Odata ce ajungi la Tbilisi si te plimbi prin centrul vechi al orasului, vei vedea numeroase panouri ale unor agentii de turism (sau pur si simplu ale unor taximetristi particulari dornici sa te duca in diverse excursii pe oriunde prin Georgia, dar chiar si prin nordul Armeniei vecine – unde nu au nevoie de viza nici europenii, nici iranienii, nici rusii). Dar inainte de a te aventura pe Autostrada Militara, prin Svaneti sau Borjomi, daca tot ajungi la Tbilisi, ar fi si pacat sa nu vezi atractiile care se afla la maximum doua ore de mers cu masina in jurul capitalei, pentru ca iti pot umple o zi, o zi si jumatate, in functie de cat de mult vrei sa savurezi respectivele locuri. Evident, am fost si noi sa le vedem in timpul infotripului organizat de Level Tour & GNTA – a durat cam o zi si jumatate pentru ca zilele de februarie erau scurte, iar mesele erau lungi si impanate cu toasturi. Aceste patru locuri musai de vazut sunt Muzeul Stalin de la Gori (dar si orasul, in general, care parca se afla intr-o capsula a timpului), orasul sapat in stanca de la Uplistsikhe, orasul sfant Mtskheta, veche capitala a Georgiei, dar si citadela de la Ananuri – un soi de Bran de pe Autostrada Militara care strabate Caucazul Mare. Initial, ma gandeam sa scriu un singur articol, dar n-am putut sa ma abtin, asa ca „l-am taiat” in doua – mai intai, Gori si Uplistsikhe (aflat la 10 km de Gori) si in alt episod, Mtskheta si Ananuri.

Muzeul Stalin – orasul Gori. Se intampla ca Georgia sa fie locul bastina al unuia dintre cei mai sangerosi dictatori ai istoriei omenirii: Stalin era de origine georgiana. Exceptand locuitorii din Gori, care sunt, in majoritate, mandri de fiul urbei lor, georgienii sunt departe de a fi incantati de a fi avut un astfel de conational, dar dupa numeroase controverse, in momentul de fata, ideea oficiala este ca omul a fost un criminal, dar ca poate face bani contemporanilor.

Cum ziceam, marea majoritate a georgienilor nu se mandresc deloc cu Stalin, dimpotriva. Este considerat, ca peste tot in lume, un criminal. Doar locuitorii din Gori sunt mandri de el. De altfel, cand ajungi in acest oras cu un puternic iz sovietic si cam paraginit, il vei descoperi pe Iosif peste tot – in magazine de suvenire, in picturi pe magazine, iar pana in 2010 (sau 2011) inca avea o imensa statuie in fata somptuoasei Primarii a orasului, dar au dat-o jos. Mai exista statui ale lui Stalin doar in curtea muzeului, in schimb, principalul bulevard din oras care leaga piata centrala de impozantul muzeu continua sa se numeasca bulevardul Iosif Vissarionovici Stalin. Chiar se vorbeste sa ii reinstaleze statuia.

Cum ziceam, Stalin a fost georgian. Il chema, de fapt, Iosif Djugashvilli si provenea dintr-o familie umila – taica-su era cizmar. Desi, la inceput, facea bani, taica-su a cazut in patima betiei si si-a pierdut clientii, unul dupa altul. Evident, betia este in general cuplata cu violenta, asa ca i-a batut crunt pe micul Iosif si pe maica-sa, care au fugit, la un moment dat. Mama lui Iosif Stalin s-a angajat ca slujnica pe ici, pe colo, si a muncit pe branci pentru a-si trimite flacaul la scoala – Iosif era destept, asa ca a prins o bursa si s-a dus la Seminarul Teologic din Tbilisi – aici, in loc sa se lipeasca de cele sfinte, s-a lipit de miscarea revolutionara socialista si, pana la urma, nu si-a mai terminat studiile, fiind incapabil sa devina preot, dupa cum visa maica-sa. A devenit, in schimb, conducatorul necontestat pentru aproape jumatate din suprafata Pamantului.

