Turist in Africa: TANZANIA

Vanatoare De Lei

Voi demara odata cu acest material o serie de articole despre o zona a lumii pe care noi, europenii, am cam evitat-o. Motivele pot fi multe, de la costurile ridicate pentru avion (care, fie vorba intre noi, nu mai sunt ce au fost odata) si pana la pericolele care se trag din infrastructura precara. O sa vedeti pe masura ce parcurgeti materialele ca lucrurile nu sunt chiar cum va asteptati si ca Africa asteapta sa fie descoperita. Daca mai punem la bataie si faptul ca cei de la eSky.ro au pregatit o serie de oferte foarte faine pentru destinatii superbe, ar trebui sa ne punem pe planificat.

O sa incep seria despre continentul cu cel mai mare fluviu si cel mai mare desert din lume cu Tanzania. Alegerea as putea spune ca este una destul de fireasca, pentru ca Tanzania este chintesenta experientelor pe care calatorul le asteapta de la Africa – parcuri nationale imense, pline de animale pe care le-ai vazut de zeci de ori pe Animal Planet, triburi cu obiceiuri ancestrale bine pastrate, munti care parca se cer escaladati si plaje albe cat vezi cu ochii. Ei bine, Tanzania le are pe toate, dar mai mult decat orice, Tanzania este tara unde sa te duci in safari – e greu sa uiti prima ta intalnire cu o familie de lei care devoreaza vreo zebra sau antilopa, girafele care se intrec in inaltime cu baobabii, multimea de zebre si de antilope care parca umple campia sau acele animale mai rare cu care colectionarii de fotografii se pot lauda – de la leoparzi la specii obscure de pasari.

Tanzania este o experienta unica si spun ca e musai sa o traiesti o data in viata. Pentru ca este greu sa-ti imaginezi adrenalina cand te trezesti fata in fata cu o turma de elefanti sau cand asisti la o vanatoare leonina. Tanzania este, de asemenea, tara unde poti descoperi zambetele oamenilor si rasetele copiilor, indiferent cat de saraci sunt. Este tara lui „pole pole” („incetisor, incetisor”) si a lui „hakuna matata” („nu iti face griji”). Este tara unde descoperi masaii, unul dintre triburile care isi pastreaza cu strasnicie obiceiurile, dar si incredibila civilizatie swahili de pe tarmul Oceanului Indian, nascuta din combinatie intre omanezi si africani. Aici, se afla si cel mai inalt varf din Africa, Kilimanjaro, un vulcan care rasare cand nu te astepti din stepa de inaltime din nordul tarii si care este unul dintre muntii legendari care pot fi urcati chiar si fara sa fii un montaniard cu zeci si sute de varfuri la activ. Si nu in ultimul rand, aici se afla Zanzibarul cu plajele sale albe, cu marea sa verde fosforescent si plantatiile sale de mirodenii.

Este, cum am spus, o tara pe care e musai sa o vezi cel putin o data in viata.

 

Scurta istorie

Poate putini isi dau seama, dar numele „Tanzania” provine din impreunarea celor doua „ingrediente” de baza – Tanganika si Zanzibarul. In principiu, istoria Tanzaniei este una dintre cele mai vechi din lume. Incepe acum 1,8 milioane de ani, cu fosilele umanoide descoperite la Olduvai, in nordul tarii, in zona de safari (se poate vizita pe drumul spre parcul Serengeti). Dar, pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, zona nu a avut parte de structuri statale importante – localnicii, fie ca au fost bosimanii, care au fost impinsi spre sudul continentului, fie bantu sau niloticii, nu au creat civilizatii prea stralucitoare – doar sate din vreascuri, conduse de sefi de triburi. Interiorul Africii a fost explorat de calatori aventurosi doar cu incepere de la mijlocul secolului al XIX-lea, iar lipsa oricaror bogatii nu i-a impulsionat pe europeni sa patrunda mai departe de coasta.

In 1885, la cativa ani dupa ce Germania si-a incheiat procesul de unificare, cancelarul Bismark a ajuns la concluzia ca nu poti sa fii mare putere fara sa ai colonii. Dar cam totul fusese luat, asa ca a trebuit sa se multumeasca cu „spatiile albe” – si mai erau disponibile doar Tanganika (cu Rwanda si Burundi), Namibia, Togo, ceva insule pierdute prin Pacific (inclusiv Palau) si Papua Noua Guinee. Sultanul din Zanzibar, care ocupa nominal regiunea, s-a opus colonizarii germane, dar nu a avut mare lucru de spus.

Nemtii s-au apucat serios de treaba, ca nemtii… Au deschis scoli, au construit sosele si berarii (pana in ziua de azi, berea tanzaniana este printre cele mai bune din lume), iar imparatul Wilhelm a primit un cadou special de ziua lui de la Regina Victoria a Marii Britanii – muntele Kilimanjaro (daca te uiti pe harta, granita dintre Kenya ex-britanica si Tanzania ex-germana este o linie dreapta, cum e in cazul numeroaselor state post-coloniale, doar in dreptul Kilimanjaro se face o bucla pentru ca acesta sa intre in Tanzania. Acest „cadou” neobisnuit invenineaza si azi relatiile dintre Kenya si Tanzania, tari care au atat de multe lucruri in comun). Dupa Primul Razboi Mondial, toate coloniile germane au fost confiscate, iar Tanganika a ajuns sub protectorat britanic (ca o prelungire a Kenyei), pana la independenta.

Coasta, in schimb, a avut o cu totul alta evolutie. De milenii, de-a lungul ei, s-a desfasurat un comert extrem de bogat cu aur, fildes, mirodenii si sclavi. Negustorii persi si arabi s-au stabilit aici, transportand bogatii din Africa spre Orient si, mai departe, spre Asia si Europa. La doar 100 de ani dupa Mohamed, islamul avea aderenti pe coasta Swahili pana, hat, in Madagascar. Centrul tarii nu a avut parte de vreun stat organizat pana la venirea germanilor, insa Zanzibar a facut parte din Sultanatul Omanului, devenind apoi un sultanat de sine statator, dupa ce un sultan omanez si-a impartit statul celor doi fii – unul a preluat Omanul, celalalt, Zanzibarul. Sultanatul arab al Zanzibarului a supravietuit pana in 1964, cand o revolutie lansata de negri, care pana atunci fusesera doar sclavi sau aproape sclavi pe insula, a ucis patura conducatoare (formata din arabi, dar si din indieni adusi de englezi) si a unit insula mirodeniilor cu partea continentala, cu Tanganika. TANganika + ZANzibar = TANZANIA.

Tanzania a fost un stat socialist, condus de „invatatorul” Nyerere, care a condus o economie socialista post-coloniala. Indiscutabil, Tanzania s-a prabusit din punct de vedere economic, iar Zanzibarul, una dintre cele mai prospere zone ale Africii, a devenit un soi de gulag tropical. Ca urmare a schimbarilor din Europa si a prabusirii URSS, Nyerere a cedat puterea fara rezistenta in 1990 si a murit in 1999, la Londra. In schimb, Partidul Revolutiei, partidul unic din perioada sa, a continuat sa fie la putere si sa castige toate alegerile multipartite. Dar deschiderea Tanzaniei, trecerea la economia de piata si democratizarea au dus la o dezvoltare neasteptata si de bun augur.

Limbile oficiale sunt swahili (o limba de origine bantu, imbogatita cu multe cuvinte din limba araba) si engleza. Peste tot, te descurci in limba engleza fara probleme.

 

Cand sa te duci in Tanzania

Tanzania are parte de doua anotimpuri ploioase si de doua secetoase. Adevaratul anotimp secetos se intinde din iunie pana in septembrie, al doilea, in ianuarie si februarie (dar cantitatea de ploi este cam dubla fata de iunie – septembrie). De evitat sunt cele doua anotimpuri ploioase – noiembrie – decembrie si mai ales martie – aprilie, cand numeroase lodge-uri de safari se inchid, drumurile devin impracticabile, iar animalele sunt mult mai greu de gasit (ele, in general, se strang in zone cu apa, dar in sezonul ploios e apa peste tot).

 

Viza Tanzania

Datorita prieteniei dintre Ceausescu si Nyerere si iubirii eterne dintre poporul roman si poporul-frate tanzanian, cetatenii Romaniei sunt singurii din Europa care nu au nevoie de viza pentru a vizita Tanzania. Cetatenii romani pot sa stea pe teritoriul Tanzaniei, fara viza, 3 luni. Atentie, trebuie sa le reamintiti granicerilor, daca va cer sa achitati taxa de viza, ca romanii nu au nevoie de viza.

 

Cum ajungi in Tanzania

Dupa cum bine va dati seama, nu exista zboruri directe spre Tanzania, asa ca trebuie sa alegi o conexiune prin Europa sau Orientul Apropiat. Tanzania are trei aeroporturi internationale, deservite de destule companii aeriene (precum KLM, Air France, Qatar Airways, Turkish Airlines etc.) – Kilimanjaro (care deserveste zona de safari), Zanzibar (pentru zona de plaja) si Dar-es-Salaam (capitala).

Pentru cele mai bune oferte, verificati preturile din Bucuresti, dar si din Milano, Roma, Istanbul si Londra (si pana acolo, dai o fuga cu vreun low cost).

Pentru a verifica toate ofertele, arunca o privire pe eSky.ro, unde vei gasi sigur ceva bun :).

 

 

Cum calatoresti prin Tanzania

Air Tanzania este compania nationala de stat, care acum cativa ani a fost in pragul falimentului. A fost revitalizata in ultimii trei ani, zburand doar pe rute interne si in tarile invecinate.

Fastjet este compania low-cost a Tanzaniei. Lansata acum sapte-opt ani cu sprijinul Easyjet, Fastjet s-a dorit prima companie aeriana low-cost pan-africana, dar problemele financiare si lipsa unor acorduri de „cer deschis” in Africa au mai taiat din avantul investitorilor. In acest moment, Fastjet are, de multe ori, cele mai mici tarife pentru zboruri interne.

PrecisionAir este prima companie aeriana privata din Tanzania, deschisa de un investitor local in 1991. Actualmente, este partial detinuta de Kenyan Airways (una dintre cele mai bune companii aeriene din Africa) si opereaza, de asemenea, numeroase zboruri pe rute interne.

ZanAir este compania „nationala” a insulei Zanzibar, operand doar zboruri intre insula si destinatii din Tanzania.

Pentru a alege cea mai buna optiune si a avea la nevoie suport din Romania, arunca o privire pe tarifele de pe eSky.ro  si pentru zborurile interne din Tanzania.

 

 

Reteaua de cai ferate tanzaniana este destul de mare, iar linia ferata TAZARA care leaga Tanzania de Zambia este de-a dreptul legendara, fiind construita de chinezi in 1976, dar viteza de croaziera este extrem de redusa si multe trenuri sunt decrepite. Exista doua companii de cai ferate (una care opereaza TAZARA si alta pentru restul de cai ferate), asa ca atentie la cine iti cumperi biletele de tren. Intarzieri pana la 24 de ore pot aparea frecvent.

Tanzania a fost initial inclusa in planul grandios al Chinei de a construi cai ferate moderne de mare viteza (adica, 100 – 120 km/ora) prin toata Africa de Est, dar dupa ce presedintele Magufuli a venit la putere la finele lui 2015, a anulat contractul cu chinezii, semnand un contract cu turcii. Turcii nu se misca la fel de repede precum chinezii (care au construit calea ferata Nairobi – Mombassa intr-un timp-record in Kenya), asa ca mai avem de asteptat.

Exista autobuze de calitate (asa-numitele „express buses”), care leaga principalele orase ale tarii. Soselele sunt relativ bune si fara prea mult trafic. Am fost cu un autobuz din Arusha pana la Dar-es-Salaam (cam toata ziua) si a fost o calatorie confortabila. Autobuzele obisnuite sunt, in general, antice si nu respecta vreun orar.

De asemenea, exista ferry-uri relativ frecvente intre Dar-es-Salaam si Zanzibar. Daca vrei sa iei un ferry pe lacul Victoria (spre Rwanda sau Uganda), sa stii ca sunt destul de riscante – sunt vechi, iar vreo doua s-au scufundat in ultimii 20 de ani.

 

Top al locurilor de vizitat in Tanzania

Parcurile nationale Ngorongoro, Serengeti si Manyara. Tanzania inseamna safari, iar cele mai spectaculoase parcuri ale Africii sunt de gasit in Tanzania. Toate se afla in zona nordica – nord-vestica a tarii, in apropiere de orasul Arusha, dar exista parcuri mai putin batute si in restul tarii. Ngorongoro este un vulcan stins unde vei gasi cea mai mare densitate de fauna salbatica din intreaga Africa – practic, trebuie doar sa intorci capul si vei vedea fie un elefant, fie o zebra, fie lei, fie rinoceri… Serengeti este parcul national care apare in marea majoritate a documentarelor de pe National Geographic, iar Manyara este faimos pentru leii sai care se catara in copaci.

Insula Zanzibar – plaje albe, mare verde si calda, cocktailuri si mancare buna… Zanzibarul este o insula paradiziaca (cand sultanul omanez a ajuns in Zanzibar, a crezut ca a murit si ca a ajuns in paradis, la Allah. Cu greu a fost convins ca inca e in viata, asa ca a decis mutarea capitalei pe insula). Pe langa plaje si mare, vei gasi unul dintre putinele orase istorice ale Africii – Stonetown, un mix de Arabia cu Africa, dar si intinse plantatii de mirodenii – du-te intr-un Spice Tour!

Kilimanjaro – desi are 5.895 de metri altitudine, este un munte care poate fi urcat de foarte multa lume. Este un vulcan, deci versantii sunt mai lini si oricine care este cat de cat in forma si se antreneaza cateva luni poate sa-l urce. Evident, doar profesionistii se pot aventura singuri. Amatorii pot gasi numeroase agentii care sa le organizeze excursia pe asa-numita „Coca-Cola Route” (pentru ca e usoara). Chiar daca nu ai veleitati montaniarde, Kili arata extrem de spectaculos, asa ca o excursie pana la poarta de intrare la Coca-Cola route merita facuta.

Descopera viata localnicilor – cei mai vizibili sunt masaii, cu hainele lor colorate si dansurile saltarete. Traditional, locuiau in zonele unde astazi sunt marile parcuri nationale Masai Mara – Serengeti, dar au fost evacuati pentru a lasa loc jeepurilor cu turisti. Actualmente, exista numeroase sate „de protocol” aflate in apropierea parcurilor nationale, care pot fi vizitate – unde le poti vizita casele, scoala si sa ai un minispectacol de masai saltareti. Daca vrei sa aprofundezi cultura traditionala africana, mai multe agentii din Arusha te pot ajuta sa vezi si alte comunitati, mai putin vizitate de turisti.

Dar-es-Salaam – una dintre cele mai linistite capitale ale Africii, pana acum un deceniu, Dar-es-Salaam („Portul pacii” in araba sau swahili) a crescut enorm si a devenit una dintre metropolele cele mai vibrante si haioase ale Africii Negre. Este un mix eclectic de arhitectura araba, swahili, indiana, africana si germana, in care in ultimii ani au aparut numeroase centre culturale si restaurante faine.

 

Cazare in Tanzania

In cazul in care pleci in safari, excursia vine in general „all-inclusive” – cu intrare in parc, cazare, mancare de trei ori pe zi, transport, ghid. In principalele zone turistice ale natiunii – Arusha, Dar es-Salaam sau Zanzibar, a fost o explozie de constructii de unitati de cazare, in ultimii ani – de la hosteluri si pensiuni ieftine la hoteluri de 5 stele. Ai de unde alege – atentie insa, in perioada de varf, in Zanzibar e destul de greu de gasit loc de cazare.

