Una dintre seriile cinematografice care mi-au placut foarte mult in ultimul deceniu a fost „Piratii din Caraibe” („Pirates of the Carribean”) cu Johnny Depp in niste roluri supersavuroase. E de aventuri, e haios si e filmat intr-o zona superba a Planetei. De altfel, ma bucur ca anul acesta o sa apara cel de-al cincilea film din serie, dar nu despre asta voiam sa scriu. Ci despre faptul ca unul dintre filme s-a numit „At World’s End” si mi-a ramas in minte o frantura de replica sau de coloana sonora … „pana la capatul lumii si dincolo de el”. Cam asta imi bantuia prin minte cand m-am imbarcat la bordul unei curse China Airlines pe aeroportul din Taipei, in directia Palau.

Pana asta-iarna, nu am fost niciodata in Oceania. Nu am fost nici in Noua Zeelanda sau Australia, nici in micile insule-tari, unele cu povesti fabuloase. Fabulos de hazoase… sau de rasu’-plansu’. Si cand imi faceam planul de bataie pentru „expeditia” din iarna asta, tot urma sa merg la marginea estica a Asiei, am deschis Google Maps sa vad ce insula-republica ar fi in zona. Si asa a aparut Palau. Unde e Palau? E undeva la est de Filipine, mai precis, de cea mai sudica insula a Filipinelor, celebra Mindanao, insula ravasita de un razboi civil intre musulmanii localnici si catolicii veniti din Nord. Dar in Palau, Slava Domnului, e liniste… o liniste relaxanta de la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial…

Palau este una dintre numeroasele insule din imensul Ocean Pacific. Zburand de la Taiwan spre Koror (principalul oras din Palau) peste atata suprafata de apa, continui sa raman uimit de cum oamenii de acum cateva milenii au putut sa vasleasca si sa colonizeze toate aceste insulite. Taiwanezii sustin ca probabil polinezienii au plecat cu totii de pe insula lor si s-au raspandit pana, hat, in Noua Zeelanda. Altii sustin ca ar fi venit din America de Sud, pe luntre. Dar si asa, zburand ore si ore peste un ocean care nu de putine ori este framantat de taifunuri, nu poti sa nu te intrebi… oare cum au vaslit oamenii astia atata pana tocmai in Palau?

Palauanii, a caror limba se apropie cel mai mult de un dialect vorbit in Sunda, in Indonezia, s-au asezat pe insula lor verde si insorita cu vreo 3000 de ani inainte. Sau 4500. Nu conteaza. Nimeni nu i-a deranjat timp de milenii, perioada in care si-au dezvoltat o societate matriarhala – pamantul, banii si titlurile erau mostenite din mama in fiica, nu din tata in fiu, ca in restul globului. Descoperirile arheologice au gasit niste schelete de pigmei, de oameni foarte mici, dar se banuieste ca motivul este ca locuitorii, dar si animalele din insule foarte mici tind sa nu creasca prea mult in inaltime. In schimb, actualii palauani sunt extrem de masivi, de-a dreptul grasi si cu niste cranii absolut imense. In contrast cu filipinezii care locuiesc in numar mare in Palau, veniti la munca.

Palau nu a fost descoperit de cineva, ci s-a lasat descoperita de locuitorii ei. Desi exista o supozitie ca Palau ar fi fost vazuta de navigatori spanioli inca pe la 1500 si ceva, de abia in 1696, o barca cu palauani a naufragiat in Filipine, iar un misionar ceh a descoperit prin intermediul lor Palau. Spaniolii care detineau atunci Filipinele au trimis niste vase de explorare si au descoperit intr-un final micile insule pe la 1710. Daca palauanii aceia nu ar fi naufragiat, probabil Palau nu ar fi fost „descoperit” inca mult si bine. Palau avea legaturi doar cu micuta insula Yap (actualmente, in Micronezia), dar si mult mai indepartata Java (posibil, palauanii naufragiati navigau spre Java). Pana la urma, spaniolii au preluat Palau, dar nu s-au implicat prea mult, au preferat sa ramana in Filipine. Doar niste misionari i-au convertit pe palauani la catolicism, dar numeroase obiceiuri pagane au ramas puternic inradacinate – cum ar fi ceremonialul primei nasteri. La doua–trei luni dupa ce o palauanca naste primul copil, timp de cateva zile este spalata de o femeie-vraci si apoi ea isi prezinta copilul familiei sotului ei. Traditional, mamele se prezinta nud, unele femei pastreaza inca traditia, altele, influentate de pudoarea occidentala, apar in costum de baie, dar numarul lor se spune ca este mic. Din pacate, in cele trei zile pe care le-am petrecut pe mica insula din mijlocul Pacificului nu a avut loc nicio astfel de ceremonie – sunt totusi doar 21.000 de palauani, o populatie mica.

Dupa razboiul americano-spaniol de la sfarsitul secolului al XIX-lea, care a dus la desfiintarea ultimelor vestigii ale Imperiului Spaniol (Puerto Rico, Cuba, Filipine au devenit colonii americane), ca de obicei, Palau a fost uitat… a ramas una dintre ultimele ramasite ale Spaniei transcontinentale, o insulita pierduta la capatul lumii si, poate, chiar dincolo de el. Ma rog, Spania ramasese cu vreo 6.000 de insulite neguvernabile, aruncate de Dumnezeu intr-un ocean, in plus flota sa care cucerise lumea fusese distrusa de americani. Asa ca la un an dupa infrangere, in 1899, Spania a vandut insulele Pacificului Germaniei, pentru cateva milioane de marci.

Germania nu s-a aflat intre marile puteri coloniale ale lumii pentru simplul motiv ca era impartita in sute si sute de mici statulete. Restructurata intr-o duzina de state de Napoleon, care nu putea sa tina minte toate statele germane, Germania a reusit sa-si incheie procesul de unificare nationala abia in 1871, cand jocurile coloniale erau facute de ceva timp. E drept, mai ramasesera cateva teritorii nedorite de nimeni, peste mari, pe care Germania s-a chinuit sa le anexeze… nu se putea ca o Mare Putere sa nu aiba colonii, era de prost-gust. Asa ca nemtii s-au multumit cu ce au mai gasit – gen Namibia, Tanganika, Papua Noua Guinee si, in fine, au cumparat si miile astea de insule. Ei detineau o baza importanta in Papua Noua Guinee, asa ca li s-a parut o afacere sa se extinda la nord.

Nemtii au venit cu obsesia lor de ordine si disciplina. Si de dezvoltare tehnologica. Spaniolii ii lasasera pe palauani in duda lor. Se multumisera sa ii catolicizeze, doar nominal, isi facusera datoria fata de Isus, in rest traditiile ramasesera neschimbate – pamantul si averile erau detinute de clanuri, mostenite pe linie feminina, iar numeroase fete plecau inca de la opt sau noua ani in alte sate, unde locuiau in bai, acele centre comunitare din fiecare sat, niste colibe impunatoare asemanatoare celor din Madeira, unde satisfaceau poftele sexuale ale satenilor. Dupa ce strangeau destui bani, se intorceau in glorie acasa la parinti, care le maritau. E drept, uneori sotiile localnicilor veneau sa le bata pe intrusele din bai, dar si asta era parte din traditie. Fetele luau bataie si continuau sa faca bani. E drept, si sotiile suparate fusesera multe la randul lor la produs in copilarie si adolescenta.

Ei bine, cand au venit nemtii, s-au luat cu mainile de cap si, in doar 15 ani, cat au condus Palaul, au facut schimbari cat nu se petrecusera timp de milenii. Copilitele din bai au fost expediate la casele lor, pamantul a fost confiscat si a trecut in proprietatea privata a nemtilor, s-au apucat sa construiasca drumuri si chiar au drenat un canal care permitea vaselor mai mari sa se apropie spre una dintre insulele din arhipelag unde au descoperit c…t. Ma rog, adica guano care pe la 1905 era foarte valoros. Asa ca nemtii au taiat un canal prin corali, canal care exista pana in ziua de azi si care se numeste, evident, German Channel.

Nemtii au detinut Palau din 1899 pana in 1914. In 1914, a inceput Primul Razboi Mondial si, inca de la inceput, „the new kids on the block”, Japonia a intrat in razboi de partea Antantei. Pentru ca britanicii si francezii si-au concentrat eforturile in Europa, i-au lasat pe japonezi sa curete ei de nemti apele Pacificului. Si au facut-o rapid si eficient. In 1914, Palau era ocupat de japonezi. Acestia fiind de partea care trebuia, in urma Tratatelor de pace de la Versailles care desfiintau coloniile germane de oriunde din lume, au obtinut fara vreun efort deosebit miile de insulite cumparate, cu vreo doua decenii inainte, de germani.

Japonezii au exploatat si ei cat au putut din insule, transformandu-i pe bastinasi intr-un soi de sclavi. Palau a ramas sub ocupatie japoneza pana in 1945, cand in ultimele zile ale razboiului a fost ocupat de americani, dupa niste lupte extrem de sangeroase. Bietii palauani, care nu cunoscusera vreun razboi de mai bine de cateva sute de ani, au fost victime inocente. Statisticile spun ca in lupte au murit 2.000 de americani si 10.000 de japonezi. Statisticile insa nu au consemnat cati palauani au murit. Cert este ca, dupa razboi, mai ramasesera doar 5.000 de suflete.

Dupa spanioli, nemti si japonezi, au venit americanii. Acestia au transformat Palau si restul Microneziei intr-un teritoriu ONU administrat de SUA. Palauanii erau deja foarte bine educati (japonezii au introdus scoala obligatorie), asa ca au beneficiat la maximum de ajutoare si de fondurile americane. Nici Pax Americana nu a durat mult… In ultimele decenii ale secolului trecut, palauanii au decis ca vor sa isi creeze tara lor independenta, au refuzat sa se alature altor cateva sute de insulite, in ceea ce este acum Federated States of Micronesia, iar politica a fost extrem de zbuciumata – lupte, atentate, explozii, inclusiv doi presedinti au murit asasinati sau s-au sinucis in decurs de doar trei ani (1985 si 1988). Situatia a fost atat de grava, incat regele traditional al insulelor sudice a preluat puterea si a transformat temporar Palau intr-o monarhie absoluta. In 1994, Palau a devenit o republica independenta, dar… asociata cu SUA, care se ocupa de apararea micii republici, si lucrurile s-au calmat. De atunci, Palau se bucura de liniste si de soare.

Ziceam ca americanii si-au lasat pecetea si continua sa exercite o influenta puternica in Palau. Continua si azi. Palau nu are o valuta nationala, ci foloseste dolarul american, iar sistemul politic este o copie a celui american. Palau este, de fapt, o Uniune a Statelor Palauane… e de-a dreptul ridicol, dar Palau este formata din 16 state pentru o populatie de 17.000 de locuitori. Din aceste 16 “state”, doar doua au mai multi locuitori, iar cel mai mic stat – Hatohobei are… 10 cetateni! De altfel, pe placutele de inmatriculare ale masinilor troneaza numele statului si un slogan – „Koror – bountiful Isles” sau „Airai – Home of Medechii Belau”. Palau are un presedinte ales care joaca si rol de prim-ministru, dupa model american.

Palau este una dintre putinele state care recunosc Taiwanul drept adevarata China, acesta fiind probabil si motivul pentru care China Airlines zboara de la Taipei la Koror de trei ori pe saptamana. Koror este cea mai mare municipalitate, are 12.000 locuitori, dar, dupa model american, nu este si capitala. Capitala este Ngerulmud, un sat cu o populatie de circa 400 de locuitori si care este cel mai putin locuita capitala a vreunui stat independent din lume. Aici, s-au construit niste cladiri megapompoase – Parlamentul, sediul Presedintiei si Tribunalui Suprem – dar sunt cam unicele cladiri din sat.

Economia se bazeaza pe turism, pescuit si o agricultura limitata de subzistenta. Principalele produse de consum sunt importate din State si preturile sunt foarte mari. Ce e de remarcat este ca Palau s-a declarat zona de protectie a rechinilor si este unicul stat din lume care interzice strict vanarea rechinilor. Impozitul personal cel mai mare este de 19% (este un impozit progresiv, in functie de venituri), impozitul pe profit este de 4% si nu exista TVA sau impozit pe vanzari. Nu exista, de asemenea, impozit pe proprietate. Cea mai mare catastrofa economica a Palaului a fost acum vreo zece ani, cand Banca de Economii a dat faliment, dar banii oamenilor au fost rambursati de Taiwan… e uneori bine sa recunosti Taiwanul pe post de China :).

Imagini Palau

Koror, cel mai mare oras al Republicii Palau (imaginea arata centrul orasului)

Pista aeroportului international Koror / Palau (cladirea aeroportului este in stanga)

Muzeul Etpison – muzeu privat purtand numele unui fost presedinte al Palaului

Fetele „calatoare” care locuiau in Bai

Cam asa arata „bai”… seamana destul de mult cu cladirile traditionale din Madeira !

Ceremonia primului nascut

Urmele stapanirii germane – Canalul German

Razboi in paradis

Urmele masinariei de razboi germane

O fosta „benzinarie” germana din timpul razboiului

Dar sa revenim la pace … si la minunatii pesti din apele Palaului