Kelimutu, Flores, Indonezia

Cand am ajuns prima oara, in 2004, pe langa mult mai vizitatele Java si Bali, am decis sa fac si o mica „nebunie”: sa mergem in insula Flores, una dintre acele insulite multe, multe si care se preling spre Australia. Nu am ales Flores la intamplare. Citisem undeva ca prin mijlocul insulei exista un vulcan in varful caruia se afla trei lacuri unul langa altul, de culori diferite. In plus, citisem ca la un anumit interval (maximum zece ani), culorile lacurilor se schimba…. Asa ca am ajuns, cum-necum, pe insula Flores (pe vremea acea, era doar o singura cursa aviatica, precum un soi de „autobuz aerian” – topaia pe toate insulele dintre Bali si Timor – Sumba, Sumbawa, Flores. Compania se numea Pelita Air si opera un avion Fokker. Din cate stiu, inca exista, dar si-a restrans operatiunile si nu mai zboara prin multe locuri. Dar traficul aerian in Indonezia a explodat la fel ca peste tot in lume – au aparut numeroase companii aeriene low-cost, iar compania nationala Garuda se lupta azi cu Air Asia, Lion Air si cu multe alte companii aeriene. In consecinta, si numarul de curse s-a multiplicat. Atunci, in 2004, am gasit un Flores bucolic, iar satul de la picioarele vulcanului Kelimutu, numit Moni, inca era un sat cum gasesti peste tot prin Indonezia – case cu acoperisuri de tabla, orezarii si, evident, biserica (Flores este o insula catolica, pe aici au ajuns portughezii, la un moment dat, si au lasat urme prin religia locului). Fiecare satean construise cate o „camera buna” pentru turistii aventurosi care ajungeau pe aici, iar pe marginea drumului, aparusera si cateva, hai sa le zicem, restaurante. Pe la 4 dimineata, trecea un tractor cu remorca si lua turistii din sat pana sus, pe muntele Kelimutu, unde asteptau rasaritul si intalnirea cu cele trei lacuri de culori diferite de pe crater. Apoi, pe la 8, tractorul facea drumul intors, dar noi am decis sa coboram pe jos si a fost un drum absolut minunat – intre sate cu acoperis de frunze de palmier, orezarii, copiii razand cu gura pana la urechi, cerandu-ne gula gula (dulciuri), soare si frumos… un mic paradis terestru.

Din Sumatra, nu se ajunge asa de usor pana in Flores, dar am reusit :). Dupa ce am plecat de la lacul Toba, pe drumul de Medan ne-am oprit pe la o plantatie de orhidee (din pacate, foarte putine erau inflorite, dar si acelea care erau aratau superb), am vizitat in viteza Palatul Sultanului si Moscheea din Medan, pentru ca mai apoi sa bagam un somn pana dimineata devreme, cand a trebuit sa plecam la aeroport. Pana mai acum cativa ani, aeroportul din Medan (numit „Polonia”, in amintirea unul polonez care detinea o plantatie de tutun pe pamantul caruia a fost construit) a fost inchis traficului civil, fiind cedat armatei, iar un aeroport nou-nout a fost construit cu toata infrastructura de rigoare – in mod spectaculos, noul aeroport din Medan este singurul din tara care este legat de oras cu o cale ferata (nici macar cele din Jakarta sau Bali nu au parte de asa ceva), dar are un pacat foarte mare – e foarte departe de centrul orasului, faci cam o ora si jumatate…

In fine, am ajuns la aeroport, ne-am urcat intr-un avion Lion Air, cu care am zburat in Bali (am oprit pe drum pe aeroportul Bandung din insula Java) si dupa-amiaza am petrecut-o in statiunea Sanur, unde ne-am rasfatat putin in hotel Swissbel Resort Watu Jimbar (am avut un jacuzzi imens in balcon!), dar mult prea putin timp. A doua zi dimineata, luam un zbor spre Flores… Si urma sa beneficiem de serviciile unei companii cu un nume haios – NAM AIR. Da, ziceai „n-am aer”… Dar am avut aer, ba chiar si loc la geam (ma asteptam la un ATR-72, dar a aparut ditamai Boeingul 737). Din pacate, geamul era foarte matuit si zgariat, dar am gasit in partea lui inferioara o zona prin care puteam sa fac poze… si ar fi fost extrem de pacat sa nu fi facut, pentru ca am zburat peste un peisaj de basm… din Bali pana in Flores, am survolat insule si insulite, atoli si mari de toate culorile, vulcani, jungle, dar si muntii plesuvi, intr-o sarabanda absolut superba… cand am aterizat, mi-a parut extrem de rau ca nu am mai zburat inca cel putin o ora.

Insula Flores ne-a intampinat cu extrem de multe flori. In ultima instanta, asta este si ce o defineste – florile, dovada ca portughezii au denumit-o Flores (ghidul ne-a spus ca numele ei initial a fost tot „Floare”, dar in limba locala). Portughezii au aparut pe aici in cautare de mirodenii (Flores nu produce chiar foarte multe mirodenii, in schimb invecinatele insule Moluce sunt mari producatoare si au ramas cam vreo 300 de ani – de pe la 1511 pana la 1846, cand Flores a fost cedata olandezilor in schimbul unei sume de bani). Administratia portugheza era aproape falimentara in Timor, unde a continuat sa existe pana in 1975). Dar Flores a ramas cu numele portughez si cu religia catolica… iar anumite populatii care traiesc pe Flores au multe cuvinte portugheze in vocabular – indoneziana nu este limba materna a populatiei din Flores, aici fiind vorbite cel putin sase limbi si mai multe dialecte.

De altfel, din momentul in care am iesit din aeroportul Maumere, am simtit ca ne aflam intr-o zona cu totul si cu totul diferita de Sumatra, parca am fi ajuns in alta tara – brusc, traficul a scazut, lumea parea mult mai relaxata si mai putin grabita, iar fetele lor aratau ca ne apropiem de Australia – erau mult mai negri, iar unii aduceau de-a dreptul ca bastinasii australieni – la ten, indiscutabil mai negri decat balinezii sau sumatrezii… Flores era evident altceva. Cu totul altceva.

Ca si in 2004, in 2018, Flores este una dintre cele mai pitoresti insule pe care le-am vazut. Si asta, datorita reliefului si naturii. Daca pe malul nordic al insulei, unde se afla Maumere, totul parea ca o stepa arsa de soare (am aflat ca in sezonul ploios totul devine brusc verde), imediat cum am inceput sa urcam muntii, natura s-a transformat intr-o jungla verde si zglobie… Flores este o insula muntoasa, cu privelisti spectaculoase, cu o vegetatie care atrage numerosi iubitori de flora pentru diversitatea ei. Drumurile, in schimb, desi s-au imbunatatit spectaculos fata de 2004, sunt la fel de meandrate… as putea denumi Flores ca fiind insula celor 10.000 de curbe J. Probabil, au fost mai putine de la Maumere pana la Labuan Bajo, in extremitatea vestica. Exista o sosea care strabate aceasta insula lunga (are mai bine de 350 km pe lungime, dar este destul de ingusta – circa 60 km, daca te urci pe vreunul dintre vulcanii din centrul insulei, vei vedea atat coasta nordica, cat si pe cea sudica a insulei)… s-au bagat destul de multi bani in Transfloresiana, asa ca se poate merge destul de bine.

Pe drumul spre Moni, satul care se afla la picioarele lui Kelimutu, ne-am oprit pe o plaja atat de tentanta, plina cu copii localnici, care radeau cu pofta non-stop (si evident ca au apreciat la maximum pozele si selfie-urile), dar si intr-un sat al comunitatii Lio, la vreo cativa kilometri inainte de Moni – din familia acelor sate ancestrale, cu case imense pentru toate generatiile familiei, cu acoperisuri, inainte, din frunze de palmier… din pacate, aceste acoperisuri traditionale si mult mai confortabile (datorita faptului ca pot tine caldura departe de case) au fost inlocuite cam peste tot cu inesteticele acoperisuri de tabla, care stralucesc in soare si cred ca infierbanta rau casele, dar care sunt, evident, mai ieftine. De altfel, am vizitat cateva zile mai tarziu ultimul (sau unul dintre ultimele sate) care are doar acoperisuri din palmier… si care a devenit, in consecinta, o atractie turistica a insulei Flores. Strainii vin aici pentru autenticitate si traditii, nu pentru tabla stralucitoare… Si sunt convins ca atunci cand turismul (care e totusi o ramura importanta a economiei) va deveni mai important, mai multe comunitati vor reveni la acoperisurile lor traditionale.

Am ajuns in Moni dupa caderea noptii (ma rog, aparusera niste nori), ne-am cazat rapid la Moni Eco Lodge, un lodge incantator, pe o vale inundata de verdeata si flori. A, si casutele in care dorm turistii au acoperisuri din frunze de palmier… minunat :).

Ritualul din 2004 se pastreaza – adica, turistii se dau jos din pat dis-de-dimineata, pentru a prinde rasaritul sus, pe Kelimutu. Nu mai stiu sa fie tractorul cu remorca care strangea turistii din sat, nu l-am vazut, probabil s-a trecut la standardele, dar mult mai plicticoasele microbuze Toyota sau motociclete. Am trecut noaptea prin Moni. Lodge-ul in care am stat era in afara localitatii Moni, la vreo 2 – 3 km, si, obosit dupa lungul drum din Bali, nu m-am mai dus in oras. L-am strabatut in viteza spre restaurant si am putut descoperi ca Moni s-a schimbat enorm. Cand ne-am intors de pe Kelimutu, ziua in amiaza mare, mi s-a confirmat – cred ca Moni poate primi premiul de „cea mai schimbata localitate din Indonezia in ultimii 15 ani” – duse erau casele traditionale (chiar si cu acoperisurile de tabla), duse erau femeile care spalau la paraiasul care trecea pe langa sosea… in schimb, peste tot, aparusera Guest House-uri si Lodge-uri, restaurante luminate si tot soiul de servicii pentru turism – Moni s-a transformat din adormitul sat traditional din Flores intr-o statiune turistica. Si parca m-am bucurat ca am avut inspiratia sa ajung la picioarele lui Kelimutu acum 14 ani!

Drumul spre Kelimutu este plin de curbe… asa era si acum 14 ani, acum insa se lucreaza din plin la largirea lui… va fi o sosea cu probabil două benzi pe sens… wow… s-a ajuns si aici. La capatul ei, o parcare imensa de parca ar astepta toate microbuzele din Flores. Si, exact ca acum 14 ani, am pornit pe un intuneric sa-l tai cu cutitul, la lumina lanternelor, undeva, sa urcam un munte… parca nu erau cararile atat de bine construite, cand am mai fost aici.

Am ajuns, la un moment dat, pe ultima „turnanta” – in urcare spre varful de unde se vad cele trei lacuri. Departe, incepe sa se crape de ziua – o fasie de lumina, mai mare… Simt ca lacurile sunt undeva prin zona, dar ma frusteaza ca nu le pot vedea. Apoi, iau o pauza – taman asta e frumusetea… ca stai in intuneric si, la un moment dat, apar de unde nu te astepti. Nu mai imi aduc aminte – erau pe dreapta, pe stanga? Nu conteaza… stiu ca erau doua de-a dreptul lipite, despartite doar de o mana de stanca, si cel de-al treilea, cel mai inchis la culoare, era un pic mai departe.

Am ajuns sus. E plin de lume. Da, e clar, numarul de turisti a crescut. Inteleg ca principalul magnet turistic din Flores este Parcul National Komodo, unde te poti intalni cu cele mai mari soparle din lume (sau ultimii dinozauri, cum mai sunt numite). Dar unii ajung si aici, pe vulcanul Kelimutu! Intre timp, incepe sa se distinga, in zare, lacul… mai bine zis, lacurile. Cerul e senin. Va fi wow… dar, la un moment dat, asa, din senin, apare un nor de dincolo de buza craterului, care ne invaluie in cateva minute… Ghidul pare posomorat, s-ar putea sa nu vedem lacurile. Ba o sa le vedem. Ca si in 2016, la Machu Picchu, cand am fost 100% convins ca va fi soare si frumos si ca plafonul de nori se va sparge cand vom ajunge in varful lui Huayna Picchu, desi pana atunci plouase crancen, iar acum eram sigur ca va disparea norul. Spre deosebire de Machu Picchu, aici, pe Kelimutu, aveam un aliat – pe Konderatu, zeul muntelui, pe care l-am si invocat: „Konderatu, alunga, te rog, norul! Am venit de la o departare de 17.000 km sa vedem lacurile, alunga norul!”. Ca si acum 14 ani, Konderatu, baiat bun, m-a ajutat. Si dupa vreo 20 de minute de asteptat, ca prin minune, norul s-a indepartat. Stiu, in general Konderatu si sotia sa, Bobi, cer niste ofrande pentru a alunga norii, data trecuta am dat, de data asta, m-au ajutat fara nicio ofranda. Konderatu, stiu ca m-ai ajutat si la o filmare pentru o reclama in Austria, iti raman dator pe veci!

Atractiile de aici, pe varful lui Kelimutu, sunt lacurile, care au culori diferite. Este, din cate stiu, singurul crater vulcanic din lume unde se afla trei lacuri de culori diferite. Este evident ca aceste culori (care sunt cameleonice, se schimba) sunt datorate unor elemente chimice (le gasesti, daca esti pasionat, pe tabelul lui Mendeleev). Din cate am inteles, niciun om de stiinta nu a explicat de ce culorile sunt diferite si de ce se schimba, dar asta face parte din misterul acestui loc incredibil. Daca chimistii nu i-au dat de cap craterului, taranii din Moni i-au dat – intr-un lac se duc sufletele oamenilor care au murit de tineri, in alt lac sufletele celor care au murit batrani, iar in lacul care este un pic izolat si intotdeauna intunecat, al oamenilor rai la suflet, indiferent de varsta.

In timp ce ma plimbam in punctul de belvedere, invocandu-l pe Konderatu, s-a ridicat norul… si am descoperit ca doua lacuri, aflate unul langa altul, au culori extrem de asemanatoare – albastru laptos, dand in turcoaz si chiar in verde, depinde de cum bate soarele. WOW! Acum 14 ani, unul era azuriu si altul era roscat! Din rosu, in turcoaz! Asta, da, o schimbare! Lacul al treilea, al oamenilor rai, continua sa fie intunecat – dar daca data trecuta era negru, acum era un maroniu inchis rau… In schimb, cu cat e mai mult soare, cu atat remarci ca lacurile par sa aiba consistenta unor vopseluri! Apa este asa de colorata, ca ai senzatia ca in aceste cratere se afla vopseluri!

Am coborat mai apoi spre muchia muntelui ce domina locul unde cele doua lacuri (acum, azurii) se intalnesc la, practic, vreo 5 – 10 metri unul de altul si apoi am coborat spre masina. Sunt absolut convins ca, mai tarziu, spectacolul celor trei lacuri ar fi fost superb. Mi-aduc aminte ca data trecuta am stat pana pe la 9 – 10 dimineata – pe de o parte, fiindca nu mai era aproape nimeni, pe de alta parte, deoarece lacurile scanteiau in lumina soarelui… dar, de data asta, trebuia sa o luam la drum, nu ramaneam in Moni, ca data trecuta (am mai dormit o noapte si apoi ne-am intors in Bali cu un zbor din Ende, de pe coasta sudica). Aveam de parcurs 180 km, iar pe drumurile meandrate din Flores, dura aproape o zi intreaga. Si asa a si fost… dar despre restul locurilor vizitate in Flores, va invit sa cititi episodul urmator.

In caz ca vreti sa mergeti pe cont propriu

Eu am zburat cu Qatar Airways la Kuala Lumpur si, pentru ca excursia a constat si intr-un tur al insulei Flores (despre care voi scrie mai incolo), am decolat din Bali. Conexiunea este scurta la dus (spre Kuala Lumpur) si la intors (din Bali) si, ca de obicei, serviciile au fost de 5 stele. Din Kuala Lumpur pana la Medan, am zburat cu Air Asia Indonesia, apoi, din Medan in Bali, cu Lion Air, iar din Bali in Flores, cu NAM Air (pe aeroportul din Maumere).

Insula Flores este deservita pe soseaua principala (asa-numita Transfloresiana) de autobuze antice si de masini. Exista numeroase conexiuni din Maumere (autobuzul costa 50.000 de rupii – 3 euro, masinile, un pic mai mult, si faci maximum trei ore) si Ende (autobuzul costa 30.000 de rupii – 1,80 euro, masinile, ceva mai mult, si faci cam o ora si jumatate – doua ore). Ideal ar fi insa sa ai masina ta – fie ca inchiriezi sau cu sofer. Masini de inchiriat sunt mai greu de gasit in Flores (nu si imposibil), in schimb, e usor sa inchiriezi motociclete (am vazut destui straini strabatand aceasta insula superba pe motorete, chiar si cupluri de fete). Inchirierea motoretelor poate costa in jur de 50.000 de rupii pe zi (3 euro) plus motorina, iar o masina (cu sofer) poate costa 600.000 – 800.000 de rupii pe zi (36 – 48 de euro) all inclusive, iar soferul poate fi si ghid. Daca sunteti doua-trei persoane, pretul este chiar rezonabil. ATENTIE – desi soseaua este in conditii bune, este plina de curbe, iar localnicii nu conduc cu prea mare atentie.

Din Moni pana sus, la Kelimutu, poti lua un moto-taxi (asa-numitul ojek) pentru 50.000 de rupii (3 euro) one-way sau un taxi pentru 300.000 de rupii (18 euro) dus-intors, maximum cinci oameni. Daca ai timp, as recomanda un ojek si apoi sa coborati pe jos in Moni. Intrarea la crater costa 150.000 de rupii (9 euro) in cursul saptamanii si 225.000 de rupii (13,50 euro) duminica. Exista o taxa pentru motorete si masini, verifica daca este inclus in pretul taxiului.

Imagini Flores (Kelimutu)

Ferma de orhidee de pe soseaua spre Medan

Intrarea in Medan – ca de obicei, aglomerata

Spre palatul sultanului de Medan

Erau zilele libere de la sfarsitul Ramadanului si era plin de turisti indonezieni

Superba moschee din Medan (sultanul facuse rost de bani din plantatiile de tutun)

In moschee

Cursa Lion Air Medan – Bandung – Denpasar (Bali)

O seara prin Sanur … intotdeauna o placere

Aici am stat din pacate doar cateva ore – Swissbel Resort in centrul Sanurului

NAM Air e gata sa decoleze spre insula Flores

Si am decolat – aici se vede una din plajele din Bali

Si urmeaza o nebunie de culori, insule, plaje, atoli…

Coasta stancoasa a insulei Flores

Insula Flores ne-a intampinat evident, cu flori 🙂 Aici, aeroportul Maumere

Pe Flores, e relaxare… soferii joaca sah la iesirea din aeroport

Si am pornit – Flores chiar e salbatic

Transportul in comun prin Flores 🙂

Peisajele sunt insa superbe

Soseaua e plina de curbe, dar e buna

Prima oprire – pe plaja printre o armata de copii

Fotografii isi fac treaba 🙂

Si toata lumea ne zambeste ! Ca si in Sumatra, si in Flores ne simtim bineveniti

Suntem salutati si de pe acoperisul autobuzelor de pe Transfloresiana

Dupa 14 ani, ma reintalnesc cu Kelimutu !

Oprire in satul comunitatii Lio – majoritara in jurul lui Kelimutu

In casa

Moni Eco-Lodge, un loc tare, tare fain

Iar camera arata foarte dragut

Dis-de-dimineata, se lumineaza de ziua pe Kelimutu

Iar lumea asteapta infrigurata lacurile

Din pacate, cand au inceput sa se intrevada, au fost invaluite in nor

Konderatu ! Te rog ! Konderatu !

Rasta pare sa fie la moda prin Flores (acum 14 ani printr-un sat fara curent se auzeau cantecele lui Bob Marley)

Konderatu a fost dragut si de data asta … a inceput sa se duca ceata

Spectacol de soare si nori

Cele doua lacuri apropiate… WOW ! Cel de mai departe era rosu-caramiziu acum 14 ani !

Din ce in ce mai clar

Gecile sunt date jos, aparatele de foto si telefoanele functioneaza la maxim

Cel de-al treilea lac – aici ajung sufletele oamenilor rai

Doar un brau de stanca separa cele doua lacuri

Acum au culori similare, as zice chiar identice

Inapoi, spre Moni

Aceste orezarii atat de fotogenice

Ce mult mi-ar fi placut sa mai raman la Eco-lodge

Flores – insula florilor !