Toată lumea, când își imaginează cum arată America Centrală, are parte de clișee telenovelistice – clădiri coloniale (sau similare), vorbitori de spaniolă, doni mândri și doñas guralive. Ei bine, nu e chiar așa, probabil că foarte puțină lume și-ar imagina că o bună parte din America Centrală este locuită de negri, iar atmosfera este de Jamaica. Ei, bine, așa e. Pe malul Caraibelor, atât în Panama, cât și în Costa Rica, Nicaragua și chiar în Guatemala, mai degrabă crezi că ești în Jamaica decât în America Latină. Majoritatea locuitorilor sunt negri, limba vorbită este creola, dacă-ți ascuți urechea, chiar poți înțelege engleza, iar reggae răsună din toate casetofoanele. Din păcate, nu am ajuns pe coasta caribeană a Nicaraguăi, unde urmașii sclavilor negri s-au combinat cu indienii Miskito, în schimb am fost pe malul Caraibelor în Tortuguero, o adevărată Delta Dunării a Costa Ricăi!

Când spaniolii au ajuns în Lumea Nouă, nu au zăbovit prea mult pe malul Caraibelor. Aici, nu prea erau orașe și civilizații cine știe ce bogate, pământul era greu cultivabil, fiind mai degrabă o deltă plină de apă și de stufăriș, iar ploile curgeau necontenit. De altfel, sezonul secetos este mai degrabă o analiză academică pentru că diferențele dintre sezonul secetos și cel umed sunt minore. Dar chiar și așa, mi-am luat inima în dinți și am zis să dau o fugă pe malul Caraibelor. În plus, aici am sărbătorit intrarea în noul an… că așa a fost să fie J.

Am plecat dis-de-dimineață din San Jose. Deși era 31 decembrie, costaricanii păreau hotărâți să călătorească, care încotro. Poate că mulți se întorceau acasă din marea capitală, nu știu, cert este că, pe la 7 și ceva dimineața, autogara era plină. A apărut și autobuzul și ne-am îmbarcat. A fost un rând strict respectat, iar noi eram mai pe la coadă. Așa că am călătorit în picioare. La San Jose era un cer variabil, dar se anunța o zi minunată în mijlocul munților din centrul țării. Însă cum am depășit primul masiv, am intrat în zona ploilor… brusc, geamurile s-au aburit și doar arareori am putut observa un pic din panorama munților costaricani. Apoi, schimbările de direcție bruște datorate serpentinelor ne transformau pe cei care călătoream în picioare în adevărați surferi :).

În fine, am terminat și cu munții, ne-am mai oprit într-un orășel ceva mai răsărit, pentru a ajunge într-un final la destinația noastră finală, orășelul Cariari. Destinația însă nu era chiar finală. Conform informațiilor găsite pe net și în Lonely Planet, de aici mai trebuia să luăm un autobuz spre La Pavona, de unde luam barca spre Tortuguero. Ca lucrurile să fie și mai complicate, deși Cariari era doar un orășel, se pare că avea două autogări – autogara nouă și cea veche. Autobuzul de San Jose sosea în cea nouă, cel de la Pavona pleca din cea veche. Între ele, vreo 800 de metr și… multă ploaie :(.

Ei bine, până la urmă, dracul nu a fost chiar așa de negru. Pe peronul micii autogări noi din Cariari ne aștepta o doamnă venită din Tortuguero, la cererea diverselor hoteluri de acolo, pentru a ajuta turiștii. Noi ne făcusem rezervarea pe Booking, așa că eram așteptați. Așa am aflat că exista un autobuz spre La Pavona, care, Slavă Domnului, pleca din autogara nouă, se oprea și în cea veche și apoi ne lăsa direct la debarcader. Urma să vină într-o oră, taman bine să găsim o patiserie pe acolo pentru un snack. Și totuși, deși e cerere destul de mare, oare de ce niciun autobuz din San Jose nu merge direct în La Pavona și toate se opresc în Cariari? O fi vreo șmecherie a localnicilor să mai smulgă niște colones de pe turiști?

Ei bine, dupa primul kilometru de la ieșirea din Cariari m-am dumirit. Nu, nu era nicio țeapă, pur și simplu șoseaua arăta ca după bombardament. Presupun că vehiculele trimise pe Lună sau Marte sunt testate inițial pe drumul spre La Pavona și abia după aceea sunt trimise să exploreze planetele din jurul nostru. Așa că, pâmă la urmă, după o oră în care am făcut vreo 10 km, am ajuns în La Pavona, unde ne-am îmbarcat rapid într-o șalupă – cap compass Tortuguero. Slavă Domnului, ploaia tropicală care lovise zdravăn regiunea se calmase, așa că, deși era nor, barem nu ploua. Din primele minute, mi-am dat seama că tot drumul ăsta de la San Jose nu l-am făcut degeaba. Zona Tortuguero era fabuloasă, nu degeaba i se mai spune Amazonul Americii Centrale… Eu, ca românul, i-am zis Delta Costa Ricăi :),=.

Băiatul cu șalupa părea că se grăbește zdravăn, barca lua curbele în mare viteză, înclinându-se periculos, razant cu apa, adrenalina creștea, dar drumul era de-a dreptul fascinant. Cred că și frumusețea locului, și aventura transportului m-au făcut să-mi placă instantaneu zona. Și, într-un final, am ajuns la o Mila 23 caraibeană, un sat totuși compact, dar, spre deosebire de localitățile din Delta noastră, acesta era plin de mici restaurante și de hotelașe, destul de apropiate unul de altul. Iar peste tot era o atmosferă à la Jamaica, de relaxare și de “Go Slow”… e tipul de loc care te absoarbe încet, încet.

Am stat la Cabinas El Icaco, undeva în capătul satului, la doi pași de plaja caraibeană. De fapt, Tortuguero este făcut sandvici între Marea Caraibelor și unul dintre canalele deltei Tortuguero. O serie de camere lipite una de alta, cu un patron săritor și, mai ales, cu un pavilion genial cu hamace… Oh, da, astea sunt Caraibele! Deși nu poți spune că vedeai Marea Caraibelor (era ascunsă după niște pomi), în schimb o auzeai… la început, înspăimântător, pentru că valurile loveau cu putere plaja de ziceai că ai parte de un tsunami la fiecare 20 de secunde, apoi zgomotul apei supărate devenea, în mod ciudat, chiar odihnitor :).

A doua zi dimineața, o mare surpriză – cerul era complet degajat, iar toată zona Tortuguero era scăldată în soare. Asta da, baftă! Principala atracție la Tortuguero (dacă știți un pic de spaniolă, vă dați seama din nume, dacă nu, vă spun că tortugas înseamnă “broaște țestoase”) sunt țestoasele care vin pe plaja caraibeană să-și depună ouăle. Din păcate, sezonul de depunere a ouălor nu este iarna, ci mai degrabă aprilie – octombrie (în mijlocul sezonului ploios), dar acesta este principalul sezon de vizitare în Tortuguero, pentru că turiștii vin să vadă țestoasele depunând ouăle sau când apar micile țestoase care, imediat după ce ies din ou, trebuie s-o ia la fugă cât pot de repede pentru a intra în mare și a se feri de răpitoarele terestre. Ei bine, acum nu era sezon de văzut țestoase, așa că am optat pentru celălalt tur, o plimbare cu barca pe canalele deltei caraibeene.

Am ajuns în zona debarcaderului cu voucherul în brațe și a apărut un tip care la prima vedere părea mai prostuț. După foarte puțin timp, mi-am dat seama că se potrivea perfect stilului festina lente din zonă. Omul emigrase din Nicaragua. Emigrase vorba vine. pentru că, de fapt era tot de pe coasta caraibilor, așa că mai degrabă coasta caraibilor a Costa Ricăi îi era mai familiară decât restul Nicaraguăi. În Tortuguero, poți opta pentru o plimbare cu luntrea sau pentru una cu șalupa motorizată. Evident, cel mai bine este să iei o luntre… simți mai bine delta, e mult mai relaxant și, în plus, nici nu sperii animalele sau păsările. Până la urmă, luntrașul nostru avea un ochi extrem de ager. Indubitabil, dacă vrei să vezi animale și păsări când vizitezi junglele și parcurile naționale din Costa Rica, e musai să iei un ghid cu tine… pentru că doar el îți poate arăta diversele vietăți care se strecoară printre ramurile și lianele pădurii tropicale.

Așa că, alunecând molcom pe apele canelelor, în lumina blândă a soarelui, băiatul nostru ne-a arătat o bună parte din faună, dar și flora locului… am surâs cand am văzut maimuțe nebunatice, ne-am folosit toți zoomii din dotare când am descoperit diverse iguane și șopârle cățărate pe ierburi sau copaci, am observat păsari de tot felul, dar, evident, principalul “rege” a fost aligatorul… și nu am descoperit doar unul, ci doi… un baby-alligator, cu ochii mari, ascunzându-se printre ierburile care pluteau pe apă, nemișcat, dar parcă un pic înfricoșat… și unul, hai să-i zicem adolescent, care zăcea la soare fără să-i pese de cei care treceau prin zonă… Doamne, ce dorință am avut să-l mângai pe coadă, dar m-am abținut :).

Odată reveniți în sat, am luat jungla la picior. Evident, nimic nu se poate compara cu Corcovado, dar a fost o plimbare plăcută. Am simțit din nou nămolul din sandale, am observat diverse păsări, am descoperit chiar și o șopârlă sictirită și un fluture albastru, celebrul Blue Morpho, un fluture foarte mare (anvergura aripilor poate bate spre 15 cm!), considerat un simbol al Republicii Costa Rica. Ce e interesant este că Morpho are două culori – pe interior (când își desface aripile) este de un albastru metalizat, iar pe exterior este maroniu și greu îl poți distinge în junglă dacă nu zboară. De altfel, tot ne-am rugat de un Morpho să-și deschidă aripile, dar n-a vrut, oricâte incantații am făcut. Până la urmă, după ce l-am atins, a fugit instantaneu, dispărând în junglă.

Returul spre sat mi-a adus aminte de plimbarea desculț pe malul Pacificului din Corcovado… M-am descălțat și m-am plimbat pe plaja neagră, bătut din când în când de un val mai curajos. Marea era neagră-maronie, din cauza nisipului, părea murdară, deși, evident, nu era. Și era foarte agitată. Aici, nu este un loc să te duci să înoți pentru că ai mari “șanse” să nu mai ajungi viu la mal… dar să intri cu gleznele în apă este întotdeauna o fericire :).

Am plecat a doua zi dimineață din Tortuguero. Și atunci am realizat ce noroc am avut cu vremea! A fost soare până am ajuns la debarcader, apoi, aproape imediat după ce ne-am îmbarcat, a fost o adevărată rupere de nori. Noroc că șalupa era acoperită. Si ne uitam la bieții turiști care ieșiseră la plimbare în dimineața aceea, cum noi o făcusem cu o zi în urmă, biciuiți de o ploaie tropicală violentă… ce să te mai uiți după iguană și păsări. Norocul ne-a însoțit din nou, dovadă că atunci când am sosit în La Pavona, se oprise ploaia, chiar ieșise un pic soarele. De aici, urma să luăm un shuttle spre cele mai turistice colțișoare din Costa Rica, zona Arenal – Monteverde. Dar despre această zonă, într-un alt articol :).

Panama este poarta de intrare in America Centrală. Cele mai bune conexiuni din Romania sunt cu Air France (via Paris) sau KLM (via Amsterdam), iar din Panama, poți ajunge in Tortuguero, cu autobuzul sau compania aeriană Copa pană la San Jose, iar din capitala Costa Ricăi cu autobuz + barcă cum am povestit in articol.

Imagini Tortuguero

Debarcaderul din La Pavona

Am ajuns intr-un final la hotel… foarte fain, foarte colorat, foarte Caraibe 🙂

Noaptea de Revelion cu sampanie si in hamac 🙂

Micul dejun de 1 ianuarie 🙂

Unde plaja intalneste Marea Caraibelor

Coltul de hatanat 🙂

Plecam prin sat

Evident ca vom explora canalele pe barca

si nu in barca cu motor

Luntrasul nostru avea un ochi de vultur

Seamana mult cu Delta Dunarii

Ce se poate vedea pe canallele din Tortuguero ? Pai, flora

Iguane roscovane

sau verzi

Si multe, multe pasari !

Poti vedea si maimute

broaste testoase de rau

Si mai ales, aligatori

Inapoi in oras, e momentul pentru un suc… De care sa iau oare ?

La plimbare prin Tortuguero

Vrei sa inchiriezi cizme

pentru namolul din jungla ?

sau mai bine o iei in slapi

Inca o specie de maimute

Ce deget lung are soparla asta !!!

Ca si in Corcovado, e o placere sa mergi pe malul marii

din aceste oua au iesit baby-broaste testoase

Nisip neagra … si marea pare murdara. Dar, nu e !

O flotila gata de atac 🙂

 iar seara o binemeritata Cuba libre