Pentru multa lume care doreste sa mearga la Milano, apare o confuzie in ceea ce priveste aeroportul. Exista numeroase companii care opereaza spre regiunea Milano si sunt nu mai putin de trei aeroporturi care, toate, sunt prezentate ca fiind Milano. Asa ca dupa cateva intrebari in ultimele luni, m-am gandit sa va prezint un pic cele trei aeroporturi din zona Milano, pentru a mai clarifica un pic lucrurile.
Aeroportul Malpensa. Este aeroportul cel mai mare, dar si cel mai departe de metropola italiana. Desi a fost operational din 1948, a devenit principalul aeroport al regiunii de abia in 1998, dupa ce autoritatile italiene au decis ca mult mai centralul Linate nu are spatiu de dezvoltare. Se afla la 55 km de Milano (am luat ca punct de reper Gara Centrala a orasului), undeva in nord, spre Alpi, si de multe ori este afectat de ceata care se revarsa dinspre Alpi, mai ales toamna si iarna.
Din aeroportul Malpensa ai urmatoarele optiuni de transport:
Trenul Malpensa Express. care face circa 30 de minute pana la statia Cadorna si 50 de minute pana la gara Centrale. Cadorna este o mica gara periferica, de unde trebuie sa iei mai departe metroul, autobuzul sau taxiul spre unde ai tu treaba. Un bilet pana in Milano costa 12 euro.
Malpensa Bus Express (sau Malpensa Shuttle) leaga Malpensa de gara Centrale cu autobuzul. Drumul dureaza o ora, o ora si ceva, iar biletul costa 10 euro.
Singura companie care opereaza pe aeroportul Malpensa din Romania este Wizz Air, dar doar spre Bucuresti.
Aeroportul Bergamo. Este aeroportul low-cost din regiunea Milano, mai este cunoscut si sub numele de Orio al Serie. Aeroportul se afla tot la circa 50–55 km de gara Centrale din Milano, dar nu spre nord, ci, mai degraba, spre nord-est, langa orasul Bergamo.
Ca si Malpensa, a fost un aeroport militar si apoi a operat cateva zboruri interne. In momentul aparitiei marelui proiect Malpensa, in anii ’80–’90 s-a pus problema inchiderii, dar explozia companiilor aeriene low-cost care prefera aeroporturi mai indepartate si mai ieftine l-au salvat, astazi Bergamo inregistrand nu mai putin de 10 milioane de pasageri pe an (ca idee, Malpensa este folosit de 18 milioane de pasageri si este mult mai mare, ca intindere).
Spre deosebire de Malpensa, nu exista transport feroviar spre Bergamo, ci doar cu autobuzele. Sunt mai multe companii care opereaza autobuze din aeroport – spre gara Bergamo (de unde poti lua mai departe tren in ce directie vrei) sau spre gara Centrale din Milano – Terravision, Autostradale si Orioshuttle. Pretul unui bilet de autobuz incepe de la 4 euro, iar deplasarea dureaza cam o ora, o ora si jumatate, in functie de trafic.
La Bergamo opereaza toate companiile low-cost romanesti.
Aeroportul Linate. Acesta este adevaratul aeroport al orasului Milano, pentru ca se afla in oras. Sunt doar 8 km din aeroportul Linate pana la gara Centrale si 7 km pana in Piazza del Duomo. Acesta a fost aeroportul principal din Milano pana in 1998, cand marea majoritate a traficului a fost mutata pe noul Malpensa. Insa Linate continua sa opereze si este aeroportul cel mai usor si mai rapid de ajuns, fiind foarte popular pentru toti pasagerii. Asta, in ciuda faptului ca politicienii italieni au redus numarul de aterizari admise la doar 22 pe ora. In ciuda acestui fapt, cine vrea sa zboare la Milano prefera in continuare Linate. In plus, pe Linate nu pot ateriza si decola decat zboruri din si catre orase din Uniunea Europeana.
Poti sa pleci din Linate cu transportul in comun obisnuit din Milano. Autobuzul nr. 73 merge in Piazza San Babilia in plin centrul orasului. Autobuzele pleaca la fiecare 10 minute si costa 1,50 euro. Exista, de asemenea, un shuttle pana la gara Centrale, pana la Malpensa sau pana in zona de expozitii.
Singura companie care leaga Romania de aeroportul Linate este Blue Air, care zboara de la Bucuresti la Linate.
