Cred ca zonele australe (ca si cele arctice) au ceva special, o magie pe care nu o gasesti altundeva prin lume. Culoarea cerului este deosebita, lumina soarelui este alta decat chiar si in zonele temperate, unde se afla si Romania, sa nu mai pomenesc de flora. Florile au niste culori extrem de vibrante, unele de-a dreptul tipatoare, dar e de inteles – trebuie sa atraga polenizatorii intr-un timp-record, spre deosebire de surioarele lor din zonele temperate, sa nu spun de cele din zonele ecuatoriale.

Tara de Foc si Patagonia sunt la capatul Pamantului, dar chiar ai senzatia ca te afli la capatul Pamantului … vorba genericului din Star Trek „to boldly go when no one have gone before”. Nu e chiar asa, exista destula populatie de acolo (in mod surprinzator, in Punta Arenas, Chile, se afla o comunitate puternica de croati care s-au mutat aici cu putin inainte de 1900. Nu stiu cum de au ajuns de pe cea mai insorita zona din Europa intr-una dintre zonele cel mai putin insorite din lume, cert este ca vei vedea peste tot nume croate). In randurile urmatoare, vreau sa trec in revista cele mai interesante zone pe care le-am vazut si ce poti face.

In primul rand, trebuie sa subliniez ca orasele din zona nu sunt cine stie ce. Parca sunt construite de IKEA, sunt minimaliste, o arhitectura utilitariana si o idee de modestie. Dar, cum ziceam, in astfel de zone nu trebuie sa te duci pentru ce a construit omul, ci pentru ce a construit natura.

Ushuaia – este considerat cel mai sudic oras din lume. Ma rog, chilienii, invidiosi, spun ca cea mai sudica localitate este Puerto Williams, aflat practic peste canalul Beagle de Ushuaia. Cinstit sa fiu, probabil Puerto Williams este localitatea cea mai sudica din lume, dar este un soi de comuna ceva mai mare, are undeva la 2.000 de locuitori permanenti. In schimb, Ushuaia este cu adevarat un oras – are o populatie de circa 70.000 de locuitori si are toata infrastructura tipica unui oras. Iar argentinienii nu pierd niciun moment pentru a spune ca ei se afla la capatul lumii – oficial, Ushuaia se numeste orasul de la capatul lumii, aici vei manca pizza de la capatul lumii, vei bea o bere in „Carciuma de la Capatul Lumii”, te poti da cu trenul de la capatul lumii si, cum ziceam, cam totul este la capatul lumii :).

Paradoxal, desi este un oras de dimensiuni semnificative, nu ai mare lucru de facut in Ushuaia. Principalul monument, sa-i ziceam asa, este „Museo Maritimo”, care este gazduit in fosta puscarie a orasului. Pe langa ca ofera mai multe informatii despre perioada de „cucerire” a sudului, poti gasi aici bine reprezentate si urmele romanilor – exista un colt dedicat lui Iulius Popper, romanul care a cucerit zona si a oferit-o pe tava Argentinei… istoric, Argentina si Chile erau concentrate in nord, in zona capitalelor lor – Buenos Aires si, respectiv, Santiago. Dar prin secolul al XIX-lea si-au dat seama ca sudul locuit de triburi inapoiate pot aduce importante beneficii materiale si strategice, asa ca a inceput o adevarata cursa pentru cucerirea acestor pamanturi – iar daca Popper nu ar fi inceput o campanie de cucerire privata, tot sudul continentului (inclusiv Ushuaia) ar fi fost chiliene. Astazi, Popper nu este foarte bine vazut de istoria de stanga pentru ca a fost acuzat (inclusiv in timpul vietii) ca a masacrat foarte multi localnici, in schimb ce dreapta argentiniana il aclama in panteonul national. Din pacate, toate denumirile geografice date de Popper unor zone (Rio Rossetti, Muntii Regina Elisabeta etc.) au fost schimbate, ca si numele dat unui bulevard din Ushuaia (actualmente, nu am gasit decat un ansamblu de locuinte si un magazin de obiecte sportive care purtau numele lui Popper).

