Notre Dame de la Garde, Marseille

Nu ajungeam pentru prima oară în Marseille (Marsilia, în română). Mai fusesem de două ori, dar demult. Prima oară, în primul meu tur de-a lungul Europei, cu trenul, în 1992, și a doua oară, în 1995. Avusesem de gând să mai dau o fugă și în 1998, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal, când îmi stabilisem baza câteva zile în Arles, în Provence, dar am renunțat – în ziua când asistam la meciul Romania – Columbia, în Lyon, la Marseille avusese loc meciul Anglia – Tunisia și se lăsase cu bătaie ca în „Șapte păcate”, între suporterii englezi și cei tunisieni. Poliția a intervenit, dar atmosfera rămăsese tensionată. Și cum mai fusesem de două ori, cu câțiva ani înainte, și în anumite zone nu mi se păruse deloc sigur (în cartierul de lângă Catedrala La Major nu se intra decât împreună cu poliția J), am zis să caut orașe mai pașnice. A fost ultima mea încercare de a ajunge în Marseille. Sincer să fiu, recent, când am aflat că Ryanair a deschis în premieră cursele București – Marseille (nu mi-aduc aminte să fi fost vreodată o cursă directă), chiar mă gândeam să revin după 24 de ani în cel de-al doilea oraș ca mărime al Franței… Și s-a întâmplat să ajung acum, invitat de Biroul de Promovare Turistică al Franței.

Am ajuns în Marseille după o zi petrecută în Aix-en-Provence, înainte de căderea nopții. Hotelul era excelent plasat – la doi pași de vechiul port. Dacă nu cunoașteți Marseille, trebuie să vă gândiți că orașul gravitează în jurul Vechiului Port – acesta este un golf bine păzit, ascuns, practic, în spatele unor dealuri, lucru care l-a făcut atât de strategic, iar din port se ridică, simetric, două dealuri… evident, astăzi orașul este mult mai mare, dar, de-a lungul istoriei, aceste două dealuri simetrice și portul au reprezentat orașul. Marsilia a fost fondată de greci, preluată ulterior de romani și, încă de la nașterea lui, a fost un oraș multinațional. Statutul de unul dintre cele mai importante porturi ale Mediteranei a atras aici oameni din toată lumea, de secole. Și astăzi, Marseille este un oraș multicultural. Evident, pe lângă francezi și arabi (doar Algeria este dincolo, „peste baltă”, la doi pași), în Marseille există o mare comunitate de armeni – cam 10% din populația Marsiliei e formată din armeni – primii armeni stabiliți aici au venit cu negoțul, dar comunitatea a crescut masiv după Genocidul din 1915, când supraviețuitorii carnajului, salvați de pe coastele estice ale Mediteranei de vase franțuzești, i-au adus în Marsilia.

În fine, am ajuns la hotel. Se numește Maison Montgrand și e pe una dintre străzile paralele cu portul, cam la 10 minute de mers pe jos. Un pic confuz, hotelul este situat în mai multe clădiri, de-a lungul străzii înguste, dar, până la urmă, m-am descurcat. Și, deși camera era relativ mică, fiind la ultimul etaj, m-am bucurat de soarele primăvăratic de Mediterana.

Și cum nu puteam să stau prea mult locului, am luat-o la pas. N-am ajuns bine pe malul portului vechi, că am și rămas șocat. Dumnezeule, ce s-a schimbat orașul ăsta! Mi-aduc aminte, pe șoseaua de-a lungul vechiului port, era un trafic îngrozitor… mașină lângă mașină, claxoane, nebunie… cam ca la noi. Acum, șoseaua s-a îngustat semnificativ și a devenit un spațiu de promenadă. Aveam să aflu că Marseille a fost Capitala Culturală a Europei în 2013 și atunci s-a reinventat complet ca oraș. Uite, găzduirea unor astfel de evenimente – Capitală Culturală, Jocuri Olimpice sau campionate de fotbal – uneori revitalizează un oraș. Barcelona, practic, a renăscut odată cu Jocurile Olimpice din 1992. Sibiul a ajuns pe harta turismului european odată cu Capitala Culturala 2008, iată că și Marseille s-a metamorfozat spectaculos, odată cu Capitala Culturală… și surprizele urmau să apară. La capătul principalului bulevard al orașului, La Canebière, un soi de Champs Élysées în Marseille, care vine dinspre gara St. Charles, a apărut un soi de copertină din oțel, extrem de bine polișat, ca o oglindă. Tu te plimbi pe sub copertină și, uitându-te în sus, te vezi ca într-o oglindă gigantică. Simplu, dar de impact.

Am urcat apoi spre Mediterana, de-a lungul portului, din nou plin de uimire. Traficul a dispărut, spațiul pietonal s-a extins, de-a lungul bulevardului sunt acum numeroase cafenele, într-una aveam să și mănânc a doua zi. Dar cea mai mare surpriză am avut-o după ce am cotit după Fortul St. Jean, unul dintre cele două forturi care încadrează intrarea în vechiul port – zona asta era acum 20 de ani un loc unde trebuia să ai un pic de curaj pentru a merge… a fost transformată în, probabil, cel mai drăguț loc de plimbare și vizitat din Marseille. Vechiul fort a fost transformat parțial în muzeu și parțial în spațiu de promenadă, unde fotografii pot prinde unele dintre cele mai bune panorame ale orașului. Și eu am prins unul dintre cele mai frumoase apusuri de soare din 2019!

În zonă au apărut două clădiri futuriste – Muzeul Civilizațiilor Europene și Mediteraneene – exteriorul este o placă de zăbrele din beton puternic, care noaptea este luminată în albastru, parcă reflectând culoarea Mediteranei. Lângă, o altă clădire inspirată din nou de valurile mării, numită Villa Méditerranée, deasupra unui havuz, adăpostește alte expoziții dedicate lumii mediteraneene – istorie, natură, transport. Din păcate, deși mi-aș fi dorit foarte mult să le fi vizitat (iubesc muzeele, mai ales dacă sunt noi și über-tehnologizate), nu a fost timp :(. În schimb, preumblarea de seară, apusul peste Mediterana și, mai ales, acest cartier nou, plin de lumini, m-au încântat. Marseille a renăscut, Marseille a devenit un oraș prietenos și un oraș în care ai atâtea lucruri de făcut. Și, nu în ultimul rând… dacă în anii ‘90 mi s-a părut de multe ori un act de curaj să mă plimb, astăzi mi s-a părut un oraș sigur, liniștit; pare… nesatisfăcător de sigur – niciun pic de adrenalină…

Așa că, motivat brusc de redescoperirea unui Marseille renăscut, am decis să mă trezesc cu noaptea în cap pentru a mă duce până la Jardin du Pharo. Cum am spus, Marseille s-a născut și s-a dezvoltat în jurul unui golf perfect apărat – pentru a intra în golf, trebuie să treci prin șicanele unor insule (inclusiv celebrul Château d’If, unde Alexandre Dumas l-a închis pe Contele de Monte Cristo, unul dintre personajele de vază ale copilăriei mele (zilnic, au loc croaziere spre vechea închisoare, cu plecare din Portul Vechi… e a treia oară când am ajuns în Marseille și am regretat că nu am avut timp să ajung și acolo). Apoi, există un soi de cot, portul fiind protejat de o limbă de pământ, unde acum se află Jardin du Pharo (probabil, acolo a existat un far), și după ce treci printre Scilla si Caribda – cele două forturi cu nume de sfinți – St. Jean și St. Nicholas, ajungi, în final, în port – un port perfect adăpostit, atât de potențiale atacuri, cât și de furtuni. E, oare, vreo surpriză că a stat la baza prosperității orașului Marseille?

Jardin du Pharo este locul unde ai parte de o panoramă superbă și completă a Vechiului Port… o peluză verde, superbă, un palat transformat în centru de conferințe (spre care se îndrepta, un pic plictisită și fără chef, o armată de corporatiști). Pentru acea panoramă, încercați să vă duceți după-amiaza, soarele bate mai bine și, dacă așteptați un pic, poți prinde și apusul.

Turul per pedes oficial oferit de cei de la Biroul de Promovare Turistică al Marsiliei ne-a dus inițial pe La Canebière, bulevardul principal al orașului, care trece pe lângă gară și se oprește în Portul Vechi (sincer, mi-ar fi plăcut să mă plimb mai mult pe acest bulevard a la parisiènne, dar, din nou, Marseille nu poate fi văzut într-o zi). În schimb, după o scurtă plimbare pe malul Portului Vechi (faci ce faci și, ca turist, tot aici ajungi), unde am prins o mică, dar simpatică piață de pește (este autentică, numeroși localnici veneau să-și cumpere pește, în plus, am auzit chiar și provensala vorbită de pescari), am urcat în vechiul cartier Le Panier. Sincer, în anii ʼ90, mi-a fost frică să intru aici… dar Le Panier mi-a adus aminte de evoluția similară a poate mai celebrei Alfama, fostul cartier famat din Lisabona, astăzi, un refugiu artistic și boem. Le Panier este cel mai vechi cartier al Marsiliei – de fapt, aici s-a aflat colonia grecească, prima așezare de aici. Deși nu cred să mai existe urme grecești (poate, sub pământ), numele cartierului – Le Panier („Coșul”) – provine de la faptul că aici se afla agora, piața grecească. Și, ca și Alfama, în ultimele două decenii, Le Panier s-a convertit dintr-un cartier famat într-un cartier al artelor, al boemilor, al plimbărilor. După prefectură, lăsând în dreapta unul dintre hotelurile de 5 stele ale orașului, am început să urc pe niște scări, de după un magazin de suvenire, care aduce un pic cu peștera lui Ali Baba – de la săpun de Marseille (nu știți ce e acela? Nici eu nu știam, până acum câțiva ani, vă zic mai încolo ce e) la ulei de măsline și omniprezenții magneți de frigider. Le Panier e o combinație de clădiri din piatră, aducând cu medinele nord-africane, înveselite cu o serie întreagă de graffiti colorate… Alei răsucite, străzi în urcare și coborâre, mici magazine de cartier, aducându-mi aminte atât de filmele franțuzești de anii ʼ50, dar și de prăvăliile românești de anii ʼ80 – evident, mult mai pline).

