Ubud, Bali, Indonezia

Nu am mai fost in Ubud de foarte multa vreme. In 2004, inainte de a pleca in Indonezia, nu prea auzisem mare lucru despre Ubud, asa ca imi stabilisem baza in Sanur, pe malul marii, dar desigur ca l-am vizitat in timpul excursiilor de o zi pe care le-am facut din Sanur. Si atunci mi-am zis ca data viitoare cand ajung in Bali, sigur voi sta si in Ubud. Am revenit in 2009 si am stat cateva zile in Ubud – am descoperit un orasel foarte haios, inconjurat de orezarii pitoresti, cu restaurante excelente si hoteluri care chiar si cele mai ieftine erau adevarate opere de arta. Am stat intr-un guesthouse numit Sehati, cu o gradina paradiziaca si camere ample, de-a dreptul artistice, unde am platit 20 de euro camera dubla pe noapte, cu mic dejun… si m-am simtit ca intr-un hotel de 5 stele, a fost de-a dreptul fabulos.

Am revenit in Ubud anul trecut, dar am fost pe fuga. Practic, am trecut cu masina prin Ubud, ne-am oprit la un restaurant la fel de spectaculos ca multe altele din oras si am plecat mai departe. Mi-as fi dorit sa mai stau in Ubud, sa vad ce s-a schimbat in ultimii ani, dar n-am mai putut. Asa ca acum, cand am terminat turul prin „Indonezia mai putin batuta”, m-am bucurat ca aveam o zi si jumatate in Ubud. Evident, eram tentat sa ma duc cu restul trupei sa revad (sau sa vad locuri noi) de pe insula, dar am rezistat tentatiei – eu vreau sa raman in Ubud, sa vad ce se mai intampla in Ubud.

Inutil sa spun ca in acesti ani in care nu am mai calcat prin Bali (si prin Ubud) am urmarit de departe ce se mai intampla. Am citit articole contradictorii pe bloguri romanesti si straine – de la un Ubud supercomercial unde totul e fake si artificial pana la autori care spuneau ca Ubudul si-a pastrat sarmul si zambetul. Ce s-a intamplat cu adevarat insa este ca, in ultimii ani, a aparut o anumita carte, „Eat, pray, love”, care a rupt topurile si, evident, a fost ecranizata avand drept rezultat un film care, de asemenea, a rupt topurile. Urmarea? Ubudul (unde se intampla partea de „love”) a fost luat cu asalt de barbati si, mai ales, de femei, in cautarea unei experiente ca a lui Elizabeth Gilbert. Desi yoga are o traditie in Bali la fel de indelungata ca si in judetul Gorj, Bali (si mai ales zona Ubud) a devenit brusc capitala mondiala a yoga (indienii nu au prea avut ce sa faca, au inghitit in sec si asta e). Da, Bali are o istorie indelungata a tamaduitorilor si vracilor de toate orientarile, dar yoga a aparut recent si a explodat dupa aparitia cartii lui Gilbert. De altfel, oriunde intorci capul in Ubud, iti sare in fata un yoga retreat, unde un yogin, de obicei de origine australiana, europeana sau americana (nu prea am auzit de yoga masters balinezi) isi ofera serviciile.

In fine, nu vreau sa comentez mult despre yoga in Bali, ca nu ma prea pricep, dar un lucru e cert: in ultimii zece ani, Ubud a explodat – sute si sute de hoteluri si pensiuni au fost deschise, cele vechi au investit enorm – vechiul meu Sehati Guesthouse s-a metamorfozat in Grand Sehati & Spa, si-a tras spa si piscina, a schimbat complet camerele, modernizandu-le (sincer, imi placeau mult mai mult paturile acelea cu trunchiuri masive de arbori), si au crescut preturile la 62 de euro in plin sezon (cel putin, asta imi zice bookingul). Da, tot ce era in Ubud s-a modernizat, s-a „premiumnizat” si a devenit, evident, mai scump.

Am zburat din Flores spre Bali cu inima stransa. Cu vreo doua zile inainte, aeroportul din Bali fusese inchis pentru ca erupsese din nou vulcanul Agung, iar asta-toamna, din cauza unei eruptii similare, fusese inchis mai bine de o saptamana. Dar, de data asta, am avut noroc – Agung a fost cumsecade, nu a mai aruncat cenusa, dar pufaia, asa ca am putut zbura conform programului (cursa din ziua precedenta fusese anulata). Am aterizat pe aeroportul Bali fara probleme si parca dintr-odata mi-am adus aminte de Bali de odinioara… la intrarea in cladirea aeroportului Ngurah Rai, ne intampina un munte ca intrarile in templele hinduse de pe insula si apoi, intr-o mare de verdeata, scria „The Last Paradise in the World”. M-am topit. Revenisem in Bali, simteam ca am revenit in Bali al meu, Bali pe care il consider locul de pe Pamant cel mai apropiat de felul in care imi imaginez paradisul. Oh, Shiva, cum au trecut noua ani de cand nu am mai fost prin Bali? Ma rog, mai fusesem anul trecut, dar intr-un infotrip in care nu am facut ce imi dorea inima. Iar Bali este o chestiune de iubit, de spirit, de savurat, de libertate.

