Mic ghid de insule din Grecia – Creta, de unde a inceput civilizatia Europei

Gramvousa Creta

Gramvousa, Creta

Cea mai mare insulă din Grecia și una dintre cele mai mari din Mediterana este și una dintre cele mai sudice – practic, la sud de ea, nu te mai „lovești” de nicio altă insulă până în Africa (care, fie vorba între noi, nici nu e departe). Ați ghicit, sper, că este vorba despre Creta. Și pentru că este o insulă mare, este, de asemenea, extrem de variată. Are munți care ajung până aproape de 2.500 de metri înălțime, are sate tradiționale, are stațiuni de litoral cu baruri și restaurante, are orașe istorice, pentru că are o istorie cu adevărat fabuloasă – în urmă căreia au rămas orașe pitorești și numeroase obiective turistice. Și, nu în ultimul rând, trebuie să știm că în Creta s-a dezvoltat prima civilizație spectaculoasă din ceea ce numim astăzi Europa – civilizația minoică, în urma căreia au rămas opere de artă extraordinare, ruine impresionante și primul alfabet din Europa. Welcome to Creta !

 

Prima oară, am venit în Creta într-o fugă. Era vara anului 2015, când toată presa trâmbița prăbușirea Greciei – milioane de oameni mureau de foame pe marginea drumului, țara era în colaps, ceva mai puternic decât cutremurele distrugea toate hotelurile, orașele, clădirile. Evident, nici pomeneală de așa ceva, cei de acolo nu auziseră că trebuie să moară de foame, așa că terasele, tavernele, barurile și cluburile erau full și toată lumea era cu zâmbetul pe buze. Din păcate, atunci nu am văzut mare lucru din Creta – am alergat pe toate autostrăzile să ne vedem cu ceva autorități, ne-am oprit pe la niște hoteluri și cam atât. Am văzut însă milioane de flori de-a lungul șoselelor, munți superbi și o mare așa de tentantă… Dar, după ce mi s-a fluturat Creta pe la nas, iaca, am revenit de două ori, timp în care am vizitat-o mai în amănunțime.

Trebuie să țineți cont că Creta este o insulă foarte lungă și, în general, nu prea poți s-o vezi pe toată stând într-un singur loc. Dacă vreți să o vedeți pe toată, atunci ar fi bine să vă stabiliți două baze – una la est de Heraklion (hai să zicem Hersonissos, pentru a lua în considerare cea mai populară stațiune ) și una în zona Chania sau poate chiar mai la vest de Chania un picuț. Deci, hai să vedem ce e de văzut.

 

Locuri istorice

Chania, Retymno, Heraklion – timp de câteva secole, Creta a fost deținută de venețieni, erau ca un ghimpe în rutele maritime deținute de otomani. Cele trei orașe au rămas relativ neschimbate din perioada aceea – cu alei umbrite, clădiri colorate, orașe în semicerc, în jurul câte unui golf care juca rol de port, străjuite de câte o fortăreață care „închidea” portul. Dintre cele trei orașe, probabil cele mai frumoase sunt Chania și Retymno (în ambele, pe lângă urmele venețiene, vezi și urme ale otomanilor – băi, moschei și câte un minaret impozant), dar Heraklion are un mare plus – Muzeul Arheologic, unde poți descoperi cinci milenii de istorie cretană – de la refacerea celebrelor fresce minoice din Knossos și până în zilele noastre. Pentru iubitorii de istorie, este o încântare

Knossos – evident, Knossos, probabil capitală a regatului minoic, merită văzut. Dacă ați fost prin Egipt, ici și colo veți recunoaște câte ceva din stilul coloanelor de la Luxor, dar, per ansamblu, stilul este original. Spre deosebire de marile temple și morminte egiptene, situl de la Knossos a fost aproape distrus de-a lungul secolelor, iar acum se vede mâna restauratorilor. Dar, indiscutabil, veți rămâne cu gura căscată când veți afla că istoricii cred că acest oraș avea circa 100.000 de locuitori prin secolul al XVIII-lea i. Hr. Da, înainte de Hristos!