Pentru o serie intreaga de oferte, dar si pentru oferte „Zbor + Hotel” la tarife reduse, cauta pe eSky.ro

 

 

Nivel de siguranta

Daca vii din Kenya, vei rasufla usurat. Tanzania este o tara extrem de sigura, pentru standardele Africii. Poti sa te plimbi singur prin capitala fara probleme, iar zonele turistice (si neturistice) sunt relativ linistite. Evident, trebuie sa-ti iei masurile obisnuite de siguranta, dar nu te impacienta – Tanzania este o tara OK din punctul de vedere al sigurantei.

 

Mancare si bautura

Nu este extrem de diversa, iar gastronomia tanzaniana nu a ajuns la cine stie ce nivel nici macar la nivelul Africii – in general, gasesti o combinatie de carne cu legume. Ugali este mancarea nationala a Tanzaniei – este un soi de mamaliga alba (e facuta din malai de porumb, din mei ori sorg) servita cu peste, carne sau legume.

Exista, de asemenea, multe restaurante cu specific indian (comunitatea indiana din Tanzania dateaza din vremea britanicilor si este extrem de influenta din punct de vedere economic), dar si cu specific european (numerosi italieni si-au deschis restaurante in Zanzibar). Principalele marci de bere sunt Safari si Kilimanjaro si sunt de buna calitate. Daca esti bautor de vin, vei gasi doar principalele marci ale Africii de Sud.

 

Bani / schimb valutar

Moneda nationala este shillingul. In principiu, serviciile turistice precum accesul in parcuri nationale si cazarea in hoteluri de lux se platesc in dolari, dar poti sa platesti si in shillingi (la rata oficiala), cu foarte mici exceptii. In afara structurilor turistice, de preferat este sa folosesti shillingi.

Gasesti ATM-uri prin toate orasele principale, de unde poti sa scoti usor bani si fara probleme. Cartile de debit si de credit se pot folosi in locurile cu staif, in rest, peste tot, doar cash. Daca tii neaparat sa vii cu cash dupa tine (si sa ai „sansa” sa-l pierzi sau sa ti se fure), cel mai bine este sa aduci dolari americani. Euro se pot schimba, de asemenea, fara probleme, mai ales in Zanzibar, unde majoritatea turistilor sunt europeni.

 

Comunicatii / acces la internet

Exista internet café-uri cam peste tot, inclusiv in multe sate uitate de lume, dar cel mai bine este sa iti cumperi un SIM tanzanian. Vino cu un telefon necodat, intra la reprezentanta unei companii de telefonie mobila – sunt sapte companii, cele mai mari fiind Vodacom (partial detinuta de Vodafone), Tigo si Airtel.

 

Cum comunici cu localnicii

Engleza este una dintre limbile oficiale ale Tanzaniei si este vorbita de imensa majoritate a populatiei. In zonele turistice din Zanzibar sau Arusha, vei gasi si vorbitori de italiana, franceza si germana.

 

Riscuri cu privire la sanatate

Toti calatorii trebuie sa aiba vaccinurile uzuale facute (cele facute in copilarie), dar si vaccin impotriva hepatitei A (care, intre noi fie vorba, iti trebuie si in Romania) si tifoidei.

Exista risc de malarie atat in zona parcurilor nationale, cat si in Zanzibar sau in Dar-es-Salaam, asa ca este recomandata profilaxia antimalarie.

Tanzania nu se afla intre tarile cu risc de febra galbena, dar daca intri in tara din tarile vecine (de exemplu, Kenya si Uganda), ti se va cere carnetul galben care sa dovedeasca faptul ca esti vaccinat impotriva maladiei. Daca aterizezi direct din Europa sau Orientul Apropiat, nu ai nevoie de vaccinuri si de carnet.

