Cele mai faine locuri din Elvetia

01. Podul Luzern

In copilaria traita in perioada ceausista, visam sa calatoresc in strainatate, lucru, evident, aproape imposibil pentru mine. Si in visele mele de calatorie se regaseau doua destinatii – erau doua tari in care era musai sa merg sa le vad vreodata in viata. Una era Italia, pentru ca era o tara la mare moda in anii ’80 in Romania – campionatul italian de fotbal era, de departe, cel mai puternic, moda italiana era evident cea mai apreciata si, in fine, festivalul de muzica San Remo dadea ora exacta in muzica. Plus arhitectura, plus ca „de la Ram ne tragem”, plus, plus, plus… Cea de-a doua tara in care voiam musai sa ajung vreodata era Elvetia. Aici era simplu – pentru ca avea munti si pe motiv de Heidi. Ma uitam cu gura cascata la desenele animate japoneze cu elvetianca Heidi dupa-amiaza (atat timp cat mai erau desene animate in serial la TV, ca dupa 1983 au cam disparut) si voiam sa alerg si eu pe muntii aceia pe care alerga Heidi.

Astfel, in momentul in care am ajuns pentru prima oara in Occident, am incercat sa fac rost de vize de Elvetia si de Italia. Italienii au fost niste magari (singurii care mi-au refuzat viza, desi eram rezident olandez), elvetienii, niste draguti, mi-au dat viza pentru o luna. Asa ca prima mea vacanta dupa bursa din Olanda am petrecut-o in cea mai mare parte in Elvetia J. Si am avut ce vedea. Este o tara superba, o combinatie incredibila de natura, mai ales munti spectaculosi si orase istorice neatinse de vicisitudinile istoriei – sa nu uitam ca Elvetia a fost scutita de cele doua razboaie mondiale care au facut zob vechea Europa, asa ca ceea ce vezi vechi in Elvetia este autentic, nu reconstruit dupa 1945, ca in multe alte cazuri. In plus, orasele nu au fost demolate de dictatori nebuni gen Ceausescu, asa ca aproape orice oras elvetian este un mic muzeu in aer liber. Si am vazut, cred, mai bine de doua duzini.

In aceste conditii, chiar imi e greu sa aleg cele mai interesante locuri de vazut in Elvetia, cele mai frumoase, cele care merita cel mai mult. Dar, evident, voi incerca, in ultima instanta, asta este obiectivul acestui articol… sa aleg cateva locuri care merita sa le vedeti.

Luzern – imi este greu sa nu aleg Lucerna (Luzern, pe nemteste) pe locul 1 dintre locurile care merita vizitate in Elvetia. Este un oras absolut superb. M-am indragostit de el din primul moment cand am iesit din gara centrala a orasului si am vazut acel rau albastru care se rostogolea vijelios spre lac, acel pod de poveste (da, am vazut si originalul inainte de a arde in 1993), si cand m-am plimbat cu ochii pe sus pe stradutele vechiului oras – Altstadt. Inconjurat de munti, dominat de Pilatus, marele varf de stanca, flancata de lac, Lucerna e o minune. In 2008, cu ocazia campionatului european de fotbal desfasurat in Elvetia, aici mi-am stabilit baza (Romania juca la Zurich si Berna, deci in apropiere) si nu mi-a parut rau. Cum am zis, Lucerna este un orasel de luat la pas, de admirat fiecare cladire, de plimbat pe malul raului sau al lacului si de admirat panorama extraordinara a zonei… de preferinta, sa va urcati pe Pilatus intr-o zi clara, daca nu, macar la un hotel alb (aici se pare ca a dormit si Regina Victoria, la un moment dat), de unde poti admira frumosul oras helvet.

Montreux – Vevey, Riviera de pe lacul Leman. Aici este primul loc unde am vazut palmieri. Pare ciudat, pentru ca nu ne aflam la Mediterana, ci undeva inconjurat de Alpi, dar pe malul lacului Leman (cunoscut si sub numele de lacul Geneva, dar doar in cantonul Geneva, in celelalte cantoane i se zice Leman J) se afla doua localitati care beneficiaza de un microclimat mediteranean… Evident, asta a atras milioane de turisti din cele cateva secole de turism elvetian (da, Elvetia este, probabil, prima tara turistica din lume, aici venind aristocrati britanici pentru schi si relaxare inca de pe la 1600 si ceva), terminand cu Freddy Mercury, a carui statuie se afla pe malul lacului intr-o postura sugestiva (ma rog, Freddy nu a fost chiar turist pe aici, ci, mai degraba, rezident). Nu e nicio surpriza ca turismul din zona Montreux-Vevey este un turism scump, de lux, pe malul lacului fiind aliniate cuminti hoteluri clasice de la 4 stele in sus. Daca vreti sa vizitati un obiectiv turistic de prim ordin al Elvetiei (ii vedeti poza in orice magazin de suvenire din Confederatie), atunci nu ratati castelul Chillon, un castel medieval construit pe malul lacului (de fapt, intra cumva in adancul lacului), un fost avanpost militar si puscarie, devenit faimos mai ales in lumea britanica datorita lui Byron, care a scris un poem si care si-a si scrijelit numele pe ziduri (sau, cel mult, asa se zice).