Mănăstirea Arkadi – din punct de vedere arhitectural, este stranie pentru Grecia – o combinație de stil românesc cu baroc, ceea ce găsești mai degrabă în Europa Occidentală. Dar pe lângă acest aspect, are o poveste tristă și eroică: în secolul al XIX-lea, într-una dintre numeroasele răscoale ale grecilor la adresa ocupației otomane, aici s-au refugiat numeroși cretani, majoritatea fiind femei și copii. După trei zile de asediu, în momentul în care era evident că mănăstirea va cădea în mâinile turcilor, egumenul lăcașului i-a strâns pe toți supraviețuitorii într-un loc și a aprins un butoi cu praf de pușcă. Cei 943 de greci au murit, intrând pe lista martirilor Republicii Elene.

 

Panorame

Cheile Samaria – dacă am un regret imens din ce nu am văzut în Creta, apoi acela este că nu am luat la pas cheile Samaria. Mi-aduc aminte, când m-am apucat să citesc pentru prima oară despre Creta, acum vreo 10 – 15 ani, am concluzionat – ăsta este locul musai de văzut. Ei bine, am fost, iată, de trei ori în Creta (inclusiv excursia-expres din 2015) și nu am ajuns în Samaria. Ba era prea devreme (Samaria se deschide undeva la mijlocul lui mai, pentru că până atunci există riscul de viituri), fie nu a fost inclusă în program (când am fost invitat, anul trecut), fie am fost în excursia expres. Dar, da, când voi ajunge a patra oară în insulă, e musai să merg acolo! Ce sunt cheile Samaria? Cum v-am zis, Creta este străbătută de munți destul de impozanți și înalți, de la est la vest, ca o coloană vertebrală a insulei. Acești munți destul de calcaroși sunt „tăiați” de numeroase văi care creează niște chei absolut spectaculoase. Există mai multe chei care pot fi văzute (am trecut printr-una cu mașina în drum spre plajele din sud), dar cele mai frumoase și spectaculoase sunt cheile Samariei – o iei la picior câțiva kilometri printr-un peisaj de vis, de-a lungul văii, pentru a ajunge într-un final la Marea Libiei și să te arunci în apa caldă a mării.

Agios Nikolaos – un orășel în zona estică a insulei, în mijlocul căruia se află un fost lac (fost, pentru că s-a construit un mic canal care îl leagă cu marea). Dealul care domină lacul oferă una dintre cele mai frumoase panorame urbane din insulă. De-a lungul lacului, poți găsi unele dintre cele mai drăguțe cafenele și restaurante din zonă.

Grădina Botanică – nu foarte departe de Chania, se află un colț de paradis unde poți petrece ore întregi pe dealurile abrupte ale Cretei printre mii și mii de arbori și flori. Povestea grădinii este însă dramatică – aici se afla una dintre cele mai mari plantații de măslini din Creta, care a luat foc și a ars, acum vreo 20 de ani. După prăpăd, unul dintre proprietari a decis să nu mai planteze măslini, ci să transforme locul într-un colț de rai, într-o grădină botanică cu flori și arbori din toată lumea. Și a reușit. Amintirea măslinilor rămâne prin niște cioturi arse ale bieților copaci

 

Plaje

Plaja Elafonisi – la capătul sud-vestic al insulei, se află o plajă roz. Se spune că trebuie s-o vezi, ca să crezi că așa ceva există, dar aș completa că trebuie să fie un soare puternic, pentru a admira rozul legendar al plajei. Trebuie însă să iei în considerare că e un drum destul de lung și, pe alocuri, nu tocmai în cele mai bune condițiuni.

