Trebuie să spun din capul locului că am mai fost la Pisa. De două ori. Am fost și în Toscana de câteva ori, dar, de fiecare dată, pe fugă. Și, sincer, nu am savurat cu adevărat această provincie care, știu, a vrăjit milioane de turiști din toată lumea. Și în Pisa, cum spuneam, am fost de două ori, dar de fiecare dată, în viteză, câteva ore. Prima oară, am venit în 1997 într-un day trip tocmai din Roma (unde stăteam la niște rubedenii d-ale mele) și a doua oară, acum câțiva ani, venind de pe vapor, din prima croazieră din viață. Deci nu am dormit niciodată la Pisa și nu am prins orașul noaptea. În schimb, am fost ziua, când chiar și dacă era relativ extrasezon (de ambele dăți am fost în aprilie), era o mare de lume, care mai de care dornică să se pozeze ca și cum ar susține turnul. Deși Wizz-ul are zboruri de destulă vreme la Pisa, nu a fost să fie. M-am decis să merg abia când Ryanair-ul a băgat zboruri spre Pisa. Și, evident, fiind competiție (Wizz-ul s-a bucurat de monopol pe ruta asta de aproape un deceniu), am găsit un tarif foarte-foarte bun (55 de euro dus-întors, cu tot cu priority boarding). Așa că de… Ziua Națională, am ajuns la Pisa.

Zborul de Pisa este operat de baza Ryanair din Pisa, nu de cea din Bucureşti, așa că avionul nu decolează la prima oră, ci un pic mai încolo. Dar, evident, decât să merg la aeroport în perioada de vârf, între 8:00 și 9:00, mă bine mă scol mai de dimineață, cu „riscul” de a ajunge la Otopeni mai devreme.  Avionul de la Pisa venea mai repede față de ora stabilită, așa că totul a mers ca pe roate… inclusiv controlul de securitate și pașapoarte – deși era o armată de oameni, în maximum 15 minute eram deja în zona internațională. Am mai stat un pic cu nasul în net și a pornit îmbarcarea. Și, da, priority boarding chiar a fost priority boarding. Iar când autobuzul ne-a plimbat prin aeroport spre avion, am descoperit că stăteau cuminți și parcate nu mai puțin de șase avioane Ryanair… din câte știu, baza de la Bucureşti are două sau, uneori, trei avioane, celelalte veniseră de pe alte baze pentru a deservi capitala României.

Să vă dau un pont în legătură cu locurile Ryanair. Dacă plătești 4 euro suplimentar, poți să-ți alegi locul preferat (am impresia că pentru locurile cu mai mult spațiu la picioare, cum ar fi în primul rând sau la ieșirile de urgență, se plătește mai mult). Dacă nu vrei să dai acești 4 euro, ți se va aloca aleatoriu. Dacă plătești locul, poți să faci check-in-ul și cu o lună înainte de zbor. Dacă nu vrei să îți rezervi locul, check-in-ul se poate face on-line cu maximum 48 de ore înainte de zbor. Dacă ești printre primii care își fac check-in-ul, locul aleatoriu va fi la mijloc (adică, cel mai nașpa). Dacă îți faci  check-in-ul cât mai aproape de ora zborului (atenție, să nu uiți că limita pentru check-in este cu două ore înainte de ora de decolare), ai șanse mai mari să primești repartiție la geam sau la culoar, pentru că se epuizează locurile din mijloc 😊. Când am plecat spre Pisa, cuminte, am făcut check-in-ul cu vreo două zile înainte de zbor – evident, am primit loc la mijloc. La întoarcere, am făcut cu câteva ore înainte de decolare și am primit loc la culoar (absolut minunat). Dar, la dus, am avut noroc de…. „business class”. Adică, de loc cu spațiu la picioare. Am fost printre primii care s-au urcat în avion (priority-ul ajută) și, la un moment dat, a apărut un cuplu – doamna avea loc la culoarul de urgență, domnul, lângă mine. Mi-a propus să facem schimb și m-am mutat cu cea mai mare bucurie… am prins loc la geam și loc-gârlă la picioare… puteam să mă întind în voie 😊… Uneori, trebuie să ai și noroc.

Am zburat întins și fără probleme. Imediat ce ne-am ridicat deasupra ceții bucureștene, a apărut soarele, apoi am admirat Dunărea (locul de la ieșirea de urgență este minunat în ceea ce privește locul la picioare, nu este minunat în ceea ce privește priveliștea, pentru că stai pe aripa care îți restricționează panorama), din nou nor și, în fine, câteva insule de pe coasta dalmată… Am aterizat printr-o adevărată simfonie de nori de toate formele și mărimile, descoperind cu bucurie cât de verde e Toscana… Da, e o plăcere să ajungi în Toscana verde dintr-o Românie gri… Aterizarea, ca la carte, cu vreo 20 de minute înainte de ora prevăzută.

Dacă vreți să treceți mai repede de controlul documentelor, luați-vă cu voi pașaportul, nu cartea de identitate. La aeroportul din Pisa există e-gates și nu era chiar nimeni. La e-gates, îți scanezi singur pașaportul și merge mai repede… dar nu poți folosi decât pașaportul, nu și cartea de identitate. Așa că în timp ce un avion întreg se înghesuia la coadă la singurul punct de frontieră operațional, eu am intrat direct la e-gates și într-un minut eram gata. Chiar și bagajele au fost livrate cu o viteză atât de necaracteristică italienilor… erau deja pe bandă.

Aeroportul din Pisa este foarte aproape de centrul orașului. Cel mai simplu de ajuns este să iei trenul automat care face legătura între aeroport și gara Centrale. Costă doar 5 euro și ajungi în maximum 10 minute (nu m-am uitat la ceas, dar cred că pe undeva la 10 minute face). În plus, frecvența între trenuri este de vreo 6 minute, la ore de vârf. Atenție, la returul spre Bucureşti, primul tren pleacă din Centrale la ora 6:00. Cum ora de decolare spre Bucureşti este 7:00, e posibil să nu mai prinzi check-in-ul deschis. Dacă ai doar bagaj de mână, e posibil să prinzi zborul gâfâind un pic, dacă nu, e musai să mergi cu un transport propriu (taxiul din centru costă undeva la 15 euro).

Dacă vrei să mergi direct la Firenze (care se află cam la o oră de Pisa), ai două opțiuni – fie un autobuz direct (cum ajungi în holul aeroportului, e imposibil să nu vezi un birou pe care scrie imens – autobuz direct spre Florența), fie să mergi cu trenul, dar în acest caz trebuie să schimbi la gara Pisa Centrale și apoi să iei un tren direct spre gara Firenze Santa Maria Novella.

Pisa este cunoscută printr-un singur monument, dar acela e faimos – Turnul din Pisa. Toată lumea știe că turnul este o eroare a arhitecților și a constructorilor. A fost ridicat pe un teren mlăștinos (râul Arno nu este prea departe), așa că destul de repede a început s-o ia la vale. Nu se cunoaște numele primului arhitect. Acesta s-a apucat de muncă și atunci când a ajuns la etajul 2, a văzut că turnul o ia la vale – și nu oriunde, ci fix în direcția Domului, catedrala care fusese deja construită. Așa că, într-o noapte, a șters putina, fugind din Pisa. De atunci, nimeni nu a mai auzit de el. Dar orașul a rămas cu un turn în construcție care părea că o ia la vale fix peste biserică. Așa că mai-marii orașului au chemat un al doilea arhitect, pe numele lui, Boticci, care s-a apucat să contrabalanseze turnul (e drept, asta s-a întâmplat la vreun secol de la începerea lucrărilor, pentru că Pisa a fost prinsă în tot soiul de războaie și nu au mai avut bani și de turn). Și l-a contrabalansat de așa natură încât a început să se încline în sensul opus… acum, cel puțin, nu se mai prăbușea peste biserică, în caz că se prăbușea. Dar turnul s-a ambiționat să rămână în picioare, deși unii arhitecți spun că încalcă legile fizicii. A devenit faimos nu prin arhitectura sa elaborată (despre care, trebuie să spun cu mâna pe inimă, e foarte frumoasă), ci pentru înclinare. De-a lungul secolelor, el a continuat să se abată, ajungând la un grad de înclinare de 5,5 grade. Dar a venit și o fatidică zi de 7 ianuarie 1990, când, după câteva zile de ploaie crâncenă, turnul s-a înclinat cu alte câteva zecimi de grad. A fost în pericol evident să se prăbușească. Imediat, autoritățile au interzis accesul turiștilor în turn (când am fost prima oară, în 1997, era închis și se lucra la el) și au chemat în ajutor somități în materie de construcții, structuri și arhitectură. Este evident că nu existau specialiști în îndreptare de turnuri, așa că până la urmă s-a ales soluția de a mai tasa pământul și de a-l ancora cumva. Se pare că intervenția a avut parte de reușită. Ghizii spun că acum turnul a ajuns la înclinarea de acum 200 de ani (e la 3,9 grade), iar specialiștii în construcții susțin că probabilitatea ca turnul să se prăbușească este mică – dar acest lucru nu e imposibil (se presupune că va începe din nou să se încline, prin secolul al XXIII-lea). Așa că, dacă nu l-ați văzut, cred că e cazul să dați o fugă – nu se știe când vreo ploaie diluviană sau chiar și vreun cutremur, de care Italia nu duce lipsă, îl pune la pământ. Știu că ar fi păcat, dar există un risc, indiscutabil.

Evident, toată lumea vine la Pisa pentru turn, dar nu numai turnul merită vizitat, deși el este starul absolut al urbei – turnul a fost, de fapt, gândit ca o clopotniță pentru imensa catedrală de alături – o catedrală construită, hăt, în 1118. Iar complexul este completat de o clădire impozantă a baptiseriului (locul unde aveau loc botezurile), vechiul cimitir al sacerdoților pisani (se numește Campo Santo și merită vizitat pentru frescele cu scene biblice, unele păstrate de la 1336), un muzeu care are o cafeteria foarte plăcută cu priveliște spre turn și un zid de incintă – zona se numește Piazza dei Miracoli, și, într-adevăr, sunt niște miracole de arhitectură.

Cum ziceam, turnul este megapopular și zeci de turiști (în plin sezon, cred că sunt sute de oameni) încearcă să-și facă poze cât se poate de haioase cu turnul… Mulți se cațără pe niște stâlpi, unde încearcă poziții cât mai instagramabile 😊 În sezon, cred că e o nebunie (și acum, în decembrie, în cursul dimineții erau, probabil, sute de oameni). În schimb, noaptea este incredibil de plăcută. Pentru că nu e aproape nimeni. Este aproape pustiu – și nu zic pe la 2:00 noaptea, ci la o oră rezonabilă, cum ar fi orele 19:00 – 20:00 (mă rog, soarele apune în jur de ora 16:00, la început de decembrie). Așa că vă recomand să stați barem o noapte în Pisa – aparent, nu sunt chiar atât de mulți turiști care rămân aici peste noapte, probabil că se duc la Florența sau prin alte părți. Însă merită…

Dar mai multe despre Pisa sau despre excursia de o zi până la o minunată surpriză, care a fost orășelul Lucca, în episodul următor.

Am fost la Pisa cu sprijinul Ryanair. Ryanair zboară de două ori pe săptămână spre Pisa din Bucureşti, începând cu sfârșitul lui octombrie 2019 (în sezonul de iarnă – lunea și vinerea, în sezonul de vară – marțea și vinerea). Tarifele diferă, dar sunt, evident, tarife Ryanair. 😊

Imagini Pisa

Imbarcarea la Bucuresti

Desi cursa e doar de o luna si un pic, avionul e plin

Iar eu am prins iesirea de urgenta 🙂

Campuri verzi in Toscana

Pe pista aeroportului din Pisa

Intre aeroport si gara centrala, exista un tren automat

Cam asa arata interiorul

Piazza dei Miracoli si ale sale comori arhitecturale

Tot inclinat, tot inclinat ?

Piazza dei Cavaleri

Urme ale vechiului oras

Un avion survoleaza centrul Pisei. Aeroportul este destul de central

Piazza dei Miracoli noaptea

Monumentele nu sunt luminate prea grozav

Strada comerciala pedestra cu lumini de Craciun

In topul pietei de Craciun – macarons

Si ciocolata artizanala 🙂