Insula Flores a devenit una dintre cele mai interesante destinatii din lume pentru biologi si zoologi, pentru flora si fauna iesite din comun, dar si pentru specii disparute nu chiar foarte de mult. In primul rand, in Flores s-a descoperit una dintre speciile de oameni care au locuit la un moment dat pe Planeta. In al doilea rand, aici a fost descoperita urma elefantilor pitici si, in al treilea rand, aici traiesc cele mai mari soparle din lume (pe care unii le numesc „ultimii dinozauri de pe Planeta”), celebrii dragoni de Komodo sau varani. Pare fascinant, dar in aceasta insula se gasesc reprezentanti pitici ai unor specii mai mari (oameni sau elefanti), dar si cea mai mare specie din familia soparlelor – dragonii de Komodo.

Poate ca putina lume a auzit de Homo Floresiensis, dar cand au fost gasite primele schelete intr-o pestera din Flores, in 2003, s-a creat un freamat in lumea stiintifica. Pestera Liang Bua, in care au fost gasite, era cunoscuta prin legendele locale ca fiind locul unde traiesc niste oameni stranii, de statura mica, si era o pestera, sa-i zicem, sacra. Arheologii au intrat insa pentru a descoperi urmele oamenilor care au emigrat spre Australia si au descoperit scheletele unor pitici de 1,10 metri, dar care nu erau homo sapiens. In plus, cadavrul nu avea decat 12.000 de ani, ca de ieri, in ceea ce priveste paleontologia, si, in mod indiscutabil, a fost contemporan oamenilor „moderni”, care au sarit din insula in insula in drumul lor spre Australia. Acest lucru a fost fascinant pentru multi – timp de mii de ani, au existat doua specii umane concomitent pe aceeasi insula –, iar oamenii de Flores erau capabili sa foloseasca unelte primitive si sa comunice printr-un limbaj cat de cat structurat. E drept, controversele continua (unii sustin ca sunt o alta specie umana, dar care nu a crescut prea mult fie din motive de boala, fie din cauza nanismului insular – speciile de animale, dar si oamenii sunt in general mai mici de statura daca locuiesc in insule cu suprafata redusa), cert este ca majoritatea cercetatorilor este convinsa ca aceasta specie umana distincta a existat si a trait in Flores alaturi de elefanti pitici, dar si de oameni din specia noastra – Homo Sapiens. Si au trait pana acum 12.000 de ani.

Daca specia locala de oameni era pitica, cea de soparle este gigantica. Este cea mai mare specie de soparle din lume inca in viata si care poate ajunge pana la 3 metri si 70 kg. Aici este caz de gigantism insular si este datorat faptului ca a fost singura specie carnivora din aceste insule, asa ca a avut parte de mancare berechet. Dragonii de Komodo au trait cam prin toate insulele Indoneziei pana, hat, in Australia, dar au disparut din cauza aparitiei competitorilor – oamenii, arealul lor fiind in zilele noastre limitat la cateva insule de langa Flores (exista cativa dragoni si in Flores, dar cei mai multi traiesc pe insulele Rinca si Komodo). Primii europeni care au dat de dragoni au fost olandezii; in 1910, si, evident, s-a dus buhul prin publicatii pseudo-stiintifice ca au descoperit niste dinozauri… ultimii dinozauri in viata. Nu s-a confirmat ca sunt dinozauri (ma rog, soparlele sunt considerate urmasii dinozaurilor), dar e vorba despre o soparla unica in lume si de proportii uriase.

Timp de decenii, dragonii de Komodo au cam fost lasati in pace, dar in ultimii ani, autoritatile din Flores s-au gandit – ce-ar fi sa aducem mai multi turisti pe insula noastra…? Bali nu e departe, acolo merg milioane, poate ii aducem si in Flores. Magnetul? Dragonii de Komodo, „ultimii dinozauri”. Mi-aduc aminte, cand am fost prima oara in Bali, in 2004, ca nu am vazut pe nicaieri la agentiile de turism locale oferte de „visit Flores, visit Komodo”, in schimb, acum era plin. Autoritatile din Flores au construit ditamai aeroportul la Labuan Bajo, portul de unde se pleaca spre insulitele cu dragoni, iar orasul s-a schimbat radical in ultimii cativa ani – dintr-un port adormit, locuit doar de pescari saraci, intr-un oras plin cu hoteluri, restaurante, baruri si cu un ditamai portul plin cu ambarcatiuni gata sa duca masele spre Komodo si Rinca. Nu este, inca, un tsunami de turisti in Komodo, nu este nici pustiu, parerea mea este ca ar fi bine sa ajungeti pe aici repejor, inainte de anul in care dragonii si autoritatile sa sarbatoreasca turistul cu nr. 1 milion pe an… Din pacate, acel an nu pare prea departe…

Ne-am imbarcat pe vasul care ne va fi casa timp de doua zile si o noapte din Labuan Bajo. Vasul nu a tras in port, am fost transferati cu o mica barca cu motor care va fi legata de vasul nostru si ne va debarca si imbarca in zilele urmatoare. Vasul nu era mare, mi-a adus aminte de ambarcatiunea pe care am petrecut vreo trei zile in Madagascar in 2016, avea doua punti (una umbrita permanent, jos, si una unde puteai sa te prajesti la soare, sus), iar in interiorul vasului, practic sub apa, zona de dormit – nu, conditiile nu sunt de croaziere de lux (daca ati experimentat, de exemplu, croazierele din Vietnam), sunt spartane, dar autentice – practic, toata puntea de sub apa este un culoar lung, cu paturi pe doua niveluri ca la hostel, stanga, dreapta, cu o mica perdea pe care o tragi. Evident, daca ai inerent rau de mare, nu e chiar cea mai buna idee, dar tangajul e OK (la intoarcere, am avut parte de o mica furtuna, de era greu sa-ti mentii echilibrul, dar am supravietuit cu totii :).

Am plecat din port cu mare voiosie. Teoretic, ar fi trebuit sa plecam mai devreme, dar din cauza ca s-a stricat autocarul si am pornit cu bemo-uri locale, am ajuns mai tarziu, am mutat vizitarea insulei Rinca pentru a doua zi… asa ca am plecat in mars fortat spre o zona de snorkeling. Nu, bogatia submarina a fost departe de ceea ce am gasit in 17 Islands, iar eu am coborat pe un mal cam mocirlos, de unde se retragea marea si lasa foarte mult namol. Am incercat sa ajung la apa, dar dupa ce mi-am scos cu greu piciorul din namol dupa primul pas, am renuntat… Era insa un dig de pe care am vazut pentru prima oara in viata zeci de stelute de mare (dupa cele albastre din 17 Islands, am ajuns sa vad si rosii aici, langa Komodo). Am auzit ca in curand, in aceasta zona pustie, se va construi un resort eco-bio-super-super de 5 stele. Probabil, primul din zona. Cum ziceam, e timpul sa ajungeti in Flores si Komodo inainte de turismul de masa.

Apusul insa a fost incredibil. Nu eram singuri (am fi fost acum cinci ani), erau vreo doua duzini de vase amplasate strategic pentru apusul de soare. Care apus de soare a fost foarte frumos, dar intrebarea-cheie a mea a fost – e apus de soare peste tot prin zona, de ce toate vasele s-au inghestuit fix in acest loc? Ca era loc pentru toata lumea prin golfulete si dupa toate insulitele de aici… N-a trebuit sa astept mai mult de cateva zeci de secunde dupa ce soarele s-a ascuns in mare – cerul a fost fulgerator impanzit de mii si mii de vulpi zburatoare care se indreptau spre continent… Nu stiu daca ati vazut celebrul film clasic „Pasarile” al lui Hitchcock (nu partea cu atacul), atunci cam asa era sentimentul… nu, nu a fost deloc infricosator… dar sa vezi mii si mii de lilieci zburand in lumina albastra si apoi in noaptea luminata de o luna plina, timp de zeci de minute, este incredibil.

A doua zi dimineata, cand ne-am trezit, eram la ancora in fata insulei Rinca. Discutasem de cu seara sa nu luam micul dejun inainte de a cobori pe insula pentru a dormi un pic mai mult si a cobori cat mai devreme. Dragonii, la fel ca o buna parte din animalele salbatice, sunt mult mai activi la primele ore ale diminetii, cand nu este asa de cald. Asa ca ne-am activat si noi dis-de-dimineata si am coborat pe insula. Prima fiinta care ne-a intampinat nu a fost vreun dragon dansator, ci o caprioara, o caprioara de Timor… dragonii au nevoie de mancare, iar caprioarele sunt niste cine extrem de gustoase… alaturi de caprioare, dragonii mai mananca maimute (ne-am intalnit cu cateva pe insula, la fel de insolente ca oriunde), nu se feresc nici de gustoasa carne de om.

Ajungem la visitors center, unde suntem asteptati de rangerii care ne vor insoti… Evident, ni se spune ce sa facem si ce sa nu facem (de exemplu, sa nu ne punem in fata vreunui varan) si suntem speriati ca s-ar putea sa nu vedem varani… iunie este perioada de imperechere, cand varanii sunt cei mai agitati si iritabili, si multi pot sa bantuie pe coclauri in cautare de varanite care se ascund pe te miri unde (probabil, pentru a se farda cum trebuie). Dar nu e cazul sa ne impacientam… imperechere, imperechere, or fi varanii in calduri, dar le e si foame… si, desi rangerii au jurat cu mana pe bacsis ca nu le dau nimic de mancare, varanii tot in zona visitors center se adunau… Asa ca in momentul in care am vazut primul varan, nu stiu cine a fost mai in extaz – noi sau varanul in calduri.

Nu era un varan mare, era un adolescent… Linistit, se misca agale, scotandu-si celebra limba la vizionare. Varanii ucid pentru ca au un venin deosebit de puternic. Ei musca animalul, lasa veninul in el si apoi il lasa sa moara, de cele mai multe ori, in chinuri – e posibil ca agonia unui cerb mai mare sa dureze si doua saptamani. In momentul in care animalul moare, varanii simt mirosul si de la 10 km departare… si atunci, cine e mai bine plasat si mai rapid are sansa sa aiba parte de cea mai imbelsugata masa… De obicei, apar numerosi varani la ospat, anuntati de mirosul lor incredibil de fin. Daca ucid o prada pe loc, evident ca se pun pe ospat imediat.

Dupa ce am pozat dragonii din toate partile, am plecat mai departe. Au mai aparut vreo doi dragoni, la fel de lenesi, nu au scapat nici ei de mii de poze si am plecat mai departe sa ne urcam pe un deal… peisajul e frumos, dar terenul e arid… ce diferenta imensa intre Rinca cea arida si Flores cel verde… e drept, si Flores are partile lui aride. De pe deal, te atrage culoarea aceea albastra profunda a marii, te atrag dealurile, chiar si verdeata putina… incercam sa „vanam” vreun varan, dar sunt greu de vazut… asa ca urmeaza sa coboram pentru a lua micul dejun si sa ne indreptam spre insula Komodo, insula „clasica”.

Dar in drum spre iesirea din zona Parcului National, vom avea parte de un spectacol pe cinste. Dam peste doi varani mai mici care se relaxeaza, un pic plictisiti, pe langa centrul de vizitatori. Stau frumos la poze, totul este o armonie… La un moment dat, un pic mai departe, vad ridicandu-se praful. Wow, vine un dragon pus clar pe harta… si este mare! Se da alarma si toti vizitatorii se retrag in spatele rangerilor „inarmati pana in dinti” cu niste bete lungi… Dragonul asta vine in viteza, pare supernervos si dornic sa-i sparga pe cei doi varani semiadormiti. I-or fi furat varanita? Si urmeaza spectacolul – bataie intre varani, o bataie cu lovituri cat mai puternice de coada… practic, varanii nu se misca, ci se bat in cozi – iar zgomotul produs iti ramane undeva inregistrat… Si, intr-adevar, dragonul suparat i-a alungat pe cei doi varanei, ramanand, pufnind suparat, prin zona… Ce l-o fi enervat in halul ala?

Plecam apoi pe vas si, in timp ce luam micul dejun, ne indreptam spre insula Komodo… trecem prin dreptul faimoasei plaje roz cu promisiunea ca vom reveni si ajungem in final pe insula Komodo. INSULA. Aici ar trebui sa fie cei mai multi varani, sa fie experienta cea mai tare, ca doar dragonii sunt numiti dragonii de Komodo, nu dragonii de Rinca. Dar la pomul laudat sa nu te duci cu sacul… Komodo (inclusiv centrul de vizitatori) e mult mai putin aranjat decat acela din Rinca, care e chiar lux… Rinca e un soi de Komodo resort de 4 stele, pe cand Komodo abia are 2 stele. Dar si aici plecam la vanatoare de dragoni… De data asta, urmati de rangeri… si in ciuda „amenintarilor” ca sunt greu de gasit, ca sunt plecati dupa fete, fetele se ascund etc., evident ca am dat de un dragon dormind in liniste in mijlocul unei poieni… Este momentul in care rangerii se transforma din zoologi si bodyguarzi in fotografi. Oamenii astia au vazut mii si mii de turisti, asa ca stiu cu exactitate unghiul din care trebuie sa pozeze… sunt neintrecuti in a manevra orice tip de aparat foto sau telefon mobil, sa surprinda dragonul cu limba scoasa si, mai ales, sa prinda acel unghi din care ai senzatia ca m-am catarat de-a dreptul pe dragon… cum sa nu le dai un bacsis?

In grupul nostru, se afla si o doamna innebunita dupa plante, o bioloaga amatoare, care toata excursia a „vanat” palmieri, flori si tot ce era verde. Si, la un moment dat, mi-a zis ca pe undeva prin Indonezia exista o specie de palmieri care nu infloresc decat o data in viata (asta, pe la vreo 40 de ani) si apoi mor… Ei bine, nu pot sa zic ce fericire maxima am simtit in ea cand a descoperit asa ceva pe insula Komodo – un palmier care tocmai isi cam termina perioada de inflorire si se pregatea sa moara (in maximum un an). De altfel, Komodo mi s-a parut mult mai arid decat Rinca, cu multa vegetatie uscata prin care te puteai si pierde. In mod cert, mai putin spectaculos, nu avea nici view point-urile de pe Rinca, iar dragonii de Komodo, mult mai adormiti (dar mult mai dispusi sa-si prezinte limba lor cea sexy si ucigatoare).

Dupa inca un dragon intalnit prin zona centrului de vizitatori, ne-am declararat multumiti cu prada si, sincer, am ramas cu amintirea bataii – ce poate face violenta din oameni, iti aduci aminte mai degraba de cafteala decat de dragonii blajini si dornici de fotografii… Asa ca am ridicat ancora si am plecat in larg, in directia Plajei Roz. Dar ziua nu se incheiase… am vazut o ambarcatiune in fata noastra care naviga ciudat, parca urmarind ceva… Am prins-o din urma, am incadrat-o si am descoperit ceva incredibil – in fata noastra era o BALENA! O balena! Intre ostroave, pe langa Komodo. Ce cauta ea pe acolo? Mi-am aduc aminte brusc, cand am cautat balene in Azore si nu a aparut niciuna… acum, in ziua in care am venit sa prindem dragoni, am norocul sa vad, pentru prima oara in viata, o balena! Si balena s-a rasucit, a scuipat si celebrul abur si, dupa zece minute de stat la suprafata, a disparut in adancuri, dand ultimul semnal – o coloana imensa de aburi. Da, a fost incredibil!

A urmat relaxarea pe Plaja Roz. Nu pot spune ca e foarte roz, trebuie sa ai un pic de imaginatie sau sa te urci pe un deal pentru a realiza ca e roz… culoarea vag roz provine de la coralii din zona, care se sparg dupa moarte si sunt aruncati pe plaja, colorand nisipul relativ alb in roz… de altfel, rozul era mult mai pregnant pe o linie de-a lungul tarmului… si pentru ca apa mi s-a parut un pic cam rece, am decis ca decat sa ma imbaiez intr-o mare rece, mai bine sa ma urc pe un deal de unde ai parte de panorama insulei Komodo. Si nu am regretat deloc… a fost cea mai frumoasa panorama a insulei (sa fiu cinstit, la un moment dat m-am gandit ca poate m-as fi putut intalni cu vreun dragon nu foarte prietenos, dar nu a fost cazul sa imi arat calitatile de sprinter in fata giganticei soparle cu limba lunga si ucigatoare).

Drumul spre Labuan Bajo a fost lung, a durat cateva ore, si foarte zbuciumat – am prins o furtuna de nu te puteai tine pe picioare. In plus, in mod surprinzator, zona insulelor Komodo si Rinca au acoperire 4G si puteam sa urmaresc stirile globale… si una nu era globala, era foarte locala si nelinistitoare… vulcanul Agung din Bali a inceput sa erupa, scuipand cenusa in aer, iar aeroportul de pe insula a fost prompt inchis. Pfff, Agung a mai erupt si cu cateva luni in urma, inchizand aeroportul Denpasar aproape o saptamana, creand haos pe insula zeilor si zeci de mii de pasageri blocati pe insula sau transportati cu autobuzele spre Surabaya in insula Java, de unde sa fie preluati de avioanele care nu mai puteau ateriza in Bali… Pfff, am facut mai multe scenarii de plecare, inclusiv sa incercam sa schimbam biletele pentru Jakarta, de unde sa luam cursa Qatar Airways spre casa, dar pana la urma Gunung Agung a fost dragut – a scuipat el cenusa cateva ore, apoi a renuntat la acest obicei urat, limitandu-se la a arunca praf si gaze in aer, iar aeroportul a fost redeschis dupa doar cateva ore. Zborul pe care trebuia sa-l luam a doua zi de pe Labuan Bajo fusese anulat in ziua in care eram in Komodo, dar dupa ce agentia locala ne-a reconfirmat locurile, am zburat fara probleme a doua zi dimineata – uneori, trebuie sa ai noroc si sa te strecori printre vulcani in eruptie, dragoni de Komodo cu capsa pusa sau sosele pline de meandre…

Urmau o zi si jumatate in Bali, care erau planificate sa le petrecem in Ubud, capitala turistica a insulei, dar pe care eu o banuiam fost paradis…. Din ce vazusem in fuga masinii cu un an in urma, Ubud se transformase intr-o statiune turistica cu restaurant dupa bar, salon de masaj dupa hotel, librarie dupa agentie de turism… chiar eram curios. Oare Ubud era unul dintre acele paradisuri pierdute, insfacat de turismul de masa? Aveam sa aflu curand… in episodul urmator ;).

