Nu stiu de ce, dar dintotdeauna Marrakech a avut o conotatie exotica, indepartata, ciudata, dar atragatoare. Poate doar Tombuktou in mijlocul Saharei sa fi avut aceeasi conotatie. Dar Tombuktou a fost intotdeauna acea Fata Morgana a aventurierilor, orasul fabulos din mijlocul desertului, aparat cu grija atat de fortele naturii, cat si de cele ale oamenilor… In schimb, Marrakech era mult mai abordabil, mai apropiat… Dar aura exotica a continuat sa-i atraga pe europeni si milioane dintre ei au venit sa descopere Marrakechul. Unii au ramas aici pentru totdeauna. Mai demult, in calitate de colonisti, in zilele noastre, in calitate de oameni de afaceri si antreprenori. Printre ei, si unul celebru – Yves Saint Laurent, care a descoperit Marrakechul in anii ’60 si, dupa ani in care a facut naveta intre Marrakech si Paris, s-a stabilit in oras in 1980… In urma lui, Marrakechul a fost invadat de fotomodele, de iubitori de moda, de artisti mai mult sau mai putin intelesi, care au transformat vechea capitala regala marocana intr-un oras foarte trendy.

Exista doua Marrakechuri. Exista Marrakechul vechi, incorsetat de zidurile cetatii, orasul traditional cu alei inguste, cu stradute rasucite, cu bazaruri colorate si motociclisti trecand in viteza la doi centimetri de tine, dar si Marrakechul nou, cu cluburi faimoase, hoteluri de lux, supermarketuri si blocuri cu o arhitectura atat de familiara celor care au vizitat Mediterana europeana. De data asta, am ales sa stau in medina, in orasul vechi, in orasul traditional marocan, intr-un riad. Pentru prima oara, am ajuns in Marrakech in 1999. Marocul a fost, de altfel, prima tara extraeuropeana pe care am vizitat-o si, indiscutabil, mi-a ramas la inima. Tara inca era condusa de regele Hassan II, eroul independentei marocane, dar care, evident, avea niste conceptii vechi, etatiste. La cateva zile dupa vizita mea, Hasan II a murit si a fost succedat de fiul sau, Mohamed VI, om cu studii in Franta si cu o deschidere mult mai mare. Si acesta a admis ca strainii sa poata investi in imobiliare. Asa ca numerosi francezi (si nu numai) au dat navala in medina din Marrakech, au achizitionat tot soiul de darapanaturi si le-au transformat in hoteluri traditionale foarte dragute. In astfel de riaduri am stat si eu acum. Am dat doar 20 de euro pe o camera dubla cu baie proprie, intr-un peisaj de 1001 de nopti.

Ce atrage la Marrakech? Din punctul meu de vedere, medina, vechiul oras, cu stradutele sale incadrate de ziduri ca de cetate, dar care, de fapt, sunt locuinte care se feresc de soarele puternic al verii. Am o orientare destul de buna si am navigat relativ usor medina din Marrakech (cea din Fez este, insa, imposibil), prin bazare animate, dribland motociclisti care se strecurau in viteza printre trecatori. Inima orasului vechi este insa piata centrala – Jema el-Fnaa. N-am petrecut aici la fel de mult timp ca datile trecute, dar spectacolul strazii este identic. Ziua, vanzatorii de apa vaneaza strainii dornici sa ii pozeze, la fel si omul cu nefericitele maimute legate de gat cu un lant sau imblanzitorii de serpi care canta la laute de cred ca serpii (care, de fapt, sunt surzi) le-au invatat cantecele pe de rost. Poate cea mai ciudata forma de distractie este “pescuitul de Cola”. Pentru cativa dirhami, primesti o undita si daca reusesti sa agati un PET cu o bautura acidulata si vag racoritoare (evident, nu dupa ce a stat zile intregi in mijlocul pietei), e a ta. Dar, probabil, cea mai veche activitate din piata, care mi se pare cea traditionala 100%, este sa asculti povesti. Povestitorul vine si spune o poveste (din pacate, doar in araba). Am asistat odata si pot spune ca toti cei care ascultau erau extrem de implicati cu vitalitatea aceea tipic araba. Dar, la fel ca in cazul Seherezadei si al celor 1001 de nopti, povestea se intrerupe brusc in momentul culminant. Povestitorul se ridica, strange maruntisul si te invita sa vii si in seara urmatoare sa asculti ce s-a intamplat. In cazul Seherezadei, asta ii prelungea viata, in cazul povestitorilor din Jema El-Fnaa, le garanteaza venitul de a doua zi.

