Călătorie în Noua Zeelandă (ep. 3). „Insula de Nord” – Auckland şi Rotorua

. pesterile cu licurici

După o oră şi jumătate de zbor, iată-ne ajunşi în cel mai mare oraş al Noii Zeelande, pe care urma să îl explorăm zilele următoare.

Am părăsit însă Auckland pentru a ne deplasa la Rotorua.

Pe drum am făcut un popas la „Waitomo Glowworm Caves”, peştera cu licurici aflată în localitatea Waitomo.

„Waitomo Glowworm Caves” este o reţea de peşteri în care trăieşte o specie de licurici. Waitomo provine din limba maori, „wai” însemnând apă, iar „tomo”, gaură. Peştera a fost descoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea de către un localnic maori, alături de exploratori englezi. Ei au rămas impresionaţi atât de formele carstice din interior, cât și, în primul rând, de „beculeţele” din tavanul peşterii, beculeţe care nu erau altceva decât acei licurici. Din păcate, fotografiatul şi filmatul în această peşteră sunt interzise, probabil și din cauza bliţului, dar nici aşa nu cred că ar fi ieşit poze grozave. În schimb, experienţa a fost unică. Explorarea peşterii a început „per pedes apostolorum”, urmând să facem o plimbare cu barca pe lacul din interiorul grotei, admirând licuricii care păreau ca nişte beculeţe sau stele pe tavanul peşterii. Aş putea compara peisajul oferit de licurici oarecum cu calea lactee.

Seara, am ajuns în Rotorua, un orăşel cu 75.000 de locuitori situat în partea de nord a insulei, pe malul lacului cu acelaşi nume. Aici urma să participăm la unul dintre cele mai aşteptate momente – o seară „Maori Experience”. Despre ea voi vorbi în capitolul atât de drag mie, „Food, drinks and souvenirs”.

Rotorua însă este celebră și datorită activităţii geotermale din această zonă. După cină, am avut ocazia să vedem pentru prima dată gheizere (în Islanda noi încă nu am ajuns). Aici se află cel mai mare gheizer din Noua Zeelandă – gheizerul Pohutu. Numele „Pohutu” provine evident din limba maori și înseamnă jet puternic. Acest gheizer erupe de douăzeci de ori pe zi, iar înălțimea jetului poate ajunge la 30 de metri. A fost impresionant acest spectacol magnific al gheizerelor, chiar și pământul de sub noi era fierbinte!

La o oră de Rotorua se află Hobbiton Movie Set. Trebuie să recunosc că nu am văzut niciunul din filme, personal nu sunt adeptul filmelor de ficțiune. Desigur însă că am auzit de trilogiile „Stăpânul Inelelor și The Hobbit”.

Hobbiton Movie Set este locația folosită la realizarea filmelor „Stăpânul Inelelor” și „The Hobbit”. Situat la 10 kilometri de Matamata și la 70 de kilometri de Rotorua, acest loc este o destinație de „Tolkien-turism”. Nici eu nu știam până acum, dar există și așa ceva. Tolkien-turismul este practicat de fanii filmelor „Stăpânul Inelelor” și „The Hobbit” pentru a călători în diferitele locuri care au legătură cu acele filme. Numele de „Tolkien-turism” provine de la cel care a scris cele două romane de ficțiune, scriitorul englez J.R.R. Tolkien.

Istoria Hobbiton Movie Set a început la sfârșitul anilor ’90, când regizorul viitorului film „Stăpânul Inelelor” căuta o locație care să semene cât mai mult cu peisajele din vechea Anglie. El a identificat aceste peisaje la ferma Alexander. După finalizarea negocierilor cu proprietarul fermei, au început lucrările, la care a participat și armata neozeelandeză. Au fost construite 37 de fațade pentru căsuțele hobbit-ilor, curțile și grădinile, un pod, o moară. Ele au fost produse din placaj și polistiren, fiind ulterior demolate, după terminarea filmărilor. Nimeni nu și-a imaginat că locația va deveni un fenomen turistic. În anul 2010, căsuțele și anexele au fost reconstruite din materiale durabile precum ciment, lemn și cărămidă, pentru realizarea trilogiei „The Hobbit”.

Cu toate că nu am văzut filmul, am rămas impresionat de micuțele căsuțe, fiecare având propria curticică dotată cu câte o băncuță, măsuță, eventual și cu un balansoar. Fiecare căsuță are un gărduleț și, evident, o cutie poștală. Însă doar una dintre căsuțe este deschisă publicului. Unele dintre căsuțe aparțin micilor meseriași: am întâlnit aici casa brutarului, în fața căreia se găsea o masă cu pâini și o roabă cu saci de făină, casa măcelarului, unde erau expuse brânzeturi și mezeluri, casa apicultorului, care avea în față o presă de miere, și casa pictorului, lângă care se afla o paletă.

Plimbându-ne pe străduțe, totul părea încremenit, totul era exact ca în film, grădinile erau lucrate, rufele agăţate la uscat, lipsesc doar Bilbo, Gandalff, Gollum și compania.

Am avut ocazia să aflăm și câteva curiozități pe care probabil nu le cunosc poate nici fanii înrăiți. Regizorul Sir Peter Jackson avea o obsesie pentru detalii.

  • Astfel, cu toate că ferma avea 13.000 de oi, a considerat că niciuna nu se aseamănă cu oile din vechea Anglie, preferând să aducă oi din rasa Suffolk.
  • Tot regizorul a pus pe cineva să prindă și să mute broaștele din lac, deoarece acestea erau prea gălăgioase.
  • Fiindcă așa scria în carte (pentru celebrarea a 111 ani a lui Bilbo), a fost creat un stejar artificial. Acesta a fost realizat din fibră de sticlă, iar frunzele, fabricate din mătase, au fost aduse din Taiwan. Acestea au fost montate manual, una câte una, iar când erau decolorate de soare, ele erau vopsite.
  • În carte scria că sub pruni se jucau copii. Cum prunii erau mult prea mari, au fost plantați meri și peri ale căror fructe au fost înlocuite cu prune artificiale. Dar nici așa nu i-a plăcut regizorului, astfel că la revizia finală a filmului scena a fost de-a dreptul tăiată.

Actualmente, există 44 de căsuțe ale hobbit-ilor, pe o suprafață de aproape 5 hectare. De la 40 de euro costă accesul la Hobbiton Movie Set (în funcţie de pachetul ales), dar merită. Mai ales dacă ești fan al acestor ecranizări.

Iar la sfârșit am fost răsplătiți cu o bere rece la The Green Dragon Inn (inclusă în bilet). Atât acesta, cât și The Party Marquee sunt două restaurante aflate chiar aici, în Hobbiton Movie Set. Și, evident, shop-ul de unde poți cumpăra diverse suvenire mai mult sau mai puțin „Made in China”, dar oricum destul de scumpe.

Am părăsit Hobbiton Movie Set pentru a ne întoarce la Auckland, punctul terminus al călătoriei noastre. Auckland este cel mai mare oraș al țării, dar și capitala culturală și economică, chiar dacă politic Wellington este capitala țării.

Desigur că fiecare dintre noi a auzit de Auckland, măcar pentru faptul că aici se dă startul intrării în Noul An. Mă rog, primul este micuțul stat Kiribati.

Tāmaki-makau-rau (așa se cheamă în limba maori Auckland) nu este un oraș foarte mare din punctul de vedere al populației. Are 1,2 milioane de locuitori, dar care reprezintă peste un sfert din populația Noii Zeelande. A fost înființat în anul 1840 și a devenit capitala Noii Zeelande un an mai târziu. Dar nu pentru mult timp, în mai puțin de 25 de ani a fost aleasă capitală Wellington (cunoscută la acea vreme ca Port Nicholson), datorită poziționării geografice mult mai favorabile față de Insula de Sud.

Ce să faci în Auckland

Auckland e un oraș modern. Și este și un oraș frumos. Desigur (nu mai repet sintagma „Dacă întrebi o sută de români”), unul dintre principalele obiective turistice și cel mai cunoscut și fotografiat este Sky Tower, celebrul turn de televiziune care apare aproape în toate fotografiile, când vine vorba de Auckland. Are o înălțime de peste 300 de metri și a fost inaugurat în anul 1997. Pentru aproximativ 15 euro, ai acces la cele două platforme de observație: la 186 și la 220 de metri, cu privelişti superbe asupra portului, dar și a zgârie-norilor. E senzațional să stai pe podeaua cu fund de sticlă și să privești în jos. Dar „keep calm”, pentru că podeaua de sticlă are 38 de milimetri grosime și este la fel de rezistentă ca betonul. Sky Tower se află încă în top 10 cele mai înalte construcții din lume, fiind cu 4 metri mai înalt decât Turnul Eiffel din Paris, construit cu aproape o sută de ani mai devreme. Turnul din Auckland are însă toate șansele să părăsească top 10 cât de curând, fiindcă nici chinezii și nici arabii din Emirate nu dorm.

O experiență inedită a fost vizita la AM – Auckland Museum. Aici am aflat mai multe despre istoria modernă a Noii Zeelande, despre frumusețile naturale ale țării, dar și despre istoria populației maori, a băștinașilor care au locuit aici până la venirea coloniștilor. Și cum tendinţa actuală este reconcilierea cu urmașii fostei populații băștinașe, nu putea lipsi în Auckland Museum o zonă amplă dedicată lor.

Clădirea Auckland Museum, una dintre cele mai emblematice construcții ale orașului, este localizată în Auckland Domain, cel mai mare parc al orașului, având o întindere de 75 de hectare. Construcția se află în vârful unui fost vulcan actualmente stins.

Pentru început, am vizitat Monumentul dedicat celor din provincia Auckland care „și-au dat viața, la chemarea Regelui, pentru ca alții să trăiască în libertate”. Este un memorial dedicat celor care au murit în Primul Război Mondial, dar impresionant a fost faptul că acolo era prezent și drapelul României interbelice.

Foarte interesant și sectorul dedicat faunei Noii Zeelande: pasărea moa, dispărută din secolul al XVIII-lea, pasărea kiwi şi pinguinii.

Pentru noi, cea mai interesantă secțiune a fost cea etnologică dedicată culturii maori. Aici se găsesc sculpturi din lemn, obiecte tradiționale, arme de luptă, chiar şi o casă tradițională sculptată din lemn şi o corabie de luptă.

Din păcate, timpul a fost limitat, dar pentru aproximativ 15 euro merită vizitat.

Un alt parc al oraşului Auckland este cel unde se află și monumentul lui Michael Joseph Savage, cel care cu sprijinul populației maori a reușit să devină primul premier laburist al Noii Zeelande. De aici este o superbă panoramă asupra portului, asupra CBD (Central Business District), dar și asupra insulei Rangitoto, insulă vulcanică formată acum șase sute de ani.

Dacă ai timp, merită să faci o croazieră în golf pornind din portul Waitemata. Costă totuși ceva, în jur de 30 de euro, dar merită. De pe vaporaș, ai o priveliște frumoasă asupra orașului. Alături de clădirile din CBD (Central Business District), iese în evidenţă impresionantul turn de televiziune Sky Tower. În timpul croazierei, facem cunoştinţă cu farul „Bean Rock”, unul dintre cele mai vechi faruri din Noua Zeelandă și dintre puținele din lume care sunt încă din lemn. De la construirea lui în anul 1870 și până în anul 1912, când a fost automatizat el, era permanent locuit. Tot aici, în golf, se află Insula Rangitoto, despre care am mai vorbit. Dar nu în ultimul rând, am avut ocazia să vedem şi celebra Fabrică de Zahăr din Auckland, cunoscută popular şi ca „Chelsea Sugar Refinery”, datorită brandului pe care îl purta unul dintre sortimentele de zahăr fabricate aici.

Croaziera se încheie cu o buclă pe sub legendarul „Auckland Harbour Bridge”, deși cârcotașii spun că este un „copy-paste” al celebrului „Sydney Harbour Bridge”. Acest pod a fost construit după aproape treizeci de ani de la cel din Sydney, iar după încă zece ani s-au adăugat alte două benzi pentru traficul rutier, ajungându-se la şase benzi. Din păcate, un neajuns a fost faptul că nu era prevăzut trafic pietonal, feroviar şi nici piste pentru biciclete. Se pare că după îndelungi negocieri, consiliul local ar fi aprobat construirea unor trotuare şi piste pentru biciclete, dar când am fost noi, nu era încă nimic sigur. Sigur era faptul că podul a devenit o atracţie pentru cei care fac bungee-jumping.

Întotdeauna porturile erau un loc nu doar de unde plecau vapoarele, dar și un loc de „entertainment”. Că doar marinarii aveau nevoie de niscaiva distracție, după ce ajungeau la țărm. De aceea barurile și bordelurile erau întotdeauna în jurul porturilor. Mi-am dat seama de asta în Hamburg, căutând famatul cartier Sankt Pauli. Era în zona vechiului port.

În portul „aucklandez” Waitemata (a nu se citi în limba română J), există numeroase restaurante, cafenele, magazine de suvenire, dar și cele mai vechi piscine acoperite din oraș. Numite „Tepid Baths”, adică un fel de „Piscinele termale”, acestea au funcționat încă din anul 1914, când erau două bazine: unul pentru bărbați, iar altul pentru femei. Apa era adusă din portul Waitemata, iar piscinele nu erau folosite doar pentru înot de agrement sau pentru antrenamente, ci și pentru botezuri penticostale. Din anul 1974, apa sărată a fost înlocuită cu apă dulce, deoarece din cauza sării mentenanţa piscinelor era prea dificilă şi costisitoare.

Vechea clădire a portului a fost construită în anul 1912, astăzi având la parter magazine și cafenele. Administrația portuară a fost mutată într-o clădire mai nouă.

Printre multe terase, baruri şi restaurante, aici în port funcţiona cândva şi terasa „Lenin”, dar se pare că între timp s-a închis, semn că până şi la antipozi comunismul a murit.

Imagini Insula de Nord – Auckland si Rotorua

. pesterile cu licurici

Intrarea in pestera licuricilor

. la pesterile cu licurici

Pestera licuricilor

Geyser Rotorua

Geizerele de la Rotorua

Rotorua geyser

 

Hobbiton

La Hobbiton

Masa cu hobitii

Locul de masa a hobitilor

Gourmet shop hobbiton

Gourmet shop

Green Dragon Inn

La o bere hobita

Podul si moara hobitilor

 

Auckland Sky Tower

Turnul din Auckland

Podea de sticla

Podeaua de sticla

Panorama Auckland

Panorama Auckland

. Auckland harbour bridge

Auckland Bridge – varianta mai saraca al lui Sydney bridge

Auckland Museum

Auckland Museum

Auckland museum alaturi de steagul romaniei interbelice

Steagul Romaniei Regale la Auckland

. Auckland museum pasarea moa

Pasarea moa

Auckland Museum pasarea kiwi

Pasarea kiwi

Panorama Auckland

Panorama din larg a Auckland

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest