Fishtail, Pokhara, Nepal

Nepalul are doi mari poli turistici – Kathmandu si Pokhara. Kathmandu (si valea adiacenta) este zona culturala, unde poti descoperi comori ale arhitecturii traditionale neware, traditiile si obiceiurile zonei urbane nepaleze (evident, tot ce a avut si are mai de pret tara se concentreaza in zona capitalei, ca in multe alte tari, de altfel), in timp ce Pokhara a devenit, incet, incet, statiunea montana, orasul de vacanta al Nepalului si capitala turismului de aventura. E drept, are si pozitia ideala – se afla la doi pasi de masivul Annapurna, unul dintre cei mai spectaculosi munti din masivul Himalaya – Annapurna 1 este, de asemenea, primul optmiar care a fost escaladat vreodata, in 1950, de catre o echipa franceza. E drept, prin anii ’20, o echipa de alpinisti a ajuns la peste 8.000 de metri, in incercarea de a escalada Everestul, dar nu a reusit sa se intoarca in viata, asa ca e un subiect de controversa daca cei doi alpinisti britanici au reusit sa atinga Everestul si au murit in timpul coborarii sau au murit inainte de a atinge cel mai inalt loc de pe Planeta.

Dar sa revin la Pokhara. Cred ca, acum cateva decenii, Pokhara era un targulet linistit pe malul unui lac de unde, atunci cand este senin, puteai admira varfurile Himalayei. Turismul l-a transformat total – toata zona de langa lacul Phewa (se numeste chiar Lakeside) s-a transformat intr-un cartier al hotelurilor, restaurantelor, agentiilor de turism si, in mod surprinzator, al cluburilor… Nepalul nu are iesire la mare, asa ca nu are o Ibiza, Goa sau Mamaia. Prin urmare, Pokhara nu este numai capitala celor pasionati de adrenalina, ci si a clubberilor. Un mix interesant.

Ca sa ajungi la Pokhara, ai mai multe optiuni:

1. Avionul – cateva companii aeriene zboara intre Kathmandu si Pokhara. Sunt zboruri extrem de dese (aproape la fiecare jumatate de ora decoleaza un avion intre cele doua mari orase ale Nepalului), dar, in majoritate covarsitoare, au intarziere si din cauza faptului ca aeroportul din Kathmandu este depasit de trafic – prea multe avioane, pentru capacitatea lui. Noi ne-am intors de la Pokhara cu o cursa Buddha Air si am avut o intarziere de trei ore si jumatate. Zborul dureaza undeva la circa o jumatate de ora, iar daca vrei sa vezi muntii, asaza-te pe partea stanga a avionului (cere loc la check-in, nu exista check-in on-line). Noi nu i-am vazut, pentru ca era ceata si pentru ca geamul avionului era atat de zgariat, incat nu vedeai aproape nimic. Pretul biletului de avion este stabilit de stat si e undeva la 100 – 110 dolari pe sens. Atentie – pentru cei tematori, toate avioanele sunt mici si cu elice. Cele mai mari avioane, sunt „giganticele” aparate ale lui Buddha Air – ATR 42 (cele mai mici avioane ale Tarom).
2. Autobuzul turistic – exista o serie intreaga de tipuri de autobuze, cu preturi diferite – de la Deluxe Bus (600 rupii – 4,60 euro) pana la VIP Superdeluxe Bus (2.100 rupii – 16 euro). Super Deluxe este mai nou si mai confortabil decat Deluxe, in timp ce autobuzele mai scumpe (Greenline sau VIP Super Deluxe) au si pranzul inclus. Toate autobuzele au aer conditionat, wifi (daca merge) si ofera o sticla de apa minerala. Toate autobuzele pleaca din Kathmandu, respectiv Pokhara, in jur de 7 – 8 dimineata si fac circa 7 ore pana la destinatie (deci ajungi in timpul dupa-amiezii la destinatie). Avantajul acestor autobuze este ca merg mai repede (nu opresc pe drum sa tot salte calatori) si sunt mult mai sigure. Datile trecute, de cate ori deschideam un ziar local, aparea cate un accident cu vreun autobuz local care a cazut in rau si mureau cam toti pasagerii. De data asta, n-am mai vazut vreo stire de genul asta, dar nu se stie niciodata.
3. Autobuzul local – costa in jur de 300 de rupii (2,30 euro) si sunt, in general, autobuze antice si aglomerate. Opresc oriunde apare cate un pasager care face cu mana si uneori nepalezii sunt capabili sa intre cu intreaga natiune intr-un singur autobuz – nu conteaza cat de plin este autobuzul, tot se va mai gasi un loc pe undeva. Nu au aer conditionat, toate ferestrele sunt deschise pentru aer (iarna sunt, probabil, sigilate serios, fiind frig) si fac cam 8 ore. Soferii sunt motivati sa conduca cat mai repede pentru ca sunt platiti la numarul de curse, deci e si in interesul lor „sa bage tare”. In plus, pot fi si obositi – nu sunt neobisnuite cazurile in care sa conduca non-stop 24 – 36 de ore, doar cu o pauza de cafea sau pentru cine stie ce la capat de linie. Accidentele cu zeci de morti sunt frecvente.
4. Inchiriaza o masina cu sofer – stiu, poate fi scump, dar este, evident, cea mai buna solutie. Soseaua Kathmandu – Pokhara nu este un drum oarecare, este un drum de un pitoresc iesit din comun – veti vedea sate, veti vedea campuri terasate de orez, veti vedea celebrele poduri suspendate peste rauri (o buna parte din drum urmeaza apele raului Trisuli) care leaga satele relativ izolate de soseaua nationala, veti putea opri pe drum sa faceti poze, sa faceti rafting sau sa luati telecabina de la Manakamana. Eu am fost cu masina amicului Raj, sigur va poate aranja transferul cu tot cu sofer. Evident, puteti sa inchiriati masina sa o conduceti voi, dar aproape sigur o veti lovi pana veti iesi din Kathmandu. O masina cu sofer costa circa 100 dolari (one-way)
5. Pe jos, cu bicicleta, cu motocicleta.

Cea mai buna idee este sa luati o masina (sau tur) pe un sens si sa zburati din celalalt sens. Evident, daca sunteti in mare graba, puteti zbura in ambele sensuri.

Drumul, cum ziceam, este foarte interesant. Pana sa iesi din Kathmandu, o sa-ti dai seama ca condusul in Bucuresti intr-o dupa-amiaza ploioasa de octombrie este o placere – mii de camioane colorate, motociclisti care cred in reincarnare, soferi care stiu sa se strecoare si, daca lasa doar 1,5 centimetri distanta de masinile din jur, toti sunt acolo. Se lucreaza la o sosea cu doua sensuri pentru iesirea din valea Kathmandu, dar, in primul rand, viteza de constructie a drumurilor din Nepal i-ar face pe ai nostri drumari niste Speedy Gonzalez si, in al doilea rand, chiar daca vor fi doua benzi pe sens, nu vor mai fi patru masini una langa alta pe sosea, ci, probabil, vreo noua.

Dupa ce am ajuns in varful dealului care strajuieste valea Kathmandu, trecand pe langa mii (nu e la figurat, chiar erau mii) de vehicule care asteptau intr-un ambuteiaj de ore in sir sa coboare in vale, drumul a devenit chiar fain… verde, mai putin trafic, orezarii, vai curgand ba agale, ba in spume (acum sapte ani, am facut aici singurul rafting din viata – o amintire de neuitat!).

Ne-am oprit la telecabina de la Manakamana. Pe vremuri, era singura telecabina din Himalaya (intre timp, a mai fost construita una mai aproape de Kathmandu), dar a ramas incredibil de populara, mai ales cu turisti nepalezi si indieni. La coada erau mii de persoane, asa ca dupa ce am calculat ca vom sta probabil vreo doua-trei ore la coada, am renuntat sa mai urcam. Telecabina leaga soseaua nationala de templul de la Manakamana, un templu faimos pentru femeile care vor sa ramane gravide. Si pentru asta, e musai sa sacrifice niste capre. De aceea, sa nu te miri cand in pomelnicul de tarife (sau de tarife diferentiate pe nationalitate, familii, copii, chinezi etc.), vei vedea si biletul de telecabina de capra (singurul „one way”). Exista chiar si o telecabina speciala pentru capre in aer liber (restul sunt ca in Europa, construite tot de austriecii de la Doppelmayr, cei care fabrică aproape toate telecabinele din Euro-Asia).

La cutremurul din 2015, atat telecabina, cat si templul au fost distruse. Telecabina a fost reconstruita repede (a aparut si o parcare imensa, cu flori, restaurante, magazine etc.), templul inca nu (din ce mi s-a spus), dar, oricum, plimbarea cu telecabina este o placere enorma mai ales pentru localnici (cam 95% din cei care stateau la coada erau clar din Subcontinent).

Apoi, dupa opriri pe drum, la orezarii, poduri suspendate, sate pitoresti, temple, am ajuns, undeva pe la sfarsitul zilei, si la Pokhara, unde ne-am cazat la hotelul Karuna, nou si foarte fain, excelent plasat. Pokhara are un bulevard principal pe care se afla toate magazinele, restaurantele, barurile, agentiile de turism, dar este galagios – trafic permanent, multe cluburi si restaurante din care bubuie muzica, inclusiv o buna parte din noapte. Karuna era pe o strada laterala, la vreo 300 – 400 de metri de acest bulevard principal (parca ii zicea Baidam Road), asa ca era liniste, avea o curte spatioasa, mancare buna la micul dejun si dimineata, daca te urcai pe acoperis si era senin, puteai admira Fishtail, poate cel mai spectaculos varf din masivul Annapurna, itindu-se alb deasupra unui deal. Asa ca daca as reveni in Pokhara, as sta fix in acelasi loc (are nota 9,2 pe Booking din peste 150 de comentarii, iar pretul in sezonul de varf este de 28 de euro pentru dubla cu mic dejun inclus).

Ce am facut in Pokhara? De departe, ce imi va ramane pentru totdeauna in suflet si in memorie vor fi parapanta de pe dealul Nagarkhot si zborul cu elicopterul pana la Annapurna Base Camp, la 4.300 de metri… Sunt niste experiente incredibile, de neuitat, si tocmai de aceea am decis sa scriu un articol separat.

In primul rand, ne-am plimbat pe lacul Phewa. Cum am spus, Pokhara se afla undeva la lacul Phewa, un lac fain, inconjurat de dealuri si de pe care, intr-o zi clara, poti admira varfurile Annapurnei. Cum ziceam, am fost cu acest prilej pentru a doua oara la Pokhara. Am mai fost in octombrie 2011, dar, din pacate, muntii au fost sfiosi si s-au imbracat in nori. Atunci am zburat cu un mic avion de doua persoane si le-am putut vedea piscurile cand ne-am ridicat deasupra norilor, dar niciodata din oras. Acum, chiar i-am vazut, in toata splendoarea lor, in toata maretia lor. Au fost, pur si simplu, incredibili. E drept, doar dimineata, devreme, fiindca un pic mai tarziu erau acoperiti de nori, iar dupa-amiaza, tragea chiar si o mama de ploaie, d-aia tropicala!

Pe lac, poti inchiria ambarcatiuni – fie un soi de hidrobicicleta la care dai la pedale, fie un luntras sa te plimbe pe lac. Sunt preturi standard, le vedeti in pozele de mai jos – in functie de timp etc, etc. Si ca veni vorba de lac, daca e soare, nu ratati apusul de pe lac… e superb.

Intr-o alta zi, am luat un taxi pana la Peace Stupa, o stupa budista construita acum cateva decenii, de japonezi, pe un deal care domina atat Pokhara, cat si lacul. De asemenea, exista preturi standard pentru taxiuri (sistemul impus de primarie te scuteste de negocieri), dar, evident, poti sa o iei si pe jos, daca ai timp, sunt doar cativa kilometri din oras pana sus, la stupa. Ideal ar fi sa te duci dis-de-dimineata, pentru a prinde si panorama aia superba cu muntii Annapurna oglindindu-se in apele lacului Phewa. Noi nu am prins (nu am prins nici in 2011), desi am fost pe la jumatatea diminetii, ma rog, suspectez si un pic de photoshop (sau folosire de drona), cand vad vederile alea prin Lakeside, dar asta conteaza mai putin… Sa te urci la stupa si sa admiri peisajul este absolut superb. Si, pe drumul spre Pokhara, am oprit la o cascada (nu e cine stie ce, dar intrarea costa sub 1 euro, se numeste Davi’s Falls – Davi a fost o elvetianca; aceasta a inotat aici, acum vreo 50 de ani, si a murit) si la pestera Mahendra, in care se afla ceva temple sacrosancte (o stalagmita are forma falusului lui Shiva, deci a fost declarata sacra). Dupa ce cobori serios in pestera extrem de umeda, poti admira printr-o crapatura de stanca caderea spectaculoasa a apei…

Ce s-ar mai putea face ?

In primul rand, trekking – toate agentiile de turism din oras ofera trekking, sunt numeroase oferte, dar cele mai populare sunt in jurul Annapurnei (in special, Ghorepani – Poon Hill este populara, dar si Annapurna Base Camp aduna multi iubitori ai muntelui). Dar, cum ziceam, sunt zeci si zeci de optiuni, aruncati un ochi aici.

Rafting – raurile din jur (in special Trisuli) sunt ideale pentru rafting – si poti gasi oferte de toate pentru toti – si pentru avansati (rapids de grad 5), dar si pentru incepatori (cum am zis, am facut rafting pe Trisuli, inclusiv pe rapids de grad 3, cel putin asa mi s-a zis, desi nu stiu sa inot). Costa circa 25 – 30 dolari pentru cateva ore de rafting.

Mai puteti sa vizitati satele tibetane. Cum ziceam si in articolele precedente, dupa 1959, mii si mii de tibetani au fugit din tara lor ocupata de Armata Rosie Chineza, refugiindu-se inclusiv in Nepal. In zona Pokhara, sunt mai multe comunitati locuite in exclusivitate de tibetani, pe care le puteti vizita, facandu-va o idee despre cum arata Tibetul.

Parapanta, zbor cu avion usor sau zbor cu elicopterul spre Annapurna Base Camp. Am promis ca voi reveni.

Clubbing – nu, sa nu va asteptati la fete in bikini si zilioane de lasere. Pokhara are numeroase cluburi, dar sunt mai soft – in general, o trupa care canta (de cele mai multe ori, bine) si numeroasi turisti, inclusiv nepalezi, dansand. Sunt si cluburi de rock, disco etc., dar nu va asteptati la ceva prea high tech sau lasciv.

Nagarkhot pentru rasarit de soare. Nagarkhot este un deal ce domina Pokhara si care „ascunde” masivul Annapurna. Este locul de unde in timpul zilei (in general, intre 10:00 si 14:00), se sare cu parapanta, dar dis-de-dimineata mii de oameni se duc sa admire rasaritul peste superbul munte. Am fost si eu in 2011, dar am avut ghinion – a fost nor si nu am vazut nimic (da, e o loterie), iar anul asta nu am mai fost pentru ca, in fiecare dimineata, eram consemnati la ora 7:00 la hotel sa ni se confirme daca zburam cu elicopterul sau nu (doua dimineti consecutive nu s-a zburat din motive meteo, doar in a treia dimineata, ultima, am putut decola si am avut parte de o zi superba). Se poate ajunge cu taxiul.

Inchiriaza biciclete sau ia la picior satele din jurul lacului. Daca e soare, este o experienta superba.

Shopping si masaj. Pokhara este unul dintre cele mai bune locuri din Nepal pentru a-ti cumpara suvenire, obiecte de artizanat si echipament de munte (exista si doua branduri locale excelente – Sherpa si Sonam (exista magazine si in Kathmandu, in Thamel, chiar unul langa altul, folosite chiar si de alpinistii care urca la peste 8.000 de metri). De asemenea, din nevoia sa framante cineva muschii obositi ai montaniarzilor, au aparut peste tot masaje (inclusiv pachete speciale pentru cei veniti de pe munti). Nu, nu au arta thailandezilor, dar poti da de un masaj OK si in Pokhara.

Am calatorit in Nepal cu sprijinul Turkish Airlines si al amicului Raj de la Good Kharma Trekking, cu care m-am plimbat prin zona Kathmandu si in al carui homestay am stat.

Imagini Pokhara

Iesirea din Kathmandu.

Soselele din Nepal – o competitie de creativitate in ornarea autobuzelor si camioanelor 🙂

Banane nepaleze

Podurile suspendate de peste Trisuli leaga satele izolate de soseaua nationala

In Nepal, cam totul se cara la un moment dat cu spatele

Inainte de construirea podului, cam asa se efectua accesul

Coada la telecabina din Manakamana

Telecabinele austriece au ajuns pana si in Nepal

Rafting pe Trisuli

Hotelul Karuna din Pokhara

Cam asa arata camera. Spatioasa, faina

Bulevardul principal din Lakeside, cartierul turistic al Pokharai

Evident, nu m-am abtinut sa nu cumpar ceva

In fiecare seara, a tras o mama de ploaie… Eram la munte, nu ?

Pokhara – capitala clubbingului nepalez

In mijlocul strazii 🙂

In Pokhara, am decis sa ma tund, asa ca am cautat un stylist

Lacul Phewa si ambarcatiunile sale

Lacul este si un laundromat public

Apusul de soare este incantator

Peace Stupa – de unde se vede Pokhara, si uneori si Annapurna

Pokhara

Acolo unde sunt norii, s-ar vedea Annapurna (au aparut niste colturi, din cand in cand)

Davi’s Falls

Pentru un pic de noroc, trebuie sa iei niste monezi pe care sa le arunci fix pe zeita din apa

Adica asta

Spre pestera sfanta

De unde se vede caderea apei de la Davi’s Falls

Pe lac, se afla o insula cu un templu

De-a lungul lacului

Incredibila panorama asupra Annapurnei

Cand e clar, se vede ca Nagarkhotul nu poate acoperi Fishtail 🙂

Cam asa se decoleaza de pe aeroportul Pokhara – in curba 🙂

Cel mai mare avion de pe aeroportul Pokhara – un avion ATR 42 al Buddha Air care asigura legatura cu Kathmandu

Tarife pentru tot soiul de atractii

Si pentru plimbarea pe lac 🙂