Dar și istoria cartierului este interesantă. Dacă în secolele XVII – XVIII, numeroși patricieni locuiau aici (printre iluștrii vizitatori s-a aflat și Casanova, care, până și el, s-a declarat șocat de libertinajul marseillezelor), încet, încet, a decăzut, fiind locuit de sărăcimea orașului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „datorită” geografiei sale confuze și clădirilor dubioase, a devenit centrul Rezistenței franceze, așa că a fost pur și simplu aruncat în aer de germani și de autoritățile franceze de la Vichy – oficial, nu se potrivea cu planurile arhitecturale ale „Revoluției naționale” gândite de mareșalul Pétain. 30.000 de oameni au fost expulzați în trei zile de ianuarie, unii, direct în lagăre de concentrare. A fost reconstruit imediat după război, dar, cum ziceam, a redevenit cartierul famat al orașului, unde puțini se încumetau să intre. A fost „redeschis”, asanat de criminalitate și renăscut, cu ocazia aceleiași Capitale Culturale… Și, sincer, m-aș fi plimbat ore în șir printre aleile șerpuite, casele uneori decrepite, altele proaspăt vopsite, pisici stând la soare pe mașini și rufe puse la uscat…

Am trecut (e drept, cam sadic, ținând cont că nu aveam timp să vizităm) prin Muzeul Civilizațiilor Europene și Mediteraneene), urcând pe acoperiș, de unde ai parte de panorama noii zone renăscute a orașului, și am trecut pe o pasarelă care leagă noua clădire de vechiul Fort St. Jean, un alt loc în care nu poți decât să te rătăcești și să te bucuri de azuriul Mediteranei sau de fortificațiile istorice, la fiecare pas.

Masa a fost undeva pe malul apei, la Vechiul Port – greu de imaginat acum 20 de ani, prin praful și noxele miilor de mașini care treceau pe aici, atmosfera serenă și buna-dispoziție în soarele mediteranean de acum. Acum 20 de ani, să stai la terasă aici era un exercițiu masochist, acum e o încântare. Aici, specialitatea culinară este o supă de pește numită Bouillabaisse – un cuvânt provenit din provensală. Era mâncarea pescarilor și a săracilor, pentru că recuperau toți peștii nevânduți și părți din pește care erau apoi combinate cu legume și mirodenii provensale… încă o mâncare a săracilor devenită o mâncare iconică a unei regiuni (este mândria gastronomică a orașului Marseille). Nu am mâncat bouillabaisse, dar cei de la restaurantul Chez Madie les Galinettes ne-au făcut o demonstrație de cum se gătește așa ceva. Dar fiind la doi pași de mare, tot am optat pentru pește… Dacă nu în Marseille, atunci, unde…

Ultimul obiectiv al zilei – la MuSaMa sau, mai bine zis, Muzeul Săpunului de Marseille. Poate mulți dintre voi ridicați un pic din sprânceană când auziți de săpun de Marseille, dar vă asigur că prin Franța, Italia, Spania și chiar și Europa un pic mai nordică, este faimos. Prima oară când am auzit de el a fost acum foarte mulți ani, când lucram la marketing la Procter & Gamble, pe brandul Ace. Cuiva de la centru i-a venit ideea să lanseze un înălbitor Ace „Săpun de Marseille”. Mi-aduc aminte că, foarte entuziast, brand-managerul de la regiune m-a sunat (era francez) și m-a întrebat dacă vrem să lansăm. Prima mea reacție: „Săpun de Marseille? Ce e ăla?”. Și subiectul a fost închis. Ei bine, săpunul de Marseille a pus Marseille pe harta comercială a Europei timp de secole. E făcut din ulei de măsline, iar prima fabrică-fabrică datează din 1579. Săpunul de Marseille a fost făcut însă, pentru prima oară, în 1371, rețeta fiind adusă din Orient, de cruciați (săpunul de Alep datează de pe vremea lui Alexandru Macedon). Săpunul devine faimos, participă cu succes la toate expozițiile mondiale de secol XIX, dar apariția detergenților sintetici gen Persil și a mașinilor de spălat automate (apărute și în Romania după 1989) au cam scos la pensie săpunul de Marseille. În zilele noastre însă, datorită trendului eco-bio-tradiții, apare o renaștere timidă – în Marseille mai sunt doar câțiva producători care respectă rețeta și procesul de producție originale, unul dintre ei fiind MuSaMa, care, cu mare plăcere, vă poate arăta cum se fabrică și chiar cum să vă produceți propriul săpun de Marseille :).

Și, evident, nu am putut să părăsesc Marseille fără un popas la impozanta catedrală Notre Dame de la Garde, simbolul orașului. Cocoțată pe un deal ce domina vechiul port, catedrala era ca un far pentru navigatorii de demult – statuia aurită a Fecioarei strălucea de departe și, astfel, navigatorii își trăgeau sufletul că au mai scăpat de un voiaj periculos pe mare. De fapt, biserica este dedicată navigatorilor (atât celor de pe mare, cât și celor din aer – în biserică se află agățate machete de vase marine și avioane, aparent machetele unor avioane sau vase reale, ce au fost sfințite). Biserica este specială și din punct de vedere arhitectural – aflată aici, în Marseille, oraș unde influențele din toată Mediterana s-au întâlnit, parcă nu e de mirare că interiorul său arată ca o pompoasă catedrală ortodoxă – în interior, domină stilul neo-bizantin, iar în exterior, dungile sale îmi aduc aminte de stilul bisericilor florentine… În plus, panorama este absolut încântătoare, cu întreaga Marsilie la picioarele tale…

Am părăsit orașul cu regretul că nu am avut două sau trei zile la dispoziție. Dacă vă gândiți la un city break în Marseille, cred că ar trebui să vă planificați vreo două-trei zile în acest oraș fabulos. Chiar merită! Următorul meu stop a fost Arles, practic, „orașul meu”. De ce al meu? Păi, totul gravitează în jurul lui Cezar – Iulius Cezar a făcut și Arles capitala regiunii (pentru că Marsilia a fost de partea dușmanului său, Pompei), iar cea mai importantă figură ecleziastă a regiunii a fost Sfântul Cezar (Caesarius Arelatensis, în latină), episcop de Arles și unul dintre creștinătorii Franței… Dar despre Arles, în alt post 🙂

Imagini Marseille

Hotelul in care am stat se afla pe aceasta straduta. la doi pasi de Vechiul Port

Camera mea a fost sus, la etajul 4 🙂

Cozy 🙂

Reintalnirea cu vechiul port

Prin port, tot soiul de personaje haioase

Paravanul-oglinda din vechiul port

Poza clasica 🙂

Notre Dame de la Garde, cladirea emblematica a orasului la apus

Acel apus de soare din Marseille…

Marseille-ul contemporan – Muzeul Civilizatiilor Europene si Mediteraneene

Catedrala Major. Aici ajungeam in 1992 cu jandarmii 🙂

Marseille Eye 🙂

Dimineata devreme, vechiul port

Castelul Pharo la capatul portului

De langa castel, panorama portului vechi

Fortul St. Jean si catedrala Major

Marseille, orasul pisicilor

Vasul care leaga cele doua maluri ale portului vechi

La pas. prin Marseille

Am nimerit si piata de peste

Un vas langa altul

Uf, ce m-as fi dus la Chateau d’If !

Mi se pare incredibil ca aici se circula bara la bara… si acum e asa de liniste

Magazinul de suveniruri de la intrarea din Le Panier

Unde evident, se vinde sapun de Marseille 🙂

Ulitele din Le Panier

Evident, sunt pisici peste tot 🙂

Magazine ca pe vremuri

Si grafitti peste tot

Villa Mediterranee

Super atmosfera …

Muzeul Civilizatiilor construit pentru Capitala Culturala Europeana 2013

Pasarele dintre vechi si nou

Spatiul muzeal si de promenada se prelungeste si in istoricul fort St. Jean

Celebra bouillabaise – se fierbe impreuna, dar zeama si carnea se servesc separat 🙂

Am avut parte de o demonstratie practica

Traditie renascuta – Muzeul Sapunului de Marseille

Unde ni se explica cum se produce in mod traditional. Cel colorat si cu parfum nu este chiar traditional. Dar miroase mai bine 🙂

Am taiat si eu o bucata

Si am stampilat-o 🙂

Indiscutabil, monumentul emblematic al orasului – Catedrala Notre Dame de la Garde

Interiorul o combinatie de biserica ortodoxa cu moschee musulmana

Este biserica navigatorilor … aerieni

sau pe mare

Panorama de la biserica este absolut superba