Tiraspol

Transnistria are trei limbi oficiale – rusa, ucraineana si, surprinzator, asa-zisa moldoveneasca (adica, romana scrisa cu litere rusesti). La intrarea in toate institutiile „de stat”, apar placute trilingve, dar in realitate, se foloseste doar rusa. Cel putin in Tiraspol, unde oficial doar 18% din locuitori sunt moldoveni. In alte orasele (gen Grigoriopol sau Slobozia), romanii sunt aproape 50%. Dar in supermarketul Sheriff, singura urma de Europa in Tighina, nu se vorbeste si nu se scrie decat in rusa. Nicio problema, mai inteleg cate ceva. Si interesant este ca, atunci cand ma adresez cuiva in romaneste, raspunde in romaneste. Nu am vorbit cu mai mult de trei transnistreni, dar toti au inteles si au raspuns in romaneste. Sunt convins (si dupa multimea de masini cu numar de Transnistria pe care le-am vazut pe soseaua spre Chisinau) ca multi isi duc viata datorita Moldovei.

Vis-à-vis de supermarketul Sheriff Bender (Tighina), se afla un memorial de razboi. In fata lui, statuia lui Potemkin, iubit al imparatesei Ecaterina cea Mare, caruia aceasta ii harazise, la un moment dat, tronul Regatului Daciei (care ar fi fost format din Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova, evident, sub conducere ruseasca). Iar in spate, pe locul unui fost cimitir de razboi romanesc, se afla Memorialul de Razboi. Cruci negre, dispuse ostaseste, ca in front, monumente ceva mai mari, tot negre, ale unor generali rusi. Andrei imi spune ca sunt si cruci ale soldatilor romani. Dau ochii roata. Undeva, spre gardul dinspre bulevard, vad un palc de cruci albe. Poate acolo or fi… Pe drum, descopar cruci de soldati si generali rusi si, fix langa crucile albe, o serie de cruci negre si o placa in rusa si … maghiara. Pe fiecare cruce, apar numele catorva unguri care au pierit pe aici, pe la Tighina – in memoria ungurilor care au pierit aici in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Stiu ca, alaturi de armata germana si de cea romana, au fost si voluntari unguri pe frontul de Est, dar mi se pare un pic straniu ca au ajuns sa lupte si aici, la Nistru. Ma rog, nebanuite sunt caile razboiului.

La doi pasi, fix langa unguri, 33 de cruci albe, facand o nota discordanta cu restul de cruci din cimitir. O placa in rusa si in romana spune ca e in memoria ofiterilor si soldatilor „desedati” in Bender in perioada 1941 – 1944. Ma descopar. Nu stiam de acest loc. As fi adus flori si lumanari. Dumnezeu sa-i odihneasca pe ai nostri care au cazut aici, la granitele Romaniei Mari…

Decidem ca mai intai sa dam o tura prin Tiraspol, inainte de a vizita cetatea Tighina. Trecem pe langa tancul trupelor rusesti de „mentinere” a pacii de pe podul de peste Nistru si, dupa inca un sat, ajungem in Tiraspol. Daca in Tighina era o liniste mormantala si foarte putini oameni pe strada, in Tiraspol, cel putin in centru, e ceva mai multa agitatie. Ma uit la oameni, pe strada. Tristi, imbracati saracacios, multi in uniforme militare probabil ramase de la Armata a 14-a, majoritatea, in varsta. Transnistria nu este acel rai al propagandei rusesti – este o zona deprimata atat psihologic, cat si economic, imbatranita, depopulata, ramasa undeva in timp. Daca vrei sa traiesti un pic in URSS, Tiraspol este locul – bulevarde largi, statui ale lui Lenin, secere si ciocane, magazine ca in „vremurile bune”. Dupa o tura cu masina prin Tiraspol (drumurile sunt praf si pulbere, chiar si pe importantul pod peste Nistru zici ca tocmai s-a terminat un bombardament), am decis sa ne oprim in piata centrala

Piata centrala este o piata in stil sovietic – practic, bulevardul central (strada 25 Octombrie – nu stiu ce semnificatie are pentru tiraspoleni, dar ironia sortii face sa fie, de fapt, ziua de nastere a MS Regele Mihai al României) devine un pic mai lat… aici e locul pentru parade militare de 7 noiembrie si de alte ocazii…. Acum, era o zona parasita si trista. Tot aici, se afla sediul Sovietului Suprem (Parlamentul, adica) si al Guvernului Transnistriei, o cladire urata, odioasa, in spatele unei statui cam funky a lui Lenin. Daca e URSS, pai URSS sa fie. Steagul si stema Transnistriei contin in continuare secera si ciocanul, probabil unica frantura din URSS unde acestea inca sunt oficiale. Dar steagurile transnistrene flutura alaturi de cele ale Federatiei Ruse, semn ca populatia locala a votat intr-un referendum sa se uneasca cu Rusia, sa devina un soi de Kaliningrad pe Nistru. Dar acum, este incercuita de doua tari adversare (Romania si Ucraina, mai ales dupa 2014, cand Transnistria este privita ca un cal troian rusesc) si nu are iesire la nicio mare.

Nu ai voie sa pozezi Sovietul Suprem, dar poti sa-l pozezi pe Lenin din profil, lucru pe care l-am si facut. Vis-à-vis de Sovietul Suprem, se afla o viluta unde se afla un fel de Muzeu al Transnistriei si, lipita de ea, memorialul de razboi – un monument negru de marmura, unde sunt trecuti toti cei ucisi in razboiul din 1992, dar si tiraspolenii morti in Afganistan. O invatatoare cu cativa copii ii pozeaza… dar nu multi copii zambesc. Tara asta pare cam deprimata. Nu am simtit atmosfera apasatoare din Stepanakert, acolo, nimerisem si intr-o perioada in care aveau loc lupte pe granita cu Azerbaijanul, dar, mai degraba, cumva resemnata. Doua fete postesc o Fanta intr-un mic parculet care duce la podul de pe Nistru, iar niste batrani se uita in gol. O iau pe podul de pe Nistru, sa ma pozez cu granita dintre Romania si neantul slav. Cum ziceam, e plin de gropi. La un capat se afla o cabina cu militieni (aici, inca e Militia). Trece o masina cu numere belgiene. „Masinile straine nu au voie sa treaca pe podul asta”, e uimit Andrei. O fi vreun Sheriff… belgian, desigur. Dupa el, o ambulanta din anii ’50. Aici, inca exista.

Ne grabim insa, ca trebuie sa ne intoarcem in Moldova si, in plus, sa ne oprim la castelul Mimi. Si nu pot rata Tighina. In Tiraspol, a inceput sa ploua. Pare si mai gri decat era. Asa e, griul este culoarea dominanta. Parca si armata de panouri care anuntau alegerile prezidentiale din Rusia s-au transformat din alb in gri.

Trecem din nou Nistrul. Podul de cale ferata e vopsit in rosu-verde (Transnistria) si rosu-alb-albastru (Rusia). Pare insa ca Rusia a uitat acest colt de lume. Dar nu e adevarat. Mai bine de 50% din venitul tarii este ajutor de la Moscova. Un sfert, banii trimisi acasa de transnistrenii plecati la munca, mai ales in Rusia. Ca in rest, nu produce mai nimic – coniac Kvint, vin Kvint, ceva ciment, ceva otel (cand e deschisa fabrica de la Rabnita) si textile. La salariile de aici, Transnistria este competitiva la costuri cu Bangladesh si e si mai aproape de Europa.

Trecem din nou Nistrul spre Tighina. Suntem iar pe pamant romanesc, in Basarabia. Si se opreste ploaia :). Urmeaza sa vizitez cetatea Tighinei. Aceasta, pana mai acum cativa ani, a fost zona interzisa. Tighina a fost, pe vremea lui Alexandru cel Bun (in timpul caruia este mentionata, aparent prima oara, sub numele de Teghenaccio), Stefan cel Mare sau Petru Rares, un punct de vama si de taxare a marfurilor, o mica fortificatie din pamant si lemn (spre deosebire de mult mai impunatoarele Hotin si Cetatea Alba). In 1538, Soliman Magnificul a venit personal sa se rafuiasca cu Petru Rares si a ocupat intreaga Moldova. In mod surprinzator, nu a transformat Moldova in pasalac, desi o putea face fara nicio problema (se pare ca totusi sultanul a judecat ca o granita directa otomano-poloneza i-ar fi impins pe polonezi intr-o alianta cu habsburgii, asa ca o tara-tampon supusa ii convenea), dar a ocupat Tighina si Bugeacul. Tighina este transformata in Bender (in turceste, inseamna „Port”), unde a fost construita o cetate puternica, sediul unei raiale. Desi ridicata de turci (a fost terminata in doar trei ani), cetatea a fost realizata in stilul marilor cetati europene, de aceea seamana foarte mult cu structuri similare din Polonia sau din Moldova). Au facut o treaba de calitate, cetatea nu a fost niciodata capturata, chiar daca a fost asediata de moldoveni, cazaci si chiar de trupele lui Mihai Viteazu!

In perioada sovietica, cetatea a fost off-limits, pentru ca in interiorul ei a fost construita o fabrica de armament (azi, in ruina), iar din 1538 pana acum a fost garnizoana militara – otomana, tarista, romaneasca sau sovietica. Dar dupa ce Igor Smirnov a pierdut surprinzator alegerile in 2012, noul lider de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk (transnistrean de origine din Rabnita, dupa nume, ucrainean), s-a gandit ca turismul poate fi o sursa de venituri – asa ca au avut loc anumite schimbari. Iar una dintre schimbari a fost ca accesul in zona separatista sa fie facut mai usor, cu transformarea cetatii Tighina intr-o atractie turistica … Iar proiectul este destul de amplu, din ceea ce vad. In consecinta, de vreo doi sau trei ani, desi cetatea mai este partial obiectiv militar (e adevarat, in curs de lichidare), se lucreaza la cetate si turistii au fost admisi sa treaca prin obiectivul militar.

Pe undeva pe langa podul de peste Nistru, am vazut o poarta pseudo-medievala in constructie, dar intrarea nu era pe acolo. Andrei stia pe unde se intra, pe un drum ocolit, printr-o zona industriala ruinata ca in filmele post-apocaliptice. Este o fosta fabrica de armament, abandonata. In fata noastra, apare un zid cu un muncitor sculptat pe doua etaje, sub care scrie in ruseste „Uzina mea – mandria mea”, intr-un stil atat de sovietic. O fi fost, ca fabrica nu mai exista. In schimb, pentru a intra spre cetate, trebuie sa intri pe o poarta ca de fabrica. De altfel, asta si era – o fabrica. Trecem pe langa tot soiul de hale de productie abandonate, cand ne intalnim cu niste excavatoare care in mod sigur au facut razboiul. Demoleaza de zor. Niste soldati distrug cu mainile goale un gard. Unitatea militara se demoleaza incet, dar sigur.

In schimb, in jurul cetatii se lucreaza… glodul alaturi de trotuare impecabile, iar zidurile de cetate, intarite cu turnuri de aparare, sunt perfecte. Cetatea este totusi impresionanta. Parcam intr-o mare de noroi, la doi pasi de statuia unui ofiter in haine imperiale, langa un soi de ghiulea-gigant. Ma apropii si am o megasurpriza. Este statuia baronului … Munchausen, cel care a intrat in memoria literara ca un soi de Pinocchio militar. Baronul, neamt de origine, a ajuns sa lupte pentru rusi si se pare ca a ajuns si la Tighina sa se bata cu otomanii. Se pare ca povestea celebra cu vitejia lui Munchausen care a calarit o ghiulea pentru a intra in mijlocul otomanilor ar fi avut loc la Tighina. Sau asa sustin cei care se ocupa de cetate :). Dar intrarea e pe partea opusa, asa ca trec in revista o serie de busturi de generali rusi care, probabil, au avut de-a face mai mult sau mai putin cu Tighina.

Cetatea, cum ziceam, se afla in restaurare. Dar materialele folosite nu prea iti dau senzatia de o restaurare profesionista… sunt materiale moderne, dar de proasta calitate (am vazut si un zid surpat de la ploaie). Se pare insa ca restaurarea continua in ritm sustinut. Andrei imi spune ca numarul de busturi s-a multiplicat.

Intram in cetate. Zidurile par ca scoase din cutie, sunt destule turnuri de aparare, te poti urca pe ziduri fara probleme. In curte, doar iarba (ma rog, si zapada), iar intr-un colt te poti distra tragand cu arcul. Nu e nimeni acolo. Urc in turnul de la intrare. Se vede Nistrul ca-n palma. Toate zona (vasta, de altfel) dintre zidurile cetatii pana la podul de pe Nistru a fost rasa. Mai sunt excavatoare care demoleaza. La magazinul de suvenire, aflu ca se vor construi parcuri, centru de distractii si alte atractii turistice. In curtea unitatii militare, masini sovietice din cine stie ce razboi. In cealalta parte, ruina fabricii de armament, cu geamurile sparte. Ar fi mult de demolat aici, pentru a reda atmosfera de odinioara. Dar nu stiu daca chiar se vrea, mi-e teama ca planul va aduce foarte mult kitsch la zidurile vechii cetati.

In cetate mai sunt trei puncte de interes – magazinul de suvenire, un mic muzeu si o sala de tortura (par sa fie la mare moda toate muzeele astea ale torturii). Muzeul povesteste (in ruseste) despre victoriile rusilor asupra turcilor (apare chiar si o pictura cu cetatea, langa care se vad minaretele unei moschei demult distruse), apar si soldati suedezi (regele Suediei Carol al XII-lea, infrant de Petru cel Mare, s-a refugiat pentru cativa ani la Tighina, impreuna cu hatmanul ucranean Mazepa, si el prezent printr-o statuie), o macheta a cetatii. Prezenta romaneasca este minima – o copie a hrisovului lui Alexandru cel Bun care mentioneaza pentru prima oara Tighina si, putin, ca orasul s-a aflat sub dominatie moldoveneasca intr-o anumita perioada.

Am iesit din Transnistria ca dintr-o calatorie in timp. O calatorie nu in Evul Mediu al cetatii Tighina, ci in URSS-ul care inca e viu si nevatamat in Tiraspol si Tighina. Un loc unde nu se intampla nimic. Si un loc trist. As fi curios cum arata pe soare, vara… Trecerea „granitei” cu Moldova a durat fix doua minute. Cat sa se uite pe hartiutele primite la intrare. La un kilometru, ne-a oprit politia moldoveneasca. M-a intrebat ce am in bagaj si am zis „haine”. Am plecat dupa doua secunde.

Prima calatorie din proiectul Centenar Romania a fost sprijinita de TAROM si agentia de turism Go Adventure Moldova, alaturi de HMDS, Hotel Aria Chisinau si Castel Mimi.

Imagini Tiraspol si Tighina

Statuia lui Potemkin in fata memorialului de razboi din Tighina

Peste tot, cruci negre

Unde or fi soldatii romani ? Cred ca acolo, crucile sunt foarte diferite

Dar inainte,  o placa si curic pentru soldati maghiari cazuti aici in al doilea razboi mondial. Ce or fi cautat la Tighina ?

In fine, iata-i si pe ai nostrii. Dumnezeu sa-i ierte

La fruntariile estice ale Romaniei

Niste generali rusi

Stadionul Sheriff

Tiraspolul sarbatoreste 100 de ani de militie sovietica

Back to USSR

Statuia lui Lenin (una din ele)

Semne bilingve: in rusa si „moldoveneasca” (romana scrisa cu caractere rusesti)

Memorialul razboiului din 1992

Si pentru cei cazuti in Afghanistan

Tanc sovietic + biserica rusa = love

Granita noastra naturala de la est – Nistru !

O ambulanta din perioada sovietica

Secera si ciocanul sunt inca la putere in Transnistria

Statuial lui Suvorov, fondatorul orasului Tiraspol

Podul de peste Nistru spre Tighina

Fabrica mea, mandria mea… Fuse si se duse !

Cam asa arata intrarea la un monument de secol XVI 🙂

Prin preajma cetatii se demoleaza

Chiar si cu mainile goale

Baronul Munchausen si ghiuleaua sa 🙂

Santierul cetatii Tighina – glod si trotuare

Tot soiul de cotropitori

Cam asa arata cetatea Tighinei in interior. In spate, fosta fabrica de armament

Pe zidurile Tighinei

Inca mai exista prezenta militara in cetate

Se construieste turn medieval, secolul XVI

Pe locul unor cazarme proaspat demolate se vor construi parcuri, locuri de distractie, posibil restaurante

Tighina

Micul muzeu de istorie din cetate

Hrisovul dat de Alexandru cel Bun la 1408 care aminteste atat de Tighina, cat si de Cernauti

Batalia intre turci si rusi la zidurile Tighinei

In ciuda infrangerii din 1812, se pare ca turcii au pastrat … magazinul de suveniruri. Se numeste Besiktas !

La revedere, Tighina !