Mai acum cativa ani, ma uitam pe toate hartile companiilor aeriene care operau in Romania si toate, absolut toate se ambitionau sa zboare doar la Londra. OK, Londra e un centru imens, foarte multi romani traiesc aici (ma rog, dupa Brexit, vor fi expulzati), este si un centru turistic de prim ordin, dar exista locuri interesante si in afara Londrei. Si, de vreun an si ceva, au inceput sa apara curse spre diverse alte orase… Glasgow, Liverpool, Birmingham. Ultima ruta spre UK anuntata de cei de la Blue Air este cea spre Birmingham, cel de-al doilea oras, ca marime, din Marea Britanie. Tarifele incep de la 129 de lei (28 de euro) one way pentru zboruri efectuate prin octombrie, dar si acum, vara, puteti gasi tarife chiar sub 100 de euro. Dar sa vedem ce ai de vazut si de facut prin Birmingham.
In ultimele secole, Birmingham a fost poreclit „atelierul lumii”, pentru ca aici se aflau numeroase fabrici si uzine care au creat Revolutia industriala ce a propulsat Marea Britanie in pozitia de cea mai mare putere economica, politica si militara a lumii. Vremea a trecut, Marea Britanie a devenit o putere de mana a treia, iar fabricile cu care se mandrea Birminghamul s-au inchis aproape toate, porecla de „atelierul lumii” fiind preluată de Guangzhou. Asa ca Birminghamul a trebuit sa se redefineasca, iar astazi este o destinatie culturala si de shopping, mai putin de afaceri. Dar care ar fi cele mai importante lucruri de facut si de vazut in Birmingham?
- Cadbury World. Hai sa incepem cu o atractie dulce. Da, astazi Cadbury este detinut de o firma americana (Mondelez), dar initial era o ciocolata britanica, fabricata pentru prima oara la Birmingham, in 1824. Poti vizita un muzeu al ciocolatei si al lui Cadbury, poti arunca un ochi prin fabrica (pana una alta, inainte de a o muta in China, Cadbury se mai produce in Birmingham) si, mai ales, poti degusta celebra ciocolata.
- Sareholl Mill. Este una dintre zecile de mori care puneau in miscare cu forta apei industria atelierului lumii. Pe aici si-a petrecut copilaria J.R.R. Tolkien, faimosul autor al „Stapanului Inelelor”, si se pare ca pasnicul Shire al hobbitilor i-a fost inspirat de aceasta zona (ma rog, Tolkien are foarte multa imaginatie).
- Museum of Jewellery Quarter. In Birmingham nu s-au construit doar fieratanii brute, ci si bijuterii delicate. Unul dintre fostele ateliere de bijuterii a fost transformat in muzeu… Mai ales ca Birmingham inca produce bijuterii.
- Birmingham Botanical Gardens. Fiind un iubitor de flori, imi e foarte greu sa nu recomand vreo gradina botanica faina, din orice oras. Iar gradina botanica din Birmingham este chiar faina.
- Villa Park. Ca si orasul, care a decazut dintr-o mare putere economica, echipa Birminghamului, Aston Villa, nu mai este ce a fost odata. Este unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din lume, fondat in 1874, a castigat de sapte ori campionatul si o data Cupa Campionilor Europeni, dominand fotbalul european in anii ’80, dar care, din pacate, anul acesta a retrogradat. Cu aceasta ocazie, uratul proprietar american al clubului a vandut Aston Villa unui om de afaceri chinez, sa speram ca va readuce Aston Villa in prima divizie. Dar si asa, in a doua divizie, este o placere sa asisti la un joc de fotbal in Marea Britanie.
Cam astea ar fi cele mai interesante (si variate) locuri de vizitat in Birmingham. In caz ca va bate gandul sa-l vizitati, puteti verifica pretul biletelor de avion aici.
Voi ati fost in Birmingham ? Ce ati adauga la lista de „obligatoriu de vazut”? Multumesc!
Romani expulzati dupa Brexit? Serios? Asta de cand? Sunt 3 milioane de cetateni UE in UK, e practic si teoretic imposibil de a expulza atatia oameni. Te rog, corecteaza eroarea.
Plus ca probabil nu va fi nici un brexit.
De la intrebatul oamenilor ce parere au pana la punerea in aplicare a parerii e drum lung.
Vila e una din echipele orasului. Birmingham City e cealalta importanta, mai ales ca au fost si ei in premier league pana acum vreo doi ani
Când am fost prima dată in Birmingham, am observat lipsa completă de informații pe blogurile de turism de la noi, lucru incredibil ținând cont de câți români sunt în zona. M-as fi așteptat ca măcar ei sa povestească ceva mai mult despre oraș şi zonă. Articolul acesta este binevenit in blogosfera românească.
La ce ai scris tu, eu aş adăuga Biblioteca din Birmingham (fabuloasă din toate punctele de vedere – intrare liberă), Birmingham Museum & Art Gallery (intrare liberă), Symphony Hall (merită mers la un concert aici), Catedrala, Aston Hall, zona Bulling, Centrul de Viata Subacvatică.
Birmingham, cu multiplele lui clădiri impunătoare si foarte elegante, din vremea victoriană (The Victoria Law Courts nu trebuie ratată), cu sutele de puburi, cu amestecul lui de englezi-indieni-arabi-est europeni (desi ordinea poate ar trebui schimbata; ai șanse sa vezi pe stradă mai mulţi indieni si arabi decat englezi) are un anume farmec.
Cu toate acestea, obiectiv vorbind, din punct de vedere TURISTC – caci asta analizam- Birmingham nu e nici Londra, nici Edinbourgh si nici macar Liverpool. Asta, dacă ne rezumam doar la oraș. Dacă, însa, ne decidem sa ieșim din Birmingham datele problemei se schimba semnificativ si Birmingham devine un must pentru orice pasionat de călătorit in UK.
Bun, deci dacă sunteți pasionat de călătorii si vreți sa profitați de zborurile directe Buc-Birmingham operate de doua companii aeriene, eu va recomand:
1. Luaţi in calcul un abonament de autobuz de 7 zile. Costa 13 lire. Pentru comparație cel pe o zi e 4 / 4,4 lire iar călătoria simpla e 2,2 lire. Biletul acoperă si drumul de la aeroport-centru (bus 97/97A, 900/900A) . Daca nu aveti abonament si optati pt plata fiecarei calatorii, aveti grija ca la fiecare urcare in autobuz sa aveti suma exactă. Soferul nu intra in contact cu banii vostri si nu va poate da rest.
2. înainte de a achiziționa biletele de avion, uitați-va la cazări căci diferențele de preț intre zilele săptămânii si week-end pot fi majore. O cazare care in timpul sapt costa 40 de lire, in weekend era 115/ noapte.
3. luati in calcul un duo Birmingham – Liverpool; plecati spre Liverpool si sa va intoarceti din Birmingham. Trenul intre Birmingham si Liverpool face mai putin de 2 hr – Virgin Trains – si, dacă va cumpărați biletele online cu 2-3 zile înainte prețul va fi sub 10 pounds. Dacă lăsați pe ultimul moment, la ghișeu, riscați sa dați si de trei ori mai mult.
Să ne întoarcem la împrejurimile orașului Birmingham. Desigur ideal ar fi sa aveți la dispoziție masina, dar, chiar si in lipsa ei, toate aceste orașe sunt extrem de accesibile gratie transportului feroviar care este la superlativ in UK
– Stratford upon Avon (la 40- 50 de minute de mers cu trenul, sub 8 lire bilet dus/ întors in aceeași zi). Oraşul lui Shakespeare si cu asta am zis tot, o bijuterie, e plin de clădiri de la 1500 – 1600: casa lui Shakespeare, casa in care s-a născut sotia, casa ginerelui, teatrul lui Will, biserica in care e înmormântat… in fine Shakespeare, Shakespeare, Shakespeare. Totul e cu el si despre el. Am fost de doua ori in Stratford si m-as mai duce de 10 atât e de frumos.
– Warwick (parca tot 40 – 50 de minute si cam tot 7-8 lire dacă luați bilet dus/ întors in aceeași zi). Castelul de aici e unul dintre cele mai frumoase construcții de acest gen din Anglia. Alocați-va pentru el si pentru grădinile lui măcar 3 ore. In plus în oraș sunt o mulțime de clădiri in stil Tudor (se remarca Warwick Lord Leicester Hospital), Collegiate Church of St Mary…E fain tare orașul, curat, luminos, turistic…
– Lichfield (tot tren, tot pana într-o ora, bilet dus/întors pana in 10 lire). Una dintre cele mai frumoase catedrale pe care le-am văzut in UK, plus un orășel de ziceai a ești in basme, casa şi grădinile lui Erasmus Darwin’s, casa lui Samuel Johnson, un lac foarte frumos… Cautați poze pe google, va convingeți. Jumătate de zi cel puţin.
– Shrewsbury (tren in jur de 50 de minute si cam 15 lire cu bilet dus/ intors)…in tonul tuturor celorlalte orașe prezentate mai sus, foarte elegant, foarte frumos, case de la 1400-1500 perfect conservate, atmosfera de Anglie autentica, lume faina…
– Worcester (pana intr-o ora, cam 10 lire) …idem, cu mențiunea ca aici nu puteți rata catedrala, una dintre cele mai importante din Anglia si loc de veci a Regelui John, cel pe vremea căruia s-a semnat Magna Carta.
– Coventry, se poate ajunge cu trenul care face foarte putin si costa câteva lire, dar se poate folosi si abonamentul de autobuz pe linia 900. Eu am preferat trenul pt ca e mult mai rapid. In Coventry se remarca scheletul Catedralei distruse in cel de-al doilea război mondial (căutați poze, e impresionantă), o suma de clădiri stil Tudor, St. Mary’s Hall, muzee, in fine ai lejer ce sa faci măcar jumătate de zi…Doar ca, spre deosebire de celelalte orașe prezentate mai sus unde zici ca ai coborât in Anglia secolului XIX, Coventry e mai haotic, mai plin de imigranți, mai murdar…
Tot din Birmingham se poate ajunge usor in Leicester, Gloucester; nu le-am vizitat dar din poze par foarte frumoase.
Cu plecare din Birmingham am fost in Chester, unul dintre cele mai frumoase si turistice orașe din Anglia. Se merge ceva mai mult (in jur de 1 ora si jumătate, se schimba trenul, costa cam 30 lire dus/întors). Cei care ajung in Liverpool pot opta sa viziteze Chester cu plecare de acolo; e mult mai aproape de Liverpool decât de Birmingham.
NB: pentru costul biletelor/ durata de timp m-am bazat pe memorie. E posibil sa fie unele mici erori.
Pentru călătoriile cu trenul, cand ajungeți la gara, întotdeauna cereți bilete dus-întors (de preferință în aceeași zi) pentru ca veți ieși mai ieftin, uneori si la jumătate de preț. Pe bilete nu e precizata ora. Asa ca puteți folosi biletul oricând in cursul respectivei zilei.
Ohoho, multumesc mult de informatii. Ar fi meritat chiar si un blog post special 🙂
Stau bine aici informatiile. 🙂
Cine va fi interesat de zona le va gasi. De obicei nu comentez la articolele citite, insa, cum spuneam, in cazul Marii Britanii in general, Birmingham in special, e socant cat de putine de informatii sunt in blogosfera romaneasca de travel. Socant pentru ca acolo lucreaza si invata foarte multi romani. Socant pentru ca spre UK avem (iata!) tot mai multe curse directe. Socant pentru ca UK e o tara foarte, foarte faina dpdvd turistic si e pacat ca turistii romani se limiteaza, din ce-mi pare, doar la Londra, Oxford, Stonehenge si uneori Cotswolds.
O completare la ce am scris mai sus. Am vorbit foarte mult despre cat de usor se ajunge cu trenul din Birmingham spre varii locuri foarte faine. Avem doua gari care ne intereseaza: Birmingham New Street (un fel de gara principala de aici pleaca majoritatea trenurilor) si Birmingham Moor Street (mult mai micuta de aici se pleaca spre mult mai putine destinatii dar intre ele si Stratford upon Avon). Ambele sunt in centrul orasului -zona Bullring- si intre ele doua se face, maxim, 10 minute. Deci si din acest punct de vedere totul e extrem de facil.