Mali Blues – Djenne, orasul efemer din mijlocul Nigerului

Sa nu credeti ca Bamako este un oras in care tot poporul umbla pe jos cu vreun bagaj pe cap. Sunt destule masini si mult mai multe motociclete. Asta inseamna ca la orele de varf ale diminetii, soselele care duc spre podurile de peste Niger sunt la fel congestionate ca si la Bucuresti. Ieseam din capitala, mergand spre celebrul Djenne, orasul de chirpici.

Dupa ce ne-am cam tarait in spatele numeroaselor Land Cruisere printre care se strecurau motocicletele , am reusit sa ajungem pe podul Regelui Fahd (al Arabiei Saudite care a finantat acest pod). De altfel, Mali chiar investeste in infrastructura – un al treilea pod este in constructie in Bamako (construit de chinezi), iar recent s-a semnat un contract pentru construirea unor linii de tramvai care sa preia o parte din traficul mini-bus-urilor de transport in comun. Iesirea din Bamako ma surprinde cu o sosea de o calitate foarte buna, cum putine sunt probabil in Africa… De altfel, principalele sosele din Mali sunt excelente (mana chinezilor…)

Nici nu apucasem sa savurez iesirea din oras si o dimineata « fraiche » (la pranz, sunt peste 35 grade) ca suntem trasi pe dreapta . Va trece suita prezidentiala a presedintelui Amadou Toumani Toure (zis si ATT – adica ATeTe) . Si cum nu poti canta « Nu ne mai trageti pe dreapta » pentru ca in Africa ordinele nu se discuta, luam o pauza la umbra sa-l asteptam pe ATT .

ATT, presedintele Republicii Mali – un presedinte african „altfel”

Dar pana sa treaca convoiul prezidential, cateva cuvinte despre ATT pentru ca merita. Mali este un caz relativ singular intr-o Africa distrusa de coruptie, lovituri de stat militare, conducatori cu mai putine clase decat trenul si masacre sangeroase . Mali si-a obtinut independenta in 1960 (de altfel , orasele sunt pline cu postere sarbatorind « Cinquantanaire » ) . Debutul ca o natiune independenta a fost la fel de prost ca si in cazul altor state africane – liderii Senegalului , Mali-ului si Voltei Superioare (redenumita ulterior Bourkina Faso – adica tara oamenilor intregri) nu au ajuns la o intelegere de a crea un stat comun, asa ca fiecare si-a luat jucariile si si-a facut cate un stat propriu . Primul presedinte malian, Modibo Keita a decis ca socialismul sovietic este ceea ce trebuie, asa ca steagurile rosii au inceput sa fluture peste Niger. In 1968, generalul Moussa Traore a dat o lovitura de stat, si-a aruncat precedesorul in inchisoare (unde de altfel a si murit cativa ani mai tarziu), dar a continuat ferm pe drumul socialismului pana la victoria finala. Victoria s-a terminat cu foamete si saracie, amplificata si de niste ani secetosi, asa ca in 1991, a fost debarcat printr-o lovitura de stat militara condusa de generalul ATT.

Nimic nou si diferit pana aici, scenariul este foarte obisnuit pentru Africa ultimei jumatati de veac. Ceea ce este diferit este ce a facut ATT… Si-a tinut cuvantul . Un an mai tarziu a organizat alegeri multi-partite si s-a retras de bunavoie de la putere. In plus, a ramas cadru militar neimplicat in politica si chiar a fost comandantul unei forte multi-nationale care a adus pacea in Ciad dupa o suita de lovituri militare. In 2002, dupa ce presedintele Konare si-a exercitat doua mandate, si-a dat demisia din armata si a castigat alegerile prezidentiale. Nu cu 99% din primul tur, ci cu 66% din turul 2 . A fost reales in 2007 si isi va incheia presedentia in 2012. Este un presedinte atipic nu numai pentru Africa. Nu a creat nici un partid personal, a candidat ca independent, iar guvernul este format din membrii tuturor principalelor partide din Mali. In plus, nu vezi poza lui pe toate gardurile ca in multe alte tari, dimpotriva, de abea am gasit cateva postere razlete sa aflu si eu cum arata… Si pentru toate astea, imi scot palaria in fata lui ATT (care probabil are si el bubele lui, dar un lucru e cert – Mali este o democratie model din 1991 datorita lui).

Dupa ce a trecut ATT intr-un convoi de 4×4, am sarit in masina si am plecat si noi dupa el… Am mers sute de kilometri virtual in convoiul prezidential pana la Segou… Pe drum, satele erau grupate sa-l intampine… Asta mi-a adus aminte de alte vremuri,  dar probabil chiar e iubit – copii urland ATeTe, femei , batrani, toti la marginea drumului. Probabil intr-un sat unde nu se prea intampla nimic, trecerea lui ATT e un mare eveniment. In satele mai organizate am avut parte si de spectacole de tobe sau de prezenta vanatorilor – o casta respectata dotata cu pusti de pe la 1800 toamna cu hainele pline de « gris-gris » – amulete care sa-i apere de spiritele rele si de animalele pe care le vaneaza … De fapt, vanatorii chiar dadeau onorul, incarcandu-si pusca cu vergeaua si tragand in aer de ziceai ca dau cu petarde…

Pana la urma, ne-am despartit de ATT care a ramas la Segou pe drum. De fapt , incepusem sa nu mai savurez spectacolul pentru ca incepuse sa se repete si noi voiam sa ajungem si la celebra piata de lunea din Djenne. Soferul a tras tare, am mers cu peste 150 km la ora (da, soselele maliene chiar pot sa suporte astfel de viteze) si spre orele 3 chiar am ajuns la bacul de la Djenne.

Ultimii metrii din drum erau inundati, asa ca am putut observa proprietatile amfibii ale Toyotei noastre. Am asteptat pe malurile inundate de Niger, ma intrebam pe unde va trage bacul, dar pana la urma ne-am lamurit. Masinile intrau destul de sanatos in apa dupa debarcare sau inainte de imbarcare pana a se urca pe destul de batranul bac. Eram a treia masina, asa ca ne-am urcat la prima cursa – doar trei masini pot urca, restul sunt biciclisti, pietoni , carute, magari, etc.

Djenne, orasul de chirpici

Djenne este posibil cel mai vechi oras din Mali. A fost fondat in jurul anului 200 i.Hr., dar perioada lui de glorie a fost intre secolele XIV si XVII cand alaturi de Tombuktu era unul din principalele depozite in comertul trans-saharian. In acea perioada , Djenne a devenit si un centru de invatamant islamic de prim ordin, alimentat de bogatia generata de caravane. Aparitia portughezilor pe coasta si mutarea rutelor comerciale pe Atlantic a dus la decaderea Djenne incepand cu anii 1600. Odata cu venirea francezilor, capitala regiunii a fost mutata la Mopti, Djenne fiind salvat astfel de « modernizare »…

Ce este Djenne ? Este un oras din alta lume, un oras nascut din namolul Nigerului si soarele Saharei, o metropola din chirpici unde plonjezi direct in lumea sud-sahariana de acum cateva sute de ani. Nu este un oras perfect, restaurat pana la ultimul coltisor… Ai parte de un amestec bulversant de case si palate unele ca noi, altele gata sa se pravaleasca. Dar peste tot si toate domneste imensa moschee, cea mai mare cladire din lume facuta din chirpici. Este construita in 1907 pe locul unei moschei mai mici si mai vechi, dar care trebuie sa fie reparata in fiecare an dupa sezonul ploios cand parti din cladire se topesc in ploaie. De fapt , aceasta este principala problema a acestui oras din namol . Orasul este efemer…  In fiecare an, locuitorii trebuie sa stranga namol , sa usuce caramizi in soarele fierbinte al Africii si sa-si refaca locuintele, palatele si moscheile. Este o munca sisifica de secole si de aceea cred ca Djenne nu va fi niciodata orasul perfect. Perfectiunea este o Fata Morgana in Mali.

In general, Djenne este un oras mic si foarte linistit… Poti auzi cum crapa chirpiciul…. Doar luni devine o nebunie … Djenne are in comertul in ADN si desi nu mai e cel mai important oras din regiune, gazduieste cel mai important targ – mii de comercianti vin de la sute de kilometri distanta, unii chiar de la Gao , Tombuktu sau chiar si Bourkina Faso pentru a-si vinde produsele. Nu e un targ turistic… Suvenirurile sunt vandute in magazinele deschise in fiecare zi, in piata se vand oale si cratiti, gaini si magari, sticle goale si canistre, tricouri cu Obama si Drogba sau sandale Nike.

Am avut un ghid schiop prin Djenne, probabil afectat de poliomelita. Ne-a purtat prin diverse colturi ascunse ale orasului, ne-a urcat pe cladiri si a fost o adevarata Seherezada a Djenne-ului. In ciuda handicapului evident, se catara pe ruinele caselor sa ne arate cele mai frumoase unghiuri . Sarea intr-un picior din treapta in treapta. Fiecare pas era o victorie, dar nu se plangea. Ne-am asezat pe un acoperis de unde se vede impozanta moschee. Ne spune ca a fost ghidul echipei de la National Geographic. Zilnic se scula la 4 sau 5 dimineata pentru a prinde cele mai bune unghiuri de fotografiere. A fost platit corect, dar nimeni nu s-a gandit sa-i trimita revista cu pozele la care a contribuit si el. Apoi ne-a spus ca o doamna din America i-a promis ca ii va plati scolarizarea in America. Doamna a fost in Djenne in 2001. A murit la 11 septembrie si odata cu ea visele ghidului nostru. A ramas in Djenne si sare peste gropi, balti si ruine pentru cativa franci centrafricani. Undeva, ascuns prin creier, imi aduc aminte ca parca am mai citit aceasta poveste. Poate chiar in National Geographic Romania. Cand ajung acasa, ma voi uita in colectie – am toate numerele. Si poate voi gasi povestea ghidului schiop din orasul de chirpici…

Din Djenne, am plecat mai departe spre Mopti unde am inoptat. A doua zi, plecam spre fascinanta Pays Dogon. Dar despre asta, in urmatorul episod.

 Imagini Djenne

Asteptandu-l pe ATT

In coloana prezidentiala

 ATeTe, ATeTe !!!

Cu vanatorii

Atentiune, foc !!!

Pepeni la marginea drumului… pe unde am mai vazut eu asta ?

Soseaua spre Djenne 🙂

Debarcarea de pe bac

 Si iata-ne pe bac…

 La pas, prin Djenne

Djenne prin fereastra haremului

Iesi, vecina la fereastra !

Moscheea din Djenne – cea mai mare cladire de chirpici din lume

Moscheea la apus de soare

Piata de luni

Pe strazile din Djenne

Ghidul schiop din Djenne

Viata de zi cu zi – caratul apei, o treaba pentru cei mici

Apus de soare la Djenne