Plaja Balos și Gramvousa – astea, da… am rămas cu gura căscată. În principiu, există excursii de o zi care acoperă atât Gramvouse, cât și Balos, dar sunt cam grăbite. Dacă vrei să stai să savurezi, poți merge la Balos cu mașina (atenție, ultima parte a traseului e drum de pământ destul de greu) și, eventual, să găsești vreo barcă pentru Gramvousa (care e o mică insulă lângă Creta). În ambele locuri, culoarea apei este incredibilă – un verde pătrunzător… în Gramvousa se află o citadelă medievală de unde ai parte de o priveliște incredibilă, în schimb, în Balos dacă vii cu mașina, vei avea parte de o priveliște la fel de wow când cobori muntele… Apa e divină în ambele cazuri.

 

Cum să ajungi în Creta

Evident, cel mai ușor este cu avionul. În timpul sezonului, există atât companii de linie (inclusiv zboruri directe low-cost) cât și avioane charter care zboară direct din diverse orașe românești spre cele două principale aeroporturi de pe insulă – Heraklion și Chania.

Dacă ești cu totul îndrăgostit de mașina ta, poți să mergi cu mașina până în Atena, mai precis în portul Pireu și de acolo poți să iei un ferry până în Creta (9  – 10 ore).

 

Când să mergi în Creta

Creta este practic o destinație pentru tot timpul anului. De altfel, iarna, cred că ar fi o destinație perfectă de city break – climă blândă, soare, drăguț, dar accesul este mai greu – nu mai sunt zboruri directe, poți ajunge doar schimbând avionul în Atena.

Sezonul oficial începe de Paști și ține până în octombrie, este perioada în care treptat se deschid hotelurile, barurile, restaurantele, atracțiile turistice. Eu am fost în luna mai când vremea era superbă pentru vizite, dar marea era relativ rece. Probabil la finalul sezonului, marea este caldă și vremea la fel de frumoasă.

 

Ce să cumperi în Creta

Cred că nimeni nu pleacă din Creta (mă rog, din Grecia în general) fără o sticlă sau două de ulei de măsline. Cretanii mi-au spus că din toată Grecia cel mai bun ulei de măsline e făcut în Creta, așa că nu am de ce să nu-i cred. Brânza are de asemenea un gust distinctiv și merită cumpărată, dar și obiectele din piele (ultimele două curele care le-am cumpărat sunt luate din Creta de acum 2 ani). O altă specialitate a locului este siropul de roșcove. Este un îndulcitor natural, fără cafeină și gluten. Unii îi conferă și calități vindecătoare, dar nu pot băga mâna în foc.

Și nu în ultimul rând – vin. Cretanii fac vin de mii de ani – probabil și minoicii beau vin, așa că mii de generații și-au perfecționat arta producerii vinului. Specialitățile cretene sunt în general demi-dulci și principalele podgorii sunt pe lângă Heraklion. Băutura spirtoasă a locului se numește Tsikoudia și concentrația alcoolică poate varia între 20 și 40 grade… așa că fi atent 🙂

 

Pentru mai multe informatii si inspiratie, aruncati un ochi aici ––> Visit Greece

Imagini Creta

Sosele Creta

Acele sosele inflorate ale Greciei …

Chania

Portul venetian Chania

Retymno

Urmele dominatiei otomane din Retymno

Heraklion

Citadela care apara portul din Heraklion

Knossos

Knossos – aproape 5000 de ani de istorie

Muzeu Arheologie Creta

Splendidul Muzeu Arheologic din Heraklion

Manastirea Arkadiou

Manastirea Arkadiou

Chei Creta

Una din numeroasele chei ale Cretei

Agios Nikolaos

Agios Nikolaos

Gradina Botanica

Frumuseti din Gradina Botanica

Elafonisi

Elafonisi

Elafonisi Creta

Probabil rozul se vede cand este foarte soare

Balos

Superba plaja Balos

Balos Creta

 

Gramvousa

Citadela Gramvousa

Gramvousa Creta

Ohhhh. si acea culoare a marii !

Peste Creta

Sa mergi in Creta si sa nu mananci peste ? Sacrilegiu !

 

bavariatour-logo
Categorii:
Grecia · Grecia

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest