De-a lungul timpului, am scris de mai multe ori despre aventurile mele la turneele finale de fotbal, fie ca erau de campionat mondial, fie ca erau de campionat european. Aveam la activ doua astfel de turnee – Campionatul Mondial de fotbal din Franta – 1998 si Campionatul European de fotbal din Elvetia – Euro 2008, la ambele participand si nationala noastra. Stiu, este un eveniment foarte fain, dar parca e trist sa te duci la un campionat si sa nu ai cu cine sa tii. Inteleg, vei tine cu aia mai necunoscuti si mai simpatici (cum este Islanda la Euro 2016, dar parca altfel te implici cand e Romania acolo). In fine, nu va povestesc acum despre ultima prezenta a Romaniei la Campionatul Mondial (aia din 1998), nici la Euro (singura a generatiei Mutu – Chivu), ci despre cea de acum.

Personal, am fost extrem de surprins ca ne-am calificat la Euro. Am beneficiat de faptul ca nationala Greciei chiar a fost praf si pulbere si de faptul ca am castigat aberant de multe puncte cat timp a fost Piturca antrenor, inainte sa plece spre Arabia Saudita. Personal, tinand cont de lipsa de investitii si de organizare la nivel de copii si juniori din ultimii 15 – 20 de ani si de faptul ca fotbalul romanesc a insemnat, cel putin pentru mass-media, bufoni ca Borcea sau Jiji, mi se pare miraculos ca totusi s-au strans cativa jucatori care, de bine, de rau, ne-au calificat. Echipa nationala nu se formeaza de pe o zi pe alta, ea este rezultatul unor investitii din ultimii 10 – 15 ani, echipa lui Puiu Iordanescu si Razvan Burleanu nu are nici vreo vina, dar nici vreun merit… Situatia asta este datorata unor bufoni, cum am zis, si mass-mediei gen Pro TV, GSP, care le-au cantat in struna.

Evident ca m-am bucurat ca ne-am calificat. Dovada este ca am asteptat tragerea la sorti si, la vreo 15 minute dupa ce se terminase, incepusem sa caut pe net care sunt meciurile noastre. Ups, la St. Denis, deschideam Euro in compania echipei gazda, Franta. O ocazie unica. Ma uit la data. Pfff. Sunt in Peru, atunci :(. Ce ocazie pierduta! Asta e. Meciul 2? Cu Elvetia, la Paris, pe 15 iunie. Sunt in avion spre Romania (de fapt, am vazut meciul in tranzit la Amsterdam). Meciul 3? Cu Albania, la Lyon, pe 19 iunie. E intr-o duminica! Si a doua zi e lunea de Rusalii. Ce tare! Gata, la asta merg! Cum ajung acolo? Pai, Wizz zboara la Geneva si de acolo iau trenul. Stai! Cu cateva zile inainte, Blue Air anuntase o sarabanda de rute noi si parca era si Lyon. Intru pe site-ul Blue Air. Da, primul zbor e la inceput de iunie, cu doua saptamani inainte de meci. Ma uit la date – plecarea sambata, retur marti la pranz! Perfect! Pretul? Vreo 100 de euro. Nici nu ma mai gandesc. Bag cardul si iau biletul. Voi fi prezent la al treilea turneu final! Nu aveam bilet de meci, dar ce mai conta?! Voiam sa merg la Euro. M-as fi descurcat eu de bilet.

Aveam bilet de avion ieftin, trebuia cazare. Hotelierii din Lyon stiau de mai bine de un an ca se va juca un meci in ziua aceea, plus ca mai era unul a doua zi la St. Etienne, nu foarte departe de Lyon, dar oras mic, fara locuri multe de cazare, deci preturile erau umflate de foarte mult timp. Nu stiau ca nu vor juca englezii cu italienii sa vina cu zecile de mii, ci romanii cu albanezii, dar ce mai conta?! Cu chiu, cu vai, am gasit ceva la doar 100 si un pic de euro pe noapte in oras (restul erau pe autostrada, la 20, 30, 40 km de Lyon!) si, pana la urma, am gasit un Ibis Budget la doi pasi de vechiul stadion, stadionul istoric al Lyonului, Stade de Gerland (pe stadionul asta am asistat in 1998 la golul magnific al lui Adi Ilie si la a doua victorie asupra Columbiei din ultimul deceniu al secolului trecut!). Bun si ala.

In fine, fast forward, trec sase luni, iata-ma gata de imbarcare. Nationala jucase mult mai bine decat poate ea sa faca – contra Frantei am jucat chiar excelent si am pierdut in minutul 89, iar cu elvetienii, care chiar sunt echipa, am remizat dupa ce am condus in prima repriza. Asa ca nu parea imposibil sa-i batem pe albanezi.

Imbarcarea in avionul Blue Air, avion nout, fain, aerisit, nu era chiar arhiplin (deh, preturile nu au mai fost de 50 de euro one-way pentru mult timp), dar, orisicat, cam 80% plin. Am bagat niste sandviciuri (au cei de la Blue in oferta niste sandviciuri chiar faine) si, dupa doua ore si ceva de zbor lin, am aterizat la Lyon. Aeroportul, eficient – bagajul a sosit imediat, asa ca ne-am dus sa vedem cum ajungem in oras. Sambata dimineata nu prea erau curse, era cam pustiu, dar erau niste voluntari care ne-au lamurit. SIngurul transport public spre oras este cu un tramvai care merge pana la gara Part Dieu si care costa enorm – 25 euro dus-intors. Ca idee, un bilet de o zi pentru tot Lyonul costa 5,50 euro! Mi se spune ca este un serviciu privat, nu de stat, ca restul transportului in comun. Mda, imi miroase a multa spaga. Dar, ma rog, bag cardul si cumpar biletul.

Ajung la Part Dieu, metroul este evident de cealalta parte a garii, de statia de tramvai, remarc cu bucurie si o reclama la Blue Air si iata-ma in metrou direct spre stadionul Gerland. Hotelul nu e prost plasat, dimpotriva. La doar zece minute de mers pe jos de la metrou. In schimb, arata ca o hala industriala, dusul imi aduce aminte de cum se prezentau dusurile pe navete spatiale (am vazut unul la Muzeul Cosmosului din Moscova!), iar micul dejun este o palma grea data gastronomiei franceze (Slava Domnului ca nu era inclus). Sincer, eu n-as fi folosit numele Ibis la chestia asta. Dar ce mai conteaza, am dormit tun si am stat strict cat sa fac un dus si sa dorm. Si bine ca nu a fost cald, evident ca nu avea aer conditionat.

In fine, am ajuns imediat in oras. De cateva editii incoace, UEFA si FIFA s-au gandit sa amenajeze niste zone, in centrul oraselor in care au loc meciurile, denumite Fan Zone. Aici, poti sa gasesti alti conationali (sau fani a altor nationale), sa bei o bere, sa te uiti la meciuri la ecrane-gigant si, evident, exista pavilioane ale unor sponsori –surprinzator, dar nu am vazut nimic de la Turkish Airlines, care parca sponsorizeaza Euro. Sau o fi fost Emirates sponsor? In fine…

In 1998, nu exista fanzone, doar ca suporterii se strangeau in piata centrala unde, in general, gaseai puburi si restaurante. Intre 1998 si 2008, cuiva i-a trecut prin minte ideea de Fan Zone si, in 2008, am fost in Fan Zone-ul din Zurich, care era cu adevarat fain. Acum, la Lyon, totul era organizat impecabil, locul era amplu (in Place Bellecour, care e imensa), ecrane gigantice, bere, dar fanii… lipsa. Motivul? Ca sa intri in fan zone, treceai printr-un control de securitate foarte amanuntit si foarte prost pus la punct. N-am inteles de ce nu au adus scanere ca in aeroport, daca trebuia sa controleze in amanuntime fiecare obiect, cat de mic. Iar mai nou, a aparut o alta reglementare de siguranta – puteai sa intri cu sticlele de plastic cu apa sau cu altceva, dar cei de la Security pastrau… capacul!

A venit si ziua meciului. Cu o seara inainte, incepusera sa apara albanezii, foarte entuziasti, dar in ziua meciului au fost puhoi. Mergeam pe strazi in care eu si Dragos eram singurii romani, in rest, zeci si zeci de albanezi. Oficial, cica ar fi fost 30.000 – 35.000 de albanezi si vreo 10.000 de romani. Poate atatia au fost pe stadion, dar in oras au fost mult mai multi. Veniti majoritatea din Anglia, Germania sau Elvetia (am discutat cu destui albanezi, niciunul cu care am vorbit nu mi-a spus sa fi venit din Albania), erau incredibil de entuziasti si de veseli. Galeria s-a pozitionat langa Fanzone (evident ca nu au trecut prin controlul de securitate, ca, probabil, ar mai fi trecut si acum, tinand cont cat de lent se desfasura) si a facut show. De jur-imprejur, cativa romani, veniti sa-i pozeze. Unii albanezi recunosteau ca Romania este mare favorita si ca, pana la urma, vor pierde, dar nu conta – Euro 2016 era un turneu istoric pentru Albania, era primul in care se calificasera, primul in istorie, iar asta era cel mai important lucru pentru ei. Daca ar fi scos un egal eroic cu Romania, ar fi fost visul unei natiuni.

