Două luni în sudul Indiei, cu Cristi și Adriana

Noi suntem Cristi și Adriana și o să vă povestim despre India așa cum am experimentat-o noi. În ultima vreme este la modă să mergi în India. Toată lumea merge, merg vedete, se scrie despre asta, sunt publicate cărți – unii se întorc neschimbați, alții se întorc și… levitează. Părerile sunt împărțite, noi o să vă povestim perspectiva noastră.

Deși multă lume crede că o călătorie în India este prea dificilă (pentru că e prea departe, prea costisitor, cultura prea diferită, șocul prea mare), noi am vrea să vă arătăm că se poate.

Și se poate chiar pe cont propriu, fără agenție, cu un traseu stabilit numai de noi, cu cheltuieli reduse și fără riscuri (prea mari). Și toate astea ca să avem parte cu adevărat de o experiență unică. Este important de înțeles că noi nu suntem cu nimic speciali. Suntem cetățeni normali ai patriei, cu joburi, cu casă și mașină, cu credite.

De ce am ales India? Pentru că ne doream o aventură, un test. Doream să încercăm ceva diferit, exotic, alternativ. Nu doream nici all-inclusive, dar nici nu căutam o inițiere spirituală. La origine, planul nostru era, de fapt, mult mai ambițios: visam la un an în jurul lumii. Ne-au lipsit însă fondurile și, mai ales, curajul necesar. Sincer, ne era frică de necunoscut. Și frica asta de necunoscut este un obstacol greu de depășit, pentru că ne temem să ieșim din zona personală de confort. Dar, dacă ieși, capeți perspective noi, te expui la experiențe noi, fără de care nu ți-ai da seama niciodată că poți mai mult. Pentru noi, două luni în India au fost o astfel de schimbare. Am simțit emoții noi, am văzut lucruri și locuri minunate.

Pregătiri

Pentru că suntem organizați din fire, ne-am plănuit singurei traseul și obiectivele de vizitat, cam cu șase luni înainte.

Încă de la primele pregătiri, am realizat cât de mare este țara. Am considerat că un traseu nord-sud nu ar fi recomandat nici măcar în două luni. Așa că am decis să nu vizităm Taj Mahal (poate și pentru că toată lumea ne spunea că trebuie neapărat să o facem). Am aflat surprinși că, în multe zone, nu se mai poate experimenta așa ușor India autentică. Așa că am renunțat la nordul mai turistic în favoarea sudului mai puțin explorat, deși făcusem deja puțin research legat de Agra, Varanasi, Calcutta.

Practic, ce-am făcut? Am stabilit că vrem să stăm trei-patru zile în fiecare loc și dintr-un calcul simplu a reieșit că putem face 15 opriri. Le-am dorit cu distanțe de aproximativ 200 km între ele, ca să nu ne petrecem nopțile în trenuri.

Ne-am ales, inițial, câteva obiective majore de pe „Virtual Tourist”, „Lonely Planet”, „Trip Advisor” și câteva forumuri, apoi am căutat numele locației pe „Flickr”. Dacă ne-au plăcut pozele, am inclus locația în traseu. Și am pus totul pe Google Maps. După câteva ajustări, traseul a fost gata.

Am ales cel mai ieftin zbor pe care l-am găsit, cu Aeroflot, (București – Praga – Moscova – New Delhi), 960 de euro, dus-întors, pentru amândoi. Am rezervat și un zbor intern, din Delhi în sud, cu 240 de euro.

Am călătorit în două moduri foarte diferite:

– pentru prima lună am rezervat de acasă absolut toate hotelurile și trenurile; nu e foarte dificil, astăzi poți rezerva orice online;

– în cea de a doua jumătate a călătoriei am mers unde am văzut cu ochii; fără rezervări, fără programări, fără plan; știam orașele în care voiam să ajungem și, când ajungeam acolo, ne căutam casă și masă.

Tot cu cca șase luni înainte de plecare ne-am făcut programare la epidemiolog. După un control medical de rutină, ne-au fost recomandate o serie de vaccinuri și profilaxia malariei.

Vaccinurile ni le-am procurat singuri din farmacie. A trebuit să alergăm puțin, dar am înjumătățit costurile (am dat 275 în loc de 500 de euro). Am făcut anti-DTP, antifebră tifoidă și antihepatită A și B. Am decis să renunțăm la antirabic (sperând că n-o să ne muște maimuțele), dar am făcut un tratament antimalarie care, din fericire, nu ne-a provocat reacții adverse.

Am făcut și o asigurare medicală pentru toată perioada călătoriei, deși nu ne-am bazat pe ea. După cum știți, chiar cu asigurare, serviciile medicale în afara țării se plătesc din buzunar și apoi speri să recuperezi banii de la asigurator.

Despre viză nu vă mai putem spune mare lucru, pentru că între timp procedura de obținere s-a schimbat. Puteți găsi informațiile necesare pe site-ul ambasadei Indiei. Când am plecat noi, am avut obligatoriu nevoie de biletele de avion dus-întors și de rezervările hotelurilor.

Nu am cărat de acasă prea multe consumabile. Aflasem că în India găsești orice: haine, medicamente, produse de igienă, și încă la prețuri mai mici decât acasă.

Noi am avut două rucsacuri, pe care le luăm cu noi în avion ca bagaj de mână. Le-am umplut cu haine pentru cam cinci zile, pe care le spălam periodic. Plus laptop, niște medicamente, cameră foto, încărcătoare, adaptoare și toate rezervările printate. În total cam 7 kg fiecare. Și a fost suficient.

De asemenea, am scanat și ne-am trimis pe e-mail toate actele și rezervările. Am împărțit banii pe mai multe carduri și am cumpărat și niște dolari în bancnote mici.

Locuri vizitate

Și… am plecat. Am zburat mult, am stat prin aeroporturi în Praga, în Moscova și, după o zi, am aterizat în Delhi. Povestea e lungă, dar vom încerca să surprindem câte puțin din esența fiecărui loc, indiferent dacă experiența ne-a fascinat sau ne-a speriat.

Delhi

Și o să începem cu sperietura. Dintr-un aeroport modern, după un metrou nou și curat, ne-am trezit brusc aruncați în mijlocul cartierului Paharganj din Vechiul Delhi, poate nu cea mai fericită alegere pentru novici ca noi.

Trebuie să vă imaginați doi albi speriați într-o aglomerație, gălăgie și mizerie cum nu mai văzuserăm niciodată. Și nu exagerăm deloc. Cerșetori și șoferi de ricșă incredibil de insistenți, mirosuri care ar muta la spate și cel mai puternic nas și priveliști pentru care nu eram pregătiți cu toată documentarea noastră prealabilă.

Ne-a luat aproape o oră de învârtit în cerc ca să descoperim hotelul, timp în care aproape că am plâns (amândoi) de disperare și neputință.

Am fost cazați într-o cameră mizeră (poate de așteptat la 5 euro pe noapte camera dublă), unde nici măcar nu am avut curaj să facem un duș. Camera asta a rămas „memorabilă” pentru noi, o să vă explicăm mai târziu de ce.

Am mâncat doar din pungă resturile rămase de acasă, pentru că am considerat că e riscant să mâncăm ce se vinde pe stradă.

Seara ne-am făcut curaj să ne avântăm în afara hotelului și ne-am plimbat pe străzi animate, încercând din răsputeri să ne adaptăm și spunându-ne ca suntem destul de puternici ca să mergem mai departe.

Cochin

Și am mers. Peste două zile am luat un avion către Cochin (Fort Kochi), în sud. Aici atmosfera era complet diferită. Am stat la o pensiune curată, unde am început să ne destindem.

Chiar dacă ne-am obișnuit mai greu cu caprele care treceau strada (pe jos sau cărate pe scooter de către proprietari), cu vânzătorii și meșteșugarii din prăvălii încropite (am văzut chiar și un grup de femei care frământau aluat pe treptele unei case), totuși este pentru prima oară când începem să observăm oamenii: comportamentul, hainele, vocile, limba.

Camion cu mirodenii in Fort Kochi

Cochin este un port dezvoltat, producător de mirodenii, unde străzile miros a ghimbir, scorțișoară și piper negru.

Dar este și locul primelor experiențe:

– prima limonadă cu ghimbir;

– primul ceai masala;

– aici am gustat primele fructe incredibil de gustoase; parcă am fi mâncat pentru prima dată banane și ananas;

– prima dată când vedeam oameni făcând baie îmbrăcați în ocean;

– prima oară când intuiam diversitatea religioasă: în Cochin există temple hinduse și jainiste, biserici catolice și o sinagogă în Cartierul Evreiesc;

– și este prima dată când ne este interzis accesul într-o zonă pe motiv că suntem albi.

Alleppey

Apoi am luat pentru prima dată trenul și am mers în Alleppey. Un orășel cunoscut îndeosebi pentru plimbările prin lagunele și canalele din zonă cu bărci-case plutitoare.

Dar, pentru noi, Alleppey înseamnă în primul rând contactul cu bucătăria indiană, chiar dacă ne-a luat o săptămână ca să ne facem curaj s-o încercăm… Am avut deosebita plăcere de a încerca Paneer Tikka Masala, Gobi Manchurian, appam, chapatti și diverse feluri de orez. Aici, a avut loc începutul unei frumoase idile romantice între noi și mâncarea indiană. Chiar și azi ne pregătim acasă cele câteva rețete pe care le-am învățat acolo.

Varkala

Am continuat cu Varkala, o plajă superbă, cu nisip fin și o faleză cu straturi de rocă portocalie. Un loc care atrage ceva mai mulți turiști, unde se vând suvenire tradiționale (sau mai puțin tradiționale) și se pot gusta specialități indiene și chinezești, gătite în cuptoare speciale, într-o varietate uimitoare.

În Varkala poți să mergi la spectacole tradiționale de dans (Kathakali), sesiuni de yoga sau masaj ayurvedic, cursuri de gătit mâncare indiană.

Cu 40-50$ pe noapte te poți caza foarte aproape de plajă într-un resort destul de luxos, deși există și variante mult mai ieftine.

 Plaja si faleza din Varkala

Kovalam

Asemănător cu Varkala, turistic și cu mai multe plaje, Kovalamul are pentru noi și o altfel de surpriză. După ce ne-am plictisit de temple și plaje, ne-am avântat spre o moschee verde din depărtare. Moscheea e frumoasă, dar mai impresionant s-a dovedit a fi drumul până acolo. Am trecut printr-un sat de pescari, care, după orice standarde europene, ar fi clasificat drept un fel de periferie a unui ghetou. Grupuri de copii se joacă împreună cu caprele printre mormanele de gunoi, printre case sărăcăcioase și improvizate.

Trecerea din zona turistică plină de restaurante și hoteluri către sărăcia din satul de pescari se face atât de brusc, încât rămânem îngândurați multă vreme.

Kanniyakumari

Deși începuserăm deja să ne punem întrebări legate de sărăcie și condiții de viață, nimic nu ne-a pregătit pentru Kanniyakumari, care este cel mai sudic punct din India. În primul rând, ne dăm seama că pe întreg drumul parcurs până acolo cu autobuzul nu am reușit sa vedem câmp deschis sau teren neocupat de case. Tot traseul de 100 km, parcurs în mai multe ore, este o aglomerație urbană continuă de clădiri cu maximum două niveluri. Iar Kanniyakumari este o zonă afectată de tsunamiul din 2004, unde efectele devastatoare se observă încă foarte ușor. Aici găsim cei mai insistenți cerșetori și cea mai disperată sărăcie de până acum.

 Statuia lui Vivekananda din Kanniyakumary

Totuși, locul are o energie aparte, poate și pentru ca este dominat de o imensă statuie, a lui Vivekananda, aflată pe o insuliță la 200 m distanță de țărm. Este un punct de pelerinaj pentru mulți indieni și feriboturile către insula-templu sunt tot timpul pline ochi.

Și este singurul loc unde am putut să vedem soarele răsărind din apă și apunând tot în apă!

Este cel mai sudic punct în care am călcat noi vreodată.

Tirunelveli

De aici nu putem decât să mergem spre nord. Părăsim coasta și ne îndreptăm spre Tirunelveli. Din momentul acesta nu mai avem niciun fel de rezervări de hoteluri și ne orientăm destul de greu când căutăm cazare și mijloace de transport. Până și în ghidurile pe care le avem cu noi informațiile sunt sumare. Dar ne descurcăm onorabil.

Deși orașul în sine a fost destul de plictisitor pentru noi, avem pentru prima dată șansa să petrecem mult timp într-un templu, un templu dravidian vechi, să observăm ritualurile, cântecele, procesiunile. Este o experiență extrem de… liniștitoare și plăcută.

Vedem primele maimuțe și primul elefant de templu. Și asistăm la o „binecuvântare cu trompa”: adică un credincios oferă o monedă elefantului și, în schimb, primește o atingere în vârful capului. Noi am văzut o mamă cu un copil mic în brațe, elefantul face distincție între ei, copilul primește o atingere foarte delicată… Nu știm dacă elefantului îi face plăcere sau cât de greu se dresează un elefant ca să facă asta, dar noi suntem clar impresionați.

Și timp de două zile suntem singurii albi din oraș.

Madurai

Apoi am plecat către cel mai mare complex religios din sudul Indiei – templul Sri Minakshi din Madurai. Cele patru porți ale templului domină întreg orașul, atât ziua, cât și noaptea, când sunt complet luminate. Am petrecut și noi jumătate de zi în templu pentru că, într-adevăr, ai ce vedea: coridoare imense cu tavane pictate și statui aliniate mânjite cu ulei și înconjurate de flori și ofrande, o mulțime de credincioși care se închină și ating idolii de piatră tociți.

În multe dintre templele interioare ne este interzisă intrarea, dar putem să asistăm la ritualul pregătirii lui Ganesh: o statuie imensă a unui elefant este unsă cu uleiuri, îmbrăcată și împodobită cu ghirlande de flori de către doi preoți, sub privirile unei mulțimi tăcute.

Și chiar dacă Bazinul Lotusului de Aur din centrul complexului este gol și dezolant, a fost o nouă experiență într-un templu hindus și a meritat pe deplin.

Tot in Madurai am vizitat și muzeul lui Gandhi, care este o incursiune în istoria recentă a Indiei. Cu toate pregătirile legate de plecare, ne-am dat seama (cu rușine) că despre istoria Indiei știm cel mai puțin.

 Poarta de intrare in templul Sri Minakshi din Madurai

Trichy, Thanjavur, Chidambaram

Pentru noi, toate templele au fost frumoase și au reprezentat experiențe minunate, însă nu vrem să vă plictisim.

Am vizitat multe în total; am văzut „binecuvântări” de elefanți, am și mângâiat unul și i-am dat alune; am văzut ritualuri, preoți, oameni dormind pe lespezile răcoroase sau luând prânzul în familie; ne-am bucurat de statui și picturi nenumărate și ne-am obișnuit cu senzația de piatră caldă sub tălpi.

În Madurai, Trichy, Thanjavur și Chidambaram am petrecut mai tot timpul în temple. Timp care a reușit să ne liniștească, pentru că în India nu a fost întotdeauna ușor pentru noi. Nu am găsit întotdeauna cazare sau mâncare acceptabilă, iar oboseala și, mai ales, căldura au cântărit și ele greu.

Adriana recunoaște că a avut o cădere nervoasă într-un tren mustind de gândaci. Iar pe Cristi l-a apucat disperarea că nu găsea wi-fi de săptămâni și trebuia să lanseze un site.

 Templul portocaliu din Trichy

Pondicherry

A devenit mai ușor odată cu sosirea în Pondicherry. Am văzut din nou oceanul și am dat iarăși de o atmosferă complet diferită față de ceea ce văzuserăm până acum. Pondicherry (sau Pondy) este o fostă colonie franceză cu un șarm aparte. Cu străzi umbroase, copaci încărcați cu flori, cu parcuri (printre primele parcuri pe care le vedem în India) și chiar un Pizza Hut!

Ne-am cazat la casa de oaspeți a unui ashram (atunci am aflat și ce este un ashram) și ne-am prelungit șederea cu câte încă o zi, până la cinci zile. Eram complet relaxați și pregătiți de noi aventuri.

Mamallapuram

Nu au mai rămas decât două locuri de vizitat, apoi ne întoarcem în Delhi, iar de acolo acasă. Următorul pe listă a fost Mamallapuram, care atrage mulți turiști pentru că în zonă se creează sculpturi interesante în piatră: de la mici suvenire până la zei în mărime (supra)naturală.

Am stat la un hotel pe plajă, nici nu știam ca poți să dormi în patul tău atât de aproape de mare – de pe treptele hotelului călcam direct în nisipul fierbinte și după nici 20 de pași intram în mare.

Aici am lucrat la bronzul nostru de martie, invidia prietenilor la întoarcere.

Este o zonă superbă pentru făcut poze. Peste tot sunt temple, sculpturi în piatră și basoreliefuri într-adevăr frumoase.

 Cele cinci rathas din Mamallapuram

Tot aici am experimentat o zi mai ciudată: ne-am trezit într-o atmosferă încărcată, o liniște apăsătoare. Am aflat repede ca s-a comis o crimă și că unul dintre liderii pescarilor a fost omorât. În semn de protest, toate magazinele și restaurantele au fost închise toată ziua, iar noi ne-am perindat pe străzi pustii.

Seara, senzația de apăsare a devenit și mai accentuată: am participat la o înmormântare indiană. Cortegiul funerar a plecat chiar de lângă hotelul nostru, așa că ne-am amestecat în mulțime și am stat până la final. Final care înseamnă arderea pe rug…

Ooty

Când am ajuns în Ooty, deja simțeam în stomac dorul de casă. Nu am mai fost plecați niciodată atât de multă vreme și nu am avut niciodată timp să ni se facă dor. Aici am stat mult într-o mare grădină botanică sau ne-am plimbat printre plantațiile de ceai.

Am văzut și câteva filme europene la televizor (parțial cenzurate) și am revăzut articolele de pe blog. Dar gândul ne era acasă…

 Plantatii de ceai in Ooty, India de Sud

Înapoi spre casă

Ne-am întors pentru câteva zile în Cochin, pe care îl știam deja. De data asta am luat masa și am discutat mai mult cu o familie indiană. Am mâncat preparate home-made, incredibil de bune. În schimb, am făcut și noi niște varză călită, care a fost destul de bine primită, deși nu suficient de picantă.

Și din Cochin zburăm în Delhi, unde, din întâmplare, vom fi cazați în aceeași cameră ca și prima dată.

Trebuie să vă spunem că pentru noi… nu mai era deloc aceeași cameră. După două luni ni se părea chiar schimbată, acceptabilă. De data asta am fost complet relaxați, am făcut duș (era apă caldă) și am dormit neîntorși. Gangul de 1 m lățime unde era hotelul ni se părea prietenos și străzile aglomerate din jur ne erau familiare. Nimic nu ne mai sperie.

După câteva zile (dintre care două în Moscova unde ninge abundent), suntem acasă la sfârșit de martie, cu un bronz complet anormal (și indecent) pentru perioada respectivă. România trecuse printr-o iarnă grea, pe care noi am evitat-o cu abilitate.

Bucureștiul ni se părea superb: vreme perfectă, cer senin, temperatură potrivită, străzi curate și neaglomerate, cele mai frumoase autobuze.

Prin contrast, putem să vă spunem că o prietenă, care petrecuse mai mult timp în Elveția, ne povestea cât de urât i se pare orașul la întoarcere.

Concluzii

Am vrea să vă mai spunem că totul a început ca o călătorie normală, nu ca o căutare spirituală. Schimbări se produc, este o lume foarte diferită de cea cu care suntem obișnuiți și e normal să ți se schimbe perspectivele puțin.

Nu avem pretenția de a fi pătruns decât la suprafață o lume extrem complexă, dar am observat schimbări la noi. Am înțeles că există alternative pentru orice și că orice se poate. Credeam că India este un loc rezervat unui anumit fel de oameni, dar ea este accesibilă oricui, chiar și oamenilor obișnuiți ca noi.

Am realizat ceva important și despre noi doi: când am ajuns în India, am avut nevoie de câteva săptămâni lungi ca să ne liniștim, să nu mai fim defensivi, să nu mai fim stresați, să înțelegem că suntem în altă lume și să ne bucurăm de ea. A fost un șoc să vedem cât de mult ne apasă stresul adus de acasă, un loc unde, în tramvai, în autobuz, privim cu neîncredere lumea din jurul nostru, ne apărăm bunurile, ne verificăm portofelul de la spate și ne strângem din reflex poșeta la piept. Acolo, cel puțin în sud, stresurile astea nu își au locul – lumea e diferită, calmă, senină, binevoitoare.

Poate ne-am întors și ceva mai toleranți, poate am decelerat puțin, am căpătat un ritm ușor diferit față de lumea din jur – și ne simțim bine.

V-am spus la început că planul inițial era o călătorie în jurul lumii. Chiar dacă nu l-am realizat (încă), vedem India ca pe un început, ca pe o reușită care ne-a învățat multe, care ne-a dat încredere. Cel puțin acum, suntem siguri că putem realiza orice ne dorim. Întotdeauna există soluții ca să-ți urmezi visul.

Găsiți pe blogul nostru, cristisiadriana.ro, articole detaliate (poate prea detaliate câteodată) despre fiecare locație și o mulțime de sfaturi, idei, toate locurile în care am fost cazați, ce-am mâncat și cheltuieli zilnice amănunțite.