Si daca tot suntem in zona francofona, nu pot sa nu mentionez Geneva. Este, de departe, cel mai cosmopolit oras al Elvetiei, pentru ca, de peste un secol, Geneva gazduieste tot soiul de institutii internationale – de la defuncta Liga a Natiunilor la ONU, de la Crucea Rosie la Organizatia Meteorologica Mondiala, asa ca orasul de pe malurile lacului Geneva (si destul de inghesuit de Franta invecinata) vorbeste foarte multe limbi. Cea mai faina parte a Genevei este promenada de-a lungul lacului cu fantana arteziana conexa, dar merita, de asemenea, sa vizitati sediul european al ONU. Orasul vechi este destul de limitat, doar cateva stradute, dar nu ratati sa va urcati in varful catedralei St. Pierre, pentru, probabil, cea mai frumoasa panorama a orasului!

Berna – capitala Elvetiei, dar merita vizitata nu pentru acest lucru (minor, de altfel), ci pentru ca are centrul un adevarat muzeu de arhitectura medievala. Cu strazile lungi, cu cladiri cu bolte intinse pe kilometri, fantanile cu statui colorate, Berna este o placere de luat la picior. Simbolul orasului este un urs, asa ca puteti sa admirati cateva exemplare in oras. De prin 1847, in oras exista un soi de groapa in care erau tinuti niste ursi nefericiti – i-am vazut si eu de-a lungul anilor ’90, de cate ori am trecut prin Berna, dar, pana la urma, la cererea asociatiilor de aparare a animalelor, vechea groapa a fost inchisa (sau o mai exista, nu stiu, dar, cert, nu mai gazduieste ursi), iar ursuletii au fost mutati intr-un parc unde au conditii ceva mai bune (era sa zic umane, dar nu e cazul, mai degraba ursesti). Si pentru ca imi plac mult panoramele, nu pot sa nu mentionez ca n-ar fi rau sa va duceti in Gradina de Trandafiri, pentru a admira panorama orasului inconjurat de raul Aare sau, si mai bine, sa va urcati in turla catedralei.

Schaffhausen – ati auzit de orasul asta probabil doar daca sunteti connaisseuri de ceasuri – este unul dintre principalele centre de productie a faimoaselor ceasuri elvetiene. Dar putini stiu ca este un oras minunat, un oras istoric, cu ulite pietruite si cladiri frumoase de mai multe secole. O sa-mi spuneti ca sunt zeci de astfel de orasele in Elvetia. Si este adevarat. Dar ce are unic Schaffhausen este o cascada, una dintre cele mai mari si mai spectaculoase din Europa – Cascada Rinului… E la cativa kilometri de oras, puteti sa ajungeti cu trenul si este o priveliste cu totul si cu totul deosebita. Nu o ratati!

Lugano – Elvetia este un stat multinational cu patru limbi (si natiuni oficiale, ma rog, in curand probabil va mai exista o a cincea – albaneza). Acestea sunt germana, franceza, italiana si reto-romana (sau romansch), o limba latina vorbita de foarte putini oameni, dar care, spre deosebire de alte limbi latine, cum ar fi dalmatina sau istro-romana, a avut norocul sa supravietuiasca si sa devina limba oficiala a unui stat. Nu o sa va povestesc de zona romansch, ci de cea italiana, care se afla in sud, pe granita cu Italia. Si daca am descoperit un colt de mediterana la Montreux, ei, bine, la Lugano chiar vei descoperi o Italie mediteraneana adevarata – e drept, si cu o precizie si civilizatie elvetiene. Orasul se afla si el aflat superb pe malul unui lac – lacul Lugano, elvetienii nu au fost foarte inventivi in a boteza lacurile de langa marile orase, si merita vizitat… pentru ca iti ofera un mix intre Alpi si arhitectura si la dolce vita italiana… Pe vremea lui Mussolini, Il Duce le-a cerut italienilor din Ticino (asa se numeste cantonul italian al Elvetiei) sa se uneasca cu patria-muma, Italia. Acestia au refuzat categoric – „Liberi i svizzeri”, au raspuns in cor („Liberi si elvetieni”) si, sincer, bine au facut.

Cred ca as mai putea continua pe pagini intregi, dar incerc sa ma limitez la cateva recomandari. As mai putea adauga Lausanne sau Neuchatel, Zurich sau Vaduz (mda, stiu, nu e Elvetia, dar e aproape), sau minunatele zone montane de la Crans Montana sau Interlaken… si atatea, si atatea. Si poate mai spuneti voi locuri din Elvetia care v-au placut

 

Cand sa mergeti in Elvetia

Cam tot anul este OK. Evident, prefer vara, cand e cald si soare, iar toata Elvetia este verde, dar iarna poti sa te bucuri de zapada alba care acopera cam toti muntii (din pacate, de cand cu incalzirea globala, exista ani in care nu o sa prea gasesti zapada in orase).

 

Excursii organizate in Elvetia

Daca sunteti interesati de excursii organizate cu ghid, aruncati o privire pe oferta celor de la Paralela 45. Este o plecare pe 18 august si care va acoperi toate localitatile de mai sus, dar si multe altele.

 

Cum ajungi in Elvetia

Exista cateva curse directe intre Romania si Elvetia – Wizz Air zboara din Bucuresti si din Cluj-Napoca atat la Basel, cat si la Geneva, Tarom zboara la Geneva din Bucuresti, iar Swiss, la Zurich. O alta optiune este sa zburati la Milano si, de acolo, Lugano este la doi pasi. De asemenea, se poate ajunge cu trenul sau cu masina tranzitand Ungaria si Austria.

 

Imagini Elvetia

01. Podul Luzern

Celebrul pod din Luzern

02. Centrul Luzern

Luzern – orasul vechi

03. Muntele Pilatus

PIlatus – varful care domina orasul Luzern

04. Statuia lui Freddy Mercury

Statuia lui Freddie Mercury de pe malul lacului Leman

05. Montreux

Montreux – hoteluri clasice, hoteluri de lux

06. Lacul Geneva

Pe malul lacului Leman

07. Strazi Berna

Berna, capitala Elvetiei

08. Berna

vazuta de sus, din clopotnita catedralei

09. Panorama Berna

si din Parcul cu Trandafiri

10. Schaffhausen

Acele fantani care le gasesti prin multe orase elvetiene. Aceasta e din Schaffhausen

11. Rhein fall

Cascada Rinului

12. Cascada Rinului

13. Lugano

Lugano, orasul italian al Elvetiei

14. Sah la Lugano

poti juca un sah

15. Lac Lugano

sau plimba pe malul lacului Lugano

16. Arteziana din Geneva

Geneva si fantana sa arteziana

17. Geneva

Prin Geneva

Tripsta-logo
Categorii:
Elvetia · Paralela 45

Comentarii

  • Alexandra spune:

    E atat de scumpa precum se spune? 🙂

  • Ancuta spune:

    Vara viitoare voi vizta Elvetia. Dupa ce am citit articolul, am facut rezervari la Luzern, Interlaken si Geneva ( 3 zile fiecare ) – scump, dar sunt convinsa ca merita. As dori cateva amanunte legate de Swiss Travel Card si calatoria catre Jungfrau.Pentru a calatori catre Jungfrau trebuie sa faci rezervare pentru cele 3 trenuri sau gasesti locuri in Interlaken ? Acest card se poate cumpara si din aeroport ( voi ateriza la Geneva ) ?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest

ImperatorTravel
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
01. Podul Luzern
01. Podul Luzern
02. Centrul Luzern
03. Muntele Pilatus
04. Statuia lui Freddy Mercury
05. Montreux
06. Lacul Geneva
07. Strazi Berna
08. Berna
09. Panorama Berna
10. Schaffhausen
11. Rhein fall
12. Cascada Rinului
13. Lugano
14. Sah la Lugano
15. Lac Lugano
16. Arteziana din Geneva
17. Geneva
Tripsta-logo
Lumea se deschide
Lumea se deschide
Micuta Sirena Copenhaga
Tsambika Rhodos
Plaja Lindos
Lumea se deschide
Lumea se deschide
Lumea se deschide
Micuta Sirena Copenhaga
Tsambika Rhodos
10. Dublin Castle
🙂
Thimphu, Capitala Regatului Fericirii.
Visas
Tarom Blue Wizz
Europa COVID
Visa Stamp
Europa COVID
Sfinx Egipt
Poarta albastra
Aeroport Henri Coanda Otopeni
Destinatia anului
. Wroclaw
Echipa Jet Holiday
Templul dintelui lui Buda
free counters
undefined
undefined
undefined
Aeroport Henri Coanda Otopeni
Echipa Jet Holiday
Destinatia anului
Poarta albastra
Sfinx Egipt
Templul dintelui lui Buda
. Wroclaw
Aeroport Henri Coanda Otopeni
Echipa Jet Holiday
Destinatia anului
Poarta albastra
Sfinx Egipt
Templul dintelui lui Buda
. Wroclaw
Aeroport Henri Coanda Otopeni