In completarea articolului de ieri despre Baku, astazi Mircea vine cu o serie de informatii si ponturi necesare in cazul in care va doriti sa mergeti in Azerbaijan, mai ales acum cand s-a simplificat modalitatea de obtinere a vizei.

VIZA. Azerbaijanul este singurul stat (recunoscut la nivel mondial) din Caucaz pentru care românii au nevoie de viză. Aceasta nu poate fi obținută la sosire. Cu toate că obținerea ei este relativ simplă, întregul proces poate dura ceva timp și necesită un pic de organizare.

Site-ul ambasadei Azerbaijanului la București conține datele de contact și o listă cu documentele necesare. Pentru cineva care nu este obișnuit cu vizele, poate fi un pic confuz, așa că haideți să le lămurim puțin.

Pentru început, nu aveți nevoie de scrisoare de invitație, așa cum spun unele site-uri din străinătate. Acest lucru este valabil pentru ambasada de la București, nu am informații despre altele, pentru posesorii de pașaport român.

Există două modalități de a obține viza, așa cum spune și site-ul ambasadei. Calea cea obișnuită este de a obține clasicul sticker viză în pașaport, de la ambasadă. Dacă locuiți în București, sau în apropiere, ori doriți neapărat să aveți viză în pașaport (ca mine), asta e cea mai bună variantă. Costă 35 EU și durează cam o săptămână. Secția consulară este deschisă de luni până joi, între orele 10 – 12.

Pe lângă formularul online completat și poze (atenție, 4X6 cm, nu invers, cum se specifică pe site), aveți nevoie de bilete dus-întors. Eu am avut doar dus și am menționat că părăsesc teritoriul azer cu trenul, urmând să zbor din Kutaisi (Georgia). Mi s-a solicitat, atunci biletul de tren Baku – Tbilisi, însă m-am eschivat spunând că nu este posibilă achiziționarea sa cu carduri din afara spațiului CSI (fapt asupra căruia am mari îndoieli). În final, mi s-a acceptat fără nicio ezitare biletul de avion Kutaisi – Thessaloniki, drept bilet de întoarcere.

Mi s-a verificat atent pașaportul să nu conțină viză de Nagorno-Karabakh, a cărei posesie mi-ar fi anulat posibilitatea de a obține viza și m-ar fi trecut pe lista persoanelor non-grata pentru statul azer. De asemenea, ștampile sau vize de Armenia sunt o garanție că veți sta mai amănunțit de vorbă, atât cu consulul, cât și cu poliția de frontieră azeră, însă veți putea intra în Azerbaijan. Dacă obțineți această viză electronic, după ce ați fost în Nagorno-Karabach (și aveți viza lipită în pașaport), nu faceți prostia să aterizați la Baku, veți fi arestați, iar viza revocată!

Aveți nevoie de un voucher de cazare. Nu este suficientă confirmarea de pe Booking.com sau alte siteuri de profil, fiind necesar un document scanat în care să apară semnătura și ștampila unității în care vă cazați. Aceasta este o reminiscență a perioadei sovietice. Chiar dacă nu se specifică acest lucru pe site, puteți solicita acest document de la orice hotel sau hostel unde intenționați să stați. Eu am luat legătura cu Old City Hostel Baku, care mi-a trimit a doua zi pdf-ul necesar, nefiind necesar să plătesc nimic în avans.

Așa cum am spus, există și o modalitate mai simplă de a obține viza pentru Azerbaijan, fără a fi necesare două drumuri la ambasadă (nu există posibilitatea eliberării în aceeași zi), iar acest lucru este util, mai ales în cazul în care locuiți departe de București. Aceasta este viza electronică, iar pe site-ul ambasadei se menționează că poate fi obținută prin intermediul unei agenții de turism azere, existând chiar și o listă cu acestea. Realitatea este însă că aproape orice hotel sau hostel din Baku vă poate obține această viză, pentru tarife mult mai mici decât costul a două drumuri Baia Mare – București, de exemplu. Prețul vizei electronice este de 20 USD, la care se adaugă comisionul agentului care vă procură viza. După ce veți trimite aceleași documente ca în cazul ambasadei, dar în format electronic, veți primi viza în format electronic și tot ce mai aveți de făcut este doar să o printați.

În cazul în care șederea în Azerbaijan nu depășește cinci zile, sfatul meu este să solicitați o viză de tranzit, mai ales dacă optați pentru viza de la ambasadă. Costă doar douăzeci de dolari și, în cazul meu, a fost gata în doar două zile lucrătoare. Partea bună este că nu e legată de o dată anume de intrare, ci e valabilă o lună.

Completare.

Acest articol a fost scris cu puțin înainte de perioada sărbătorilor de iarnă, iar între timp am primit două vești bune în ceea ce privește situația vizelor pentru spațiul fost-sovietic. Prima dintre ele vizează relaxarea condițiilor pentru obținerea vizei pentru Azerbaijan.

Astfel, începând cu 10 ianuarie, cetățenii a 81 de state (inclusiv cei români) vor putea obține viza electronică, pentru o perioadă de treizeci de zile, fără intermediar azer, accesând siteul ministerial. Prețul acesteia este de 20 USD, iar termenul de eliberare de doar trei zile.

În ceea ce privește vizele clasice, cele spuse în articol rămân valabile.

CUM SĂ AJUNGI. Eu am venit cu avionul de la Budapesta. A costat 52 EU, achiziționat cu trei săptămâni în avans. Este singura cursă Wizz Air către Baku și cred că este cea mai ieftină variantă de a ajunge aici, mai ales dacă locuiți în vestul țării. Trenul Brașov – Budapesta ajunge la o oră adecvată (în jur de 18, ora locală) pentru a prinde zborul de Baku, care pleacă la miezul nopții. Datorită diferenței de fus orar (GMT + 4), am ajuns în capitala azeră la ora locală 06. Gradul de ocupare al cursei nu a depășit 60%, așa că s-ar putea ca aceasta să fie scoasă, la un moment dat, așa cum s-a mai întâmplat.

Kutaisi este o variantă bună pentru cei care doresc să viziteze și Georgia (nu necesită viză), de unde autocarul până în Tbilisi costă 8 EU și este sincronizat cu zborurile, iar trenul de noapte către Baku costă nițel peste 20 EU la clasa a doua (kupe). Am văzut extrem de multe bilete la prețuri de nimic către Kutaisi, eu însumi am zburat înapoi la Salonic cu doar 10 EU. Prețuri de 10 EU am văzut și din Sofia, pentru cei din sudul țării. De asemenea, există zboruri Wizz Air către Kutaisi și din Berlin și alte aeroporturi europene unde se poate ajunge cu aceeași companie sau cu Ryanair la prețuri foarte mici din România. Eu m-am întors în acest mod: Kutaisi-Salonic (Wizz, 10 EU), Salonic-Berlin (Ryanair, 22 EU), Berlin-București (20 EU), toate trei zborurile fiind în aceeași zi.

Pentru cei aventuroși, se poate ajunge cu trenul, prin Turcia, sau cu mașina proprie, luând ferry-boat-ul din Odessa până la Batumi, în Georgia.

CÂND. Verile sunt foarte fierbinți și uscate în Azerbaijan, iar iernile – reci și vântoase. Dacă plănuiți să ieșiți din Baku, ceea ce vă sfătuiesc, nu mergeți în inima verii, temperaturile sunt foarte ridicate, locurile umbrite rare, iar numărul șerpilor este foarte mare prin zonele cu obiective turistice, precum Gobustan sau câmpurile petroliere.

SIGURANȚĂ. Azerbaijan este o țară sigură. Baku îți lasă chiar impresia (întemeiată) că te afli într-un stat poliețenesc.

Mașinile de poliție se înșiră și din 50 în 50 de metri (nu exagerez). La intrarea în stațiile de metrou și în malluri, bagajul îți este examinat cu detectorul de metale.

Atenție la traversarea străzilor, traficul din Baku are o reputație groaznică. Statul a investit masiv în construcția de pasaje, majoritatea cu scări rulante, pentru a ușura viața pietonilor.

CAZARE. Există alternative pentru toate buzunarele. Eu am stat la Old City Hostel Baku, dar știu că asta nu este o opțiune pentru oricine. Am plătit 9,5 EU, inclusiv micul dejun și a fost extrem de liniștit și confortabil, chiar lângă Turnul Fecioarei. Mikhail, managerul hostelului vă poate ajuta cu viza și organizează cele mai ieftine tururi la toate obiectivele de lângă Baku (20 EU, o zi întreagă)!

MÂNCARE ȘI COSTURI. Dacă vă place bucătăria turcă, veți avea un deja-vu. Plov (pilaf), doner, kebab, paklava (baclava), diverse plăcinte (piroșki, kutab, tanduri), le găsiți peste tot. Dacă optați, ca mine, să mâncați local (standuri stradale și mici restaurante neturistice), atunci un doner începe de la 0,5 EU, îl găsiți cu o sticlă de răcoritoare pe la 1 EU, poate 1,5 EU, o plăcintă pe la 10-20 eurocenți.

O călătorie cu metroul costă 0,10 EU, folosind cartela reîncărcabilă Bakikart (am cumpărat-o de la automatul de la aeroport), care este valabilă și pe autobuzele urbane, dar nu pe marșrutki. Automatele au și meniu în limba engleză.

Un magnet-suvenir e 1-2 EU.

CE MAI E DE VĂZUT. Vă recomand să nu ratați ocazia de a vizita câteva obiective splendide situate lângă Baku. Pentru acest lucru aveți nevoie de o mașină, așa că ori închiriați una (atenție la trafic, e hardcore) ori mergeți cu un tur. Eu am fost presat de timp, dar data viitoare cu siguranță voi explora câteva dintre acestea: câmpurile petroliere (o scenă faimoasă din James Bond – The World Is Not Enough s-a filmat aici), Templul Zoroastrian al Focului Atașgah, Gobustan (petroglife vechi de 12.000 ani și vulcani noroioși), Yanar Dagi (un soi de Focul Viu, dar mai spectaculos), sau dacă obțineți autorizația necesară, Oil Rocks, un soi de oraș construit pe platforme petroliere în mijlocul Caspicii, unde trăiesc vreo 2.000 de oameni, o experiență desprinsă din Mad Max. Datorită poluării cu petrol, băile în Marea Caspică și plaja sunt delicii pe care le gustă doar localnicii.

ETICHETĂ. Oamenii sunt foarte primitori și am fost oprit pe stradă de câteva ori pentru a fi întrebat de unde sunt, a mi se ura bun venit în Azerbaijan sau pur și simplu pentru a mi se explica semnificația vreunui monument. Paznicul Marinei Baku, care mi-a făcut câteva poze, aflând că sunt din România, m-a întrebat de ce nu mai producem mobilă de calitate. La confuzia mea, mi-a explicat că pe vremuri românii și cei din spațiul sovietic erau ca frații (probabil după ideologie), iar familia sa și toți cunoscuții săi au acasă mobilă produsă în Republica Socialistă România.

Cu toate acestea, este bine să evitați discuțiile despre Armenia sau Nagorno-Karabakh ori despre familia președintelui Ilham Aliyev.

În metrou este interzis să faci poze (eu am făcut, dar cu telefonul, la repezeală) peste tot în statele fost-sovietice. Acest lucru este o reminiscență a acelei perioade (metroul era și adăpost anti-atomic, de unde adâncimea uneori impresionantă) dar și din teama de atentate teroriste. Astfel de atentate au avut loc în metroul din Moscova, iar armenii au o reputație feroce de teroriști extrem de eficienți. Circulă multe zvonuri pe Internet despre turiști care au fost arestați pentru că au făcut poze în metroul din Baku. În orice caz, dacă vă afișați cu o cameră profesională și un trepied în apropierea obiectivelor publice, există posibilitatea să aveți de dat explicații.

Religia nu este o problemă, întrucât Azerbaijanul, deși musulman, este un stat laic, care nu permite manifestările asociate fundamentalismului islamic.

TRANSPORTUL ȘI ORIENTAREA. Eu am folosit metroul, dar există și nenumărate linii de autobuz și marșrutka. Dacă nu vorbiți limba rusă, este bine să le evitați, pentru că sunt foarte aglomerate și riscați să ajungeți într-un colț nedorit al orașului. Pentru orientare, în oraș, am folosit hărțile Maps.me pe telefon, pe care le-am descărcat înainte de a pleca. S-au dovedit precise, sunt gratis și funționează offline. Am avut acces la rețele Wi-fi cam peste tot, în mici restaurante, malluri și librării. Dacă intenționați să vizitați obiective în afara orașului, luați un tur, e complicat cu transportul în comun spre Gobustan, de exemplu.

Pentru a cumpăra bilete de tren, aveți nevoie de pașaport.

Pentru informare am folosit wikitravel (relativ depășit) și, desigur, Lonely Planet, dar și informații de pe diferite bloguri, inclusiv cel de față. Pentru transportul cu trenul în Caucaz am folosit seat61.com.

Feriți-vă de taximetriști, iar dacă luați un taxi negociați tariful în prealabil.

COMUNICAREA. Virtual, toată lumea vorbește limba rusă. Veți întâlni însă numeroși vorbitori de engleză, mai ales în zonele turistice. Eu sunt vorbitor de rusă, deci mi-a fost un pic mai ușor. La gară găsiți mereu câte o funcționară care știe câteva cuvinte în engleză, la fel și prin cagenele și malluri.

Imagini Baku

Turnul Trump din Baku

Pasaj pietonal

Taxi din Baku

17

Metroul din Baku