Acum 40 de ani, daca ii spuneai cuiva ca te duci la Beirut, era ca si cum, azi, ai spune ca te duci la Monte Carlo sau la Ibiza… Imediat ai fi citit pe fata interlocutorului tau un sentiment de invidie… Acum 20 de ani, daca ii spuneai cuiva ca te duci la Beirut, era ca si cum, azi, ai spune ca te duci la Mogadishu… Imediat ai fi citit pe fata interlocutorului un sentiment de panica… Daca, astazi, spui cuiva ca te duci la Beirut, obtii un zambet putin fortat… “am auzit ca e frumos acolo, dar ai grija!”.
Beirutul este unul din putinele orase din lume care au oscilat intre minunat si ingrozitor, intr-o urbe plina de viata, de bucurie si de bogatie si una dominata de impuscaturi, de moarte, de disperare. Orasul boem, surazator, fericit, cu o viata de noapte inegalabila, punct obligatoriu de oprire pentru orice star al anilor ’60, s-a transformat, peste noapte, in infern, un infern al razboiului si al carnajului… Oare cum a fost posibil?
Povestea Beirutului si a razboiului este una destul de lunga si e greu de povestit in doar o postare… Trebuie doar sa spun ca, in Liban, exista nu mai putin de 18 religii recunoscute (crestini de numeroase feluri – maroniti, ortodocsi, catolici, ortodocsi sirieni etc.; musulmani diversi – sunniti, siiti, alwaiti, druzi si mozaici – da, mai exista cativa evrei in Liban!). In acest mozaic de religii si credinte, conflictele nu au lipsit timp de secole, in ciuda faptului ca, nominal, zona de azi a Libanului a facut parte, sute de ani, din state stabile cum ar fi Imperiul Bizantin, Califatul Arab si Imperiul Otoman – asta nominal, pentru ca, in muntii si pe vaile de la Mediterana, luptele nu au contenit… Disolutia Imperiului Otoman dupa Primul Razboi Mondial a dus Libanul (ca si Siria, de altfel) sub protectorat francez… Acestia au avut o traditie indelungata de prietenie cu crestinii din Liban, asa ca, inainte de a parasi tara, s-au gandit sa le lase un aranjament constitutional care sa-i avantajeze – si asa, de la independenta Libanului, este obligatoriu ca presedintele tarii sa fie crestin maronit, prim-ministrul – musulman sunnit, iar seful Parlamentului – musulman siit… restul posturilor de rang inalt din administratie se impart dupa un algoritm asemanator, dar care a fost putin schimbat in ultimii ani, pentru a reflecta, timid, schimbarea structurii populatiei (in anii ’30, crestinii reprezentau majoritatea, acum 60% sunt musulmani, 35% sunt crestini si 5% altii).
Prosperitatea Libanului de dupa razboi nu a fost un miracol pentru multi – libanezii au comertul in sange de la stramosii lor fenicieni, asa ca nu e de mirare ca multi au acumulat bogatii deosebite… Si poate cele 18 comunitati ar fi fost fericite si din ce in ce mai bogate, in ciuda frictiunilor (unele chiar sangeroase), daca nu s-ar fi schimbat, brusc, echilibrul de forte din zona… in anul 1945 si urmatorii, imediat dupa razboi, in Palestina au inceput sa emigreze evreii, multi salvati din gura crematoriilor naziste, distrugand echilibrul multisecular al zonei… Acesti emigranti au hotarat sa-si creeze un nou stat, purificand, etnic, regiunea – sute de mii de oameni au fost obligati, sub amenintarea cu mitraliera, sa-si paraseasca locuintele, caminele, si sa se refugieze in tarile din jur – Iordania, Siria si Liban… initial, Libanul i-a primit cu bratele deschise pe cei care pareau sa fie niste oaspeti temporari, dar situatia nu a fost deloc temporara… dimpotriva, razboaiele din 1948, 1956 si, mai ales, cel din 1967 au inrautatit-o, afectand echilibrul intern totusi precar din republica cedrului… Refugiatii au fost urmati de fortele Rezistentei conduse de Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, iar incidentele, luptele si interventia Israelului nu au facut decat sa pulverizeze inca un stat din Orientul Mijlociu…
N-o sa va descriu luptele – chiar si mie, dupa ce am citit, mi se par neclare… cu atatea fractiuni in joc, unele schimband taberele de cateva ori, cred ca, in focul luptelor, multi nu mai stiu cu cine sunt aliati si cu cine dusmani… Ce e cert, dupa 15 ani de razboi civil, intr-un tarziu s-a ajuns, in 1989, la un acord de pace mediat de regii Arabiei Saudite si Marocului si de presedintele Algeriei, semnat la Taif, in Arabia Saudita. Nu dupa mult timp, focurile de arma au incetat, s-au format un nou Parlament si o noua conducere care s-au pus pe treaba… Dintre toti, s-a distins in mod exceptional prim-ministrul Rafiq Hariri, un miliardar libanez, dar care si-a construit averea in Golf… Rafiq avea sa se intoarca acasa si sa conduca renasterea libaneza in ciuda imenselor probleme…
In ciuda efortului exceptional de reconstructie, problemele nu au lipsit… sudul si estul Libanului sunt, practic, controlate de miscarea de rezistenta siita Hezbollah (inclusiv cartiere din sudul Beirutului), armata siriana, garant al pacii si stabilitatii, se afla pe intreg teritoriul national, iar actiunea guvernului libanez era limitata la masuri de natura economica… In 2005, Rafiq Hariri moare intr-un atentat de amploare – masina sa este, practic, pulverizata de o bomba in plin centrul Beirutului… Pozitia sa net antisiriana ii face pe sirieni culpabili automat – cateva saptamani mai tarziu, aproape un milion de oameni stransi in Place des Martyrs cer, unanim, plecarea trupelor siriene din tara… Pentru prima oara dupa, probabil, sute de ani, s-au aflat alaturi maroniti, sunniti, siiti, ortodocsi, druzi… Bashar el-Assad decide retragerea trupelor dupa o prezenta de peste 30 de ani…. Soarele parea sa rasara si pe ulita libaneza…
Asta pana in 2006, cand, in urma rapirii de catre Hezbollah a unor militari israelieni, Israelul bombardeaza inca o data Libanul, distrugandu-i infrastructura… In ciuda unui razboi de 33 de zile care distruge pentru a un stiu cata oara Libanul, Israelul, in fata unei presiuni internationale fara precedent, decide oprirea operatiunilor… In ciuda pierderilor, Hezbollahul iese invingator din inclestarea cu agresivul vecin de la sud.
Dar despre ce se poate vedea in Beirut, in postul de maine.
Un simbol al razboiului – fostul hotel Holliday Inn Beirut
Urme ale razboiului de pe Linia Verde
Place des Martyrs – nu numai martirii au fost martirizati, ci si statuile lor
Liban – 5000 de ani de istorie
Rafic Hariri – ctitorul asasinat al noului Liban
Noul Beirut se construieste sub umbrela de soare 🙂
Arta este totusi la mare pret
iar oferta de carte este ampla
Statuia Papei Ioan Paul al II-lea
Ford-uri de vanzare pe strazile din Beirut
Pregatiri de nunta
Nu se citeşte, cât face un Ford din ăla la Beirut…?
Nu scria … doar ca e produsa in 1929
am fost acolo acum doi ani, un oras cosmopolit, cu o istorie interesanta, lume buna, educata cu o pofta de viata iesita din comun, care stiu sa petreaca, oameni bine imbracati si de acolo puteai lua autobuzul sau taxiul sa te duci la Damasc, 180 de kilometrii, pe vremea cand era liniste si pace. Acolo veneau cei cu bani din Golf, dar au inceput sa migreze spre vacante in Dubai mai putin vara. Merita vizitat, mai ales ca gasisem un bilet prin tarom cu 220 euro, luat din timp, cazare e nitel cam scumputa, dar merita. De bucataria libaneza poti vorbi la superlativ.
Vreau sa-i intreb pe pasionatii de calatorii daca sunt influentati cind isi aleg hotelul ,de opiniile turistilor citite pe tripadvisor? Pe baza lor se stabileste un clasament al hotelurilor, pensiunilor.V-ati gandit vreodata ca aprecierile pozitive sunt scrise de proprietar?Si cele negative de concurenta?Voi cum faceti sa-i depistati pe mincinosi?Daca ati depistat vreunul ce ati facut.
Ca lumea nu e populata cu ingeri.
Booking.com a reglementat ft. bine acest aspect: pot să trimită impresii doar cei care au avut rezervare la hotel.
Pe tripadvisor, probabilitatea ca anumite impresii negative să fie scrise de concurenţă este mai mare. Dar nu aş miza foarte mult pe asta. Am văzut, proprietari de hoteluri care contraziceau anumite impresii negative dacă erau exagerate.
Personal, tind să merg la acele hoteluri care au multe impresii scrise şi citesc, în special, impresiile cele mai noi (ex. cele din 2011).
Li , sunt hoteluri cu sute de opinii , iar majoritatea opiniilor sunt destul de lungi cu tot felul de detalii . Un hotel ar avea nevoie de multi postaci cu destula imaginatie ca sa tot scrie si sa combata . Si nu e numai tripadvisor , mai sunt si altele .
PS: Discuţia aceasta ar tb. mutată pe forum. Subiectul acestui blogpost este cu totul altul.
Foarte bun postul, mai ales ca desi pasionat de conflicte, nu am apucat inca sa citesc pe indelete despre Liban. Stiu doar ca era „Elvetia Orientului” si peste noapte a devenit unul dintre locurile fierbinti de pe glob.
Cel mai frumos comentariu pe care l am citit
Am fost in liban,o tara frumoasa cu oameni ospitalieri si petrecareti ,mi-ar place sa ma mai duc .
Cine vrea să cunoască adevărul despre Războiul din Liban, să citească articolul „Fețele văzute și nevăzute ale războiului din Liban” apărut în Almanah Lumea caiet de vacanță 1984. Propaganda regimului Ceaușescu era mult mai apropiată de adevăr decât actuala propagandă israeiano-americană care domină media românească în momentul de față. Astfel încât, culmea: spuneau adevărul mai curând propagandiștii lui Ceaușescu decât actualii propagandiști…
O sa ma uit, cred ca il mai am pe acasa. Dar si ala mintea, pentru ca razboiul din Liban a avut mai multe adevaruri. Si ala scris in Lumea era 100% ideologic.