In ultima zi urma sa petrecem cateva zile in capitala tarii, in Taskent, de altfel si punctul de pornire in aventura uzbeca. In prima seara vazusem doar in goana masinii un pic din capitala – sosele largi, asfalt impecabil (mai rar de gasit in afara Taskentului), parcuri imense si, mai ales, muuuuulta verdeata in conditiile in care, aproape zilnic, termometrul batea spre 40 de grade… e drept, la asta contribuia si foarte multa apa… irigatiile au o traditie milenara in Uzbekistan.

Dimineata urma sa plecam din Samarkand spre Taskent. Dar mai aveam niste lucruri de vazut in Samarkand. Pana la urma, pentru a avea cateva ore la dispozitie si in capitala (complet insuficient, dar asta e), am decis sa nu mergem decat in doua locuri – la catedrala ortodoxa rusa din Samarkand (era duminica, zi de slujba) si la observatorul astronomic al lui Ulugbek, sultanul-astronom. Si cum catedrala ortodoxa era la doi pasi de hotel, acolo am avut prima oprire.

Rusii au inceput sa colonizeze Asia Centrala pe la mijlocul secolului al XIX-lea, odata ce marile emirate din actualul Uzbekistan au devenit protectorate. Samarkandul chiar s-a imbogatit cu un cartier rusesc, construit inainte de Revolutia bolsevica, restul oraselor procopsindu-se cu blocuri dupa ocupatia sovietica. Dar cel mai mare aflux de populatie rusofona (si nu numai) a avut loc in al Doilea Razboi Mondial, cand sovieticii au evacuat aici industria grea din partea europeana care cazuse sau era in pericol de a pica in mana germanilor, alaturi de masinarii, fiind adusi si muncitorii, maistrii si inginerii… populatia locala nu prea stia sa construiasca mitraliere si tancuri, industrializarea fiind nula in Asia Centrala. Dupa terminarea razboiului, multi rusi au decis sa ramana in Asia Centrala, poate si datorita faptului ca vara e vara J. Al doilea val a venit dupa marele cutremur din 26 aprilie 1966, care a distrus 78.000 de locuinte (majoritatea traditionale din chirpici) si a lasat 300.000 de oameni fara un acoperis deasupra capului. Batalioane de constructori din republicile fratesti au venit de urgenta la Taskent si s-au pus pe construit locuinte. Pana in 1970 au fost terminate 100.000 de noi apartamente in care s-au mutat, surpriza, nu sinistratii, ci constructorii care n-au mai vrut sa plece acasa J. In 1991, anul prabusirii URSS, Taskent era cel de-al patrulea oras ca marime al URSS dupa Moscova, Leningrad si Kiev! In republica unionala, slavii reprezentau cam 10%, un procentaj destul de mic… de atunci, numarul lor s-a injumatatit, multi rusi si ucraineni decizand sa se intoarca acasa, in acest moment cam 5% din populatia tarii fiind reprezentata de rusi – cu o concentratie masiva in Taskent unde se estimeaza ca circa o patrime din populatie sunt slavi.

Ca si in cazul sinagogii din Samarkand, nici catedrala ortodoxa nu parea mai populata. Era duminica, zi de slujba, biserica ampla, inauntru, maximum 10 suflete. Din cand in cand, preotul mai scotea capul din altar sa vada daca are pentru cine sa slujeasca. M-am dus sa cumpar niste lumanari si am realizat ca eram pe 22 iunie… data la care s-a dat celebrul ordin “Soldati romani, va ordon – treceti Prutul!”, singura data cand am luat armele in mana pentru a lupta impotriva unui Est care de-a lungul mileniilor ne-a adus numai rele: huni, avari, pecenegi, cumani, tatari, rusi si, in final, sovietici. Asa ca am pus o lumanare nu numai pentru familia mea, ci si in memoria sutelor de mii cazuti pentru dezrobirea Basarabiei si Bucovinei de Nord si mai apoi in “Cruciada contra comunismului”…

Urmatorul loc de popas a fost observatorul lui Ulugbek. Cum spuneam si ieri, principalului urmas al lui Timur Lenk si nepot al acestuia nu prea i-au placut palosul si sangele, ci mai degraba cifrele si stelele… Sultanul Ulugbek a fost fascinat de stele pe care le-a studiat si le-a adunat intr-un atlas al cerului, poate cel mai cuprinzator din lume la momentul respectiv. In plus, a construit un observator imens pe un deal de langa Samarkand (deh, timurizii au avut pasiunea constructilor monumentale de la Bukhara pana la Agra), cu ajutorul caruia a calculat durata unui an. Eroarea lui Ulugbek este de doar 25 de secunde fata de realitate, calculele sale fiind mai corecte decat cele ale unui Copernic, bunaoara.

Dupa uciderea lui Ulugbek de catre fiul sau cel mare, observatorul a fost distrus, fiind redescoperit secolul trecut de un arheolog rus. Langa vechiul observator (o parte din el poate fi vizitat), a fost construit un muzeu dedicat sultanului-savant, unde se pot gasi si copiile lucrarilor lui – in special harta sa stelara (originalul este la Oxford, in Anglia).

Apoi, ne-am pus la drum spre Taskent. Fiind vorba de cele mai mari orase ale Uzbekistanului, in plus si datorita faptului ca presedintele Karimov este de loc din Samarkand, probabil cea mai buna sosea interurbana din toata tara este evident soseaua Samarkand–Taskent… evident, nu peste tot, dar am descoperit ca se lucra destul de sustinut pentru construirea unei autostrazi complete… Dar, si asa, drumul a durat destul de mult (probabil, trenul lor de viteza, Talgo-ul uzbec construit de spanioli, e mult mai rapid), asa ca am ajuns in capitala tarii abia dupa-amiaza.

Desi Taskentul inseamna un oras modern, complet reconstruit dupa cutremurul din 1966, cu bulevarde largi cat niste piste de aterizare (pot fi folosite si pentru aterizari de avioane de bombardament, fara probleme), primul popas l-am facut in poate cel mai sacru loc al Uzbekistanului – la Khast Imom, complexul care adaposteste autoritatile religioase inalte ale tarii, inclusiv pe Marele Muftiu al Uzbekistanului… sa zicem un soi de Patriarhie Islamica a Uzbekistanului.

Am coborat in imensa piata unde totul este impecabil. Doua minarete imense (construite la ordinul presedintelui) stau de straja moscheii pustii intr-o zi de duminica cand nici vantul nu bate in Tashkent. Am intrat un pic prin curtea moscheii, am aruncat un ochi prin geam, dar n-am stat prea mult. Trebuia sa vizitam un loc cu totul si cu totul special care se inchidea rapid. Asa ca Sanjar, ghidul nostru, ne-a fugarit in spatele moscheii, langa o cladire liliputana in comparatie cu cladirile pe langa care tocmai trecusem. Liliputana, dar de o importanta primordiala pentru orice credincios din Uzbekistan – aici se afla cel mai vechi Coran din lume (Uthman Quran), scris la cererea celui de al treilea calif islamic, Uthman, la 19 ani de la moartea profetului, de catre un comitet de intelepti care aveau sarcina sa transcrie Coranul pe ceva scris… cinci copii au plecat spre cinci orase importante islamice, iar unul a ramas la Uthman in Medina, actuala Arabie Saudita. Dupa moartea lui Uthman, exemplarul pastrat la Medina a fost luat de Ali (fondatorul shiismului) si dus la Kufa, in actualul Irak, de unde a fost luat de Timur Lenk ca prada de razboi. Imensa carte va ramane cateva secole la Samarkand in moscheea Hoja Ahrar, de unde a fost saltat de rusi in 1869 (se spune ca ar fi fost vandut de mullahi, dar am mari dubii ca cineva ar fi facut un astfel de sacrilegiu) si dus la St. Petersburg, acolo facandu-se vreo 50 de copii care s-au vandut pe bani buni. Dupa Revolutia bolsevica, in 1924, Lenin s-a gandit ca n-ar fi o idee rea sa se puna bine cu popoarele musulmane cu greu supuse, asa ca o carte in plus sau in minus nu mai conta in Leningrad, asa ca a trimis-o la Taskent unde este pastrat sub un clopot de sticla, intr-o cladire cu aer conditionat si unde nu e voie sa faci poze ;).

Pana am mancat pranzul, pana ne-am cazat, pana am mai dat un mail, se facuse aproape seara, soarele o luase iremediabil spre apus. Dar, si asa, urma sa mai facem cativa pasi prin centrul Taskentului.

Hotel Shodlik Palace este la doi pasi de piata centrala, denumita Piata Independentei (la fel ca si piata centrala din Kiev… celebrul Maidan Nezalejnosti tot asta inseamna – Piata Independentei, dar posibilitatea unui Euro sau Asia-Maidan in Taskent este un pic de domeniul fanteziei). Sa nu credeti ca Piata Independentei este un gigant de beton si smoala… dimpotriva… este un parc imens, irigat cu o fervoare demna de o cauza mai buna.

Evident, o piata de astfel de dimensiuni nu poate sa nu aiba mai multe monumente. Poate cel mai impresionant monument este cel al “Mamei care plange”, un monument dedicat uzbecilor cazuti in cel de-al Doilea Razboi Mondial (se pare ca au fost aproape jumatate de milion de uzbeci cazuti pe front). Acest monument a fost replicat in cele mai mari orase ale Uzbekistanului (am mai vazut unul similar in Samarkand) cu figura unei mame jelind, cu ochii in jos, uitandu-se spre o flacara eterna… iar aleea care duce la statuie, in stanga si dreapta, adaposteste niste ceasloave imense cu numele tuturor celor cazuti sau disparuti in al Doilea Razboi Mondial.

Dar in Piata Independentei trebuie sa fie si accente pozitive sau vesele… Cel mai inalt monument este un glob imens pe care este reprezentata harta putin cam contorsionata a Uzbekistanului – multumita tatucai Stalin… reprezinta noua tara independenta, iar globul inseamna dorinta uzbecilor de recunoastere internationala. A fost ridicat in 1992, imediat dupa obtinerea independentei, cand recunoasterea internationala era foarte importanta pentru orice stat din fosta URSS. De cealalta parte a codrilor plantati in piata, se afla un Arc al Independentei, ma rog, niste coloane din inox pe care se afla niste berze (sau cocori, nu mi-am dat exact seama), simbol al libertatii. Si pentru ca era musai sa fie si niste cladiri aici, Arcul Independentei se termina brusc in cladirea moderna a… Ministerului Finantelor (“Banii vorbesc, banii vorbesc”, vorba cantecului lui Holograf) si ceva mai intr-un colt (este interzis sa treci prin fata), cladirea destul de nefolositoare a Parlamentului (mi-e neclar la ce foloseste acest organism in Uzbekistan J).

Dar, de departe, cel mai fain colt din aceasta colosala piata este o fantana, unde ai senzatia ca poti trece prin apa. Absolut geniala! Si am urmat si eu exemplul a numerosi uzbeci si mi-am bagat labutele in apa… calda rau, se vede ca in fiecare zi sunt aproape 40 de grade!

A urmat o tura cu metroul. Construit de sovietici (recent, a mai aparut o linie), metroul din Taskent a fost evident inspirat de arhitectura statiilor din Moscova sau St. Petersburg. Evident, exista statui, marmura, arabescuri in principalele statii, dar nu vi le pot arata. Este strict interzis sa pozezi si politisti inarmati patruleaza in permanenta la vanatoare de teroristi cu bombe si turisti cu aparate foto. De altfel, accesul in metrou nu se face decat dupa ce treci printr-un control de securitate. Metroul este considerat obiectiv militar, pentru ca poate fi folosit ca adapost in caz de bombardamente aeriene (inclusiv nucleare), asa ca nu poti face poze. Evident, militarizarea si paranoia securitatii din metrou ii enerveaza si pe localnici – am citit acum cativa ani ca vreo 50 de insi au fost arestati si amendati cand au declarat ca au bombe in bagajele lor superverificate… Pe noi, nu ne-au verificat insa, paream de incredere.

Am trecut apoi pe langa un palatel construit de un Romanov (un tip din familia imperiala a fost exilat in Taskent ca pedeapsa ca facuse niste manarii cu bijuteriile coroanei, si evident ca nu putea sa stea asa oricum, asa ca a fost construt un palat care azi este sediul Ministerului de Externe) si am ajuns pe principala strada pietonala. Ca si in cazul celei din Samarkand, strazile pedestre din Taskent nu sunt teribil de mercantile… nu gasesti prea multe magazine, ci mai degraba artisti care incearca sa vanda niste picturi, pavilioane unde pe vremuri cantau fanfarele militare si unde azi se vinde bere si multa, multa verdeata. Asta mi-a placut enorm… Taskentul este un oras foarte verde, foarte aerisit (un lucru bun gandit de arhitectii sovietici), un loc placut de preumblat la ceas de seara cand nu mai e asa de cald.

Finalul zilei ne-a prins in fata statuii lui Timur Lenk (cine altul?) din fata hotelului Uzbekistan (o cladire sovietica aducand cu hotelul Cosmos din Moscova). Pe locul vechii statui a lui Karl Marx (un tip care avea mult de-a face cu istoria Uzbekistanului) a fost ridicata versiunea pasnica a lui Timur… calare, dar nu cu sabia in mana (cum ar fi fost normal), ci fara nimic, ca un semn de pace si liniste…. Hm, totusi baiatul asta a omorat 17 milioane de oameni…

Dupa o scurta vizita in hotelul Uzbekistan (unde evident ca avea loc o nunta galagioasa), m-am intors la hotel sa dorm. Urma sa ne trezim la 2 si ceva dimineata pentru ca zborul de Istanbul pleaca la o ora destul de imposibila. Colegul meu de camera a preferat sa urmareasca meciurile din campionatul mondial, asa ca am putut dormi linistit cele cateva ore…

Am regasit aeroportul din Taskent, mult mai pasnic decat la sosire. Nici urma de haos, nici urma de mii de bagaje. Alea sunt la intoarcerea in Uzbekistan. Cred ca am fost unii dintre putinii pasageri cu bagaj la cala. Majoritatea calatoreau cu mana in buzunar, in cel mai bun caz cu o borseta in care se aflau banii pentru cumparaturile care urmau sa le faca la Stambul… Trecerea prin diversele controale a fost destul de linistita, dar s-au bifat toate check point-urile… verificat reghistratziile din toate hotelurile, verificat declaratia vamala, intrebat pe unde am bantuit etc. etc… In cele din urma, m-am imbarcat intr-un avion al Uzbekistan Airways mult mai plin decat mi-as fi dorit… Intre timp se facuse ziua si soarele incepuse sa mangaie pamantul incredibil de verde al Taskentului. Dupa ce ne-am ridicat, aproape imediat, am survolat imensul desert central-asiatic. Inca o data, poti realiza ce miracole poate face apa, acest element pe care multi il ignoram sau il luam in derizoriu. Nu e. Este viata noastra.

Am fost in Uzbekistan la invitatia agentiei de turism uzbece Dolores la initiativa agentiei Explore Travel si cu sprijinul companiei nationale Uzbekistan Airways.

Imagini Samarkand – Taskent

Biserica ortodoxa rusa din Samarkand. Ditamai biserica

Care e cam goala la ora slujbei

Statuia sultanului – astronom Ulugbek

Muzeul dedicat acestuia intr-o constructie traditionala

Nu se putea sa nu incepem cu un citat

Urmele observatorului lui Ulugbek

In departare, impresionantele cladiri ale orasului

Pe autostrada, spre Taskent

🙂

Blocuri, blocuri, blocuri, mostenirea sovietica

Khast Imam

Asta ar fi echivalentul musulman uzbec al Catedralei Patriarhale

In cladirea mica din dreapta se afla celebrul Coran al lui Uthman

Prin Taskentul obisnuit, prin Taskentul traditional

Mandru-i calul, mandru-i calaretul

Hotel Shodlik Palace

Turnul de televiziune, unul dintre cele mai inalte din ex-URSS

Sa facem cunostinta cu fantanile din Taskent.

Un monument care poate sa nu te miste – „Mama care plange”

In nistele din dreapta, listele cu uzbecii cazuti in al doilea razboi mondial

Monumentul Independentei si fantanile de rigoare

Arcul Independentei

care se prelungeste pana in cladirea Ministerului Finantelor. Totul pana la bani 🙂

cea mai spectaculoasa fantana din Taskent

Palatul Romanov

Pe principala strada pietonala a orasului – picturi de vanzare

Pe vremuri, aici, canta fanfara. Acum se consuma bere, cola si inghetata 😉

Timur Lenk nu are o spada, ci saluta

… apusul de soare

O noua cladire de conferinte

Hotel Uzbekistan din Taskent

La 2 jumatate dimineata, hotelul ne-a pregatit micul dejun

Chiar si Uzbekistanul a fost afectat de invazia de junk food

Rasaritul pe aeroportul din Taskent.