Ca si romanii, albanezii nu au cea mai buna imagine in Europa. Sunt implicati in trafic de droguri, fete, unii sunt extrem de violenti, asa ca nu pot spune ca, desi fusesem de cateva ori in Albania, unde ma simtisem extraordinar, nu aveam o strangere de inima. Dar s-a dovedit falsa. Albanezii au fost incredibil de civilizati, zambitori, toti (cu care am vorbit) vorbitori de limba engleza, a fost o galerie foarte, foarte frumoasa. Si, cum ziceam, incredibil de entuziasta si de vesela. Iar prin modul de manifestare, mi-au adus aminte de sarbi si de croati – inclusiv muzica pe care dansau :).

Stadionul cel nou din Lyon, unde s-a jucat meciul, este undeva in mijlocul campului. A fost terminat anul acesta si banuiesc ca municipalitatea il vede ca un punct de atractie, ca sa creasca respectiva zona. De fapt, nu inteleg de ce nu s-a jucat pe vechiul stadion Gerland, care este in oras, are statie de metrou si e legat cu numeroase linii de autobuz de toate cartierele orasului, dar a fost vorba fie de un picut de spaga, fie de un motiv de dezvoltare a unei zone a orasului. In acest moment, nu e nicio linie de autobuz sau de metrou care sa mearga la stadionul Parc Olympique Lyonnais, ci doar o linie de tramvai. In conditiile astea, te-ai fi gandit ca va fi imbulzeala de pe lume – stadionul are o capacitate de 60.000 de spectatori, ma rog, n-a fost plin, or fi fost vreo 45.000 de spectatori, dar orisicat… Si, totusi, organizarea a fost impecabila – nu am stat prea mult la coada pentru imbarcare (la dus, am fost bagat prin fata de niste suporteri romani, carora le multumesc). In tramvai, aglomeratie, plin de albanezi, dar la fel de civilizati si de OK… radeau, socializau, niste oameni de nota 10.

Meciul, ce sa va zic. L-ati vazut si voi, probabil. N-am jucat nimic. In schimb, evenimentele din jurul terenului au fost haioase – minifestivitatea dinaintea meciului, cuplurile care apareau pe ecranele-gigant de pe stadion si carora li se cerea sa se sarute, concursul „Fanul meciului” (tot un albanez a castigat, unul care isi vopsise, pe toata fata, vulturul cu doua capete albanez). Cand s-au cantat imnurile, au fost doua melodii romanesti (muzica imnului Albaniei este „Pe-al nostru steag e scris Unire” de Ciprian Porumbescu, iar versurile (care sunt traducerea in albaneza a cantecului romanesc) au fost scrise de un poet albanez care a trait o perioada in Romania). Mi-aduc aminte de insufletirea de la Euro 2008 de la Zurich – cand s-a cantat „Desteapta-te romane”, ziceai ca se prabuseste stadionul. Aici, s-a cantat cu insufletire, dar parca fara pofta si dorinta de victorie de atunci. Si asta s-a vazut in teren. Nationala noastra s-a stins dupa 15 minute, am luat un gol intamplator de la Sadiku (ce nume predestinat!), care joaca in Liechtenstein la FC Vaduz, si apoi n-am reusit decat o bara in a doua repriza. Prin minutul 75, incepusem sa ma gandesc ca mai bine nu dam niciun gol – daca dadeam un gol, sigur se termina la egalitate, nu am mai fi fost capabili sa mai dam unul si stricam bucuria albanezilor astora, care fusesera foarte draguti. In mijlocul tribunei romanesti, erau destui albanezi (care cumparasera bilete de la romani) care stateau foarte cuminti… la un rand mai sus de mine, doua albaneze incercau sa se faca neobservate (dar una avea o sapca cu steagul Albaniei!), insa evident ca nimeni nu le-a atins cu un deget. Si suporterii romani au fost de nota 10. Nationala, nu.

Am reusit sa ma vad pentru un minut si cu Adi Movileanu – datorita Facebook-ului. Pe Adi l-am cunoscut acum 18 ani la Campionatul Mondial din Franta, venise din Canada, unde locuia, si de atunci am pierdut legatura cu el. Il stiam doar dupa nume si ca locuieste in Canada :). Si ne-am regasit asta-iarna pe Facebook, si ne-am vazut in viteza in pauza meciului… E bun si Facebook-ul asta la ceva.

N-am plecat de pe stadion suparat. Poate si pentru ca, in jurul meu, imensa majoritate a spectatorilor canta si sarbatorea. Era o atmosfera de bucurie a unor oameni civilizati. In tramvai, am fost intrebat de ce au venit asa de putini romani. Albania e o tara mult mai mica si mai saraca decat Romania. Poate pentru ca n-am crezut. Si asta s-a vazut si pe teren. Nimeni nu a crezut ca putem face ceva. Desi Albania nu e cine stie ce echipa. Dar poate vom fi capabili, la un moment dat, sa facem ceva. Dar nu in 2018, in Rusia, sau la Euro 2020. Cel mai devreme, prin 2024 – 2026. Dar doar daca Federatia va reusi sa implementeze programele pe care le-a inceput cu privire la fotbalul de copii si juniori. Si doar daca nu vom mai avea lighioane gen Jiji, Borcea & co in fotbal. Dar asta, cam greu.

Imagini Romania – Albania la Euro 2016

Aeroportul Otopeni – da, chiar credeam ca o sa-i batem pe albanezi si o sa jucam baremi optimile

Pe pista, inainte de imbarcare

In zbor, spre Lyon

Welcome to Lyon ! Welcome to Euro 2016

Tramvaiul de aeroport

Surpriza – reclama Blue Air in Lyon !

Ibis Budget – Stade Gerland

Camera ca de cazarma 🙂

Dar sa lasam hotelul, sa mergem in Fan Zone

Dezolare la Fan Shop. Mai nimic. Nu tu articole cu Romania, cu Albania, doar cateva tricouri asa si asa

Adica astea. Slab

Fan Zone vazut de sus, de pe deal

Fane albaneze ne invata semnul vulturului de pe steag.

Ziua meciului. Hai Romania ! (Tricoul e de la Campionatul Mondial din 1998, atunci se faceau tricouri faine :))

Prin oras, peste tot albanezi. Romani, ioc

In fara Primariei

Singuri printre albanezi

Se dadeau cu masinile prin oras… mi-am adus aminte de coloanele de nunta din fosta Iugoslavie 🙂

Daca oficialii nu produc nimic, baremi liberii intreprinzatori 🙂

Galeria albaneza

V-ati inchipui sa treci imbracat in ros-albastru pe langa galeria lui Dinamo ? Nici in visele cele mai frumoase. In schimb, albanezii nu aveau nici o treaba cu cei in tricolor.

Am gasit si fani japonezi ai Nationalei Romaniei

Romania – Albania in fata la Fan Zone

unde s-a pus o hora romano-albaneza

Se zice ca daca era foarte apropiata de ilira.

Concert in Fan Zone

Alors, on danse

V-am spus ca albanezele sunt frumoase

Dar nici cu romancele noastre nu mi-e rusine 🙂

cu Dragos … Hai Romania !

Suntem totusi in Franta 🙂

Din ce in ce mai multi tricolori

Dar sa lasam Fan Zone, hai la meci !

In dreapta, e japonezul 🙂

Amicul Marius Matache … ne-am vazut in statia de tramvai 🙂

La coada la tramvaiul de stadion

Romani si albanezi in acelasi tramvai

Stade Olympique Lyonnais – in the middle of nowhere

Mai multe albaneze 🙂

V-am spus, parea un meci amical

Hai Romania !

Cu o ora inainte de meci

Gata 🙂

Nici macar nu erau stewarzi intre cele doua galerii. Foarte frumos !

Inainte de meci

O parte din galeria romaneasca

De prin meci

Albaneze in mijlocul galeriei romanesti

Ne-a facut-o Sadiku !

Un baiat, acolo …

Au revoir, Stade de Lyon

Exteriorul stadionului, noaptea

In ordine, la tramvai