Cuba, dincolo de Havana

Odata ajuns in Cuba, este pacat sa nu vizitezi si alte zone in afara Havanei. Si nu e chiar asa de greu. Cel mai lesne este sa inchiriezi o masina, sa-ti cumperi o harta si sa-ti reactualizezi simtul de orientare, la unii cam atrofiat de GPS (indicatoarele rutiere sunt relativ rare in Cuba) si sa purcezi la drum. Soselele sunt rezonabile, exista chiar si o autostrada, e drept, nu in cele mai bune conditii, dar cu un trafic relaxant de redus – poti sa parcurgi kilometri intregi fara sa dai peste o masina – aduce cu Bulgaria…

Am aflat cu stupefactie ca in Cuba exista numeroase agentii de inchiriat masini, toate de stat. Nu prea inteleg de ce sunt atat de multe, tinand cont ca exista un proprietar unic, dar ce conteaza… Au numeroase agentii prin toata Havana, dar daca vrei sa obtii oferte de la toate, nu este un loc mai bun ca Hotelul Habana Libre – fostul Hilton din perioada de pana in 1959. Am intrat la receptie si aliniate frumos erau toate rent-a-car-urile Cubei. Oferta cam uniforma, desi la unele agentii mai pica cate o surpriza – fie masini de epoca, fie jeep-uri. Dar cum preturile sunt cam mari, am optat pentru un Peugeot 207 la vreo 60 CUC-i pe zi… Ei, asta e.

Iesirea din Havana este insa o provocare. Proprietarul casei particular din Havana mi-a explicat cum se iese din Havana, dar labirintul lui Minos era mai simplu de rezolvat… Asa ca pana la urma, am iesit cu greu pe autostrada cu ajutorul unui nene care dupa ce ne-a scos la autostrada ne-a cerut nici mai mult nici mai putin decat 20 CUC-i… adica salariul mediu pe economie. Hmmm.. negociere, am iesit cu mai putin… si la drum.

Autostrada ca orice autostrada din lume este plicticoasa si searbada. In plus e si pustie, din cand in cand trecand cate un camion Roman produs la Brasov, vreo masina americana vintage sau vreun turist cu Peugeot… Apropo… in Cuba, placutele de inmatriculare au vreo 9 culori – asa stii daca masina este particulara, de stat, de intreprindere de stat sau militara. Pentru turistii straini – practic unicii care inchiriaza masini in Cuba, placutele sunt grena, asa ca oricine stie ca tocmai trece un gringo.

Unul din sfaturile primite era ca sa iei vreun autostopist din numerosii care stau pe la intersectii sa te ghideze spre destinatie. Aici, poti sa iei o tzapa. Daca autostopistul chiar merge in directia in care vrei sa mergi, esti un om facut, daca nu, el te poate indrepta spre locul unde vrea el sa mearga sustinand ca incolo e Cienfuegos sau Trinidad. De aceea, trebuie sa ai spiritul de orientare si o harta buna cu tine.

In fine, ajungem in Cienfuegos. Destinatia finala era Trinidad, dar nu e rau sa dai si pe la Cienfuegos, un orasel destul de simpatic si plin de viata. Centrul comercial este extrem de animat si am luat masa la “El Rapido”, varianta cubaneza a McDonald’s-ului, dar care nu serveste hamburgeri… ci pizza. Pizza nu e chiar rea, asa ca dupa un tur prin centru, ne-am indreptat spre Palacio de Valle, un palat construit in 1917 in stil… maur… E drept, printre palmieri, stilul se potriveste, dar pare asa de transportat din alta lume… Oricum, vederea cu marea de pe acoperis este superba, iar sucul de trestie de zahar cu lamaie este mirific, deci este timpul sa o purcedem la drum. Ora de varf din Cienfuegos inseamna ca pe principalul bulevard sunt patru masini, nu doua ca pana acum, iar directia corecta ne este indicata la iesirea din oras de un politist care nu parea sa aibe interese ascunse.

Am fi dorit sa ajungem la Trinidad peste munti, dar am inteles ca soseaua este cam proasta, asa ca am decis sa crutam Peugeot-ul nostru si s-o luam pe vale. Trinidad este un oras superb colonial, pus pe lista mondiala a UNESCO, un orasel pe care nimeni care viziteaza Cuba nu trebuie sa-l rateze. Evident, asta il face si mai comercial, aproape orice casa din centru este “casa particular” si peste tot sunt “paladares” – restaurante mici, detinute de persoane particulare, dar restrictionate la doar 12 locuri. Daca in Havana, aceste “paladares” sunt destul de comerciale, in Trinidad, ele sunt fix in casa proprietarilor… te simti ca si cum ai fi in vizita. Desi atmosfera e in general relaxata, au inceput sa apara timid si metode de marketing in racolarea clientilor… prin piata centrala din Trinidad am fost intr-o seara racolati de o negresa care se plimba cu niste ceasloave pline de insemnari ale clientilor in limba lor materna, imensa majoritatea laudative… E drept, casa respectivei era printr-o zona mai decrepita a Trinidadului, dar drumul a meritat… mancarea a fost absolut incredibila, iar de atunci romana figureaza in ceaslov alaturi de alte cateva zeci de limbi recomandand-o pe patroana.

Ce poti face in Trinidad ?… pai in primul rand sa respiri aerul trecutului colonial si sa te pierzi pe stradutele neschimbate de sute de ani. Poti sa asculti muzica in orice fel si mod la numeroasele case de cultura. Poti sa vizitezi “Muzeul de lupta impotriva banditismului” dintr-o fosta biserica. Poti sa vizitezi si casele vechilor boieri. Poti sa te duci la plaja – playa Ancon cu nisip alb fin e la cativa kilometri si e unul din putinele locuri din tara unde localnicii se pot imbaia cot la cot cu strainii. E drept modul de transport difera… strainii merg cu masinile, iar cubanezii in remorca unui tractor, dar ce conteaza cand apa este atat de placuta !

Trinidadul s-a dezvoltat datorita intinselor plantatii de trestie de zahar din zona. Am cumparat un tur din Trinidad pentru Valle de los Ingenios. Si a fost o zi excelenta – am vizitat un turn care domina valea de unde se urmareau sclavii cei lenesi, am asistat la procesul stravechi manual de extragere a sucului din trestia de zahar, am gustat suc de trestie de zahar cu lamaie, am calarit printre plantatii de banan, ne-am scaldat intr-un iaz, iar la final, la masa, am ascultat din vocea unor menestreli din satul de langa celebrele “Guantanamera” sau “Comandante Che Guevara”…

Din Trinidad, mai departe, am taiat insula in doua pentru a ajunge la tarmul din Nord. Am oprit putin prin Sancti Spiritus, capitala provinciei unde am retrait frenezia pre-decembrista al lui “s-a bagat carne la alimentara” judecand dupa cozile din centru pentru a ajunge in final in oraselul Remedios. Aici, am stat tot la o “casa particular” la un nene care si-a construit o casa destul de modernista pentru ce gasesti in Cuba. Cum orasul era mic, cealalta alternativa era sa stai la vrajitoarea orasului, specializata in voodoo…

Din Remedios, cel mai placut este sa o iei pe Cayo Santa Maria. Drumul de peste 50 de kilometri a fost construit prin mare pentru a lega de continent o insula paradisiaca, acum o enclava “all inclusive” pentru turistii straini. De altfel la intrarea pe sosea, pasapoartele sunt controlate si doar strainii si cubanezii cu permis pot intra pe sosea. Si ai ce vedea … zeci de kilometri pe o sosea care strabate marea printre ostroave si mangrove. Ce pacat ca acest drum peste apa afecteaza mediul inconjurator deoarece numeroasele languste nu mai pot sa treaca liber de la un ostrov la altul… dar ce conteaza ecologia cand all inclusive-ul aduce euro-ul atat de dorit in insula….

De la Remedios, cel mai apropiat oras este Santa Clara. Orasul este faimos si cantat in toate baladele si cartile de istorie – aici Che Guevara a invins o formatiune militara a dictatorului Batista, deraind de asemenea trenul care-i transporta cu ajutorul unui excavator Caterpillar. Lupta a durat doar 90 de minute, iar cei cativa barbudos ai lui Che au invins 408 trupe guvernamentale pe 29 decembrie 1958. Trei zile mai tarziu, regimul dictatorial al lui Batista sprijinit de americani se prabusea, iar Fidel, Che si Camillo intrau in Havana intr-un oras cuprins de frenezia eliberarii si victoriei.

Dupa ce te pozezi cu trenul si excavatorul victorios, nu poti sa nu observi ca transportul in comun este asigurat de niste carute, e drept chic, dar orisicat, trase de cai, iar principala distractie a copiilor din piata centrala este sa se plimbe intr-o mini-caleasca trasa de un tzap ¡ Dar Santa Clara adaposteste unul dintre cele mai dragi altare cubaneze – monumentul dedicat lui Che unde se odihnesc ramasitele eroului argentinian returnate de Bolivia in 1997. Tot aici, se afla si ramasitele celor 17 frati de arme ai lui Che care au cazut de asemenea in Bolivia in 1967. In Cuba, cultul lui Fidel este cumva pus in umbra de cultul lui Che si al lui Camillo Cienfuegos… “Seremos come el Che” este sloganul pionierilor cubanezi.

Din Santa Clara, am ajuns destul de repede pe autostrada. Cum drumul era clar spre Havana, dar nu ne era la fel de clar cum sa intram in oras, am luat doi autostopisti, un cuplu indragostit… ea militar, el politist… dragostea si Revolutia se intrepatrund in Cuba, mica insula care continua de peste 50 de ani sa sfideze “Imperiul Raului” de la nord.

Ne vom intoarce ! Agenti cubanezi arestati in SUA

palatul maur din Cienfuegos

Palatul maur din Cienfuegos

Ora de varf in Cienfuegos

Shopping la marginea soselei

Catedrala din Trinidad

Trinidad

Mic dejun in casa particular din Trinidad

Trinidad

Trinidad

Valle de los Ingenios

Valle de los Ingenios

Producerea sucului de trestie de zahar

Safari calare 🙂

Cowboy cubanezi si romani

Guantanameraaaaaaaaa

Trinidad

Sala de cinema din Trinidad

Trinidad

Trinidad

Autobuzul Trinidad – plaja Ancon

Playa Ancon

Productia de trabuce nu stagneaza !

Trinidad

Trinidad

Trinidad

Pot spune ca nu au dreptate ?

Sancti Spiritu

GPS-ul din Sancti Spiritu

Casa particular din Remedios

Cayo Coco

Cayo Coco

Cayo Coco

Cayo Coco

Piata Centrala din Remedios

Statuia Libertatii din Remedios

Transportul in comun in Santa Clara

Tapul calut – bucuria copiilor din Santa Clara

Monumentul lui Che din Santa Clara

Che

Fidel, Che si Camillo… hasta la victoria, siempre !