In plus, tot in acelasi muzeu, veti gasi un colt dedicat expeditiei antarctice a vasului „Belgica”, la bordul caruia s-a aflat si romanul Emil Racovita (lucru consemnat si in muzeu).

Un alt loc care merita vizitat in Ushuaia este muzeul dedicat populatiei locale Yamana – cand Magellan a traversat stramtoarea care ii poarta numele (si care separa Tara de Foc de Patagonia), a intalnit o populatie fascinanta – desi era frig, erau complet dezbracati (corpul lor s-a adaptat temperaturilor scazute dupa mii de generatii, astfel ca in mod normal are cu 2–3 grade mai mult decat restul oamenilor. Cand aveau 40 de grade, nu erau bolnavi). In plus, peste tot pe unde umblau, inclusiv pe pirogile lor, pastrau un foc aprins… de aceea si numele Tara de Foc, pentru ca atunci cand a ajuns Magellan pe aici, a vazut zeci si sute de colibe, si de barci purtatoare de foc. Iar muzeul Yamana iti povesteste cu lux de amanunte povestea acestei comunitati extraordinare (in acest moment, mai exista doar unul sau doi oameni care au 100% sange Yamana).

Din Ushuaia, poti face mai multe excursii – una, cu barca pe canalul Beagle pana pe o insula din mijlocul canalului plina cu pasari antarctice, alta, care sa te duca sa vezi o colonie de pinguini, sa te plimbi cu trenul de la Capatul Lumii printr-un peisaj de poveste din Parcul National (trenuletul este ca un soi de mocanita de la noi, iar linia ferata a fost folosita pentru exploatarile miniere si forestiere din zona) sau sa te urci cu telefericul de la Capatul Lumii pana undeva aproape de un ghetar.

Toate aceste excursii, cam de o jumatate de zi, sunt absolut incantatoare.

Punta Arenas – cel mai sudic oras chilian, capitala provinciilor antarctice ale acestei tari extrem de lungi, care se intinde pe o lungime de 5.000 km, din desertul Atacama pana la gheturile sudului. Aici am petrecut Anul Nou pe malul stramtorii Magellan la un mega-party in aer liber (fiind decembrie, deci miezul verii in emisfera sudica, nu a fost noapte – intuneric, doar aproape de miezul noptii).

Nu se afla cine stie ce obiective turistice extraordinare prin zona, in afara de coloniile de pinguni de la Otlay si insula Magdalena… si va pot spune ca interactiunea cu aceste pasari care au o structura sociala iesita din comun nu o vei uita toata viata. Exista si un fort la capatul Pamantului (chiar ca la capatul lui), Fort Bulnes, care marcheaza locul unde Chile a pus mana pe acest pamant de la capatul Pamantului.

Puerto Natales – din nou, orasul ca atare nu e cine stie ce, dar in apropierea lui se afla unul dintre cele mai frumoase masive montane de pe Pamant – Torres del Paine. Aici, poti sa stai zile in sir si sa nu te dai plecat, fermecat de culorile albastre ale lacurilor (cred ca aici se afla cele mai multe nuante de albastru din lume!), de ghetari, de stanci si de spectacolul de neuitat al norilor – care transforma culorile cerului si pamantului ca niste magicieni… practic, la fiecare 1–2 minute, puteai sa redescoperi mediul din fata ta in alte culori – de parca te-ai juca cu filtrele de pe o camera foto.

Tot pe langa Puerto Natales, se afla asa-numita „Pestera a milodonului”, un soi de urs sau, mai degraba, de lenes (o specie care traieste in copaci in zonele tropicale ale Americii Centrale si de Sud), un animal imens, cu o inaltime de vreo trei-patru metri si care putea sa cantareasca si 1.000 kg. A disparut ca specie in urma cu aproape cinci milenii si exista controverse asupra implicarii oamenilor din triburile Yamana in aceasta disparitie.

El Calafate – nu, numele nu vine de la bastinasul nostru Calafat, ci de la o planta autohtona care face niste flori galbene si niste fructe ca niste afine. Daca Ushuaia sau Poerto Natales sunt niste orase obisnuite, El Calafate traieste doar pentru turism – pe strada principala, sunt doar restaurante, baruri, magazine de pulovere groase. In proximitate, poti descoperi niste ghetari de care te vei indragosti.

