Am ajuns in Stockholm candva prin 1997, in ceea ce numisem „Scanda Cezar Tour”. Era, practic, unul dintre tururile cu Inter Rail-ul, prin care am vazut o buna parte din Europa (dar si Marocul) in ultimul deceniu al secolului trecut. Scanda Cezar Tour ma dusese pentru prima oara in Slovacia (am petrecut o zi intreaga la Bratislava), apoi revedeam Berlinul si, in fine, dupa trei nopti dormite (mai mult nedormite) pe tren, ajungeam in Copenhaga, unde am stat cateva zile. De acolo, am trecut cu trenul fara viza spre Norvegia (aveam doar vize de Danemarca si Suedia, nu si de Norvegia), spre Oslo si, de acolo, m-am dus sa ma indragostesc de fiordurile din zona Flam – Bergen. Retur cu trenul de noapte spre Oslo (hey, cazarea costa mult in Norvegia, nu aveam bani de asa ceva decat din cand in cand) si apoi tren de noapte spre Stockholm, unde urma sa dorm intr-un camin de student, unde statea un prieten de-al unui coleg (nu eu am inventat coachsurfing, dar l-am practicat inainte de aparitia internetului ;)). Si am descoperit atunci ca Scandinavia nu inseamna doar peisaje magnifice si orase austere, dar ordonate, ci si orase cu o arhitectura extrem de bogata, gata sa se bata cu orice destinatie din foarte artistica Europa sudica. E drept, nici cu Copenhaga nu mi-e rusine, dar Stockholm este cu adevarat spectaculos.
Cum v-am zis, am stat undeva intr-un campus studentesc la capatul unei linii de autobuz, de unde o luam peste o pajiste lunga sa ajung in cladirea caminului. E drept, erau mai multe cladiri, dar daca ajungeam noaptea (am fost spre sfarsitul lui august, asa ca zilele nu durau 18 ore), era chiar intuneric. La un moment dat, m-am speriat cand o creatura ciudata a aparut din padure… Aveam sa ma linistesc. Era un pui de caprioara (asta m-am prins a doua zi), cand am descoperit ca in paduricea din campus isi duceau veacul iepuri si caprioare cu puii aferenti.
Dar sa revin la ce e musai de vazut in Stockholm… pentru ca e un oras frumos, vine vara si e minunat sa-l vizitezi cand peste tot este verde si albastru J. Verde pentru ca Stockholm este un oras cu multa verdeata, iar albastru pentru ca orasul suedez este construit pe canale, exact ca o „Venetie a Nordului” (de fapt isi disputa acest titlu cu Copenhaga si Amsterdam). Spre deosebire de Venetia insa, apa este extrem de curata, dovada este poza de mai sus… poti sa faci baie fix in buricul targului.
- Viziteaza insula Gamla Stan. Aici, se afla orasul vechi al Stockholmului, cu cladiri ornate, cu arhitectura bogata, cu ulite pietruite, unde gasesti multe dintre principalele obiective turistice, dintre care as mentiona Palatul Regal Drottningholm si Muzeul Nobel. In curtea Palatului Regal, are loc si o schimbare de garda, timp in care nu poti intra in palat, dar merita sa astepti oricat – Palatul Regal din Stockholm este unul dintre cele mai spectaculoase din Europa! Atentie, aici este zona cea mai circulata, inclusiv seara, cand practic o buna parte din populatia turistica sau locala a Stockholmului se revarsa sa se plimbe si, eventual, sa manance ceva.