Marrakech a fost capitala unor dinastii care au condus Marocul, dar chiar si dupa ce capitala s-a mutat mai la nord, autoritatile locale au avut destui bani pentru a construi palate. Daca la nord de Jema el-Fnaa se afla zona populara, bazarul si medina cea aglomerata, potentatii si-au construit palate la sud… nu foarte departe insa. Palatul El Bahia a fost construit in secolul al XIX-lea si, desi nu a mai ramas nicio mobila, cladirile cu patio-uri, mozaicurile si tavanele de lemn te fac sa iti inchipui ce bogatii erau adapostite aici acum mai bine de 100 si ceva de ani. Dar cel mai impresionant palat a fost El Badi, fosta resedinta regala, impodobita cu aur si pietre pretioase, o cladire impresionanta, cu o curte interioara imensa, cu bazine pline de apa. Pare un palat de poveste. Asa si este. De fapt, asa si era, pentru ca acest palat de poveste a fost jefuit si distrus, la nici jumatate de secol dupa ce a fost ridicat. Astazi, este o curte imensa, goala, flancata de ziduri care au cunoscut bogatia si decaderea si care acum nu mai sunt impodobite cu pietre pretioase, ci cu cuiburi de barza. In schimb, pe unele dintre metereze poti sa te urci pentru o frumoasa panorama a orasului.

Dar cea mai frumoasa cladire istorica a Marrakechului, pe care nimeni nu trebuie sa o rateze, este madrasa Ben Youssef, aflata la doi pasi de piata Jema el-Fnaa, dar in medina. Unii dintre voi stiti ca madrasele sunt scoli coranice. Partial adevarat. Aici, se studia coranul, dar spre deosebire de madrasele contemporane din Pakistan, unde s-a nascut miscarea talibana, in madrasele lumii islamice se invata si caligrafia, matematica, filozofia, si alte stiinte. De altfel, cunostintele lumii antice ne-au parvenit prin intermediul lumii islamice care le-a recuperat din regiunile ocupate si care le-a dezvoltat, fiind ulterior redescoperite de europenii care le distrusesera in secolul intunecat. O astfel de madrasa este Ben Youssef, care astazi nu mai gazduieste vreun campus universitar (madrasa a fost fondata cam pe vremea lui Basarab, in secolul al XIV-lea, si inchisa definitiv in 1960), ci este un obiectiv turistic de prim ordin. Dupa ce intri printr-un culoar lung si intunecat, nu poti sa nu scoti un chiot de surpriza in momentul in care ajungi in curtea interioara, in acest patio atat de iubit de hispano-maghrebieni… religia islamica interzice reproducerea figurilor umane sau animale, de aceea au dus stiinta arabescurilor la un nivel de arta pura… si zeci sau sute de metri patrati de astfel de arabescuri, ca un soi de crosetare in piatra, te hipnotizeaza prin perfectiunea lor. Am vizitat si micile camarute unde au locuit generatii intregi de studenti (in perioada sa de varf, madrasa Ben Youssef gazduia 900 de studenti, alesi dintre cei mai eminenti copii ai Marrakechului si Africii de Nord-Vest), dar frumusetea dantelariei in piatra pe care o gasesti peste tot este de neuitat.

Nu am ratat nici niste repere moderne ale Marrakechului. In primul rand, am vrut sa vizitez hotelul La Mamounia, pe care nu l-am vazut in vizitele precedente. Si acum, chiar ca nu l-am ratat. La Mamounia a fost desemnat de Churchill (da, stiu, criminal, dar cu gusturi fine) drept cel mai frumos hotel in care a stat si, probabil, avea dreptate. La Mamounia a fost construit de niste francezi imediat dupa Primul Razboi Mondial si preluat de statul marocan imediat dupa independenta. Nu a fost abandonat, pentru ca atat tatal actualului rege, Hasan II, cat si Mohamed VI au bagat milioane in el (ultima nota de plata din 2006 a fost de 130 de milioane de euro), facand din La Mamounia un punct de referinta pentru hotelaria mondiala. Am fost la viata mea prin hoteluri iconice (cum ar fi Burj-al-Arab sau The Emirates Palace din Abu Dhabi), dar La Mamounia defineste cu adevarat eleganta. In primul rand, am fost socat ca poti intra fara nicio problema. Nu exista control de securitate incrancenat la porti, doar o tanti ne-a spus ca nu putem intra cu papornitele cu suvenire (multumiri eterne, ca oricum voiam sa le parcam undeva) si apoi am intrat fara nicio restrictie intr-o lume plina de rafinament. Lumina clar-obscura de la receptie, operele de arta, muzica aproape subliminala de Budda Bar ma fac sa ii dau dreptate lui Churchill – nu stiu daca e cel mai frumos hotel din lume, dar, indiscutabil, e in top 10. Ma rog, preturile sunt in consecinta – o camera costa cam 400 — 500 de euro per noapte. Am luat o limonada in gradina, ca se impunea (vreo 100 dirhami, cam 10 euro), si apoi am descoperit gradina — o combinatie de gazon englezesc si de gradina botanica subsahariana.

Si pentru ca am bantuit si prin locuri cu staif, nu am putut sa ratez gradina Majorelle, cumparata in 1980 de Yves Saint Laurent si care i-a fost rezidenta pana aproape de moarte. Desi marele creator de moda a murit la Paris, el a cerut sa fie incinerat, iar cenusa sa fie raspandita in aceasta gradina-paradis. E foarte greu de descris, trebuie vazuta si simtita pentru a intelege de ce YSL a fost atat de inspirat — explozia de verde, de flori, de apa, de viata si veselie, combinata cu culori tari, aproape imposibil de suportat de tari, daca nu ar fi fost imbratisate de palmieri, cactusi si iarba te face sa-l intelegi pe Saint Laurent de ce a facut din Marrakech acasa.

Stiu, exista unii carora nu le place Marrakechul. Medina poate fi zgomotoasa si obositoare din cauza viermuielii permanente, negociatul poate fi suparator (desi nimeni nu te obliga sa cumperi covoare, genti sau lustre), iar hartuiala din Jema el-Fnaa poate sa te scoata din pepeni… Fa cativa pasi, urca-te pe un roof-top restaurant, admira asfintitul si asculta glasul tangaitor al muezinului (da, stiu, deloc incantator la ora 5 dimineata in patacul din riad) si, mai ales, bea un ceai de menta, un ceai tare si reconfortant… pentru ca Marrakechul nu este un oras care trebuie bifat, ci trait, savurat si simtit.

Imagini Marrakech

Riad Hcekarram – unul din riadurile in care am dormit in Marrakech

Pe aleile inguste ale medinei

Pe care uneori de abia se strecoara un cal cu o caruta

Ce poate fi mai oriental decat bazarul ?

Piata Jema el-Fnaa, inima medinei

Unde sucul de portocale costa doar 4 dirhami (0.36 euro)

Apa costa mai mult… dar mai degraba costa sa te pozezi cu vanzatorii de apa

Cea mai haioasa „nebunie” – pescuitul de Coca Cola

Cina al fresco in Jema el-Fnaa

Medrasa Ben Youssef – o capodopera a arhitecturii islamice

Salaam aleikum !

Palatul Bahia

si patio-urile sale

Palatul el-Badi,.. aici s-a concentrat la un moment dat toata bogatia Africii de Nord – Vest

Panorama orasului

Cladiri joase, din cand in cand, cate un minaret

Vila lui Yves Saint Laurent din gradina Majorelle

Un adevarat paradis

Intrarea in hotelul La Mamounia

Usierii

Statuia din mijlocul lobby-ului

Pe culoarele hotelului

Gradina hotelului La Mamounia

Moscheea Moulay el Yazid

Un loc excelent de luat

Noaptea buna, Marrakech