De astazi, un nou mic serial scris de Varu Cristea… Am fost impreuna cateva zile in Ucraina asta-vara… Eu v-am mai scris despre Ucraina, ce poti vedea acolo si sigur voi mai scrie… Dar eu am un mic avantaj – stiu ceva rusa si asta face o diferenta… L-am rugat insa pe Varu sa-si astearna pe hartie ce a vazut prin Ucraina, ce sentimente a avut si cum s-a descurcat… din unghiul unui necunoscator de rusa si care viziteaza pentru prima oara Marele Est… deci analfabet prin Ucraina… E un articol care m-a facut sa rad, asa ca … enjoy… pardon… Вам понравится !
Sa fiu cinstit: Ucraina nu era pe lista urmatoarelor 15 tari in care as fi dorit sa ajung. As fi pariat ca o sa ajung in Nepal, Maroc si Norvegia inainte sa ajung in tara vecina noua Ucraina.
Dar un SMS de la Imperator (“Vere, mergi in weekend sa vizitam Cernauti, Hotin si Camenita?”) plus o sugestie de la servici ca ar fi bine sa iau niste zile de concediu in luna iulie a nascut in aceasta vara o oportunitate inedita: sa calatoresc spre est. Si mi-a placut la nebunie!
Impotriva tendintei romanului de a vizita in concediu capitale de tari vest-europene, eu am ajuns vara asta la Kiev. Dintre vecinii Romaniei, Ucraina e tara trecuta cu vederea de romani. O pata alba. Romanii se duc in Bulgaria pentru mare sau pentru ski, se duc in Ungaria sa viziteze Budapesta, unii trec prin Serbia cu masina in drumul lor spre vest si o parte si mai mica viziteaza Chisinaul. In vremurile astea, foarte putini ajung si prin Ucraina. Si e pacat. Toata excursia a fost foarte interesanta, foarte condensata, plina de experiente memorabile de care o sa imi aduc aminte cu placere mult timp de acum inainte.
Au fost 5 zile pline pe teritoriul Ucrainei, cu statia finala Kiev. Spun statie finala, pentru ca drumul spre Kiev a fost unul terestru si a durat trei zile: un tren de noapte pana la Suceava, o ocazie de dimineata pentru trecerea granitei pana la Cernauti (celebra mashrutka, o duba-cazatura ce plezneste din toate suruburile ruginite), un weekend pentru vizitarea Bucovinei de Nord (Cernauti, Hotin, Camenita). A urmat o zi de tranzit petrecuta intr-un autobuz pe un drum de 10 ore intre Cernauti si Kiev si inca doua zile pline pentru vizitarea capitalei Ucrainei.
Asa cum iarna nu-i ca vara, nici estul nu-i ca vestul. Calatoria spre estul Europei se supune unui alt ritm si altor reguli. Drumul spre est e mult mai pitoresc prin imperfectiunile si neprevazutul lui si mai putin standardizat. Nu totul iti vine de-a gata, la ora fixa, iar uneori improvizatia de-a lungul drumului joaca un rol esential. Ca sa intri in Ucraina nu iei un autobuz dupa un orar bine stabilit. Iei o duba care pleaca din Suceava cand mamaiele camarade de calatorie si-au terminat cumparaturile prin piata, transportul e afacere de familie (treci dintr-o duba condusa de tata pana la granita in alta condusa de fiica dupa ce treci granita), relatiile cu vamesii sunt la mica intelegere dezvoltata in timp de sofer samd. Nu e totul uns, ca pe roate, cu agenda clara si timpi de respectat. Aviz amatorilor ce doresc in viata sa fie niste profesionisti perfectionisti.
In plus este esential in Ucraina sa stii sa citesti alfabetul chirilic. Sa nu fii analfabet in Ucraina. Ca mine.
Sfat de supravietuire adresat oricarui neavenit naiv cum am fost si eu: nu intrati in Ucraina daca nu stiti sa cititi literele chirilice. Nu e “cool” si nu e “fun” sa nu stii asta in Ucraina. Vorbitorii de engleza sunt pasari rare si absolut totul e scris in chirilica. Din punctul asta de vedere, Ucraina a fost cea mai dificila tara in care am calatorit pana acum. Turismul in Ucraina a fost mai greu decat turismul in Cambodgia sau Vietnam, luand in considerare ca in toate tarile astea am fost in locurile cele mai turistice. In Cambodgia m-am descurcat cu engleza. In Ucraina niet.
Asadar dragi copii, prima lectie ce am invatat-o si eu pe pielea mea: P este R, K este C, C este S, H este N, 3 este Z samd.
Puse cap la cap, PECTOPAH e RESTORAN. Asta ca sa nu muriti de foame.
Cernauti
Din mashrutka ne-am dat jos in Cernauti in fata hotelului Bukovina, locul nostru de cazare pentru doua nopti. Hotelul monstruos, beton la propriu pe patru nivele, tipic comunist, pe care il poti vedea si la Sinaia, si la Herculane, si la Baile Tusnad, reconvertit la patru stele ucrainiene si livrat la pret capitalist, occidental , 45 euro camera dubla pe noapte. Sa nu fiu mai rautacios decat e cazul: hotelul si-a facut cu brio datoria in ciuda ambalajului exterior, nicio urma de regret din partea mea.
Nu e important hotelul, ci e mult mai important orasul. Desi nu am petrecut decat o zi plina in Cernauti, e tipul de oras care mie mi s-a lipit de suflet. Pliat pe structura mea sufleteasca, facut in asa fel incat sa vibrez la farmecul lui. Chestiune de gust. Mie Amsterdam de exemplu nu mi-a placut, nu m-as mai duce acolo, dar Cernauti mi-a placut mult, m-as intoarce a doua oara. Credeti-ma: nu vreau sa fac acum comparatii, orasul are un farmec unic ce aduce si ceva dintr-un Sibiu maiestuos (plimbarea prin Cernauti e egala ca placere cu plimbarea prin centrul Sibiului), si ceva dintr-un targ ardelean de importanta secundara, provincial, un pic prafuit si pierdut in istorie. E duios, molatec, naiv si in acelasi timp sobru, imperial, auster, semet. Cernauti e ca o Viena de buzunar, un oras pierdut undeva intr-un timp suspendat in care oamenii isi traiesc rutina placuta fara sa se grabeasca nicaieri, cu tramvaie vechi din filme de epoca ce nu se grabesc nicaieri, un loc in afara bliturilor aparatului foto, melancolic si adorabil in acelasi timp.
Nu o sa ma leg propriu-zis acum de obiectivele orasului, de coordonate istorice, de cat de mult mi-a placut atunci cand am vizitat fosta mitropolie a Bucovinei, despre ce surpriza imensa a fost un astfel de loc prin modernismul lui, o constructie in genul celor facute de Dali pe la Figueres. Nici de romanii minunati care ne-au facut turul locului, care au deschis camere din mitropolie ce ne-au lasat cu gura cascata doar pentru noi doi (eu si Imperator), de tot dialogul firesc, placut cu ei, de ospitalitatea normala a unor intelectuali de a ne lua intr-o Dacie si de a ne plimba prin oras, de a ne duce pe un deal pentru panorama orasului doar in urma traznaiei din capul meu de a dori sa cuprind tot targul cu privirea de undeva de sus. Il mai las pe Imperator sa munceasca si el la inca un episod din “Romania de langa noi” dedicat Cernautiului si acelei zi si sper ca o va face. Ar fi necesar.
Hotel Bukovina
La pas, prin Cernauti
Hard Rock Cafe – varianta Cernauti
Trebuie sa cititi daca vreti sa mancati 🙂
Mitropolia Bucovinei – actuala Universitate
Sala Unirii – aici s-a proclamat Unirea Bucovinei cu Romania
La mitropolie
La mormantul lui Aron Pumnul
Brava, varu! Astept urmarea, sa vad ce ai mai invatat ruseste in zilele cat ai stat acolo. Preturile alea sunt in ruble, sa inteleg?! Care este echivalentul euro/rubla si unde ati schimbat banii?
Varu', frumos articol ca intotdeauna. Astept continuarea.
Observ ca mashrutka este prezenta de la un capat la altul in fostele teritorii URSS ;))
Varu trecea granita cu o mashrutka din RO in Ucraina, iar noi in acelasi timp treceam din Rusia in Mongolia, in acelasi stil! Identic..
Cat despre Cernauti, din poze pare un oras foarte frumos..Cu chirilicele incepi sa te descurci dupa un timp, mai ales daca ai mai fost si prin Grecia, caci unele litere seamana.
Dupa 1990 ma tot intrabam la ce mai poate fi utila rusa facuta 8 ani in scoala… Iote ca e tare buna. Mai un отель, mai un рестораны sau un сколько?…
@Traveling Hawk
In hryvne, nu in ruble, asta e moneda ucraineana.
1 EUR = 10 hryvne
@Traveling Hawk
Sunt si banci, si case de schimb valutar, si ATM-uri de scos de pe card, nu e nicio problema.
Imperator, urmăresc de ceva vreme blogu' tău şi este extraodinar. Felicitări pt. calitatea postărilor, frecvenţa lor, talentul literar, hinturile turistice şi culturale! Ca blog turistic este cel mai tare din parcarea românească. Mulţumesc pt. impresiile tare împărtăşite nouă cu atâta generozitate şi har … turistico cultural să-i zic. Şi cine seamănă se adună: văru e şi el la înălţimea reltărilor tale. Mai văd şi eu lumea, prin ochii voştri cel puţin.
@ nickro – multumesc 🙂
Povestea ta îmi aduce aminte de cum am învăţat eu alfabetul chirilic: aveam 11 ani şi ieşeam prima dată din ţară – spre Grecia. Deşi vârsta era fragedă, sentimentul trăit în Bulgaria (la greci scria mai peste tot şi cu latine) – de imbecil, analfabet sau cum mai vrei tu – m-a determinat ca primul lucru făcut la întoarcere să fie învăţarea alfabetului chirilic. Şi îl mai ştiu şi acum, după 15 ani şi mi-a folosit şi în şcoala generală când făceam copiuţe cu cuvinte româneşti scrise cu litere chirilice:). Aşa că nu-i prea târziu să te apuci de studiu – cine ştie cum ajungi prin Mongolia sau prin Republica Srpska. Felicitări pentru postări, foarte mişto.
Nu esti singurul… si eu imi faceam copiute in chirilice in liceu 🙂
La poza cu Meniul, am vazut ca e la pagina salate. La numarul 4, salata Imperator :)) tare asta 🙂
Am facut si eu 3 ani de rusa dintr-a 6-a pana intr-a 8-a, dar nu mai stiu mare lucru 🙂
Frumos articol