- Muzeul Vasa. Daca te gandesti la scandinavi, la nordici, in general, nu se poate sa nu faci legatura cu celebrii vikingi care au speriat intreaga Europa si ale caror urme in istorie sunt puternice chiar si in ziua de azi – ei au populat Islanda si Faroe, au creat Rusia, dar si Marea Britanie. Doar prin Sicilia si Italia de Sud nu au mai ramas decat catedralele lor cam bolovanoase, dar impresionante. Ei bine, vikingii sunt cunoscuti ca niste aprigi marinari (ei au ajuns pe calea apelor si in Islanda, si in America, si in Italia de Sud sau pe coastele cetoase ale Angliei), asa ca nici urmasii lor, suedezii sau norvegienii, nu au ramas datori. Flota suedeza in timpul secolelor XVI – XVII a fost una dintre cele mai puternice din lume, iar suedezii nu erau pacifistii convinsi de astazi, ci continuau sa aiba in sange dorinta de lupta a vikingilor… asa ca au continuat sa construiasca imense vase de lupta. Unul dintre ele este Vasa, lansat la apa in 1628, dar pe vremea aceea suedezii uneori dadeau rateuri in ceea ce construiau, asa ca vasul care urma sa devina vas-comandant in razboiul contra Uniunii Polono-Lituaniene s-a scufundat in zona Stockholm fix cand a dat de un vant un pic mai puternic. Tunurile din bronz au fost scoase la doar cativa ani, in timp ce vasul a stat pe fundul marii pana in 1961 si, dupa ce specialistii l-au cercetat in toate cotloanele, a fost mutat in cel mai vizitat muzeu al capitalei. Aproape 40 de milioane de oameni l-au vazut de cand a fost deschis muzeul, candva, in anii ’80, si, parerea mea, merita sa mergeti sa-l vedeti si voi, daca ajungeti prin preajma.
- Primaria din Stockholm. Cum ziceam, suedezii (si bunicii lor, vikingii) au fost un popor extrem de razboinic. Istoria lor este presarata de lupte, dar arareori de aparare. Nordicii au fost foarte agresivi. E drept, conditiile meteo nu sunt dintre cele mai dragute, asa ca intotdeauna si-au dorit mai mult soare si cald. Stiti bancul cu de ce englezii au cucerit lumea. Datorita vremii, femeilor si mancarii. Toate erau urate. In cazul scandinavilor, trebuie sa scoatem femeile din ecuatie J. Probabil, de aceea nu au cucerit mai mult decat englezii, femeile lor erau teribil de frumoase (si inca sunt). Ei bine, nu stiu exact ce s-a intamplat prin secolele XVIII – XIX, cert este ca suedezii au devenit pacifisti, au fost neutri in ambele razboaie mondiale… Dar unul dintre fii Suediei, Alfred Nobel, a inventat dinamita. Si un pic stanjenit ca inventia lui a dus la multi morti, a hotarat ca o parte din banii lui sa fie distribuiti celor care inventeaza ceva folositor umanitatii. Asa au aparut Premiile Nobel care se decerneaza an de an intr-o ceremonie stralucitoare in Primaria din Stockholm (exceptand Premiul Nobel pentru Pace, care este decernat in Norvegia, la Oslo). Cel mai probabil, e greu sa obtii o invitatie sa intri in Primarie cu ocazia decernarii premiilor, dar o poti vizita linistit in afara acelei zile si merita – daca pe afara pare cam austera, in interior este superba.
- Croaziera pe canalele Stockholmului si in arhipelagul adiacent. Cum v-am spus, Stockholm este construit pe insule si este intesat de canale. Nu e niciun secret ca, in aceste conditii, exista numeroase barci care efectueaza minicroaziere atat in arhipelag, cat si prin centrul orasului, avand posibilitatea sa vezi Stockholmul dintr-un alt unghi… Unul la fel de frumos.
- In apropierea capitalei suedeze se afla unul dintre cele mai placute orase din Suedia – Uppsala. Merita vizitat nu numai ca iti da ideea cum arata un oras linistit de provincie (spre deosebire de pulsul ridicat al Stockholmului), dar si pentru semnificatia lui – este centrul educational-religios al Suediei si, pe vremuri, al intregii Scandinavii. In Uppsala, se afla cea mai inalta catedrala din Suedia si sediul arhiepiscopului Suediei, nu de ieri de azi, ci din 1164. Initial, catolic si dupa Reforma, luterana, Uppsala a fost un adevarat Vatican al Suediei aproape un mileniu. Tot aici, in 1477, a fost deschisa prima universitate din Scandinavia, universitate ce reprezinta mandria orasului pana in ziua de azi. Atat catedrala, cat si muzeul Universitatii pot sa fie vizitate, dar e fain sa te plimbi pe stradutele de multe ori linistite ale orasului, pentru a vedea ce inseamna Suedia oraselelor mici si domoale.
Cand sa mergi la Stockholm
Sincer, cred ca vara, mai precis din iunie pana in august, este cel mai bine. Stiu prieteni care au fost si iarna si, daca e zapada cu soare, Stockholmul este de neuitat. Dar trebuie sa ai si un pic de bafta :).
Tururi organizate in Stockholm
Paralela 45 are un tur organizat fix de 1 iunie si Rusalii (o perioada cu 2 zile libere legale – 1 Iunie si lunea de dupa Rusalii). Pe langa vizitarea Stockholmului, dar si a oraselului Uppsala, ca bonus, puteti sa dati o fuga si pana la Helsinki intr-o minicroaziera, pentru a va face o parere completa despre atmosfera scandinava. Pretul pachetului este de 535 de euro (+ taxele aeroportuare – 660 de euro), pentru 6 zile in Suedia si Finlanda. Mai multe amanunte, aici..
Cum ajungi la Stockholm
Trei companii aeriene leaga direct Bucurestiul de Stockholm: Wizz Air, Blue Air si Tarom. De asemenea, Wizz Air opereaza ruta Cluj-Napoca – Stockholm.
Ce sa nu ratezi in Stockholm in anii 90 cind ai fost tu acolo?Exact ce-ai descris.Ce sa nu ratezi in Stockholm in anul de gratie 2017?Un atentat terorist,eventual o bataie buna sau un viol.Nu mai indemna oamenii sa mearga acolo,le faci un defavor-Suedia arata ca un cimp de lupta plin de africani si arabi preocupati sa dea foc,sa jefuiasca si sa violeze.Localnicii pe care i-ai vazut tu in anii 90,aia blonzi cu ochi albastri,nu mai exista(stau ascunsi in case de groaza violentelor si a violurilor),locul lor a fost luat de minunata rasa a somalezilor sau irakienilor.Tura asta chiar n-ai nimerit-o cu recomandarea de calatorie,cred ca e mai bine sa verifici,initial,pe pielea ta destinatiile.Life is different now,nu recomand nimanui Suedia,Germania sau Franta in timpurile astea tulburi.Numai vacanta nu e aia sa te uiti tot timpul peste umar in asteptarea vreunui camion care sa te coseasca pe trotuar sau a vreunui somalez in calduri,transpirat de atita Sharia.
Eu iti recomand sa nu mai iesi din casa 😉 Populatia neromaneasca a Bucurestiului se dubleaza la fiecare luna, violurile se tin lant pe strazile Bucurestiului, iar in cartierele sudice ale orasului au loc noapte de noapte bombardamente.
Am fost recent in Stockholm si nu m-am simtit deloc in pericol acolo. Presa de multe ori amplifica lucrurile si creeaza panica. Intr-adevar a fost un atac terorist, dar pe de alta parte sansele sa fii la locul nepotrivit sunt foarte mici si nu merita sa nu te mai duci in aceste locuri doar pentru ca a fost un atac terorist la un moment dat. Peste tot pot fi pericole, daca nu sunt atacuri teroriste sunt alte pericole de care nici nu se aude prin presa.
Antonioro, nu mai fuma tot ce creste prin curte! Ceea ce spui tu sunt minciuni sfruntate. De 38 de ani traiesc in toate tarile din Scamdinavia unde ma trimite mumca si cel mai mult am locuit si locuiesc in Stockholm si Uppsala si neveta la Stockholm. Nu e nimic adevarat.
am planficat o calatorie in stockolm pt finalul luni noiembrie 5 zile ,as vrea sa inculd si copenhaga sau un alt oras nordic ,ce parere ai este timp ?