Intotdeauna cand ma duc pe undeva, intr-un oras, sau city break daca vreti sa-I numiti asa, caut sa dau o fuga si pe undeva prin jurul orasului respectiv. Experientele urbane sunt faine, descoperi arhitectura minunata, vizitezi muzee din care afli lucruri noi, experimentezi noi (sau vechi) gastronomii, dar intotdeauna, merita sa te duci si prin jurul acelei urbe. Vei descoperi comunitati mai ancorate in traditii, poate zone naturale superbe, poate plaje… ma rog, in functie de fiecare oras in parte.

In cazul Oradei, alegerea este destul de usoara. Foarte aproape de Oradea, se afla Muntii Apuseni, poate mai putin inalti si mareti ca Meridionalii, dar va pot asigura, ca ramai cu multe amintiri frumoase si te vei bucura de pitorescul lor. Iar daca vii in plina vara si prinzi niste zile din acelea cu 30 si ceva de grade, va fi o binecuvantare sa ajungi in Apusenii bihoreni.

Ca si in cazul Oradei unde nu am vazut tot ce mi-as fi dorit in 2 zile (si credeti-ma, ca am alergat de dimineata pana seara), in Bihor nu am avut parte decat de un tur de o zi, dar cred ca poti sa stai si o saptamana si sa gasesti ceva de facut. Poti petrece linistit o vacanta in Bihor, nu doar un city break pe graba. Voi trece insa in revista ce am facut si am descoperit in acesta singura zi.

Plecat-am de dimineata, cam pe la 9 din Oradea. Trafic destul de lejer (cel putin pentru experienta unui bucurestean), asa ca dupa foarte putin timp am ajuns prin zona rurala, verde, zambitoare. Imediat au inceput sa apara si dealurile, sate, totul foarte frumos si bine pus la punct. Trebuie sa remarc ca cel putin in judetul Bihor, drumurile judetene sau cum s-or numi ele, cele intretinute de autoritatile locale chiar sunt intretinute bine – asfalt impecabil si chiar se lucreaza la asfaltarea de drumuri noi… se pare ca exista o influenta in bine si a Oradei asupra intregului judet. Anul trecut, mi-am cam lasat rotile prin gropile judetene din Alba…

Prima oprire – in satul Vadu Crisului. Personal auzisem de Vadu Crisului ca despre o zona extrem de pitoreasca, un soi de defileu al Crisului Repede, dar cu aceasta ocazie, am aflat ca zona este faimoasa cel putin local pentru olarit. Da, aflata in umbra mult mai faimosului Horezu (care a ajuns un soi de parc tematic al olaritului), “productia” din Vadu Crisului este aproape unica in lume. De ce “aproape” ? Pentru ca doar in Vadu Crisului si pe undeva prin Filipine, olarii produc vase albe, complet albe. Oriunde te duci in orice zona de olari (ca o fi Horezu, Nazca sau Cappadocia), peste tot in urma arderii ies oale colorate. Aici ies absolut albe. Motivul este ca lutul din proximitatea satului contine caolin, stiti, ca portelanul. Si framantat cumsecade si ars intr-un cuptor traditional, rezultatul iese alb, alb, alb, stralucitor de alb. Evident, se poate vopsi, se poate smaltui, dar specialitatea locului cum am zis, aproape unica in lume sunt vasele albe.

Am vizitat o familia draguta – familia Poli. Tatal doamnei este un cunoscut olar din zona – d. Hasas, dar nu prea mai poate sa invarta roata, asa ca a lasat secretele si arta olaritului fiicei sale. Acum vreo 2 saptamani am pus o poza cu vasele albe (au fost neasteptat de multe like-uri si share-uri, am ramas uimit) si cineva mi-a spus ca a fost prin Vadu Crisului in cautare de olari de vase albe si nu a gasit. Acum va fi mai usor – familia Poli a pus un semn in fata curtii si lucreaza la un adevarat magazin-atelier de prezentare, din acela cum am vazut pe toate meridianele lumii. Dar in spatele acestui viitor colt turistic, este locul unde se lucreaza cu adevarat – unde se framanta lutul si mai ales unde se arde. Am mai vazut olari pe diverse meridiane ale globului, dar aici sunt doua lucruri unice – nu numai vasele albe, ci si un cuptor din acela traditional pe lemne – arata ca un soi de vulcan si in peretii de lut, vasele se incing la cateva sute bune de grade pentru a fi gata. Am inteles ca lucreaza doar noaptea sa fie mai racoare si arderea dureaza cateva ore bune. E o munca grea, dar si artistica… trebuie sa ai un suflet de artist sa creezi ce face olarita Poli.

Dupa olarit, am pendulat la cateva minute spre un cu totul alt fel de experienta. Una fizica, mult mai plina de adrenalina ! Am facut rafting. Pentru a doua oara in viata, prima oara am facut acum 9 ani in Nepal . Trebuie sa subliniez ca nu stiu sa inot, iar singura mea actiune posibila cand as cadea in apa ar fi sa merg ca toporul la fund, dar am facut rafting. Pentru ca pe apele Crisului Repede, poti sa faci rafting si fara sa cazi in apa – ai parte de parti mai rapide, te uzi, dar sansele de a cadea in apa mi s-au parut extrem de mici. Evident, am vorbit cu patronul si seful barcii noastre in prealabil, dar toti m-au asigurat ca nu vor fi probleme. Si daca am facut rafting in Nepal, cum sa nu fac in Bihor ?
Cu ocazia asta, am aflat ca Bihorul este o destinatie importanta pentru iubitorii sporturilor de aventura. Cei de la Csaba Novak Tours (Csaba e patronul, evident pasionat de astfel de sporturi, e un business care nu-l poti face daca tu nu esti pasionat) organizeaza ture de rafting, via ferrata (da, sunt mai multe trasee de via ferrata in Bihor, nu e musai sa mergi in Dolomiti pentru asa ceva daca te pasioneaza), mountain bike si sailing. Cand am auzit de sailing, am ramas un pic cam nedumerit. Sailing in Bihor ? Ei bine, nu, Bihorul are multe atractii, poti face rafting, mountain biking, catarari si via ferrata, dar nu sailing. Sailing in Croatia. Ma rog, totul este organizat fara cusur, 100% profesionist, “ca afara”. Si daca aveti chef de un pic de adrenalina, aruncati o privire aici http://www.csabanovak.com/ si vorbiti cu Csaba. Merita.

M-am echipat, pus pantofi de inot in picioare (ceilalti erau desculti si nu a fost o problema, dar daca tot m-am incaltat, am ramas incaltat) si am sarit in barca… si am pornit la drum. Trei barci de rafting si doi caiacisti. Cum am spus, traseul nu este dificil, nu este periculos, ai parte de dat la lopata, ai parte si de un pic de apa pe tine, dar merita 100%. Drumul este absolut superb, stanci masive se profileaza din cand in cand langa tine, mai trece si un tren (da, trenul trece prin defileu), ii mai vezi pe cataratorii de pe Via Ferrata si pur si simplu petreci niste momente minuntate. Din nou, daca nu ai mai facut rafting, sau ai facut extrem de rar (cum am zis, eu am mai facut o singura data in viata acum 9 ani), este locul perfect sa experimentezi raftingul. Si sa-ti adaugi inca o experienta in portofoliul personal … pentru ca viata este o colectie de experiente … si cu cat sunt mai multe, cu atat esti mai implinit.

Nu am fost doar pe Crisul Repede non-stop, ne-am oprit si la o cascada spectaculoasa. Daca ai chef, te poti arunca si intr-un soi de mini-bazin sa faci baie (nu e adanc, doar pana la gat, iar culoarea apei este fabuloasa), intr-o zi cu soare si calda cum am avut eu parte, este absolut superb. Am coborat de pe barca, incantat de a doua mea experienta de rafting. Am avut un singur regret – ca nu a durat mai mult. Si daca ajungeti prin zona, e musai sa experimentati si voi !

Am ajuns apoi pe un platou inalt de unde se vede o buna parte a Apusenilor de Vest, care coboara spre Campia de Vest, inclusiv varful Bihor (cel mai inalt din Apuseni – doar 1849 metri) unde am descoperit un loc de cazare iesit din comun. Voiam sa scriu despre el acum, dari cred ca voi dedica un articol special celor doua locuri de cazare traditionale care le-am descoperit prin Apusenii bihoreni pentru ca merita luate in considerare. Asa ca un teaser, aruncati un ochi aici: https://www.traditionalcasa.ro/

Asa ca mergem mai departe si anume la vizitare a doua pesteri. De fapt, una nu este chiar pestera – pestera, este o veche mina (mina Farcu) care da intr-o pestera, dar este singurul loc din Romania unde poti admira cristale de calcit fara sa fi un speolog profesionist (sau semi-profesionist). Pestera cu cristale sau Mina Farcu se afla in satul Rosia din Bihor si cu un GPS in telefon ajungi la intrare fara probleme :). Si la pestera totul este foarte bine organizat – ai si doua ghiduse care sa va plimbe prin mina.

Eu in schimb, am avut norocul sa am parte de cel mai competent ghid de pesteri din Romania – e vorba de d. Viorel Lascu, fost Presedinte al Federatiei de Speologie, om care probabil stie orice pestera din Romania precum propriul buzunar. Si cel care detine un loc de cazare fabulos la Runcuri despre care am promis ca voi scrie zilele urmatoare. Initial, pentru ca era destul de tarzior, ar fi trebuit sa mergem la doua pesteri, am zis ca nu avem timp, trebuie sa mergem doar la una. “Nu, nu se poate” a sarit Viorel ca ars. “Merg eu cu voi si le vezi pe amandoua. Se poate. Stiu eu ce trebuie vazut”. Asa ca nu a pregetat sa sara intr-o masina si de acolo, de pe culmea dealurilor de unde se vad toti Apusenii am ajuns in cateva minute prin maruntaiele pamantului. La Pestera cu Cristale.

Daca pregetati sa intrati in Pestera de Cristale / mina Farcu, sa nu va fie frica. Nu va asteptati la cine stie ce efort. Terenul este realmente plat si pestera bine aranjata. O iei pe urmele minerilor si dupa o mica intersectie, descoperi aceste adevarate comori – cristalele de calcit – cand le-am vazut prima oara, mi-am adus aminte de planeta Krypton de unde provenea Superman (un film fundamental pentru cei din generatia mea) formata din niste cristale ascutite. E drept, cele de pe Krypton erau albastre si erau foarte mari, cele din pestera Farcu sunt mai mici, sunt albe, dar minunate. Ca niste fulgi de nea supra-dimensionati, ca niste fulgi de nea din desene animate. Craiasa Zapezilor s-ar simti aici ca acasa. De fapt, pestera Farcu a fost descoperita intamplator de mineri care sapau aici dupa bauxita. Cristalele sunt de-a dreptul uimitoare, sunt transparente, au forme care iti confirma a n-a oara ca natura este cel mai talentat artist. Din pacate, multe cristale au fost furate si cineva bine intentionat a sigilat mina timp de 25 ani – pana cand a intrat in circuitul turistic candva acum vreo 10 ani. Si nu se intra decat insotit de ghid.

Ce e fain la aceasta mina / pestera este faptul ca isi pastreaza momentul culminant la final. Aceste cristale nu prea le gasesti pe drum (sunt niste urme vagi), doar fix la finalul traseului, apar pe nebanuite. Si nu poti decat sa nu ramai cu gura cascata.

Urmatoarea pestera – Meziad. Adevarul este ca daca te duci in Apuseni, este un mare pacat sa nu intri in pesteri (doar daca ai claustrofobie severa, poti fi scuzat). Sunt aranjate foarte fain. Anul trecut am vazut Ghetarul de la Focul Viu si Ghetarul de la Scarisoara, anul asta am mai descoperit doua pesteri din Apuseni. Aflu ca in Bihor sunt 5 pesteri majore vizitabile de turistul obisnuit (sunt mult mai multe in care pot intra doar speologi antrenati). Dintre ele, cea mai faimoasa este Pestera Ursilor, dar pe asta am lasat-o pentru alta data. Dupa Pestera de Cristal urma sa vad Pestera Meziad.

Si aici, am fost impresionat placut de acces. E un restaurant, apoi o parcare si in fine un pod peste un parau si o alee prin munte frumos amenajata. Exista si un centru de vizitatori in stil rustic si in fine, pestera cu gura larg deschisa parca dorind sa inghita vegetatia luxurianta din afara.

Pestera Meziad este una din primele amenajate pentru turisti, deschisa daca am retinut bine in 1972 sau in jurul anului acesta. Accesul era haotic, asa ca o buna parte din stalactitele si stalagmitele din interior s-au stricat – fie ca erau atinse de turisti, fie de la becurile cu lumina calda folosite initial in interior, fie pur si simplu datorita respiratului. Ca si zona Cernobal, pestera Meziad mi-a relevat puterea incredibila de regenerare a naturii… la doar cativa ani dupa ce accesul turistilor se face doar pe niste alei foarte bine marcate si nu ca turma peste tot, fara a se mai folosi foc sau lumina calda, ci doar lumina rece a neoanelor (care apropos, lumineaza de asemenea extrem de bine), stalactitele si stalagmitele au inceput sa se refaca de-a dreptul spectaculos. D. Viorel Lascu ne-a aratat toate acele exemple si sunt cu adevarat fascinante.

Pestera Meziad are doua etaje (aici ai de urcat) si traseul este circular, aparent ca un 8. Sunt niste spatii ample, imense si cu un pic de imaginatie te poti gandi ca aceasta pestera a putut adaposti un adevarat oras. Si, da, a fost locuita prin neolitic si paleolitic de stramosii nostrii care si-au disputat habitatul cu disparutul urs al pesterilor, un verisor al ursului brun, dar care prefera intunericul pesterilor (ursul brun se retragea in pesteri doar pentru hibernare). Daca ursul brun a reusit sa supravietuiasca, cel al pesterilor a disparut acum circa 25.000 ani si s-au gasit numeroase urme si prin Bihor. Intr-un final, nu mi-a parut rau ca nu am ajuns la Pestere Ursilor. In pestera Meziad se afla la loc de cinste scheletul unui urs al pesterilor – partial oase autentice, partial reconstituiri – sa-ti dea o idee asupra cum arata Mos Martin de pestera.

Viorel Lascu a avut dreptate… desi am alergat un pic, am ajuns atat la Pestera de Cristale, cat si la Meziad. Si mi-a parut bine. Da, ambele sunt pesteri, dar experientele sunt complet diferite. Si merita vazute amandoua.

Am ajuns la Oradea cred ca dupa miezul noptii. A fost o zi lunga, grea, dar si frumoasa. O zi cu experiente variate – de la traditia rurala a olaritului la adrenalina raftingului, de la panoramele superbe de pe dealuri la comorile din interiorul pamantului. Romania este frumoasa si merita descoperita. Mai ales acum, in acest an cand tara dupa tara ne blocheaza accesul datorita pandemiei scapate de sub control. Romania nu inseamna doar Coasta Marii Negre. Deloc. Nu stiu de ce toti sunt disperati daca nu se inghesuie cu inca nu stiu cate zeci de mii de alti bipezi pe plaja. Romania este mare si este de o diversitate unica as zice in Europa. Iar Bihorul este una dintre acele regiuni unde vei fi surprins, vei fi incantat si nu te vei calca in picioare cu nimeni. Pur si simplu, il vei savura.

Imagini tura prin judetul Bihor

Olarita din Vadu Crisului

Arta pura

Asa arata un cuptor traditional. Ca un mini-vulcan.

In interiorul „vulcanului”

Minunata ceramica alba de Vadu Crisului

Duceti-va la olarii din Vadu Crisului !

A doua experienta – rafting pe Crisu Repede

Hai la drum !

Incredibil de spectaculos

Crisu Repede devine Crisu Involburat 🙂

Pe drum, o cascada 🙂

Cascadele sunt pasiunea mea !

Via Ferrata de Bihor

Apusenii de Bihor – o mare de flori

Pastoritul ne-a format ca popor

Acele panorame de neuitat ale Apusenilor

Un sat oarecare din Bihor. Din Apuseni.

Prin fosta mina de bauxita

Intersectia 🙂

Acele cristale care te vrajesc …

Spre pestera Meziad

Se casca o gura de piatra

Formatiuni geologice din pestera Meziad

Luke, I am your father !

Pestera Meziad este o pestera vasta, ampla

Ursul de pestera

Inapoi la lumina 🙂

Cu echipa de la Discover Bihor