste figurile care prind viata (cu fundal muzical) de cateva ori/zi. Posibil sa depinda de sezon/zi din saptamana, eu le-am prins si la ora 11:00 si la 17:00, dar in vizite diferite.
      Iar ca recomandare, pe langa cele deja mentionate in articol: Deutsche Museum, sunt de fapt 3 locatii, se poate lua un bilet pt toate 3 sau doar pt una (o locatie e un aerodrom in afara orasului)

  • stelian spune:

    Am o intrebare…ce ii drept nu are legatura cu articolul….merg luna viitoare in Eilat Israel pt plaja o saptamana…..si am citit azi pe net tot felu de chestii cum ca daca am fost in Dubai sau Maroc nu ma vor lasa sa intru in Israel???…..culmea anu asta am fost in ambele tari…..ii adevarat ce am citit?

    • Imperator spune:

      Dubai si Maroc, in mod normal nu ar fi probleme. In mod normal. Dar tinand cont ca sunt sanse mari sa inceapa cea de-a treia Intifada, nu stiu ce o sa mai fie peste o luna.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest