Croatia deschide granitele pentru cetateni din 10 tari UE, dar NU si pentru Romania

3. Split Din Turnul Clopotnitei

Astazi Croatia a anuntat ca a deschis granitele pentru cetatenii din 10 tari ale Uniunii Europene in care riscul de COVID-19 este redus. Decizia a fost luata pentru a putea reporni turismul pe Coasta Dalmata – mai bine de 20% din Produsul Intern Brut al tarii provine din turism, in consecinta, turismul este vital pentru republica ex-iugoslava de pe malul Marii Adriatice. Dar vital este sa si evite o explozie de cazuri noi, tinand cont ca Croatia a trecut fara multe cazuri si morti prin varful pandemiei – pana astazi, Croatia a inregistrat aproape 2250 cazuri de COVID si circa 100 de morti (ponderat cu numarul de locuitori, cu 50% mai putine cazuri de infectare decat in Romania si aproape de 3 ori mai putine decese). Asa ca Croatia a decis sa nu urmeze exemplul Serbiei sau Italiei si sa deschida granitele pentru toata lumea, ci pentru doar 10 tari din Uniune unde numarul de cazuri a ajuns la cote reduse.

Aceste tari sunt: Cehia, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania, P0lonia, Slovenia, Germania si Slovacia.

Situatia va fi analizata pentru restul de tari si in momentul in care numarul cazurilor va deveni acceptabil, granitele Croatiei vor fi deschise si pentru celelalte tari, inclusiv R0mania.

Cetatenii acestor tari sunt admisi pe teritoriul Croatiei fara sa mai existe obligatia de carantina sau de prezentare a unei adeverinta de test COVID-19, dar la granita trebuie sa-si declare destinatia, telefonul si adresa de e-mail. Pentru a nu pierde vremea la coada, cetatenii celor 10 tari pot sa se inregistreze on-line la aceasta adresa: https://entercroatia.mup.hr/

Masurile obisnuite de distantare sociala sunt in vigoare si in Croatia.

 

Sursa info: Novi List

 

 

Categorii:
Stiri COVID-19

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest