Pentru un motiv care îmi scapă, istoria Nicaraguei a fost o istorie mult prea agitată. O fi fost kharma, o fi fost ambiția localnicilor, nu știu, dar Nicaragua a fost într-o luptă neîncetată, într-o zbatere și o suferință continue. Iar unul dintre conflictele care s-au perpetuat de-a lungul secolelor a fost lupta dintre cele două orașe frățești (fondate de același conquistador – Francis Cordoba): Leon și Granada. Dacă Leon a fost întotdeauna orașul revoluționar, liberal, intelectual, cu o viață studențească efervescentă, Granada a fost opusul – orașul conservator, boieresc, liniștit, netulburat, cu o viață destul de lină. Astăzi, cele două orașe sunt diamantele coloniale ale turismului nicaraguan, same, same, but different, cum ar zice vietnamezul J. Leon mai proletar, Granada mai boieresc, dar ambele merită vizitate cu vârf și îndesat.

Am ajuns în Granada venind din Costa Rica via insula Ometepe. Dacă în Costa Rica parcurile naționale sunt absolut fascinante, dar, cum ieși din ele, nu prea mai e mare lucru (mă rog, exceptând zonele montane gen Arenal – Monteverde sau delta reggae de la Caraibe), Nicaragua a fost pentru mine o mare surpriză. Din momentul în care am trecut cu rucsacul în spate granița, la vederea caselor colorate, a grătarelor pe stradă și a fostelor autobuze școlare nord-americane convertite în autocare, am exclamat: “Asta e America Centrală a mea, America Centrală pe care mi-o doream!”. După turul prin insula bi-vulcanică Ometepe, Granada urma să fie prima experiență urbană colonială după vreo trei săptămâni de bântuit prin America Centrală… Și nu m-a dezamăgit din primele minute în care am intrat cu mașina în vechiul oraș nobiliar.

Case joase, cu fațadele impecabile, culori puternice, dar vesele, un curcubeu de culori, pomi înfloriți, asta era America Centrală după care tânjeam de aproape un deceniu, de când am fost impresionat de Guatemala. Șoferul ne-a lăsat în fața hotelului, o fostă vilă colonială convertită în hotel cu patio-uri interioare, umbrite de palmieri și cu hamace atârnând pe unde nici nu te aștepți… Inutil să spun că, deși era incredibil de tentant hotelul La Pergola, am fugit imediat în oraș.

Una dintre marile surprize în Nicaragua este că, deși țara a fost răvășită vreo două decenii de război civil, iar astăzi, la 25 de ani de la terminarea lui, este departe de a fi bogată, totul apărea ca scos din cutie… casele vopsite impecabil, șoselele decente, terasele pline. Știu, îmi dădeam seama că totuși a trecut un sfert de secol de când teroriștii contra sprijiniți de regimul Reagan au încetat lupta contra sandiniștilor, dar tot aveam în minte că ajung într-o țară care a fost afectată de un război de o duritate extremă. E drept, Granada nu a fost bombardată și nici nu a fost afectată de lupte, dar totuși.

Ca orice oraș spaniol care se respectă (de dincolo și de dincoace de Ocean), Granada are o piață centrală, umbrită, plină cu statui unde lumea bună vine să bea un suc, să pălăvrăgească, să stea la umbră sau să-și facă pantofii la lustrangii care lucrează la foc continuu. Evident, de o parte a pieței se află Catedrala din Granada, masivă și impozantă, iar de jur-împrejurul pieței, probabil cele mai frumoase clădiri din oraș stau de strajă.

Cum ziceam, Granada a fost și este orașul boieresc… Dacă o iei pe lângă piața centrală, în sus și în jos, dai peste numeroase vile în stil colonial. Multe au fost convertite în restaurante, hoteluri și mici magazine. Prețurile? Mai mari decât în alte părți, normal, dar mai mici decât în România. De altfel, din momentul în care am trecut granița din Costa Rica, prețurile s-au înjumătățit aproape imediat.

Cu sprijinul spaniolilor, o străduță care radiază din piața centrală s-a transformat într-o stradă pietonală cu terase, aducând cu atmosfera outdoor a marilor orașe europene. Din păcate, când stai la terasă, din două în două minute te poți trezi cu cineva care să-ți vândă suvenire sau alte nimicuri, dar pentru un motiv care îmi scapă, chelnerii nu prea pot să-i alunge. Dar dacă îi ignori, până la urmă pleacă. Vedeta teraselor? Cocktailurile. Și dacă Cuba are Cuba Libre, cocktailul făcut din rom + Coca-Cola, ei bine, nici nicaraguanii nu se lasă mai prejos, așa că au și ei Nica Libre – tot făcut din Cola + rom, dar rom de Nicaragua, nu rom de Cuba. De altfel, cele mai multe baruri aveau în ofertă atât Cuba Libre (făcut din rom cubanez, probabil Havana Club), cât și Nica Libre (făcut din Flor de Cana, romul național al Nicaraguei cu, evident, Coca-Cola). Nica Libre costă cu un sfert, până la o jumătate de dolar mai puțin ;).

