Anul acesta este anul aniversarilor in aviatia romaneasca. Tarom a facut 60 ani, Wizz Air a facut 10 ani mai acum cateva luni si iata acum, la sfarsit de an, Blue Air a implinit de asemenea 10 anisori. Mai precis, maine se vor implini fix 10 ani de la primul zbor Blue Air efectuat pe ruta Bucuresti – Timisoara (sunt cred destui care si-ar dori sa vada din nou cursa asta :)), iar primele destinatii externe au fost Bergamo, Reus si Lyon (din cate imi amintesc). Blue Air a fost prima companie low-cost care a operat in Romania, facand pentru prima oara zburatul posibil pentru multa lume, atunci aparand pentru prima oara zborurile la cateva zeci de euro, niste preturi considerate de multi ca fiind halucinante. Evident, au aparut intrebari daca preturile sunt reale, daca avioanele sunt sigure, daca, daca… Intre timp, s-au lamurit si au descoperit (cam in acelasi timp cu restul Batranului Continent) ca se poate calatori foarte ieftin. Consider ca revolutia zborurilor Low Cost din primul deceniu al Mileniului alaturi de propagarea internetului a fost probabil cea mai mare realizare in ceea ce priveste calatoritul. Iar Romania a fost si ea inclusa in aceasta Revolutie inca de pe la inceputuri, meritul revenindu-i pionierilor care au fondat Blue Air Romania.
In acesti zece ani, insa, vorba cantecului „a fost si soare, au fost si ploi” … Blue a fost la marginea prapastiei nu cu foarte mult timp in urma, existand riscul real ca sa nu mai poata zbura si sa dispara…. dar, Slava Domnului, acea perioada a trecut si desi multi idioti i-au cantat prohodul, iata Blue continua sa zboare si sa poarte tricolorul alaturi de steagul instelat al Europei de-a lungul intregului continent (am remarcat de multe ori ca Blue Air afiseaza ambele steaguri, pe cand Taromul afiseaza doar tricolorul romanesc desi marile companii nationale europene afiseaza atat steagul national, cat si cel european). Ei bine, se pare ca perioada neagra a insolventei si restructurarii a trecut, iar Blue Air raporteaza ca are profit. Sau cel mult asa a spus-o tare presedintele Blue Air, dl. Racaru intr-o conferinta de presa acum cateva zile. Si daca e adevarat (si banuiesc ca e, ca nu ar fi subliniat asta), este un mic miracol in aceasta industrie unde companiile profitabile sunt mega-rare (O vorba de prin aviatie spune ca cei care investesc in aviatie devin milionari … din miliardari :)).
Ei bine, hai sa trec la lucruri concrete si sa va spun ce am aflat despre Blue Air.
In primul rand, oficialii au declarat ca Blue Air a devenit o companie stabila din punct de vedere financiar. Au fost platite toate datoriile din urma asumate la insolventa (si asta mi se pare foarte probabil, dovada ca aeroporturile o primesc, chiar o curteaza, aprovizionarea cu kerosen merge, iar echipajele nu sunt in greva) si au ajuns la profitabilitate.
Numarul de avioane a crescut, acum ajungand la 11 (toate Boeing 737), compania anuntand ca flota va mai creste cu inca 5 avioane in urmatorii 5 ani… o crestere inceata fata de spectaculoasele planuri ale Wizz, Norwegian, Ryanair sau altii, dar care demonstreaza ca Blue nu vrea sa-si asume riscuri prea mari, mizand pe stabilitate si nu pe o crestere exploziva. De fapt, cuvantul cheie a fost consolidare si nu expansiune.
Nu vor fi rute noi, sau chiar daca vor aparea, nu vor fi foarte multe. Blue Air doreste sa transporte cam acelasi numar de pasageri ca si anul asta (adica vreo 1,6 milioane). Anul acesta, au fost deschise 6 rute noi (Bucuresti – Koln / Bonn, Liverpool, Cuneo si Milano-Linate, Bacau – Liverpool si Torino – Catania), daca mai apare vreo oportunitate, va fi exploatata, dar sa nu ne asteptam la o ploaie de rute noi.
Blue Air va incerca sa creasca in segmentul de chartere – va continua charterele de vara cu diversi tour operatori romani si vor continua sa aduca turisti israelieni in Romania la vara). De asemenea, desi mi s-a parut o decizie exotica la prima vedere, Blue Air isi va dezvolta noua baza din Torino. Cum ziceam, cand am aflat ca Blue Air va deschide o baza la Torino, mi s-a parut o ciudatenie, dar acum am inteles. Dupa ce Alitalia a fost achizitionata de arabii de la Etihad, operatorul italian a renuntat la niste baze, printre care si cea de la Torino. La sugestia aeroportului torinez, Blue Air a decis sa deschida o baza la Torino si sa pozitioneze 1 – 2 avioane (cu echipajele de rigoare) in Torino, deschizand cursa Torino – Catania sub brand propriu, dar si operand mai multe rute ale companiei italiene Meridiana. Dl. Racaru a spus ca pasagerii italieni s-au familiarizat cu Blue Air de pe cursele Meridianei, asa ca nu au avut nici o problema sa zboare cu o companie „necunoscuta” romaneasca pe zboruri interne. Desi Torino – Catania a inceput recent, gradul de incarcare este deja de 70%, o cifra excelenta, tinand cont ca pe aceeasi ruta opereaza si Ryanair.
Au fost si vor fi imbunatatite serviciile aditionale – s-au introdus noi scaune inclinabile, au aparut mai multe servicii de tip premium, inclusiv mancare calda (la un pret mai mic decat daca ai cumpara ceva cald de mancare in Otopeni), servicii de transport terestru spre Constanta si Brasov corelate cu orele zborurilor si vor mai continua diversificarea acestor servicii
Deci, mesajul de 10 ani al lui Blue este clar – timpurile tulburi au trecut, Blue este o companie solida care se dezvolta pas cu pas si va tine steagul sus. Si pentru ca dintotdeauna am afirmat ca avem nevoie de un Tarom puternic, de un WizzAir puternic, de un Blue Air, nu pot decat sa le urez celor carora le curge aer albastru prin vine – LA MULTI ANI, BLUE AIR !
PS: Si pentru ca nu se putea aniversare fara reduceri, iaca de azi si pana pe 14 decembrie, Blue Air are o serie de reduceri… mai precis 10 reduceri, una pentru fiecare an de operare 🙂
- reducere de 10% la biletele de avion pentru Adult
- reducere de 20% la biletele de avion pentru Copii
- reducere de 20% la biletele pentru Copii 0-2 ani (Infant)
- reducere de 20% la bagajul de cala
- reducere de 50% la Blue Bistro
- reducere de 50% pentru locul in avion – Extra Legroom
- reducere de 100% pentru locul in avion, cu exceptia Extra Legroom
- reducere de 20% pentru Minor Neinsotit
- reducere de 20% pentru animale de companie transportate in cabina sau cala
- reducere de 20% pentru transportul bicicletei sau a altor echipamente sportive
Biletele pot fi achizitionate de pe site-ul Blue Air.
Am zburat cu ei la Milano si a fost ok. Din pacate nu vor sa transporte animale spre Uk. O baga pe aia : Uk nu accepta. noi vrem :)) am intrebat marti pe stansted si mi-au spus ca este doar decizia companiilor aeriene…pacat.
Am zburat de multe ori cu ei si ma bucur foarte mult ca si-au depășit problemele. Tarifele lor sunt de cele mai multe ori cele mai mici la plecările din Bucuresti iar existența lor duce la o concurenta extrem de benefica noua călătorilor. Succes in continuare!