Cred ca am fost primul la micul dejun. In timp ce mancam, au aparut deodata mase de nemti aflati aici intr-un tur organizat. Probabil, urma sa-i intalnesc pe Etna. Sau poate ca nu. Cert este ca in ziua respectiva urma sa urc pe amenintatorul vulcan. Asa ca am luat-o pe strazile inca somnoroase ale Cataniei spre piata centrala, Piazza del Duomo, si apoi spre agentia de turism. Ajung la fix. Ma mai astepta un cuplu de englezi. Chiar si soferul e prezent. Ciudat, aveam impresia ca orele de intalnire in Sicilia sunt facultative. Dar pana acum s-au respectat nemteste. Chiar si soferul traise si muncise o perioada in Germania si era mandru de cunostintele lui de germana, dar nu prea avea cu cine sa le impartaseasca. Asa ca a acceptat sa vorbeasca in engleza.

Monologul soferului insa imi parea cunoscut si auzit pe multe meridiane – “Aici, in Italia, toata lumea fura. Politicienii nu sunt interesati de locuri de munca sau de banii poporului, fiecare vrea sa ajunga la putere ca sa se imbogateasca. Nu exista nicaieri in lume hoti ca in Italia, coruptie ca in Italia. Nicaieri, ascultati la mine. Suntem cea mai corupta tara din lume. Vezi soseaua asta? Din soseaua asta s-au construit doua vila la Taormina. Vezi indicatoarele de acolo? Din ele s-au tiparit afisele electorale ale socialistilor. Nicaieri ca la noi in Italia.” Parca am mai auzit asta si prin alte parti, nu?

Ma rog, respectarea nemteasca a orarului s-a rupt imediat. Si nu din cauza soferului, ci a celor care urmau sa ni se alature in tur. O familie de indieni (mama, tata si fiica) care coborau linistiti la micul dejun la ora la care trebuia sa-i ia deja masina. Asa ca am asteptat vreo jumatate de ora pana cand nesimtitii au luat masa. Am mai saltat doi germani (in fine, soferul nostru putea vorbi nemteste) si am taiat-o spre Etna. Soferul ne-a povestit ca nu prea se stie cand poate erupe Etna, ca poate fi o surpriza, apoi, dimpotriva, a spus ca, muntele fiind foarte inalt (Etna are peste 3.000 de metri), locuitorii de la baza lui nu pot avea parte de o surpriza gen Pompei de la poalele Vezuviului. Ma rog, conteaza mai putin asta… eu admiram frumoasele sate construite vag sinucigas exact sub marele vulcan care se profila amenintator in zare. Si, cu cat urcam mai sus, cu atat incepeau sa alterneze zonele parjolite mai recent, pline de nisip vulcanic negru cu parcelele de o fertilitate cum numai un pamant vulcanic il poate da. Absolut superb!

Dar pana sa ajungem la vulcan, avem parte de stopul comercial. De data asta la un magazin dintr-un sat care are numai produse naturiste. Sau cel putin asa zice soferul. Hai sa vedem ce produce zona de sub Etna. Se pare ca cel mai faimos produs este mierea. Buna asa, hai s-o gustam. Nu e rea, mai gust si alte specialitati locale si termin repede. In curte, descopar un costum de apicultor, care pare sa fie atractia generala. In fine. Indienii au cumparat jumatate de magazin, asa ca suntem gata de plecare.

Prima oprire serioasa este la o pestera. Etna e putin cam gaunos, lava nu acopera in mod eficient toate spatiile, asa ca sunt destul de multe pesteri, unele mai mari, altele mai mici. In general, cam toate colapseaza la un moment dat, fie din cauza greutatii muntelui, fie a vreunui cutremur, fie a unei noi transe de lava proaspata. Ma rog, pestera in care coboram in mod normal totul este OK… pana la eruptia urmatoare.

Ne echipam serios cu casti si lanterne, oricum, din capul locului, ni s-a spus sa venim cu ghete zdravene de munte, si coboram in pestera care are aproape 1 km lungime. Nu e nimic amenajat, nu sunt lumini, nu sunt indicatoare, iar “podeaua” este valuri-valuri din roca vulcanica zgrunturoasa. Cool. Ne plimbam pana in capat, de cateva ori apreciez ca am casca, altfel m-as fi lovit serios la cap. Bun, hai mai departe.

