Joi dupa-amiaza, eram prin oras cand suna telefonul. Numar necunoscut. Raspund. “Sunt de la Tarom si as vrea sa va invit la ceremonia de retragere a A310. Va avea loc sambata, cu ocazia ultimului zbor Bucuresti – Madrid – Bucuresti, si va invitam sa fiti alaturi de noi”. Nu am mai zburat vreodata intr-o destinatie, pentru ca apoi sa ma intorc cu acelasi avion (asa-numitul “Turn-around”), dar nu asta era important. Era un moment istoric, sfarsitul unei ere pentru Tarom si, da, urma sa zbor cu unul dintre modelele legendare ale Tarom (precum Boeing 707 si Ilyushin 62). Nu ar fi primul zbor cu A310 al Tarom (am zburat de nenumarate ori, ultima data in decembrie 2015 spre Madrid de unde am plecat mai departe cu Cubana de Aviacion spre Havana), dar e un zbor special, este ultimul zbor al modelului flagship al companiei nationale. N-a trebuit sa dureze prea mult sa zic DA. Ce conta ca ma trezeam la ora 5:00 dimineata… Nu ar fi fost prima oara. Nici ultima.

Pentru cei care sunteti mai putini familiarizati cu Airbus 310 (il voi denumi de acum inainte A310), este unul dintre cele mai mari avioane din flota Tarom (sau, poate, cel mai mare). Este un avion “wide-body”, adica are doua culoare, o configuratie 2 + 4 + 2 si putea transporta 189 de pasageri la economy si 20 la business. Tarom a achizitionat trei avioane la inceputul anilor ‘90 (atunci a fost si un scandal, ca Petre Roman ar fi preferat producatorul de la Toulouse, pentru ca acolo si-a facut facultatea), pe care le-a folosit pana acum (nu non-stop, au fost perioade in care nu au fost utilizate). Era unul dintre cele mai performante modele de avioane cand a fost achizitionat si urma sa inlocuiasca modelele Ilyushin 62 si Boeing 707, care erau operate pe cursele lungi ale Tarom – la inceputul anilor ‘90, Tarom zbura la New York, Beijing, Bangkok si Delhi, ulterior a mai dat si pe la Toronto ori Chicago (zbura in triunghi). De altfel, cursa de New York era cea mai lunga care putea fi operata de A310, si asa ajungea cu rezervorul cam gol…

La inceputul anilor 2000, din cauza dereglementarii aviatiei mondiale care a dus la imposibilitatea Tarom de a opera profitabil rute de long-haul, Tarom a decis sa renunte la cursele de Beijing si New York (ultimele ramase) care creau o hemoragie financiara imensa. Pentru o perioada, cele doua A310 disponibilizate au ramas la sol, la un moment dat s-a discutat ca una dintre ele sa devina aeronava prezidentiala (inlocuind Boeingul 707 care i-a deservit pe Ceausescu, Iliescu, Constantinescu si Basescu, din 1974 pana in 2010), dar apoi au fost readuse in flota si au redevenit operationale. Dar resursa de zbor era pe sfarsite. In plus, este un avion foarte costisitor, asa ca, pentru a limita pierderile Tarom, s-a decis ca ambele avioane A310 sa fie retrase. Cele doua aeronave au aceeasi vechime, 24 de ani, fiind livrate Tarom in decembrie 1992, direct din fabrica de la Toulouse. Da, erau bune ca aveau capacitate mare (cel mai mare avion al Tarom de acum poate transporta 134 de pasageri), o capacitate folosita spre Madrid, Londra sau Tel Aviv, dar era mult prea costisitor.

Cum ziceam, Tarom a avut trei A310. Au primit numele celor trei provincii romanesti – Muntenia, Moldova si Transilvania. Moldova si Transilvania erau nou-noute, livrate de Airbus direct, iar cel de-al treilea, Muntenia, a fost cumparat in 1994 de la Delta Airlines. Avea sapte ani si fusese folosit si de Panam. Acest al treilea avion, A310 “Muntenia”, inmatriculat YR-LCC, avea sa fie avionul care s-a prabusit in 31 martie 1995 pe campul de la Balotesti, la cateva minute de la decolare. Celelalte avioane nu au avut peripetii prea mari, doar YR-LCA “Transilvania” a fost extrem de aproape de prabusire deasupra Parisului, in 1994, si a fost miraculos redresat la 240 de metri deasupra solului… Da, e cel cu care am zburat sambata :).

Sambata dimineata, la aeroportul Otopeni. O zi obisnuita. Check in rapid, am trecut in viteza prin security si control pasapoarte, un pic de relax in business lounge si gata de imbarcare. Avionul de Madrid, destul de plin, as zice cam 80% din avion era plin. Alaturi de mine, mai bine de o duzina de ziaristi si bloggeri de aviatie cu tot soiul de scule, gata sa pozeze si sa filmeze orice secunda din zbor. Cred ca pasagerii obisnuiti s-au intrebat ce cauta liota asta cu scule pe avion :).

Echipajul, format din doi comandanti cu experienta (pe drumul dus, unul a fost comandant, al doilea first officer, la intoarcere, au schimbat rolurile), plus un pilot de rezerva. Zborul spre Madrid a fost obisnuit… lumea care dormita, micul dejun (Tarom este una dintre putinele companii aeriene europene care servesc mancare calda la bord), traseu peste Balcani, apoi Marea Adriatica, nordul Italiei, Coasta de Azur (am prins o imagine senzationala a Mont Blancului, un varf cu adevarat maiestuos) si apoi carmind-o la sud peste Mediterana, spre Madrid. Am asteptat cu nerabdare sa survolam centrul Peninsulei Iberice, pentru ca regiunea de langa Madrid este un festival de culori – arata ca o geaca turceasca de piele de pe vremuri, din petice, dar petice de culori diferite, culori puternice, combinatii de rosu, verde si galben…

Am aterizat apoi pe aeroportul Barajas… Nu puteam sa nu-mi amintesc de primul meu zbor la Madrid, tot cu un avion A310, in mai 1997… De fapt, mergeam la Barcelona, dar pe atunci se opera in triunghi: Bucuresti – Madrid – Barcelona si am facut o escala in Madrid. Zburam la business class si am fost rasfatat de echipaj – am putut iesi pe scara de coborare pentru niste fotografii si o gura de aer nepresurizat… Am avut o senzatie de bine extraordinara, dupa un zbor de trei ore si ceva (cred ca a fost cel mai lung zbor al meu de pana atunci). Am regasit aceeasi senzatie acum, cand am iesit la aerisire pe scara avionului.

Dupa aterizare, pasagerii s-au dat jos si, pana sa se urce pasagerii de Bucuresti, ne-am putut “juca” prin avion. In sfarsit, am putut povesti cu echipajul, sa ne pozam – pe scara avionului, in avion (rar vezi un avion complet gol), in cockpit. Am primit boarding pass-urile de la reprezentanta Tarom in capitala Spaniei si am asteptat marele zbor spre casa. Aflam ca avionul va fi plin… din 189 locuri in economy, doar 5 erau libere. Cu cateva zile, mai erau vreo 60 de locuri libere, deci s-au vandut multe bilete pe ultimele ore.

Am simtit apoi emotia ultimului zbor. Echipajul are ani si ani de experienta si a avut parte de multe intamplari pe Airbusuri, inclusiv pe LCA. Cezar Osiceanu, unul dintre piloti, spunea ca se creeaza o legatura simbiotica intre echipaj si avion. Asta este adevarul… Cum unii isi iubesc masinile ca pe nevasta, la fel si zburatorii isi iubesc avioanele – aici isi duc o buna parte din viata, de avioane isi leaga amintiri placute sau mai putin placute… Iar azi, urma sa se retraga ultimul A310… Daca la dus nu am simtit emotia retragerii, acum era evidenta. Si ne-a cuprins si pe noi. Cel putin, pe mine.

Dupa servirea mesei calde, sefa echipajului, Sandusa Tecucianu Moretti, a anuntat ca se afla pe ultimul zbor A310 si ce inseamna asta pentru ea si pentru colegii ei. Cei din cabina nu au vazut, dar saraca Sandusa, care a zburat de mii de ori (si sunt convins ca a trecut prin toate evenimentele posibile), tremura ca varga… Pana la urma, in fata a vreo trei–patru aparate de filmat, a citit gandurile pe care le pusese pe hartie… Si din cabina s-au auzit ovatii si aplauze… pentru deceniile de zbor al YR-LCA “Transilvania”, pentru sute si mii de piloti, stewardese si soimi care au lucrat in detasamentul Airbus 310, pentru cei de la sol care au facut ca avionul sa zboare milioane de kilometri fara probleme majore (exceptand incidentul de la Paris din 1994, dar care nu a fost cauzat de cei de la sol).

Apoi, au fost impartite niste mici suvenire – un mic avionas Tarom si niste boarding pass-uri care marcau momentul. Cezar Osiceanu s-a dus prin cabina si, spre surpriza tuturor, le-a semnat aproape la fiecare boarding passul – evident, s-au facut sute si sute de selfie-uri, iar alti membri ai echipajului au fost rugati sa le semneze si ei… le-am citit mirarea pe fata, dar au semnat… Si, sincer, nu stiu sa mai fi intalnit atata buna-dispozitie pe un alt zbor (si ajung la aproape 1.000 de decolari in curand).

Timpul a trecut repede si am traversat granita Romaniei, apoi am trecut pe la nord de Timisoara (pe drum, am revazut Mont Blancul, dar de data asta dinspre nord, si am remarcat, de asemenea, orasul Geneva), indreptandu-ne direct spre Bucuresti, peste Carpati.

Ultima aterizare a fost executata de auto-pilot (cu ocazia asta, am aflat ca A310 poate ateriza fara interventia echipajului, pe auto-pilot) si asta ne-a anuntat si comandantul dupa aterizare. A urmat aproape un tur de onoare prin aeroport, am trecut pe langa tarmacul plin cu avioane de diverse forme si culori. Toate echipajele erau langa avioanele lor, dand onorul avionului care iesea la pensie… Unii fotografiau, altii luasera automat o pozitie de drepti. Am trecut apoi prin jetul tunurilor cu apa ale pompierilor veniti si ei sa salute ultimul zbor si ne-am oprit in fata Salonului Prezidential, unde se aflau zeci de pensionari ai Tarom, dar si ziaristi veniti sa asiste la ultima sosire a avionului. Oameni care au zburat de sute de ori pe YR-LCA “Transilvania”, evident si pe celelalte avioane Tarom si care au inca legatura aceea simbiotica de care vorbea tizul meu. Cei care am zburat la Madrid si inapoi am coborat, lasand avionul celor veniti la aeroport pentru un ultim tur.

Aceasta a fost povestea ultimului zbor al Airbus 310 YR-LCA “Transilvania”. A fost un zbor plin de emotii (am vazut atat la personalul actual, cat si la cei mai batrani lacrimi in ochi) si ma bucur ca am facut si eu parte din ultimul zbor. Si mi-a confirmat inca o data, daca era oare necesar, ca aviatia nu este un job, ci o pasiune si ca exista o legatura incredibila, greu de inteles de cei din exterior, intre taromisti si Tarom… legatura pe care am gasit-o la multi ex-taromisti care lucreaza in alte parti, dar care continua sa fie taromisti si sa le straluceasca ochii cand aud cuvantul Tarom.

Nu vreau sa fac o analiza a Taromului. Stim cu totii ca este intr-o situatie de neinvidiat. Se vad zecile de ani de lipsa de investitii si lipsa de directie. Unii au spus ca ce atata “freamat” pentru ca s-a retras un avion. Alti “frizeri”, cum i-am denumit intr-un articol anterior, au zis ca asta este prohodul Tarom.

Cred ca evenimentul ultimului zbor este departe de a fi un prohod, ci mai degraba acordarea unor onoruri necesare unor oameni care au zburat cu milioane de pasageri in conditii de siguranta, dar si a masinilor lor zburatoare. Este un eveniment firesc pentru orice companie din lume care vrea sa isi cinsteasca angajatii. Retragerea A310 marcheaza sfarsitul unei epoci. O epoca a declinului. O epoca a restrangerii. La momentul Revolutiei, Tarom avea peste 60 de avioane si zbura pe 4 continente. Acum, are 21 de avioane si zboara in Europa si in Orientul Apropiat. Nu are o strategie clara si, desi kerosenul este ingrozitor de ieftin, nu reuseste sa faca profit. Un motiv este si “sarbatoritul” A310… Este prea scump – consuma prea mult si are costuri enorme de mentenanta. Este momentul unui reset. Este momentul unui nou Tarom. Este momentul unei restructurari (dureroasa, o anunta fostul secretar de stat Ionut Mosteanu). Este extrem de important ca aceasta resetare sa se faca si stiu ca se lucreaza la ea. Din pacate, prea netransparent, dar se lucreaza. Evident, principalul pericol la resetarea Tarom o reprezinta alegerile din decembrie, unde se prognozeaza reintoarcerea hotilor (a distrugatorului PSD).

Nu stiu cat de capusat a fost Tarom, dar a fost afectat de inactivitate, de lipsa de reactie la piata, de lipsa de inovatie, de lipsa de noutati, de lipsa de imbunatatiri. Ceea ce ucide Taromul mai mult decat capusarea sunt sistemele si lipsa de agilitate. Da, asa sunt toate companiile de stat din Romania care sunt conduse dupa HG-uri, nu dupa principii de marketing. Deciziile sunt luate de zeci de oameni… pana cand sa se ajunga la implementare (evident, trecand si prin zeci de runde de contestatii), traim intr-o alta lume, iar deciziile nu mai au niciun efect. Daca Metroul, RATB, Transelectrica, Nuclearoelectrica si alte companii de stat nu au parte de competitie, Tarom se afla intr-o piata extrem de competitiva, dominata de companii private extrem de agile si de motivate. Instabilitatea la conducere, de asemenea, nu duce nicaieri. Doar in ultimele zece luni, Taromul a avut parte de doi ministri ai transporturilor si de trei CEO (dintre care doi interimari si unul complet blazat si impotent). Asta nu duce nicaieri…

Moare Taromul, asa cum ii previzioneaza haterii si frizerii (gen Rares Bogdan sau Radu Tudor)? Sper sa nu. Mai are bani, mai exista flota care poate fi vanduta, deci poate sa se mai taraie ani buni… Dar daca se vrea ca Taromul sa existe, trebuie restructurat radical, trebuie sa instaureze un management performant si stabil, care sa aiba mana libera, si obligatoriu privatizarea. Dar privatizarea trebuie facuta nu cu niste tepari dupa model Malev sau Balkan, ci prin preluarea de alte companii aeriene majore – Asia, Orientul Apropiat, Europa Occidentala. O companie care sa fie complementara operatiunilor si pozitiei geografice a Tarom.

Iar la sfarsit apare intrebarea-cheie? Avem nevoie de Tarom? Nu mai bine moare? Nu, Tarom nu trebuie sa moara. Pentru ca noi, in calitate de calatori, avem nevoie de competitie, de o competitie sanatoasa. In plus, avem nevoie de cat mai multe rute directe spre Romania, pentru ca ideile si investitiile au nevoie de transporturi rapide spre alte tari (si in interiorul Romaniei). Avem nevoie si de Tarom, avem nevoie si de Blue Air, avem nevoie si de WIZZ, avem nevoie si de Ryanair. Si avem nevoie si de Air France, KLM, Qatar Airways, Lufthansa, Austrian Airlines si de toate celelalte companii aeriene care zboara in Romania. Si avem nevoie de mai multe. Si de mai multe zboruri, si de mai multe destinatii. Taromul nu are un scop social – Taromul nu trebuie sa zboare gratis, cum cer politicienii nostri, Taromul trebuie sa zboare profitabil, sa aiba preturi competitive pentru serviciile oferite (adica, preturi peste low costuri), Taromul trebuie sa fie o companie, nu un ONG pentru defavorizati social. Si atunci va fi un Tarom stralucitor. Un Tarom care sa-si invite din cand in cand veteranii pe care sa si-i onoreze, veterani care, bag mana in foc, vor fi taromisti pana la moarte, mandri de Tarom.

Imagini de la ultima cursa – Tarom A310 YR-LCA „Transilvania”

Dimineata, la imbarcare

Echipajul – gata de demonstrarea masurilor de siguranta

Suveniruri

Zborul spre Madrid

Tarom – una din putinele companii europene care mai servesc mancare calda

Micul dejun a la Tarom

Impresionantul Mont Blanc – versantul sudic

Am ajuns la Madrid. Sa luam o gura de aer cald

Ultima oprire la Madrid

Hola, Madrid !

Ce de butoane si ceasuri !

Ladies and gentlemen… please, be ready for take off

Tarom – business class

Economy class

Echipajul ultimului zbor A310

Nume si semnaturi

Decolarea la Madrid

Mancare calda si la retur

Pranzul

Zborul spre Bucuresti e plin

De data asta, vedem versantul nordic al Mont Blancului

Cezar Osiceanu povestind despre viata de pilot

Cadourile primite de calatori

Sunt distribuite pasagerilor

Se dau autografe

Toata lumea da autografe, nu doar pilotii

Nu cred ca am mai avut parte de o astfel de atmosfera in avion !

Cu o parte din echipaj

Steagul care va flutura la sosire

Am aterizat… toata lumea ne pozeaza

Stop !

In fata salonului prezidential, presa si pensionari Tarom

E trist un avion gol

Ultimul echipaj

La revedere, „Transilvania”

Interviuri cu pilotii

Cu trio-ul de piloti

In salonul prezidential

La revedere, Airbus 310, YR-LCA, „Transilvania”