Deci, sa rezumam:
– distanta: Malpensa: 55 km, Bergamo 55 km, Linate 7 km;
– cost transport (doar dus): Malpensa 12 euro, Bergamo, incepand cu 4 euro, Linate 1,5 euro;
– durata transport: Malpensa 1 ora, Bergamo 60–90 minute, Linate 15 minute.
Voi pe care aeroport milanez ati aterizat ? Aveti ceva opinii (favorabile sau nefavorabile) despre ele.
care este distanta dintre Bergamo si Malpensa? pt cazul in care schimbi avionul
90 – 100 km.
Am fost pe toate. La Bergamo e misto sa iei bus-ul 1 direct la Citta Alta pt. o cetate frumoasa si o cina autentica cand ai o pauza intre 2 low-cost-uri…noi Ardelenii putem ajunge la Marrakesh sau in Tenerife doar cu schimbari de genul asta. La Malpensa e aproape halta Gallarate…bus local odata pe ora de 1 euro din aeroport…si iata-te in trenul pendolino/tilting catre Lugano, Basel, Zurich, Geneva sau Laussane sau viceversa, cum am facut eu venind de la Geneva, Malpensa-Kiev si apoi Bangkok prin 2014
intre bucuresti si marrakech stau 7 ore in milano aeroport,cum pot umple acest timp ?
In care aeroport ? Fiumicino, Linate sau Bergamo. Eu zic sa mergeti in centrul Milanoului, vedeti Domul, Galeriile Vittorio Emmanuelle, strazile cu moda italiana, Scala (se poate vizita). Toate sunt pe o raza destul de mica. In mod normal, de la aeroport ajungeti la gara Centrale (Cadorna daca veniti din Malpensa) si de acolo luati metroul (sau chiar si tramvaiul din Centrale) pana in Piazza del Duomo.
Buna ziua.Ajung seara la 9 in Milano si am urmatorul avion la 9 dimineata.Ce se poate vizita pe timpul noptii?sau unde se poate cina?Se plateste vreo taxa de aeroport pt iesire si intrare?Multumesc.
Banuiesc ca Milano are destule restaurante deschise pana tarziu. Nu poti decat sa te plimbi pe strazi in rest. Nu exista taxa de aeroport platita in plus, este inclusa ca peste tot in Europa in bilet.
Buna ziua! Stie cineva cum pot sa ajung din aeroportul Bergamo in Piacenza? Am citit ca iau un autobuz pana la gara Bergamo si de acolo un tren spre Piacenza. Dar trenul trebuie sa-l schimb la un moment dat(in Milano Lambrate) . Timpul de schimbare este de 6 minute si nu stiu daca o sa am timp😏. Dacă a mers cineva cu trenul la Piacenza , îl rog sa ma învețe si pe mine cum sa fac.
Buna ziua ma puteti ajuta si pe mine vin la cineva in vizita la inchioare.Ce autobuz sa iau si pe ce aeroport sa aterizez Eu trebuie sa ajung la str piazza Filangeri nr2 cc san vitore.Va multumesc
Pai pe ce aeroport aterizati ? Sunt mai multe in zona Milano.
Trebuie sa ajung la 6 dimineata in aeroport Bergamo venind din Milano. Credeti ca un taxi ar fi o varianta buna ? Cat ar costa ? Ar trebui sa plec pe la 5 si nu stiu cu ce sa merg
Nu stiu cat ar costa, dar vad ca exista autobuze de la Milano Centrale la Bergamo si la 3 dimineata
Uite aici orarul: http://cms-tvision.terravisionlondo.netdna-cdn.com/italiano/files/2016/08/cadenzato-oriozzontale_web_orio-25-agosto_16.pdf?eed3b5/
Buna ziua. Am un avion catre aeroportul Milan Bergamo. Ajungem seara la ora 20.00. Cum as putea sa ajung de la acest aeroport in Orasul Basel -Elvetia. Multumesc anticipat.
Uite aici:
https://www.rome2rio.com/s/Milan-Bergamo-Airport-BGY/Basel
Buna.zbor de la sibiu la valencia si am escala in malpensa dar urmatorul avion il am din bergamo orio al serio cum procedez..mentionez ca e prima data pe ruta asta
Inteleg ca ai zbor Sibiu – Milano Malpensa si apoi Bergamo – Valencia ? Exista autobuze intre Malpensa si Bergamo.