 

Ambasada Romaniei in Tanzania

In caz de probleme, poti contacta Ambasada Romaniei din Nairobi, Kenya, care are si Tanzania sub responsabilitate, la numarul de urgenta + 254 708 368303. In caz de probleme care trebuie rezolvate in Tanzania (cum ar fi pierderea pasaportului), contacteaza orice ambasada a unei tari din Uniunea Europeana cu reprezentanta in Tanzania. De preferinta, ambasada tarii care asigura presedintia rotativa a Uniunii Europene, dar in caz ca aceasta nu are reprezentanta, contacteaza orice ambasada din UE. Anumite tari din UE au consulate la Arusha sau in Zanzibar (Italia, Germania, Franta, sigur au peste tot).

Imagini Tanzania

Sosea Serengeti

Safari prin Tanzania

Lodge Safari Tanzania

Lodge-urile din parcurile nationale pot fi chiar luxoase – cu piscina, cu tot ce vrei

Panorama Serengeti

Campia Serengeti

In Vehicul Safari

La vanatoare … desigur cu aparate foto, video, etc

Hipopotami Tanzania

Pana si hipopotamilor li s-a facut pofta de imbaiere 🙂

Hipopotam Serengeti

 

Elefant Tanzania

Surprizele safari-ului: dupa un tufis poate aparea deodata cate un elefant !

Turma Elefanti Serengeti

Turma de elefanti cu cei mari protejandu-i pe cei mici

Pasare Multi Colora

O pasare multi-colora

Drumul Spre Ngorongoro

Accesul spre craterul Ngorongoro – cea mai mare concentratie de fauna din Africa

Bataie De Zebre

Doua zebre s-au luat la bataie

Cocori De Tanzania

Cocorii est-africani

Vanatoare De Lei

Cea mai mare surpriza – un leu iesit la vanatoare a inceput sa se plimbe printre masini

Zebre Ngorongoro Tanzania

 

Cetate Zanzibar

Stonetown – istoricul oras al Zanzibarului

Palat Zanzibar

Palate din vremea Sultanatului omanez

Panorama Zanzibar

Exista si urmele englezilor pe aici

Usa Zanzibar

Foarte frumoasele porti ale Zanzibarului

Plaja Zanzibar

Si marea care atrage milioane

Plaja Tanzania

Dhow – traditionala ambarcatiune care plutea de la Golful Persic pana hat, pe coastele Africii de Est

Sailing In Zanzibar

Croaziera la apus de soare

Kilimanjaro

Kilimanjaro – cel mai inalt varf din Africa !

Masai In Tanzania

Dansuri tribale la masai

Oameni In Tanzania

Hello, mzungu !

Biserica Dar Es Salaam

Biserica protestanta din Dar-es-Salaam

Dar Es Salaam Tanzania

Una dintre cele mai relaxate capitale din Africa – Dar-es-Salaam !

Tripsta-logo

Comentarii

  • Octavian spune:

    Salut,

    foarte frumos scris articolul – structurat si cu info la obiect 🙂

    Poti recomanda o companie din Tanzania/Arusha pentru safari? Sau eventual un itinerariu in nothern circuit? Noi facem acum un plan pentru 8 zile – plecat din Arusha si intors in Kilimanjaro international – orice recomandare ne-ar ajuta.

    Multumesc

  • […] primul episod din seria „Turist in Africa”, pusa la cale cu cei de la eSky.ro , in care am pregatit pentru voi un ghid despre Tanzania, […]

  • Anca spune:

    F util articolul!
    Multumim frumos!
    Si eu as avea nevoie de o recomandare pentru un operator turistic in Arusha..
    Multumesc anticipat!

  • george2210 spune:

    Dar-es-Salaam nu e capitala. Dodoma e noua capitala a Tanzaniei.

  • Octavian spune:

    Salut, am fost in Tanzania cu un fel de self-made safari. Am folosit ca operator local Fortes Arusha – de la ei am luat masina si soferul; s-au ocupat de plata taxelor in parcuri. Apoi am facut rezervari la lodge-uri si campuri in safari la Bougainvilea Group (http://www.bougainvilleagroup.com) la preturi decente avand in vedere ca suntem o familie cu 2 adulti si 3 copii.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest