Oferta Europa Travel: 1.509 euro pentru 10 zile in China: avion, taxe, cazare, tururi, intrari, mese

Orasul Interzis

Oferta cea mai buna de pe piata de luna aceasta este pentru destinatii de peste mari si tari, mai precis, pentru China. O tara care uimeste pe oricine ajunge acolo prin amploarea dezvoltarii, prin dimensiunile imense a absolut orice e acolo (e drept, sunt vreun miliard si 300 de milioane de suflete in intreaga China, majoritatea, in partea estica a tarii) si prin viteza in care se implementeaza orice proiect. E drept, trebuie sa treci prin China din trei in trei ani sa percepi cu adevarat rapiditatea cu care se construieste, dar chiar si daca te duci pentru prima data, o sa iti dai seama ca aproape totul in China este nou-nout. Cand ajungi in Shanghai, cauta sa vezi poze cu Pudongul (acesta este cartierul nou, ultramodern, construit dincolo de rau) – uita-te atat la pozele din anii ’80, cat si la cele de acum cinci ani si vei fi uimit.

Dar sa revin la oferta Europa Travel, pe care cei de la agentie m-au asigurat ca e cea mai ieftina de pe piata in acest moment, evident pe destinatia China pentru pachete similare. In plus, vedeti ca pentru plecarea din 24 mai exista o reducere suplimentara de 10% din tariful de baza.

 

In ce consta excursia

Se va zbura mai intai spre Beijing. O sa ajungeti dimineata in capitala Republicii Populare, evident va urma controlul pasapoartelor (e destul de eficient si rapid la chinezi, nu stai cu orele, ca prin alte parti), apoi bagaje si fuga la hotel. Restul zilei va fi libera, asa ca va veti putea plimba in grup sau individual. Nu uitati sa luati cartea de vizita a hotelului, pentru a o arata taximetristului cand vreti sa va intoarceti la hotel. Foarte putini chinezi stiu limba engleza (iar taximetristii, si mai putini), asa ca asa e sistemul la ei – dai cartea de vizita sau destinatia dorita scrisa obligatoriu in chineza.

Ziua urmatoare, dupa ce veti ajunge in celebra Piata Tienanmen, se va vizita Orasul (sau Palatul) Interzis, orasul-palat al imparatilor Chinei, si, dupa o tura prin parcul de la nord de Oras (Tienanmen e la sud de Oras), veti merge la Templul Cerului – e cladirea aceea care figura la loc de cinste pe alifiile chinezesti, dar care are o semnificatie aparte si este superspectaculoasa. Aici, imparatul venea sa aiba o „discutie” cu rudele sale, zeii (o lunga perioada, imparatul Chinei avea o pozitie aproape suprapamanteana in ochii supusilor), pentru a-I ruga sa ploua si sa se faca orezul. Din cele mai vechi perioade, zona asta a Chinei era cam suprapopulata si, in caz ca un an era seceta, se murea de foame pe capete.

In zilele urmatoare, se va vizita Palatul de Vara. Pentru cine ma intreaba, mie imi place mai mult Palatul de Vara decat Orasul Interzis. Sigur, Orasul Interzis este imens, este impresionant, are o semnificatie istorica iesita din comun, dar Palatul de Vara e mult mai dragut – pagoda si palate catarandu-se pe un deal, oglindindu-se in apa unui lac. Exista si o excursie optionala – plimbare pe lac, e o tura chiar draguta. Daca nu, in mod cert aveti ce face in Palatul de Vara – nu are dimensiunile Palatului din centrul orasului, dar, orisicat, este si el vast.

Evident, nu se poate rata Marele Zid Chinezesc, una dintre cele sapte minuni noi ale lumii – este impresionant… strecurandu-se ca un sarpe de piatra peste dealuri inverzite.

Dupa un drum de noapte cu trenul (trenurile in China arata cam ca trenurile din Romania de peste 100 de ani), veti ajunge la Xi’An, celebru pentru Armata de Teracota. Practic, toti vizitatorii se duc la Xi’an pentru Armata de Teracota, dar, de fapt, ei vor avea surpriza ca oraselul asta (nu are „decat” 8,7 milioane de locuitori), fosta capitala a Chinei Imperiale si punct terminus pentru legendarul Drum al Matasii, are inca foarte multe lucruri faine de vazut. Exista si o Pagoda a Gastii, iar orasul vechi (care este amplu) este inconjurat inca de ziduri de cetate.

Din Xi’An, veti zbura in Shanghai, mandria Chinei Populare si, probabil, cel mai futurist oras al tarii. De fapt, Shanghai a fost gandit de Deng Xiaoping sa fie replica data Hong Kongului mult prea englezizat… Shanghaiul trebuia sa fie cartea de vizita a noii Chine, o China futurista, o China putere mondiala. Si, da, i-a reusit! Shanghai este astazi una dintre cele mai moderne megametropole ale Asiei de Est. Dar aici veti descoperi nu numai Shanghaiul supermodern (asta nu e greu, trebuie sa ridicati ochii din pamant), dar si acele cateva colturi traditionale care au mai ramas prin padurea de zgarie-nori…

 

Europa Travel are plecari de trei ori spre China, anul acesta: 24 mai, 17 septembrie si 9 octombrie. Cum ziceam, pentru plecarea din 24 mai, exista o reducere de 10% din tariful de baza (deci fara taxe aeroportuare sau viza).

Pretul este de 1.509 euro (cu tot cu reducere) pentru bilete de avion (inclusiv zborul Xi’an – Shanghai), taxe aeroportuare, tren de noapte (costa 4 persoane), hoteluri de 3 stele, mic dejun si cateva din mesele prevazute in program, intrari, ghid local si, evident, autocar spre toate atractiile.

Pentru mai multe informatii, aruncati o privire aici –––> Circuit China

 

Imagini China

Orasul Interzis China

Piata Tien An Men – Beijing

Templul Cerului

Temple of Heaven – Templul Cerului

Palatul De Vara

Palatul de Vara

Marele Zid Chinezesc

Marele Zid Chinezesc – una dintre cele 7 minuni ale lumii

Pudong Shanghai

Shanghai, orasul viitorului Made in China

Shanghai Panorama

Si o panorama din turnul de televiziune – Oriental Pearl

Shanghai Vechi

Shanghai traditional

Armata De Teracota

Armata de teracota

Soldati De Teracota

Si niste soldatei 🙂

Categorii:
China

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest