Pe la inceputul anilor 2000, eram intr-un avion mergand pe undeva in delegatie (lucram la P&G si eram responsabil pe linie de marketing pe cateva branduri in zona Balcanilor, asa ca aveam destul de mult de zburat). Pe vremea acea, zborurile erau doar „pentru alesi” – mi-aduc aminte cum dadeam fara nicio problema chiar si 1.000 de dolari pentru un zbor la Sarajevo sau la Skopje, asta, in cazul in care zburam economy. Cerul Europei era brazdat doar de companii traditionale, companiile nationale ale diverselor state europene – Air France, KLM, Malev, Austrian Airlines, raposatul Swiss Air etc. Preturi? Se „sparia” gandul. Dar aveam mancare calda chiar si pe zboruri scurte, ziare, bauturi de ziceai ca erai intr-un club de fite si mile cu gramada pe programele de loializare. Si cum de internet ma puteam lovi doar sporadic, „consumam” cu mare pofta presa straina – Newsweek, FT, International Herald Tribune sau The Economist. Inca imi aduc aminte de un articol-analiza nu mai stiu in ce ziar, care prevestea ca vor aparea companii low-cost care vor da bilete cu cativa dolari (inca nu exista euro) si vor reduce la maximum toate celelalte servicii… Atunci erau numite (inca sunt) „no-frills”. Incepusera cateva ici si colo, prin Europa Occidentala, SUA si Malaezia, dar foarte putini pariau pe aceste „no frills airlines”. Aveau vreo doua–trei avioane si trebuiau sa se ia la tranta cu mastodonti cu sute de avioane si zeci de mii de angajati. Si, totusi, viitorul descris in ziar parea atat de tentant – bilete la cativa dolari? Pai, avionul, pai, kerosenul, pai, angajatii… Cum ar fi posibil?
19 mai 2004, aeroportul Katowice, Polonia. Decola primul zbor al unei companii nou-noute care promitea preturi mici. In fruntea ei, Jozsef Varadi, un fost coleg de la P&G, dar care fusese vreo doi ani CEO la Malev. Dar nu avea de-a face cu un mastodont de stat, ci punea bazele unei companii private care trebuia sa fie flexibila si sa se miste cu viteza. Cu 19 zile inainte, primele state ex-comuniste rupeau cu trecutul sovietic si intrau in Uniunea Europeana: Polonia, Ungaria, Slovenia, Cehia si altele. Viziunea lui Wizz era simpla, dar provocatoare – sa lege Estul de Vest, sa lege Noua Europa de Vechea Europa cu o companie aeriana no-frills. Nu era primul low-cost din Europa, d-alde Ryanair sau Easyjet existau de ani buni, dar nu isi „murdereau” aripioarele prin „salbatica” Europa de Est. Pfff.
Dupa Polonia, Wizz deschidea operatiuni in Ungaria si, foare curand, in Romania. Era 2007, Romania intra in Uniunea Europeana si intram in Piata Comuna si in „Cer deschis”. Din nou, nu a fost primul low-cost care opera in Romania, inaintea lor incepusera operatiuni Blue Air si decedatul Sky Europe, dar Wizz a venit hotarat si, de atunci, de 10 ani, Wizz investeste constant in Romania, aduce avioane si lanseaza ruta dupa ruta. Datorita Wizz, aproape o duzina de aeroporturi din Romania au putut deveni internationale si clujeni, timisoreni ori targumureseni nu au mai trebuit sa mearga pana la Bucuresti sau la Budapesta sa zboare. Impactul economic al unei companii aeriene majore asupra intregii comunitati este imens – aduce investitii, aduce turism, aduce prosperitate. Toata lumea zice ca Clujul este cool, ca Timisoara este tare, dar asta si datorita faptului ca Wizz a zburat acolo. De aproape 10 ani, in fiecare oras.
