Am mai scris despre programele de fidelizare ale companiilor aeriene sau ale cardurilor de credit care au ca principal avantaj faptul ca poti obtine, la un moment dat, avantajul de a zbura gratis sau la preturi scazute spre destinatiile dorite. Dar cum tot primesc intrebari cu privire la acestea, m-am gandit sa le trec din nou in revista – care sunt principalele forme de acumulare si de „cheltuire” ale milelor sau punctelor.
Acumulezi si cheltuiesti mile – programe de fidelizare ale companiilor aeriene. Programele principalelor companii aeriene din aliantele globale Sky Team si Star Alliance au programe de fidelizare bazate pe mile. Cand zbori, acumulezi niste mile. Desi principiul este simplu, cat zbori, atatea mile primesti, de fapt schema e mult mai complexa. Intr-adevar, totul incepe de la cate mile sunt intre aeroporturile X si Y intre care zbori. Apoi, primesti 25%, 50%, 100%, 150% din aceste mile, in functie de clasa la care zbori. Pe vremuri, era simplu – cei care zburau economy primeau, in general, cam 100% din distanta parcursa, la business 150% sau 200%, iar la first class, 200% sau 300%. Acum, sunt nu stiu cate nivele, in functie de mai bine de o duzina de clase de rezervare, asa ca mai niciodata nu stii cate mile acumulezi. In plus, vei putea acumula mai multe mile daca ai un card „superior” – gen Silver, Gold sau Platinum (pentru Flying Blue, de exemplu).
Un alt avantaj este ca poti acumula mai multe mile daca folosesti alte servicii: de la stat in hoteluri de retea la cheltuit bani cu o anumita carte de credit, de la cumparat on-line din anumite magazine la rezervat masini de la anumite companii rent-a-car.
Problema este la cheltuitul milelor. Pentru a obtine un bilet de avion de la programul Miles & More al grupului Lufthansa, de exemplu, iti trebuie nu mai putin de 35.000 de mile, in timp ce la Flying Blue iti trebuie doar 25.000 de mile pentru un zbor Bucuresti–Paris tur-retur. Evident, poti obtine diverse alte servicii pentru mai putine mile, cum ar fi upgrade-uri in clasa superioara sau chiar anumite produse gratis dintr-un magazin on-line, dar daca vrei bilet gratuit, iti trebuie un numar relativ mare de mile. In plus, trebuie sa platesti taxele aeroportuare. Aveam, recent, destul de multe mile acumulate pe Miles & More si ma uitam la un bilet Bucuresti–Sarajevo (nu am mai fost de mult in Bosnia si chiar mi-as dori sa revin acolo). Daca luam bilet cu Miles & More, taxele aeroportuare erau mai scumpe decat daca mi-as fi cumparat un bilet simplu!
Acumulezi si cheltuiești puncte – programe de loializare ale companiilor aeriene. Anumite companii aeriene (cum ar fi British Airways) nu dau mile, ci puncte. Din nou, schema e relativ similara. Numarul de puncte (sau avios, cum sunt numite punctele la British Airways) sunt acordate in functie de distanta zburata, ponderata cu clasa de rezervare in care zbori si multiplicata cu tipul de card pe care il ai. De asemenea, poti acumula puncte (sau avios) daca stai in anumite hoteluri, daca inchiriezi masini de la anumite companii de inchiriat si multe altele.
Din nou, aici e aceeasi problema – iti trebuie destul de multe puncte (sau avios, sau cum Dumnezeu s-or mai numi) pentru a obtine un bilet gratuit, dar si daca il obtii, trebuie sa platesti o taxa aeroportuara.
Acumulezi si cheltuiesti puncte – card de credit co-branded cu o companie aeriana. Sa luam cazul cardului de credit WIZZ – Bancpost care ofera programul Shop & Travel. Ideea e ceva mai simpla – cheltuiesti o anumita suma, platind cu cardul si obtii 2x puncte (iar in cazul in care iti cumperi bilete Wizz Air de pe site-ul Wizz si platesti cu cardul, primesti 4x puncte). Cheltuiesti 50 lei, obtii 100 de puncte. In momentul in care acumulezi minimum 2.000 de puncte (deci echivalentul a 1.000 de lei cheltuiti), poti sa-ti convertesti punctele acumulate in lei pe care sa-i folosesti cand cumperi un bilet Wizz Air – la rata de 100 de puncte acumulate = 1 leu. Cu banii respectivi, iti poti cumpara total sau partial bilete Wizz Air – nu trebuie sa astepti sa ai puncte cat pentru un bilet intreg. Ai puncte in valoare de 20 de lei? Nicio problema, din pretul total, iti deduci 20 de lei si gata… iei biletul cu reducere. Simplu si flexibil. Si inca ceva… in fiecare an, la prima achizitie facuta cu cardul WIZZ – Bancpost, primesti 2500 puncte bonus… deci ai deja minimul pentru a-ti cumpara bilet Wizz.
Voi ati folosit vreodata milele sau punctele acumulate pe astfel de programe de fidelizare? Eu am folosit la greu… incepand din 1999 (cand am zburat in Lisabona, cu retur din Madrid) pana anul trecut, cand am zburat la Erevan (am luat doar bilet one-way pe mile, m-am intors din Tbilisi platindu-mi biletul). Cred ca am deja vreo duzina de zboruri luate pe mile sau puncte.
De ce nu ai luat cazul cardului de la BT? Daca tot ai discutat de SKYTeam? 😀
Sunt trecute – acum sunt sute si sute de parteneri la programe gen Flying Blue, nu ma apuc sa-i scriu pe toti.
Un alt avantaj este ca poti acumula mai multe mile daca folosesti alte servicii: de la stat in hoteluri de retea la cheltuit bani cu o anumita carte de credit, de la cumparat on-line din anumite magazine la rezervat masini de la anumite companii rent-a-car.
La British Airways pentru un zbor Bucuresti – Londra – Kuala Lumpur dus-intors, luat la oferta, am primit cateva mii de avios. Zborul a costat la o super oferta 450 EUR, iar acum pentru urmatorul zbor pot cheltui „avios” pentru o reducere de aproximativ 50 EUR din urmatorul bilet.
Eu sunt foarte dezamagita de miles and more.
In primul rand acumularea de mile este extrem de greoaie. La majoritatea companiilor aeriene nu primesti mile deloc pentru clasele de booking corespunzatoare biletelor ieftine. Adica fix alea pe care le vaneaza orice calator privat. La Turkish nu am primit nici o mila dupa mai bine de 20 de zboruri cu ei. La Egypt air la fel. Daca cumperi bilet de pe site-ul Brussel airlines dar zborul este facut de o companie care nu e membra Miles and more (gen Tarom) atunci iar nu iei mile. Etc etc etc. La hoteluri totul mergea usor pana acum cateva luni cand s-a schimbat si iti dau mile doar daca esti inscris si in programul de fidelizare al hotelui si daca ceri la programul ala ca milele sa fie numai la miles and more. Si uite asa am ratat mile pt ca trebuia sa fiu inscrisa in programul hotelului inainte sa stau la hotel.
Apoi e problema taxor cand cumperi bilet cu mile. Taxe care sunt mai mari decat un bilet normal. Am acum 70000 de mile pe care incerc sa le cheltui si nu gasesc efectiv nimic ok. Intercontinentalele ies din discutie ca platesc mai mult taxe decat bilet. Apoi ma uitam la europene ca poti plati si taxele cu mile. Dar daca pe cont propriu paltesc sa zicem 200 de euro pe un bilet direct Bruxel-Reykjavik de 2 ore cu milele trebuie sa ma duc cu escala prin Germania si dureaza 8-9 ore. Decat 2 zile in plus de concediu pretrecute pe drum mai bine dau 200 de euro.
Intr-un final nu stiu cum si daca voi reusi sa le cheltuiesc.
Eu am renuntat la Miles & More. Ultimele mile le-am cheltuit pe un geamantan care a venit dupa o luna pentru ca Lufthansa Store lucreaza cu cea mai proasta firma de curierat din Romania, DPD Romania care nu a reusit sa descopere adresa mea 🙂
Folosim cardul Wizz de la BT si suntem extrem de multumiti! Cumulat cu rezervarea pe booking, din a carei valoare, iti vin 10% inapoi sub forma de puncte wizz, pentru noi e varianta ideala. Calatorii frumoase, tuturor!
:-))) am luat cu ukraine international zbor european pe mile si taxe de aeroport super mici
Din pacate, au decis sa nu zboare in Romania.
am decontat cu Ukraine zbor Cernauti-kiev-Liov si cu American 2 masini inchiriate in Hawaii
salutare. am un zbor destul de lung pentru vacanta urmatoare si as vrea sa stiu un site unde ma pot inscrie pentru a cumula ceva puncte bonus. zborul este deja cumparat si voi zbura din Bucuresti 50k de km cu British, Fiji Airways, Hawaii Airways, si iar British. va multumesc anticipat
Aici: https://www.britishairways.com/en-gb/executive-club/about-the-club