Case boierești sunt, cocktailuri sunt, ce ar mai trebui să adaugi pentru o experiență completă? Păi, oricum, Nicaragua a fost prietenă și soră în ultimele decenii cu Cuba… normal, niște trabucuri. Deși oricine leagă automat trabucul de Cuba, ei bine, nu Cuba este cel mai mare producător de trabucuri din lume, ci Republica Dominicană, urmată de Nicaragua. Nu știu cât de adevărat este, dar asta mi s-a spus la fabrica de trabucuri Mombacho din Granada. Am aflat de existența acestei fabrici de pe un fluturaș de la hotel, așa că, având ceva timp între două ture pe vulcani, am zis să nu ratez ocazia și să vizitez și o astfel de fabrică.

Am descoperit-o într-o clădire clasică, una dintre puținele cu două etaje (înalte) din oraș, făcând-o una dintre cele mai înalte clădiri din orașul vechi (la concurență cu clopotnițele bisericilor, tradițional, cele mai înalte structuri din orașele latino-americane). Un ghid m-a luat în primire și mi-a explicat. Casa a fost construită, de fapt, de un arhitect italian care a trăit la începutul secolului trecut prin Granada, construind vile și palate potentaților locali. Din banii obținuți, și-a construit și el ditamai căsoiul, combinând arhitectura italiană cu cea latino-americană. A ieșit ceva fin, ceva domnesc și sincer, mi s-a părut puțin cam straniu ca o astfel de vilă să adăpostească totuși o fabrică, dar asta e. Nicaragua este un mare producător de tutun, dar plantațiile sunt în general în nord, în munții de la granița cu Honduras. Tot acolo se află majoritatea fabricilor de trabucuri, evident, la doi pași de plantații. Întreb de când există fabrica. Doar de câțiva ani și e o investiție canadiană. Investitorii au decis însă să producă trabucurile în Granada, în ciuda costurilor suplimentare de transport al materiilor prime, pentru a se asocia cu imaginea Granadei…

Ca orice oraș din Nicaragua, Granada se află la doi pași de un vulcan. De altfel, prin Nicaragua cam orice localitate cât de cât se află sub amenințarea vreunui vulcan. De altfel, dușmanul Granadei, Leonul, a trebuit să se mute vreo 30 km prin secolul al XVII-lea, din cauza unui vulcan neliniștit. Granada nu a trebuit să se mute și nici nu a fost afectată de vreun vulcan, dar se află în proximitatea lui Mombacho, un vulcan aparent stins, care nu a erupt niciodată de când spaniolii au ajuns prin zonă, dar care nu se știe niciodată când se va trezi. De altfel, o bucată masivă din Mombacho s-a prăbușit la un moment dat, dar pe versantul celălalt, nu spre Granada. Când spaniolii s-au dus să vadă ce s-a întâmplat, au descoperit că satele indigene de dincolo de munte au fost rase de pe fața pământului, iar locuitorii lor, uciși sub avalanșa de stânci. S-au întors în Granada, mulțumindu-i lui Dumnezeu, întărindu-le credința că tot creștinii sunt cei aleși…

Nu trebuie să faci prea mulți pași din piața centrală pentru a întâlni și haosul… Ca de obicei, haosul se află prin zona pieței, cu vânzători gălăgioși, murdărie (Nicaragua este, în general, foarte curată) și o viermuială tipică lumii a treia. Dar și asta este parte din Nicaragua, o țară care nu poate să nu te cucerească.

Promit că o să revin cu povești despre Nicaragua, istoria ei tumultuoasă, oamenii ei, vulcanii ei și orașele ei încântătoare… mă rog, cele două orașe încântătoare – Granada și Leon. Dar și despre povestea tristă, dar captivantă a capitalei, Managua, proclamată ca oraș-capitală taman pentru a fi un oraș neutru situat între Leonul proletar și Granada boierească…

Panama este poarta de intrare in America Centrala. Cele mai bune conexiuni din Romania sunt cu Air France (via Paris) sau KLM (via Amsterdam), iar din Panama, poti ajunge in Nicaragua fie cu autobuzul (faci mai bine de 36 de ore) sau cu compania COPA pana in Managua. Din Managua, poti prinde un shuttle direct la Granada.

Imagini Granada

Hotel La Pergola

O cladire coloniala

Pe strazile din Granada, coexista carutele, masinile sau atelajele umane 🙂

Superman de Granada

Calestile  sunt o atractie turistica in Granada

Catedrala

aflata in piata centrala a orasului

plina cu vanzatori de ochelari de soare

Pe strada pietonala, agentiile turistice fac reclama la numeroase tururi

Biserica La Merced din varful careia, te poti bucura de panorama orasului

cam asa arata… Catedrala cu imensul lac Nicaragua in spate

Cladiri scunde, cu patio-uri si palmieri, in stil colonial

Fosta manaastire franciscana, acum centru cultural

Si in departare doar adormitul vulcan Mombacho

Biserica Guadelupe, una din principalele biserici ale orasului

E o placere sa vizitezi patio-uri luxuriante

Sa iei masa intr-o astfel de vila

sau pe Calle la Calzada, varianta din Grenada a „Centrului istoric” bucurestean

Zici ca urci scarile unui palat

dar de fapt, e intrarea in fabrica de trabucuri „Mombacho” din Granada

Trabuceeeee vindeeeem

Impachetarea finala

Palatul fabricii de trabucuri este una dintre cele mai inalte cladiri din oras… cu o panorama super… si un loc perfect de deschis o terasa 🙂