Fie Orio Shuttle http://www.orioshuttle.com/_eng/le-linee.cfm
O alta alternativa este sa iei trenul din Malpensa la gara Centrale (sau autobuz) si de acolo shuttle spre aeroportul Bergamo
Buna! Am zborul spre Spania cu escala si schimb de aeroportuti, primul zbor: Otopeni – Malpensa (16.00-17.45) iar urmatorul spre Alicante e abia dimineata de la Bergamo aeroport la 7.00. La intoarcere la fel, ALC – BGY , cateva ore libere si MLN – OTP. Cum ati recomanda sa ajung de la un aeroport la alt aeroport? Daca sa imi iau cazare atunci unde mai bine?
Exista autobuze directe intre cele doua aeroporturi. Daca decolezi la 7 dimineata din Bergamo, as lua hotel cat se poate de aproape de aeroportul Bergamo.
Multumesc pentru raspuns!! Autobuzul direct între cele doua il iau de la aeroport? Pot merge la chioșcul de informații sa intreb sau vad in alta parte?
Da, sigur, intreaba la informatii, te lamuresc ei. Transportul este intre cele 2 aeroporturi.
Buna. Aterizam pe aeroportul din Bergamo undeva in jurul orei 7:30. si avem de pe aeroportul Malpensa zbor spre Valencia la 11:50. Credeti ca ajungem in acest timp? ce legatura directa este intre cele doua aeroporturi. stiti cam cat ar costa? orice detaliu ma ajuta. Va multumesc frumos.
Exista autobuz – face cam 2 ore, costa 18 euro (16 euro cumparat bilet on-line).
http://www.orioshuttle.com/_eng/bergamo-orio-al-serio_milano-malpensa.cfm
E un autobuz la 8:20, daca il prinzi, esti la 10:30 la Malpensa, in principiu, poti sa prinzi avionul. Dar e strans
Mai ai aici un autobuz la 8:20. Totul este sa aterizeze la timp si sa te misti f repede (gen sa nu ai bagaje de cala)
Salut tuturor. Cum pot ajunge de la aerop Linate spre Bergamo? Este autobuz din aeroportul Linate direct spre Bergamo? Cat timp dureaza si aproximativ pretul. Multumesc mult.
Bună eu sunt în Milano și trebuie sa ajung dimineața la 7 la aeroportul din Bergamo. Ce transport am?
Autobuz de la gara Centrale. Primul pleaca la 3:10 de langa gara.
https://www.terravision.eu/airport_transfer/bus-bergamo-airport-milan/price-and-timetable-bergamo-airport-milan/
Stiie careva daca la ora 23 te da afara din aeroport la Bergamo? La Ciampino ne a dat afara pana la 4 dim cu toate ca aveam bilet
Buna ziua
Daca aveti nevoie de un transfer la aeroporturile din Milano contactati-ma 0039 3297644097 Gabriel
Buna ziua! Cat costa transferul de la Bovisa la Malpensa ca sa ajungem la 4 jumatate dimineata la Malpensa? Primul tren e la 4.33 din Bovisa, iar busul la 3.30, dar e tare departe de noi, 50 min de mers pe jos
Buna, noi ne-am luat zbor catre Milano-Malpensa aeroport care ajunge la ora 15.00, dupa care avem escala cu EasyJet catre Menorca de la T2 la ora 16.30, distanta dintre cele 2 zboruri este e 1h30min, mentionez ca nu avem bagaje de cala. Am observat ca zborul din tara ajunge pe T1 in Malpensa, cum putem ajunge cel mai rapid de pe T1 pe T2 astfel incat sa prindem zborul catre Menorca?
Buna ziua Doamna Elena
De la T1 la T2 sunt maxim 5 km este un tren Malpensa expres,sau taxi care costa intre 12/15 euro dar o sa va refuze ca e o cursa scurta, aveti putin timp la dispositie, daca aveti probleme eu suntun taxi privat la Milano 0039 3297644097
Bună ziua as dori sa plec în Milano.As vrea sa știu dacă e de ajuns certificatul verde sau îmi trebuie și test multumesc
Doar certificatul verde.
Bună ziua!pe data de 10 iunie urmează sa plecam în Milano la Policlinica San Donato, aveți idee care este cel mai apropiat aeroport de acesta clinica?Mulțumesc…clinica este pe lângă Piazza Edmondo Malan
E foarte aproape de Linate.
Buna ziua! Am și eu o întrebare , aterizez pe aeroportul liante și am următorul zbor dp Malpensa , cum as putea ajunge ?
Autobuz si apoi tren.