De-a lungul timpului, am mai povestit despre aparatele foto pe care le folosesc. Ei bine, aparatul meu foto a incetat din viata in mod tragic, acum cateva saptamani. Ma rog, nu a incetat din viata… total, mai poti face poze, dar apare permanent un punct negru in coltul din dreapta, iar focusul e destul de deranjat. De altfel, m-am chinuit cu el cand am fost la Lyon la meciul Romania–Albania si, cand am revenit, l-am dus la reparatii in vreo doua locuri. Recomandarea a fost in unanimitate – ia-ti altul! Acum, nu pot sa ma plang – l-am purtat prin furtuni de nisip in desertul omanez (cand l-am dus la curatare, specialistul i-a facut o poza si mi-a spus ca in viata lui nu a vazut asa ceva), prin ploaie, prin zapada, am dat cu el de pamant pe ici, pe colo, in fine… nu ma pot plange. Dar problema era ce sa fac… plecam in Mongolia si nu aveam timp sa-mi fac o cercetare de piata serioasa pentru a-mi alege altul. Asa ca mi-au sarit in ajutor prietenii de la Nikon, care mi-au dat in teste un Nikon Coolpix P900… „Vezi ca are cel mai mare zoom posibil”, mi s-a spus. Si se pare ca asa este.

In primul rand, sa va explic „arta” mea fotografica. Nu sunt fotograf. Sunt pozar. Nu am avut niciodata DSLR si, atunci cand am testat unul, mai mult m-a incurcat. Am folosit in ultimii zece ani aparate de tip „bridge”. Nici savoniera, dar nici mirrorless. Si este exact ce imi trebuie. Sunt mai usoare, mai flexibile, mai rapide… pana trece motocicleta cu cinci insi pe ea, pana sa montez mai stiu eu ce obiectiv, s-a dus scena. Da, stiu, nu o sa fac poze pe care sa le public in National Geographic, dar nici nu am scopul asta. Vreau sa fac poze faine, care sa redea exact ceea ce vad – cu ochii mei, din unghiul meu, fara a ma gandi la unghi, culoare, lumina, ISO si asa mai departe. Pun pe automat, vad, pozez si plec mai departe. Asa ca Mihai de la Nikon mi-a dat automat un aparat fix pentru stilul meu de fotografiere – este bridge, automatul merge misto (mai pun eu niste programe din cand in cand), tot ce trebuie.

Acum sa incep cu lucrurile care m-au „lovit” cel mai tare.

Hai sa incepem cu cele pozitive.

Zoom-ul. Da, zoom-ul este incredibil. Mihai mi-a zis ca are cel mai tare zoom dintre toate aparatele de fotografiat bridge. Si, intr-adevar, pozezi musca din varful dealului si craterul de pe luna. Glumesc, dar intr-adevar are un zoom incredibil. Si mi-a folosit rau de tot in doua cazuri. In primul caz, eram in parcul national Hustai in care traiesc caii takhi, singura rasa de „cai salbatici adevarati”. Toti ceilalti cai salbatici sunt, de fapt, cai domestici care, la un moment dat, au ales libertatea, dar ei ca rasa sunt toti cai domestici. Takhi au si un numar mai mare de cromozomi in ADN, sunt o alta rasa. I-am gasit undeva in parcul national, foarte departe, sus, pe munte, pascand linistiti. Incepuse sa ploua si am preferat sa raman in microbuz sa pozez de acolo. Si am reusit poze de care chiar sunt mandru… am folosit zoomul la maximum – zoomul batea chiar si binoclul unuia dintre soferi.

A doua oara, la cursa de cai din festivalul Naadam. Cred ca am fost primul dintre toti cei care se stransesera la sosire sa vada cand vin primii calareti. Si evident ca i-am pozat hat, de departe… Si, din nou, jos palaria!

A treia oara, la un concert la care am asistat in piata centrala din Ulaan Bataar pe noapte. Vedeti pozele de mai jos, sunt super clare.

V-am zis, zoomul de nota 20, dar ii trebuie si un trepied. Pentru ca atunci cand te duci spre 60x, 70x, 80x, e greu sa faci poza din mana. Nu am avut, m-am cam chinuit, am reusit sa-l fixez pe o piatra ori pe bancheta de la masina, dar m-am chinuit. In cazul lui Nikon Coolpix P900, un trepied este obligatoriu daca chiar vrei sa-l folosesti la toata capacitatea. Si merita.

Ca feedback negativ, zoomul mi s-a parut cam lent, mai lent decat eram obisnuit.

Ce nu mi-a placut

E greu, frate, mi-a rupt umarul! Obisnuit cu bridge-uri mai mici atarnate de gat, la Nikon chiar iti trebuie muschi. Este un bridge mare, voluminos, dar banuiesc ca asa si trebuie sa fie pentru a sustine un ditamai zoomul.

Nu are un fir ca sa tina capacul care protejeaza obiectivul de aparat. Era sa pierd capacul de vreo doua ori.

Ce altceva e de remarcat

Mi s-a parut solid. E facut din plastic, evident, dar nu mi-a dat niciodata senzatia de fragilitate. Si, da, am urcat cu el si pe dune (dar nu m-a prins nicio furtuna de nisip), nu mi-a picat din mana, l-a cam picurat ploaia, ca a mai plouat un pic prin Mongolia, dar mi-a dat senzatia de un aparat solid, care rezista la harjoneala.

Ecranul LCD este rabatabil si m-a ajutat de cateva ori, mai ales cand eram pe stadion la deschiderea festivalului Naadam si, in fata mea, se tot ridicau unul si altul. Asa ca ridicam mainile cat de sus puteam si, datorita ecranului rabatabil, chiar vedeam ce pozam!

Are wireless. Nu l-am folosit deloc, ca era cam greu cu netul prin Mongolia (doar prin zona Ulaan Bataar are o viteza buna, in rest, cam jale, la varianta pe telefon ma refer ca wifi-ul e un vis erotic).

Are scene presetate pentru portret, fotografii culinare, wildlife etc. L-am folosit la wildlife si cred ca am facut niste poze chiar bune.

Are culori vii si contrast bun. Mie imi plac pozele colorate, intens colorate si cu contrast. Initial, uitandu-ma doar pe ecranul aparatului, m-am temut ca pozele nu sunt la fel de sharp, dar odata ce le-am descarcat pe laptopul de-acasa, m-am linistit. Test passed.

Fotografie de noapte. Nu am facut prea multe, doar cateva prin Ulaan Bataar, dar eu zic ca au iesit bine. Le postez mai jos.

Poate filma Full HD. Nu l-am folosit, nu sunt obisnuit sa filmez cu aparatul foto, am videocamera, acum imi pare rau ca nu l-am testat. Dar fiind Full HD, sunt sigur ca iese foarte bine.

Are GPS. Din nou, nu l-am folosit.

Incarcare – se incarca relativ repede. N-am cronometrat, dar se incarca foarte OK.

Autonomie – jos palaria! Cel mai mult, am facut 1.600 de poze intr-o zi si bateria a tinut.

Si acum, pentru cei mult mai avansati decat mine, iata si niste date tehnice:

• Aparat foto bridge super-zoom
• Senzor CMOS 16 megapixeli
• Zoom optic 83x
• Zoom echivalent 24-2000mm
• Diafragma F2.8-6.5
• Stabilizare optica Dual Detect
• Ecran LCD articulat, rabatabil lateral, 3 inch, 921.000px
• Vizor electronic integrat
• Filmare Full HD cu zoom si stabilizare
• Sunet stereo
• GPS integrat
• Wi-Fi si NFC
• Fotografiere in rafala cu pana la 7 cps

Pretul este in jur de 3.000 de lei, dar zilele acestea am vazut chiar promotii la emag la vreo 2.500 de lei. Il puteti gasi aici.

Voi ati folosit un Nikon P900? Daca da, ce impresii aveti?

Imagini cu Nikon Coolpix P900

Deci s-o luam cu inceputul. Uitati-va cu mare atentie in varful dealului. Acolo sunt niste oi. Dar chiar trebuie sa va uitati bine

Maxim de zoom. Aici chiar am simtit nevoia unui trepied ca imi tremura rau mana.

Parcul National Hustai la caii salbatici. E o herghelie undeva la al treilea fir de sus. Din nou, trebuie sa va uitati cu maaaare atentie

Sa bagam zoomi din plin

Mai multi chiar. Conditiile erau grele. Afara ploua, eu foloseam bancheta masinii pe post de trepied si aveam o pozitie demna de un yogin

Dar, da, am prins poze bune

Concert de muzica clasica noaptea in Piata Centrala din Ulaan Bataar. Aici, cu cativa zoomi, asa de incalzire

Si astea cu ceva mai multi. Foarte bine, tinand cont ca sunt poze de noapte si dansatorii erau in miscare

Poze de noapte – aceeasi Piata Centrala

Asta e sediul puterii din Mongolia

Din nou, teste de zoomi… se apropie calaretii… cred ca am fost primul din tribuna mea care i-am vazut

Castigatorul trece linia de sosire si e intampinat de un calaret imbracat traditional

Ceremonia de deschidere a festivalului Naadam. Din nou, am scos zoomi la inaintare. Culorile imi plac rau

Desi eram cu soarele in fata

Hai si poze mai de aproape 🙂

In Mongolia sunt multe flori de colt 🙂

Aici mi-a placut contrastul

Cam in asa ceva am dormit 10 nopti 🙂

Poza in contre jour total