Cum ziceam, la inceputurile low-costurilor, multi erau sceptici – ce puteau face baietii astia tineri, simpatici, destepti, dar cu cateva avioane, in fata giganticelor companii nationale. Ei bine, au facut iar companiile nationale au inceput sa tremure serios si au trebuit sa devina mai flexibile, sa reduca preturile, sa se adapteze. Dar cel mai important lucru este ca vorba unei companii low-cost asiatice, Air Asia, „Now, everyone can fly” – oameni care nu si-ar fi inchipuit ca vor zbura vreodata in viata au inceput sa zboare si chiar frecvent, sa iti faci un city break in oricare oras european este o formalitate si poate costa mai putin decat taxiul pana la aeroport, iar comunitatile din diaspora nu au mai fost asa de rupte de casa. Mi-aduc aminte de un nepot care a plecat in anii ’90 in Italia si a putut sa se intoarca doar dupa patru ani. Acum, daca ar avea chef, ar putea sa-si faca weekendul acasa, in Romania. Alaturi de revolutia comunicatiilor datorita internetului, cel mai important impact asupra vietii si economiei l-a avut democratizarea transporturilor aeriene. Iar Wizz Air a avut un rol crucial in Romania.
In 2007, putini credeau ca Wizz Air va zgandari cat de cat puternicul Tarom. Dar, socant pentru multi, in doar patru ani, Wizz Air devenea lider de piata, detronand Taromul, care era cea mai mare companie aeriana din Romania. Mirabela Tiron de la Ziarul Financiar a aruncat bomba in ianuarie 2012 – in 2011, Wizz Air transportase 2,7 milioane de pasageri, iar Taromul fusese ales de doar 2,2 milioane de pasageri. Si iata ca sunt sase ani de cand Wizz Air este lider de piata in Romania.
Unde este azi Wizz Air?
La nivel european, opereaza 81 de avioane (dintre care 63 model Airbus 320, capabil sa transporte 180 de pasageri, si 18 avioane Airbus 321, model capabil sa transporte 230 de pasageri). Initial, Wizz a operat doar avioane A320, dar datorita cresterii numarului pasagerilor, de la sfarsitul anului 2015 a inceput sa foloseasca si avioane Airbus 321, care pot transporta 50 de pasageri in plus, cam la aceleasi costuri ca A320, fiind unul dintre cele mai eficiente avioane existente.
Flota Wizz este, de asemenea, una dintre cele mai tinere din Europa si cu siguranta cea mai tanara din Romania, varsta medie fiind de 4,3 ani. Ca idee, daca vreti sa vedeti varsta avionului cu care zburati, atunci cand urcati pe usa din fata, uitati-va pe muchia usii – este o mica placuta metalica pe care scrie luna cand a fost construit avionul. Sa nu va mirati cand o sa vedeti avioane produse in 2016 si chiar in 2017.
Daca, in 2011, Wizz transporta 2,7 milioane de pasageri, in 2016, compania a raportat 5,5 milioane de pasageri din si spre Romania. Ca idee, Taromul a ramas mult in spate, cu 2,4 milioane de pasageri, dar, ATENTIE – incluzand si pasagerii de pe cursele-charter care sunt umplute de agentii de turism si nu de compania aeriana, compania de stat cazand pe un dizgratios loc 3, pentru ca a fost depasita si de Blue Air, care a zburat 3,6 milioane de oameni. In total, de cand Wizz zboara in Romania, a transportat 29,5 milioane pasageri (sunt curios ce cadou o primi pasagerul nr. 30 milioane !) Apropos, din astia 29,5 milioane, eu reprezint doar 16 dintre ei :).
La finalul anului, Wizz Air va avea 22 de avioane (adica, fix cat Tarom, care are insa numeroase avioane de mici dimensiuni, de tip ATR), dintre care 5 avioane mari de tip A321, bazate in 7 orase ale Romaniei – Bucuresti, Craiova, Sibiu, Cluj-Napoca, Timisoara, Tg. Mures si Iasi. Alte zboruri sunt operate de pe alte 3 aeroporturi – Suceava, Constanta si Satu Mare si, dupa cum creste numarul de rute din Suceava, nu m-as mira ca Wizz sa deschida aici cea de-a opta baza (adica, sa aiba cel putin un avion rezident pe respectivul aeroport, operand cateva rute si avand echipaj care locuieste in orasul respectiv).
In ceea ce priveste rutele, anul acesta Wizz Air a deschis nu mai putin de 13 rute, datorita faptului ca a mai adus doua avioane la Cluj si la Craiova si mai sunt anuntate doua (Bucuresti – Varsovia, voi fi la bordul cursei inaugurale! si Craiova – Tel Aviv).
Asa ca nu pot ura companiei Wizz Air decat la multi ani, sa le multumesc pentru impactul asupra libertatii de miscare si sa astept rute noi si interesante (sper sa vad in curand Kutaisi, Sarajevo, Astana, Bergen sau Belfast :)). Dar sa vedem ce noutati vor aduce…
ULTIMA ORA
Evident, Wizz Air are azi o promotie, din pacate nu cea de 1 + 1 gratis, ci una de asemenea, buna – toate zborurile si toate destinatiile vor avea reduceri de pana la 30%.
Zborurile mele cu Wizz Air. Wizz se afla pe locul 11 in clasamentul personal dupa milele zburate
Primul meu zbor cu Wizz Air: 20 martie 2009, Bucuresti – Bruxelles / Charleroi (poza e de pe aeroportul Charleroi)
Ultimul meu zbor cu Wizz Air: 12 martie 2017, Bari – Bucuresti (foto pe aeroportul Bari – Papa Ioan Paul al II-lea)
Prin 2007 auzeqm prima oara de lowcost intr o reclama la radio in autobuzul 301…Volareweb.com zbura la Timisoara si promitea preturi mici…am verificat rapid si cei 80 de euro pana la Linate nu mi au parut deloc putini, de 3 ori bursa mea de student. Apoi am observat pe cer alta coloraciune Skyeurope, tot low cost scump…In cursul aceluiasi an am inceput sa ma razbun cu Wizz si Ryan si pana azi o tot fac…zbor tot ce e mai colorat si mai ieftin, am 150 de zboruri intre care am inghesuit Scoot, Tiger, Jetstar, Chinaspring, Norwegian si Cebu.. vreo 25 de euro pt 9 ore de zbor., iar in iunie Level by Iberia..long live no frills
De cand am scris comentul pana acum Wizzair a fost din nou bun cu mine si am liay Budapesta Astana si Petersburg Budapesta cu 300 lei in total…intre ele vor fi trenuri pe ruta Transiberiana si cine stie, poate si un Ulan-Bator
Eu repet de ani buni de zile și o voi mai repeta pentru că este un lucru esențial: contribuția Uniunii Europene la de-reglementarea pieței europene de transport aerian și deschiderea competiției libere. Dacă statele membre ar fi avut control asupra accesului operatorilor în piață, atunci nu am fi putut vorbi astăzi de această explozie de oferte și posibilități de călătorie pe calea aerului. Luați drept termen de comparație, spre exemplu, transporturile feroviare; aici, intervenția UE a fost mult mai timidă și lucrurile se văd: sisteme fragmentate de rezervări, incompatibilități tehnice care conduc la interconectări anevoioase între statele membre, prețuri uriașe, etc etc.
Ieșirea Marii Britanii din UE va fi un proces interesant din această perspectivă; sunt tare curios cum, și mai ales când, se va negocia un acord de tip „open skies” între UE27 și Marea Britanie, și ce impact va avea Brexit-ul asupra prețurilor, traficului, etc etc.
Preconizezi un timisoara sau cluj catre oslo in viitoru apropiata???
Nu prea cred. Oslo merge binisor din Bucuresti, dar nu cred ca ar merge si din alte orase. Dar cine stie ….
pe cand curse la viena si amsterdam cu low cost?sunt totusi doua orase interesante!
Amsterdam este un aeroport extrem de scump pe care nu prea aterizeaza low-costuri (cred ca doar Easyjet opereaza acolo si Transavia). Deci pana nu dau preturile jos (si nu prea au de ce sa le dea), nu cred ca va exista nici o cursa low-cost spre Amsterdam. Exista, in schimb la Eindhoven.
Viena – aceeasi poveste – e un aeroport f scump pe care nu opereaza prea multe low-costuri (exceptand un numar serios de zboruri Eurowings care face parte din grupul Lufthansa alaturi de Austrian Airlines, asa ca probabil au niste aranjamente speciale). In schimb, Wizz Air opereaza pe aeroportul Bratislava aflat la 2 pasi de Viena inclusiv spre Romania (Cluj-Napoca). Probabil, in curand si din Bucuresti.