In caz ca vreti sa mergeti pe cont propriu

Eu am zburat cu Qatar Airways la Kuala Lumpur si, pentru ca excursia a constat si intr-un tur al insulei Flores, la intoarcere, am decolat din Bali tot cu Qatar Airways. Conexiunea este scurta la dus (spre Kuala Lumpur) si la intors (din Bali) si, ca de obicei, serviciile au fost de 5 stele. Din Kuala Lumpur pana la Medan, am zburat cu Air Asia Indonesia, apoi, din Medan in Bali, cu Lion Air, iar din Bali in Flores, cu NAM Air (pe aeroportul din Maumere), intorcandu-ma in Bali cu Smart Wings.

Pentru a mers direct din Bali, trebuie sa luati o cursa spre Labuan Bajo, sunt numeroase companii aeriene care zboara direct – Garuda, NAM Air, Smart Wings (cu astia am zburat eu), Batik Air si altii. Exista chiar si zboruri directe din Jakarta. Dar sunt convins ca numarul de zboruri si destinatii care sa fie legate direct de Labuan Bajo se va multiplica rapid.

Pentru a lua un tur, poti sa-ti achizitionezi pachet complet din Bali (zbor, cazari, transport, etc), am vazut numeroase agentii de turism promovand excursii de 3 zile / 2 nopti, dar fara indoiala, poti sa zbori la Labuan Bajo si sa negociezi cu numeroase agentii din oras. Exista si tururi foarte grabite de o zi, dar Komodo este destul de departe de Labuan Bajo, asa ca asteptati-va sa navigati mai mult decat sa vizitati. Recomand tururile de 2 zile, o noapte dormind la bord.

Imagini Komodo

Portul Labuan Bajo – de aici se pleaca spre Komodo

Transferul pe barca

Vasul care ne va fi casa pentru doua zile si o noapte

Asa arata dormitorul

Acesta a fost patul meu

Si am plecat la drum spre Komodo

Dupa zile si zile pe soselele din Flores, e timpul de un pic de relaxare

Trecem in revista coasta insulei Flores

Snorkeling de dupa amiaza 🙂

La capatul acestui dig, va aparea un resort de 5 stele

Daca nu m-am bagat in apa, baremi au fost niste culori superbe

O steluta de mare

Apus de soare

Si acel moment incredibil cand au inceput sa vina mii si mii de vulpi zburatoare

O poza exceptionala, marca maestrul Istvan Fodor

Esti pe mare ? Mananci peste !

Dimineata, langa insula Rinca

Prima vietate – nu un dragon Komodo, ci un cerb Timor 🙂

Aha uite si dragonii 🙂

Welcome to Komodo National Park !

Ohohoho. Si iata-l pe maestru pentru care am batut atata drum

Pozitii fotogenice

Urcam pe deal

Pentru o panorama minunata a insulei Rinca

Inapoi, langa centrul vizitatorilor, vine un dragon super-nervos, pufnind de furie

Si evident, se lasa cu bataie

Cafteala ca in Komodo

O viitoare cina ?

Mami, mami, dragonul ala rau voia sa ma manance !

Varanel 🙂

Superbele culori ale marii ecuatoriale

Debarcam si pe insula Komodo

O insula mult mai arida decat frumoasa Rinca

Antena 3 e aici 🙂

Palmierul care infloreste doar odata in viata

Ssssss… sssstrainule, iti place ce frumosssss ssssssunt ?

Celebra limba de dragon de Komodo

Dar intalnirea cu dragonii se cam apropie de sfarsit

Mega-surpriza zilei – ne intalnim cu balena :

Ultimul salut al balenei

Ce apa clara …

Debarcam pe plaja roz

Da, trebuie sa recunosc ca este vag roz

Iar privelistea de pe deal este spectaculoasa

Inapoi spre barca

I am sailing, I am sailing

Apus de soare pe drumul spre Labuan Bajo

Si dupa o calatorie zbuciumata, am pus piciorul pe pamant

Iar camera asta mi s-a parut chiar paradis 🙂