Inainte de a ajunge prin Patagonia, ideea de ghetar ma lasa un pic rece. La figurat, sunt sigur ca si la propriu. Ce puteau fi – o bucata de gheata, ce, n-am mai vazut gheata in Romania iarna de iarna? Cand am ajuns in Patagonia si am vazut pentru prima oara gheata aceea azurie stralucind in soare, am ramas cu gura cascata – pentru ca ghetarii nu sunt o gramada inerta de zapada sau gheata alba: atunci cand intra lumina in ei, reflecta o culoare albastra aproape nepamanteana… uneori, imi aduce aminte de niste imagini care mi-au ramas intiparite in minte de pe planeta Krypton a lui Superman! Am vazut ghetari si in Torres del Paine, dar mai ales in zona El Calafate si, sincer, sunt niste amintiri de neuitat…

Toata lumea care ajunge in El Calafate merge la Perito Moreno. Corect, este un ghetar unic, uneori il auzi paraind, din nou, ca un zgomot din alta lume… mai vezi cum o bucata din el se prabuseste in rau, este una dintre cele mai spectaculoase manifestari ale naturii pe care le-am vazut. Dar exista si o alta croaziera prin zona ghetarilor – o gasesti la agentiile din El Calafate. Practic, te imbarci pe un vapor mai mic, care navigheaza literalmente printre fragmente de gheata rupte din ghetari care plutesc pe apa ca niste aisberguri… nu, nu-ti fie frica, este mica probabilitatea ca acele vase sa aiba soarta Titanicului, dar plimbarea printre aisberguri si descoperirea si a altor ghetari este o megaexperienta… care trebuie traita.

Cand sa mergi in Patagonia si Tara de Foc

Sudul continentului se afla in emisfera sudica, deci anotimpurile sunt pe dos fata de cele de la noi – vara e de prin decembrie pana in februarie. Aceea este si perioada optima de vizitare, pentru ca temperaturile sunt mai ridicate, ziua este lunga si ai sanse mai mari sa prinzi soare. Atentie, chiar si in mijlocul verii este frig – in Ushuaia nu am prins mai mult de 20 de grade Celsius, iar intr-o singura ora am experimentat vara, primavara (sau toamna) si iarna – a fost soare, era cald de era sa trec la tricou, dupa vreo 15 minute, a venit norul, s-a pornit vantul si, la un moment dat, a inceput sa ninga abundent!

Vino cu haine groase, oricand vii in Tara de Foc!

Vize

Cetatenii romani nu au nevoie de vize pentru Argentina si Chile, dar, atentie, nu poti intra in niciuna dintre tari cu produse de natura animala sau vegetala. Cand am trecut din Argentina in Chile (si viceversa), nu am fost intrebat de arme, de droguri sau de tigari, ci daca, Doamne-fereste!, am mere la mine…

Imagini Tara de Foc si Patagonia

Ushuaia – capatul lumii

Tara de Foc …

Flori australe

Pasaret pe o insula de pe canalul Beagle din Tara de Foc

In mijlocul canalului Beagle

Totul e aici „de la capatul lumii” – farul,

telefericul,

si trenul 🙂

Trenul mai trebuie uneori impins

Dar te plimba prin Parcul National Tara de Foc

Evident, apa peste tot

Sa trecem in Patagonia chileana – Torres del Paine

„Caprioarele” locale

Torres del Paine – locul unde s-a inventat culoarea albastra

Evident, exista si cascade prin zona

Wow !

Nu puteam sa-mi inchipui ce culoare poate avea gheata

La drum prin Patagonia argentiniana, in zona El Calafate

Pe lacuri si rauri pline de iceberg-uri

Asa arata un ghetar patagonez

Si celebrul Perito Moreno

Doamne ce culori… mi-a adus aminte de planeta Krypton al lui Superman

Cea mai exotica prezenta la Perito Moreno – japoneza blonda in fusta scurta. Picioarele ii erau violete si cand am pus mana pe ele, era gheata. Ea zambea… putin incordat