In fine, ne apropiem de o zona mai de sus, ne apropiem de 2.000 de metri. Si, intr-adevar, aici este zona cu adevarat WOW! E absolut superb, un peisaj selenar, nisip vulcanic, culori din alta lume… Si toate astea combinate cu un cer albastru si o lumina extraordinar de puternica (nu stiu, dar am senzatia ca soarele aici in Sicilia are o putere speciala), ma fac sa iubesc instantaneu acest loc. Cand coboram din masina, vine ghilotina. Ne revedem la masina intr-o ora! Dupa ceva negocieri, cadem la pace – o ora si jumatate. Atunci am realizat eroarea de a nu fi cautat cu mai multa insistenta autobuzul de dimineata. Pentru ca locul de aici este cu adevarat memorabil.

Tabara de baza se numeste Refugio Sapienza si aici gasesti tot circul turistic obisnuit – restaurante, baruri, magazine de suvenire, chiar si un hotel, si ceea ce mai important, un teleferic care te duce la “etajul” urmator, la 2.500 de metri (Sapienza e la 1.923 de metri, ca sa fim mai precisi). Mama, ce mi-as fi dorit sa iau Funivia dell’Etna ca sa fi urcat la 2.500 de metri si, eventual, sa revin pe jos la Sapienza. Inteleg ca, de la capatul telefericului, o mai poti lua pe jos (sau urca in niste camioane) sa mergi pana la craterul de la 2.900, ma rog, craterul “autorizat”, pentru ca cel mai inalt varf este totusi pe la 3.300 de metri. Asa, a trebuit sa ma multumesc ca cateva cratere din jurul lui Sapienza. Dar si asa privelistile sunt din alta lume, usor poti sa-ti inchipui ca te afli pe urmele lui Armstrong pe luna… ma rog, daca nu ar fi prea multi turisti, dar orisicum, nu sunt excesiv de multi… Undeva, departe, se intrevad Catania si, mai ales, azuriul laptos al Marii Mediterane.

Nici nu stiu cand a trecut ora si jumatate. M-am catarat pe doua cratere si am admirat culorile muntelui. Daca cineva spunea ca o fotografie face cat 1.000 de cuvinte, ei bine, pozele de mai jos fac probabil cat mult mai multe cuvinte.

Am plecat putin suparat inapoi in Catania. Soarele stralucea, timp mai era, dar asta e cand iei un tur organizat – trebuie sa respecti un oras. In schimb, am pus mana pe Lonely Planet-ul nemtilor si am descoperit un loc pe care e musai sa-l vad in Catania – Via Crociferi. Dar inainte de a ma duca sa-l vad, m-am asezat pe o terasa intr-o piateta din centru pentru a savura una din specialitatile locale – pestele-spada. Ca tot veni vorba, poate cel mai fain show din Catania este sa te duci dimineata pe strazile adiacente Pietei Domului unde vei descoperi o piata de alimente, din care se distinge partea unde se vinde peste… este un adevarat spectacol, in care descoperi si ca vanzatorii de peste trebuie sa fie nu numai negustori, ci si cei mai buni scenaristi pentru a-si pune pestii in valoare.

Via Crociferi este o strada inchisa circulatiei (ma rog, cei pe scutere nu pot fi opriti de nimeni si nimic in Sicilia) unde descoperi o multime de biserici baroce, una dupa alta, una in fata alteia. Am avut norocul sa ajung la sfarsitul unei sambete lenese, cand majoritatea locuitorilor isi faceau siesta in pregatirea lui Saturday night :).

M-am retras si eu la hotel, nu inainte de a trece pe la autogara sa vad cum e cu orarul autobuzelor de Taormina. Am decis sa-l iau pe cel de 8 dimineata. Si de data asta am luat o decizie buna. Pentru ca in Taormina am vazut atatea lucruri care mi-au umplut toata ziua. Si a fost una din acele zile pe care le uiti cu greu…

Am fost in Sicilia la invitatia Traveo, agentie de turism online de unde se pot rezerva bilete de avion, hoteluri, pachete de sejur sau direct pachete hotel + cazare din doar cateva clickuri.

Imagini Etna si Catania

Dis-de-dimineata, sambata in Catania

Sa ne oprim la magazinul de miere

Miereeeee

Sicilia este cunoscuta si pentru uleiul de masline

Ne pregatim sa coboram in pestera

Hai, curaj 🙂

O pestera recenta… nu are decat vreo 200 ani

Trupa de soc 😉

La lumina !!!

Refugio Sapienza

Un peisaj ca din alta lume

De-a lungul diverselor cratere

Un crater ca la carte 🙂

Exista si cratere noi noute

Telecabina de Etna

Peisaje lunare

Inapoi in Catania sa descopar Via Crociferi

Iat-o … o adunare de biserici

Fata in fata