Muzeul Stalin este un palat, de fapt, intr-o gradina destul de prost intretinuta, un palat in stil… stalinist, balshoaie si impunatoare. A inceput sa fie construit in perioada vietii lui Stalin, in 1951, cand ar fi trebuit sa adaposteasca, vezi, Doamne, un „Muzeu al Istoriei Socialismului” (fix in oraselul Gori, intr-un loc uitat de lume), dar care, automat dupa moartea lui Stalin, a devenit Muzeul Stalin. Chiar si cand Stalin nu a mai fost un motiv de mandrie pentru regimul comunist al URSS (mai ales dupa raportul secret al lui Hrusciov), Gori a gazduit cu mandrie Muzeul Stalin. Acesta a functionat chiar si in perioada tulbure de dupa independenta, chiar si in perioada razboiului din Osetia de Sud (republica secesionista sprijinita de rusi se afla la doar cativa kilometri de Gori, care a si fost ocupat de rusi in timpul razboiului ruso-georgian din 2008), iar dupa 2008, guvernul Sakashvilli s-a gandit sa transforme impozantul palat in Muzeul Agresiunii Rusesti. A pus chiar si un banner pe cladire, anuntand acest lucru, dar cum locuitorii din Gori s-au opus, muzeul a ramas dedicat lui Stalin.

Sincer, experienta muzeului a fost multisenzoriala. Este un muzeu bine pus la punct, dupa toate regulile muzeelor din perioada comunista. Nu, nu este gandit sa intri in atmosfera epocii, cum sunt muzeele poloneze, dar este imposibil sa nu simti izul vremii. Cladirea este construita in anii ’50 si este, practic, neschimbata. Peste tot, marmura masiva in dulcele stil stalinist. In plus, cel putin in februarie, era extrem de frig in interior (mi-am adus aminte de bancul acela din vremea lui Ceausescu prin care locuitorilor de la parterul blocurilor din toata Romania le era interzisa deschiderea geamurilor pe timp de iarna, pentru a nu raci trecatorii), iar ghida, oh, ghida, parca venea direct dintr-o sedinta de partid.

Imbracata zdravan, cu o cipilica roz pe cap si cu un bat in mana de ziceai ca e gata de a altoi orice vizitator indisciplinat, ghida ne povestea cu o voce lineara si imperturbabila povestea lui Iosif. Parea un text invatat pe dinafara, dar un text de mai bine de o jumatate de ora. Nimeni si nimic nu putea sa o impiedice sa isi recite tot textul si, desi muzeul era impodobit cu sute si sute de poze, stia detaliile fiecareia. Bietul nostru ghid, care era un pic in intarziere, a rugat-o sa se grabeasca. Femeia a rezistat ca un partizan sovietic sub focul inamic. A vorbit cu aceeasi viteza, neratand nicio fotografie.

Asa ca am inceput cu perioada de inceputuri ale lui Stalin, copilaria in Gori, parintii, intrarea in miscarea revolutionara socialista si apoi bolsevica, „sejururile” prin Siberia oferite cu bunavointa de justitia tarista, Revolutia. Am ascultat-o cu atentie (vorbea in engleza cu un vag accent rusesc). Avea un discurs cat se poate de neutru, desi, in mod cert, se vedea ca il simpatiza pe Stalin. A admis crimele din anii ’30 (prezentate ca greseli), dar a insistat pe faptele de vitejie din Marele Razboi de Aparare a Patriei (cum i se spune la rusi celui de-Al Doilea Razboi Mondial). Am revazut si celebrul afis „Mama Patrie te cheama”, dar si poze iconice – intalnirea de la Yalta, cucerirea Berlinului si, mai ales, celebra parada din ziua de 7 Noiembrie 1941, cand trupele care au dat onorul conducerii Partidului au plecat din Piata Rosie direct pe frontul care era la aproape 20 km. Plus, evident, numeroase poze de propaganda – Stalin, tatucul copiilor, cu copii in brate care rad in hohote, colhoznice fruntase care manuiesc orgasmic primul lor tractor si altele asemanatoare.

Am trecut in revista apoi si diverse cadouri venite de la tot soiul de lideri politici si oameni ai muncii din diverse tari ale lumii. Am facut cunostinta cu toti urmasii lui Stalin – copii, nepoti, stranepoti cu povestile lor (aici, unii dintre noi s-au trezit din hipnoza prezentarii si au incercat sa se lamureasca cine este copilul cui). Tovarasa ghida ne-a dat si a doua explicatie, si a treia explicatie, pentru a aprofunda lectia. Eram in Stalingrad cu totul – am simtt nevoia sa adaug un plus care lipsea muzeului – coloana sonora. Am cautat pe youtube Imnul Uniunii Sovietice si l-am pus la telefon in momentul in care am intrat in vagonul lui Stalin. Cred ca atunci a fost singura data cand ghida a tresarit. Pana si ghidul, clar anticomunist, a tresarit si a inceput sa fredoneze melodia … nu pot sa nu recunosc, este o melodie solemna si memorabila, inaltatoare si care te prinde. Dar este imnul inamicului, in ultima instanta, imnul represiunii si al ocupatiei.

Odata ce am vazut copia mastii mortuare a lui Stalin si ultimele cadouri primite de ilustrul fiu al orasului, am crezut ca e gata. Unii ne gandeam sa dam navala in magazinul de suvenire, pentru magneti, vodci, statui si alte amintiri cu Stalin. Nu, nu era totul. In curtea palatului, se afla casa originala in care s-a nascut Stalin si unde a petrecut primii patru ani de viata. Salvata de furia buldozerelor care au transformat Gori intr-un oras socialist, a fost adusa aici si este protejata de un acoperis de plastic impodobit cu stelele Kremlinului. Este o casa taraneasca simpla. Nici macar nu era a tatalui lui Stalin. Aici, au stat in chirie. O camera era o familiei Stalin, o camera, atelierul de cizmarie, iar intr-o alta camera statea proprietatul.

Am vizitat si vagonul blindat al dictatorului, recuperat candva prin anii ’80 dintr-un triaj din Rostov-pe-Don si adus aici. Nu este luxos. Dimpotriva, e destul de spartan. Confortabil, dar fara fineturi si brizbrizuri.

Sincer, cand intri in muzeul asta, retraiesti perioada lui Stalin. Nu cred ca cei care au ridicat muzeul au facut-o intentionat. Este o capsula a timpului – imaginile, temperatura, pozele, chiar si stilul ghidei te fac nu sa afli despre perioada stalinista, ci sa o traiesti. Si, desi ai veni, poate, si in iulie, cand se ajunge si la 30–40 de grade la Gori, vei ingheta. La figurat, vara, si la propriu, in februarie, cand am ajuns noi.

Dar Gori si regiunea nu inseamna doar Stalin (desi Stalin, cum am zis, este omniprezent in oras). Langa oras, exista o citadela pe care nu am vizitat-o, in schimb am fost la Uplistsikhe (incearca sa pronunti!), care, in traducere, inseamna „Cetatea lui Dumnezeu”. Se afla cam la 10 km de Gori. Este un straniu complex de stanci si pesteri transformate intr-un oras care a prosperat timp de secole de prin secolul IV i.Hr. pana la raidurile tatarilor din secolul al XIV-lea. Timp de secole, a fost principalul centru politic si religios al Georgiei, pana la aparitia lui Mtskheta si, apoi, a Tbilisiului. Distrugerile repetate ale actualei capitale georgiene au mai revigorat viata la Uplistsikhe, dar atacurile urmasilor lui Genghis Han au distrus orasul definitiv, iremediabil.

Dupa ce am traversat raul Mtkavari (da, stiu, numele georgiene sunt aproape imposibil de retinut, de fiecare data cand le scriu, le verific cu Google), am vazut in departare niste stanci spectaculoase si atunci am stiut ca am ajuns. Aduce un pic cu orasele sapate in stanca ale Cappadociei, mi-a adus aminte si de faimoasele biserici sapate in stanca din Lalibela, Etiopia (desi stilul e complet diferit). Ne-am catarat pe stanci si am admirat privelistea muntilor din zona (mai degraba, dealuri), cu zapada. Era liniste, era fain, era putina lume. Sus, in zona centrului orasului, am descoperit cele doua religii ale Georgiei, una langa alta – prima este vinul (evident, era o crama, dar si o fabrica de productie a vinului in stil tipic georgian – dupa recoltarea si macerarea vinului – iap, si la ei, fete desculte zdrobesc boabele de struguri –, sucul de struguri, dar si pielita se scurg in niste vase imense de lut numite qvevri, unde vinul se fermenteaza sau se depoziteaza … tot aici se produce tuica lor – chacha – din ce ramane pe fundul vaselor. Dintotdeauna, cand georgienii se apuca de construit o casa, mai intai construiesc aceste vase ceremice ingropate in pamant, aceste qvevri, si apoi se apuca de ridicat ziduri. Iar in Uplistsikhe, inca sunt urmele clare de qvevri). A doua religie este, evident, chiar religia crestin-ortodoxa, asa ca, pe langa vinarie, se afla si o biserica (unica cladire ramase in picioare, evident, restaurata in ultimele secole), unde poti aprinde o lumanare.

Aici am ascultat si povestea „Regelui” Tamar – cel mai mare rege din istoria Georgiei, care, de fapt, a fost o femeie – dar care a decis sa ia titlul de „rege” si nu pe cel de „regina”, fara sa-si ascunda sexul adevarat, dimpotriva. Dar Tamar a fost cea care a extins granitele Georgiei la maximul istoriei ei – pe atunci, Georgia ingloba Armenia si Azerbaijanul de azi, coasta nordica a Turciei pana dincolo de Trabzon (Trebizonda), Caucazul de Nord, chiar si Crimeea. De la Sevastopol pana dincolo de Kars, totul era georgian. In plus „Regele” Tamar a fost si o mare ocrotitoare a artei, la curtea sa creand cel mai cunoscut poet georgian al tuturor timpurilor – Rustaveli (bulevardul central, dar si aeroportul din Tbilisi ii poarta numele).

In fine, se apropia seara si urma sa avem o intalnire cu presedintele comitetului parlamentar de prietenie Romania – Georgia, asa ca nu am stat chiar atat de mult cat mi-as fi dorit. Uplitsikhe este un loc unde te poti catara, descoperi cate ceva dupa fiecare colt si mai e locul in care sa te asezi pe o piatra si sa iti imaginezi multimile, bazarurile, ritualurile pagane de secol II… Un loc care trebuie simtit, nu doar vizitat.

Imagini Gori (Muzeu Stalin) si Uplistsikhe

Autostrada Tbilisi – Gori

Satele construite de guvernul georgian pentru refugiatii din Osetia de Sud

Osetia de Sud se apropie la 700 metri de autostrada de Batumi

Stalin Mall ? 🙂

Palatul in stil gotic-stalinist

A disparut imensa statuie din centru … a ramas doar aceasta din gradina

Suveniruri Stalin (pentru cei interesati, pretul este exprimat in lari georgieni. 1 euro = 3,10 lari)

Parca intri intr-o alta lume …

Strajuita de Stalin

Doamna cu cipilica roz si cu batul in mana … nici ca se putea un ghid mai bun

Biroul lui Stalin

Stalin copil incadrat de tata si mama. Tatal a murit in 1909, nu a mai apucat sa-si vada fiul la putere. Mama a murit in 1937 in mijlocul marii terori lansate de Stalin (nu, nu a fost ucisa de el)

O colega din grup a declarat oficial ca „Stalin era o piesa” 🙂

Salile pline cu fotografii

Nu am ratat nici una !

In ultimele luni de viata, Stalin a avut grija sa-l tot viziteze la Gorki

Cata tandrete …

Am mai vazut imaginile astea

Tractorista fericita

Celebrul afis cu „Mama Patrie va cheama”

Intalnirea de la Yalta

Copiii si nepotii lui Stalin – unul din copii a fost capturat de nazisti si a murit intr-un lagar, Stalin refuzand sa-l schimbe contra unui feldmaresal german (Paulus)

Stalin cu copiii sai

Copia copia mastii morture

Cadouri primite de conducatorul iubit

„Bojdeuca” lui Stalin. Salvata si mutata in curtea muzeului

Vagonul lui Stalin

Foarte spartan interiorul

Suveniruri cu Stalin

Uplistsikhe

Micuta biserica ortodoxa

Zboara, puiule, zboara !

Un tunel secret de fuga pentru locuitori