Am fost intampinati prompt de sofer si ghid si am plecat spre Ubud. Urma sa stam in hotelul Royal Casa Ganesha, undeva in afara Ubudului, in sud, spre mare (si aeroport), la vreo 7 km de centru. Am ajuns la hotel, o combinatie de bloc pe care o gasesti pe oriunde si arhitectura aceea tandra balineza, cu ditamai piscina. Am intrat in camera si mi-am adus aminte de ce consider ca Bali este paradisul pe Pamant – sub ferestrele hotelului, orezarii, palmieri, oameni care plantau orezul, un sat traditional, ceva mai incolo. M-am topit a doua oara.

Nu am avut timp prea mult, pentru ca trebuia sa ma intalnesc cu amicii care locuiesc in Ubud. Pe unii ii cunosteam personal, cum e Ioana Budeanu, pe altii, doar virtual, cum ar fi Nicolae Bogdan, ale carui filme si fotografii sunt absolut fenomenale. De fapt, Nicolae a venit sa ma ia cu motoreta si am tulit-o spre un restaurant pe care il alesese Ioana in mod special… ce o fi fost asa special? Ubudul este arhiplin cu mii si mii de restaurante absolut exceptionale. Dar pana sa mergem direct la restaurant, Nicolae mi-a zis ca vrea sa-mi arate un traseu plin de pitoresc. M-am topit a treia oara. Era Ubud-ul meu, era Ubud-ul pe care mi-l aminteam, era Ubud-ul plin de orezarii, cu casute de bambus, cu galerii de arta, cu multa verdeata si flori. Si niste cafenele cu privelisti de care sa nu te desprinzi. Dar Ioana astepta, asa ca mi-am notat locul si am zis sa revin a doua zi.

In cateva minute, am oprit scuterul in fata Restaurantului Indus, cu o intrare monumentala de ziceai ca e templu. Am trecut apoi printr-o sala mare plina de obiecte de arta balineza si, dupa ce am imbratisat-o pe Ioana, am descoperit motivul locului – de pe terasa, se poate vedea vulcanul Agung in toata maretia lui. Si, intr-adevar, pufaia… iar discutia a fost despre Bali, despre viata in Bali si despre cum poti sa traiesti in Paradis. Un Paradis care, desi este extrem de scump fata de restul Indoneziei, este evident mai ieftin decat Europa, America sau Australia. Iar conditiile de viata sunt net superioare.

A doua zi am petrecut-o, toata, la pas prin Ubud. Am luat un shuttle de la hotel pana in centru. Mai intai, m-am plimbat pe Jalan Monkey Forest, strada principala a Ubudului care leaga Monkey Forest de buricul Ubudului. Nu m-am mai dus la Monkey Forest, mai fusesem de doua ori, iar maimute am vazut pe toate meridianele, din Madagascar pana in Gibraltar. Am luat la picior principala strada – magazine, hoteluri, saloane de masaj, minimarketuri, librarii, magazine de suvenire, agentii de turism. Zid in zid. Dar cand intram in curtea unui hotel sau chiar si intr-un magazin, in spatele lui erau acele orezarii increeedibile. Da, Ubud este comercial, este megacomercial, dar nu trebuie sa faci prea multi pasi pentru a descoperi ceea ce atrage milioane de turisti. Am fost in mijlocul sezonului de varf, in jur de 1 iulie. Da, erau turisti, dar nu excesiv de multi. Cel putin, nu pe strazile din Ubud. E drept, nu trebuie sa neg – traficul pe insula este ingrozitor – dar asta se intampla undeva in triunghiul Ubud – Sanur – Kuta, in zona sudica. De aceea, am spus la foarte multa lume si scriu si aici – vrei sa vizitezi Bali, stabileste-ti baza in Ubud. Vrei sa stai la mare? Perfect, poti alege intre Sanur, Nusa Dua, Jimbaran, Kuta, dar nu iti pune in plan sa vizitezi ceva – pentru ca traficul sa iesi din zona sudica litorala este ingrozitor – pierzi ore si ore si nervi in trafic.

Din nou, nu e niciun secret – sunt mare fan masaj asiatic. De obicei, incerc sa nu ratez nicio zi cand sunt in Asia pentru a merge la masaj. In zilele in care am fost in martie in Chiang Mai, nu am ratat nicio zi. Din pacate, in excursia aceasta nu am prea avut parte de masaje – am calatorit in zone foarte putin turistice, iar masajul nu este exact o traditie la fel de puternica in Indonezia, ca in Thailanda. In Thailanda, cred ca gasesti salon de masaj in fiecare sat, in Indonezia, nu chiar. Gasisem mai multe locuri in enclava turistica Tuktuk de pe lacul Toba, dar si acolo erau inchise – trebuia sa te programezi. Asa ca in Ubud m-am razbunat … am fost de doua ori la masaj a cate o ora – o data dimineata, a doua seara, inainte de a pleca la aeroport.

Ce pot sa spun ca am facut? Nimic. M-am plimbat. Pur si simplu. Dupa ce am intrat prin librarii si pe la masaj, m-am pierdut pe stradutele laturalnice… Zona turistica este de fatada, o spoiala. Trebuie sa faci doar cativa pasi in spatele frontului de restaurante-baruri-magazine-hoteluri, pentru a descoperi Ubudul acela verde, paradiziac, plin de flori, cu temple la fiecare pas, cu statui de monstri simpatici, cu simboluri, acel Ubud unde in fata fiecarui cotet se afla o ofranda din flori intr-un minibol de frunza de palmier.

Am refacut drumul facut pe scuter cu Nicolae. Are si un nume – Sweet Orange Warung (warung in indoneziana e un soi de mic restaurant local), un zigzag printre orezarii, restaurante faine, case care au, fiecare, ceva special si palmieri. Din pacate, inceputul de iulie nu este exact sezonul in care orezariile sunt gata de recoltare, dimpotriva, multe erau uscate si se incepea munca de plantare, dar si asa… a fost o plimbare incantatoare. Am mai primit recomandarea sa ma plimb pe Joglo Organik / Dragon Village, dar nu am mai avut timp.

M-am intors la hotel (cu stopul de rigoare la masaj) incantat. Da, Ubud a devenit mai comercial, da, Ubud a devenit mai scump, da, Ubud e plin de hoteluri, restaurante, baruri, saloane de masaj, retreaturi de yoga, magazine etc., dar nu trebuie sa faci prea multi pasi pentru a descoperi inca Ubudul acela care incanta si atrage. Da, bulevardele centrale din Ubud sunt blocate de sute si mii de motorete si masini, dar nu trebuie sa faci cine stie ce efort sa descoperi niste colturi zen, linistite, cu multe flori si mult verde.

O alta intrebare pe care o avusesem in minte: cum mai sunt balinezii? Sunt sastisiti de turisti? Au acel zambet artificial pe care incep sa-l percep in anumite locuri uber-turistice din Thailanda? Mai ales ca veneam dupa mai bine de doua saptamani de Sumatra si Flores, unde localnicii zambeau din inima cu gura pana la urechi, cand ne vedeau. Am regasit aceleasi zambete in Ubud. Evident, exista acei vanzatori cu care trebuie sa negociezi la sange pentru preturi mici, dar oamenii imi zambeau, cand le zambeam. Pe Sweet Orange Warung, m-am intalnit cu vanzatori de fructe sau suvenire, desculti nu pentru ca erau saraci, ci pentru ca asa e obiceiul intr-o tara tropicala, care pur si simplu voiau sa povesteasca cu mine, sa rada, sa zambeasca, fara sa-mi bage pe gat vreun fleac.

Am plecat din Ubud incantat. In ciuda comercializarii si exploziei urbane din cauza numarului extrem de mare de turisti (in 2004, anul primei mele vizite in Bali, erau inregistrati 2,1 milioane de turisti in Bali, in 2017, au fost mai bine de 5,6 milioane, adica numarul total de turisti din toata Indonezia in 2004!) Asta, la o populatie de 4,2 milioane de locuitori (si 30.000 de rezidenti straini, oficial, dar eu cred ca sunt mult mai multi). Am redescoperit Bali-ul meu, Bali-ul de care m-am indragostit acum 14 ani. Bali-ul in care imi voi propune sa revin mult mai des…

Inainte de decolare, am descoperit ca Bali are un nou aeroport. Datile trecute cand am trecut prin Bali, am zburat din terminalul pentru zboruri interne (in 2017, am venit din Jakarta si am decolat spre Yogyakarta, anul acesta, am venit din Medan si am plecat spre Maumere si, la intoarcere, am venit din Labuan Bajo). Era prima oara, din 2009, cand plecam din aeroportul international (atunci, venisem din Singapore). Este wow. Este imens, este modern, dar, ca oriunde in Bali, este plin de flori. Visul balinez a fost urmat de un zbor de cinci stele cu Qatar Airways, e drept, la business class, si, dupa un tranzit scurt in Doha, am ajuns acasa in jurul pranzului, desi plecasem pe la miezul noptii… e drept, m-a ajutat si diferenta de fus orar – dar avand un drum destul de direct prin Doha, cu un tranzit scurt, Bali-ul mi s-a parut deodata neasteptat de aproape.

Am plecat incantat din Indonezia. Incantat de pitorescul locului, incantat de zambetul oamenilor, incantat de albastrul cerurilor si verdele campiilor. Incantat de o tara absolut superba, care merita descoperita. Da, de acord, biletul de avion pana acolo nu este teribil de ieftin, dar odata ajunsi in Indonezia, preturile devin de multe ori ridicol de mici. Chiar si pentru noi, romanii, dintr-o tara ieftina a Uniunii Europene.

In caz ca vreti sa mergeti pe cont propriu

Excursia din Indonezia a fost ceva mai complexa – am aterizat in Kuala Lumpur, apoi am zburat in Sumatra, din Sumatra in Flores via Bali si apoi inapoi in Bali. Am schimbat sase avioane si cinci companii aeriene pana sa ajungem in Bali. Sa ajungi direct in Bali din Romania este simplu. Zbori „din 2” cu Qatar Airways prin Doha si ajungi cat se poate de repede, timpul de tranzit fiind scurt. Dar Bali nu este intotdeauna foarte ieftin ca bilet de avion, am vazut de multe ori bilete mult mai ieftine spre Singapore. Daca prinzi o oferta de Singapore (spre acolo, zboara mult mai multe companii aeriene din Europa), poti zbura pana in orasul-stat si mai departe sa iei vreun low-cost spre Bali.

Imagini Ubud, Bali

La revedere, Flores. Destinatia urmatoare: Bali !

Pe drum, mai trecem pe langa un vulcan in eruptie. Toti vulcanii s-au apucat sa erupa in Indonezia ?

Cea mai frumoasa poarta de intampinare in aeroport

I melted. Inapoi, in Bali 🙂

Receptia hotelului Royal Casa Ganesha

Cam asa arata dormitorul (mai aveam si un living)

Piscinaaaa…. e timpul pentru o scalda

De la geamul meu, era atat de verde…

Satul de peste orezarie

Trafic de Ubud pe principalele bulevarde. Versiunea light

Dar daca faci cativa pasi mai departe … redescoperi adevaratul Bali

Cu mult verde si orezarii

Moto-taxi de Ubud

Dca esti in Ubud, calatoresti ca in Ubud 🙂

Restaurant cu panorama

Intrarea in restaurantul Indus

Romani in Ubud

Si supriza …. panorama spre vulcanul Agung. Care, evident, fumega

Dimineata pe Jl. Monkey Forest. Parca nu e chiar asa de aglomerat

La doar cativa metri de bulevard

Balinezii continua sa-si poarte in mod natural hainele traditionale

Peste tot, prin Ubud, dai de temple hinduse

Moda pentru turisti in bazarul din centru

Prin palatul regal din Ubud

Oricat de turistic a devenit, Ubud te intampina cu zambete

La plimbare pe Sweet Orange Warung

Nu e chiar perioada cand toate orezariile sunt verzi

Dar tot gasesti mult verde peste tot

Ubud s-a umplut de case falnice. Dar ratele sunt la datorie peste tot

Pe strazile laterale, viata isi urmeaza linistit cursul

Incolonate ca la armata, marsaluind spre apa

Ce poate fi mai frumos decat o plimbare ?

In Ubud, poti sa inveti orice. De exemplu sa sculptezi

Aici am luat pranzul

Cam asta e panorama

Clatita verde de Bali

Turistii se plimba, localnicii fac ce fac de secole. Netulburati

Principalul mijloc de locomotie – scuterul. Soferul descult, pasagerul cu rucsacul in spate 🙂

sau cu bebe

Evident, am trecut pe la librarie 🙂

Si am petrecut 2 ore la masaj – o ora dimineata, o ora, spre seara

Ultimele ore in Bali – plecarea de la hotel

Modernul terminal international al aeroportului Bali – Denpasar

Meciuri la doua ecrane – in stanga, Campionatul Mondial din Rusia, in dreapta, ceva competitie de fotbal feminin

Bine ati venit pe Qatar Airways. Urma o noapte lunga spre Doha pe un scaun care se transforma in pat

Bun venitul meu favorit – limonada cu menta si sampanie 🙂