Salutari din America de Sud !

La ora la care cititi aceste randuri, eu sunt deja de cealalta parte a lumii, mai precis in Santiago de Chile, pe malul Pacificului. Aici este vara (datorita faptului ca ma aflu in emisfera sudica), soare si cald :). Este perioada de sarbatori, asa ca, la fel ca in fiecare an, am luat-o la picior pe meridianele si pe paralele Europei. In ultimii trei ani, am traversat Atlanticul in America Latina. Anul trecut, am zburat in Panama si, de acolo, am explorat America Centrala – Panama, Costa Rica si Nicaragua (de care m-am indragostit iremediabil), iar acum doi ani, am fost in extremitatea sudica a Americii, in Tara de Foc si Patagonia. Anul Nou l-am intampinat pe malul stramtorii Magellan, la Punta Arenas, in Chile, asteptand sa se faca… noapte. De altfel, pe la 11 jumatate noaptea era inca lumina din plin, dar fix la miezul noptii, cerul era negru… taman bine pentru o serie de artificii care sa salute Noul An.

Cum ziceam, sunt in Chile. Da, pentru a doua oara, dar intr-o zona in care n-am calcat, cum ziceam, data trecuta am fost in sud, in Tara de Foc si Patagonia, penduland intre Argentina si Chile. De data asta, sunt in premiera in capitala tarii si, dupa ce voi merge si pe malul Pacificului, la Valparaiso, fost port de prima importanta pe traseul dintre Europa si America de Vest pana la deschiderea canalului Panama, voi zbura in nord intr-una dintre cele mai uscate taramuri de pe Terra – desertul Atacama. Voi stabili baza in San Pedro de Atacama, principalul sat turistic al zonei, de unde voi descoperi imprejurimile si apoi voi merge intr-una dintre expeditiile „obligatorii” pentru orice gringo care se respecta – turul de patru zile spre Bolivia, care ma va aduce in acel desert de sare alba pe care nu se poate sa nu-l fi vazut – Salar de Uyuni. Voi fi in premiera in Bolivia, va fi tara nr. 106. De altfel, acum 14 ani, am ajuns pe granita boliviana venind din Peru, sosind in punctul de frontiera de la Desaguadero. Cat timp am fost in Peru, am sunat la consulatul bolivian din Puno sa aflu cum e cu viza si cei de acolo m-au asigurat ca nu am nevoie de nicio viza. Dar nu era asa. La granita, dupa ce un politist uimit sa vada „rumanos” (eram o trupa de noua romani), a studiat atent un ceaslov gros si ne-a spus ca avem nevoie de viza, dar ca se poate da pe loc. Si costa! Costa 100 de dolari! Noi voiam sa intram in Bolivia doar cateva ore, pentru a vizita situl de la Tihuanaco, aflat destul de aproape de frontiera. Ne-am certat cu cei de acolo, am negociat, eu am iesit putin prin Desaguadero (deci, de fapt, am calcat cateva minute prin Bolivia) si cineva mi-a spus ca era cel mai probabil să nu ajungem la Tihuanaco, pentru ca armata se lupta cu taranii (pe atunci, Bolivia avea parte de un minirazboi civil), asa ca am decis sa nu mai dam 100 de dolari si sa fim opriti de armata la doar cativa kilometri de la iesirea din Desaguadero. Ne-am intors in Peru. E drept, si acolo a fost un pic de aventura… aveam stampila de iesire din Peru, dar nu aveam viza de intrare si de iesire din alta tara, pentru ca noi nu intrasem in Bolivia! Si nu puteai reintra in Peru daca nu aveai stampila de iesire din alta tara… adica, din Bolivia. Pana la urma, s-a gasit solutia… politistii au anulat iesirea noastra din Peru, au taiat stampila cu pixul si au pus pe foc fluturasii care trebuie completati de fiecare data cand intri sau iesi dintr-o tara americana.

In fine, dupa aventura spre Uyuni (care chiar va fi o aventura – nu prea exista sosele, dormit in niste camere neincalzite la 4.000 – 5.000 de metri, conditii foarte spartane), vom reveni la San Pedro de Atacama, unde vom sarbatori Craciunul! De acolo, vom pleca mai departe cu autobuz de noapte spre Arica, spre granita dintre Chile si Peru. Vom trece in Peru si, intr-un final, in aceeasi zi, vom ajunge la Arequipa, frumosul oras colonial din Peru sudic. Acum 15 ani cand am ajuns in Peru, in planul initial urma sa ajungem si la Arequipa, dar cu vreo trei saptamani inainte de plecare, un puternic cutremur a lovit Arequipa, distrugand o buna parte din oras, asa ca a trebuit sa schimbam planul si sa evitam Arequipa. In fine, acum voi ajunge, in sfarsit, in frumosul oras colonial.

Mai departe, vom urca pe coasta spre Lima, oprindu-ne la Nazca (unde nu se poate sa nu zburam din nou peste enigmaticele Nazca Lines), la Pisco, pentru a revedea focile si leii de mare de la Pacific din insulele Ballestas, acest Galapagos „on the budget”, si, in fine, vom ajunge la Lima, capitala Republicii Peru. O sa ma intrebati daca ma duc la Machu Picchu, magnetul turistic numarul 1 al Perului si al intregii Americi de Sud. Ei bine, nu voi ajunge de data asta la Machu Picchu. Principalul motiv este ca acum, in decembrie – ianuarie, regiunea inalta din Peru, asa-numitul Altiplano, este invaluita de nori si lovita de sezonul ploios, in timp ce zona litorala (pe care o voi strabate cu autobuzul) are parte de sezon secetos si insorit. Las Machu Picchu pentru la vara, cand e vremea perfecta pentru Altiplano, si voi merge cu un grup din seria tururilor „Haideti cu Imperator in …” de data asta in Peru si Bolivia! In cele inalte.

Din Lima, voi zbura spre Bogota, capitala Columbiei care va fi o tara in care voi pasi in premiera. Va fi, deci, tara nr. 107. Aici, voi sta cateva zile in Bogota si apoi voi zbura pe malul Marii Caraibelor, spre orasul colonial clasic al Columbiei, la Cartagena! Acesta va fi finalul unei luni petrecute in America Latina. Va urma zborul retur spre Bogota si apoi lungul salt transatlantic, cu Air France spre Paris, si apoi acasa.

Va fi o luna pe care, sper, nu o voi uita curand… Din motive de experienta faine, desigur. In plus, deja „am punctat” un alt record – cel mai lung zbor. Am zburat circa 14 ore cu Air France de la Paris pana la Santiago de Chile, unde au zbor direct. Da, zborul a durat mult, dar nu pot spune ca m-am plictisit. M-am uitat la filme, am mai scris niste articole si am dormit… am zburat pe timp de noapte (am decolat pe la 11 noaptea din Paris si am aterizat la 10 dimineata la Santiago), iar eu dorm în avion. In plus, conditiile sunt foarte bune pe avionul Boeing 777 al celor de la Air France, asa ca am putut dormi in liniste.

Daca cineva dintre voi e prin zona in perioada asta, dati-mi un semn de viata pe Facebook sau aici, pe blog. Daca nu, va urez Craciun Fericit si un An Nou plin de bucurii si calatorii… Apropo, unde va va prinde trecerea in 2016? Eu o sa fiu la Nazca.