Nadir a fost, recent, într-una dintre cele mai frumoase insule ale Europei, o insulă în care cred că trebuie să stai săptămâni bune pentru a o vedea cum se cade. Am fost și eu într-un weekend mai lung, acum câțiva ani, iar articolul lui mi-a adus aminte de locurile acelea faine și mi-a redeschis dorința să revin…
Voiam să văd această parte a Italiei de mult. Ocupat mai mereu să explorez părți ale lumii mai îndepărtate de noi, am tot așteptat momentul potrivit care, iată, a sosit. Îmi rămăseseră în minte, cândva, cuvintele lui Goethe despre această insula, despre care afirma: „Ca sa vezi Italia fără să vezi Sicilia este ca și cum nu ai vedea Italia deloc”.
Am citit în cărțile de istorie că insula, cea mai mare din Mediterana, a fost, rând pe rând, stăpânită de diverși cuceritori. Romanii, cartaginezii, arabii, vandalii, spaniolii, normanzii, bizantinii etc. au lăsat o fenomenală moștenire culturală, gastronomică, arhitecturală și socială. Oricum, această parte a țării este atât de diferită față de nordul Italiei, încât zici că sunt două țări diferite. În Sicilia vei vedea, dragă cititorule, un amalgam de stiluri arhitectonice, începând de la ruinele grecești de la Siracuza, Taormina și Valle dei Templi, continuând cu superbele fresce romane de la Piazza Armerina și până la maiestuoasele catedrale din Palermo, Monreale și Cefalu.
Nu am pretenția să epuizez acest subiect într-o singură prezentare, așa că acum vă voi povesti despre experiența mea în orașele Catania, Siracusa și Taormina.
Puteți ajunge în Sicilia cu operatorii low cost Blue Air, Wizz Air și Ryan Air, care au curse directe la Palermo și Catania. Eu am ales Wizz Air spre Catania și am plătit circa 50 de euro pe un bilet dus-întors. Deși știam că al doilea oraș ca mărime al insulei nu are prea multe de oferit din punct de vedere turistic, mi-am stabilit „sediul” aici, pentru comoditatea vizitei în partea de est a insulei. Pe cât de neatrăgătoare și de prost semnalizată este Catania, pe atât de bine te vei simți când vei începe să explorezi orașele vecine.
Siracuza, locul nașterii geniului matematicii, Arhimede, are o istorie de aproximativ 2700 de ani, fiind unul dintre cele mai cunoscute orașe europene din secolele III și IV, î.e.n. Mi-am început vizita din Parca Archeologico Neapoli, un sit ce cuprinde rămășițele vechiului oraș antic. După ce treci de ruinele fostului Amfiteatru Roman, construit în secolul I e.n., pe partea stângă, se află Ara di Ierone, un fost altar de sacrificiu al animalelor și al prizonierilor de război. Imediat după, ajungi la Teatro Greco, un amfiteatru imens, de aproximativ 15.000 de locuri, mai mare decât cele din Efes și chiar Atena, ce oferă o priveliște superbă asupra mării.
În apropiere se mai află două situri, Latomia del Paradiso, probabil o fostă carieră de piatră, și o grotă ciudată, numită Orecchio del Dionisio. Numele îi vine de la proprietățile acustice, remarcabile, ale peșterii. Am avut norocul să mă nimeresc alături de un grup de turiști italieni, iar unul dintre ei, probabil tenor, a interpretat o arie din cunoscuta operă a lui Verdi „Aida”, stârnind ropote de aplauze audienței.
Înainte de a porni spre Ortigia, cealaltă parte a Siracuzei musai de vizitat, am dat o raită pe la magazinele de suvenire, aflate chiar la ieșirea din parc. Apoi, am vizitat Museo Regionale de Archeologia, ce cuprinde vestigii excavate din zonă, dar și pe la Catacombele di San Giovanni, unele dintre cele mai mari pe care le-am văzut vreodată.
Ortigia este orașul vechi, construit pe o insulă, cu un aspect medieval. Clădirile sunt, majoritatea, în stilul baroc, principalul punct de atracție fiind Duomul, catedrala centrala a orașului. Impresionantă este statuia zeiței Atena, adăugată structurii bisericii în modul cel mai „firesc” posibil. Am vizitat și Palazzo Belloma, un muzeu cu o colecție remarcabilă de picturi ale artiștilor italieni renascentiști. Apoi, la ieșirea din zona centrală, m-am fotografiat lângă coloanele rămase din fostul Templu al lui Apollo.
Pentru vizita in Taormina, va sfătuiesc să vă rezervați măcar o zi. Drumul din Catania durează circa o oră și jumătate per sens, străzile strâmte pe care urcă autobuzul dând creșteri de ritm cardiac celor neobișnuiți cu astfel de situații. Obiectivul principal al localității, în afară de orașul în sine, este Teatro Greco, care oferă o imagine de neuitat, magică, superbă asupra Mării Mediterane. Un alt loc neapărat de vizitat este Giardino Pubblico, cu aceleași priveliști amețitoare asupra mării. Apoi, plimbați-vă cât vă țin picioarele pe străzile strâmte din jurul Piazzei IX Aprile, luați masa la unul dintre nenumăratele restaurante, pizzerii, trattorii, cafenele din zonă și bucurați-vă că ați ajuns aici. Clima este blândă, orașul fiind cocoțat pe o stâncă, la fel ca Eze, sătucul de pe Coasta de Azur, la fel de frumos și de minunat ca acesta. Flori, în diverse culori aprinse, stau atârnate pe garduri, pe balcoane și ferestre, vegetația zonei semănând cu cea din zona africană subtropicală.
Închei aici, nu înainte de a sublinia calitatea mâncării siciliene alcătuite din produse proaspete, din mult pește, legume și fructe. Inegalabila cafea italiană, alături de senzaționala înghețată, îmi stârnește și acum papilele gustative.
Nadir Acmola
Imagini Sicilia
Catania, capitala Siciliei de Est
Cunoscut ca un oras baroc
Cu catedrale monumentale
Taormina
Intotdeauna aglomerata
Intrarea in orasul vechi
Magazin de suveniruri
Coasta siciliana
Imi place mult arhitectura acestui oras 🙂
Felicitări! Ca o veterană a scrisului, pot remarca pe fundalul turistic multă sensibilitate, multă cultură dar, mai presus de orice, multă iubire pentru omul-călător prin lume! Promiți, fiul meu cel fără de preț!
Felicitări! Pe fundalul turistului am simțit multă sensibilitate, multă cultură, deschisă admirație pentru natură și pentru om, deasupra tuturor acestor opinii străbate și domină o mare iubire pentru omul-creatorul neobosit al civilizației universale! Fiule, promiți!