Daca este sa te gandesti unde poti sa te duci la nord de Bucuresti, dar sa nu ajungi pana la munte, undeva la o ora lejer de oras, in afara de mult prea popularul Therme sau mai exclusivistul Stejarii, mai ai la dispozitie palatele din Mogosoaia, Buftea si Potlogi sau numeroasele locuri de picnic unde te duci sa iti umpli plamanii cu un suav damf de mici si carnati si sa te intreci in a arunca cat mai multe PET-uri in natura. Daca nu te tenteaza nimic din acestea, o alta alternative este vizitezi o serie de manastiri. Da, turul manastirilor este pe agenda oricarui credincios care nu poate rata nici un hram posibil, dar ce te faci daca nivelul tau de credinta nu este asa de ridicat. Ei bine, cred ca tot merita sa te duci sa descoperi cateva din manastirile de la nord de Bucuresti pentru ca sunt adevarate oaze de liniste, curatenie si frumos. Evident, daca nu te duci duminica.

De cand am inceput sa umblu prin lume, am fost in probabil mii de lacasuri de cult – de la mici capele ortodoxe pline de atmosfera la pompoase catedrale catolice pe care le poti confunda usor cu un muzeu de arta, de la spartane biserici protestante la moschei absolut fabuloase (daca ajungeti in vreo zona shiita din Iran, Bahrain sau Liban nu ratati pentru nimic in lume un “shrine” – aici sunt de obicei moastele unei rubedenii ale Profetului si tot interiorul este “tapetat” in sticla creand o senzatie unica). Nu am ratat nici temple hinduse, jaine, sikh sau budiste, am fost in lacasuri de cult sapate in stanca, in biserici gigantice, in temple ale focului zoroastriene, in sinagogi si la temple baha’I, intr-o colorata biserica cao’dai sau temple shintoiste. Si nu, eu nu sunt nici baha’i, nici shiit, nici sikh, nici budist. Am ratat din pacate sa vizitez vreo Biserica Maradoniana in Argentina (cand ajung data viitoare in Buenos Aires va fi in varful listei) si nici vreuna Rastafari. Pentru ca Rastafari au o credinta interesanta – biserica lor e corpul lor, deci nu au nevoie de vreo cladire in care sa-si demonstreze piosenia. Dumnezeu il vede oriunde.

Ei bine, toate aceste lacase de cult au ceva in comun. Daca te uiti in cazul a sute de mii de localitati, vei descoperi ca cea mai veche si cea mai somptuoasa cladire a urbei este biserica, moscheea, singagoga, etc. Motivul este simplu – timp de milenii, religia a fost extrem de importanta, de fapt primordiala in viata politica, militara si sociala a oricarei comunitati si nici un efort sau ban nu a fost precuprtit pentru a construi cea mai spectaculoasa cladire a urbei. Cele mai bune materiale, cei mai buni mesteri, cei mai tari arhitecti au fost angrenati in constructia lacaselor de cult. Si asta se vede – exista numeroase orase istorice din care nu au mai ramas decat templele. Sunt niste cladiri – simbol ale geniului constructor uman. Sa ne uitam la o lista sa-i zicem oficiala – cele 7 minuni “noi” ale lumii : Colliseumul avea obiectivul de a distra poporul, Petra e un oras, dar cele mai spectaculoase cladiri ramase sunt temple (sau morminte care jucau tot rolul de locuri de inchinaciune), Macchu Picchu este cel mai probabil un oras-templu locuit doar de clerici incasi, monumentul-simbol al Chichen Itza este tot un templu (Piramida Kukulcan), Taj Mahal-ul desi e mormant arata teribil cu o moschee, Marele Zid, da, are rol de aparare, iar statuia lui Isus din Rio ce sa mai zic… Deci, 5 din 7 au rol mai mult sau mai putin religios.

Asa si manastirile din Romania. Oriunde te duci, vei descoperi niste oaze impecabile de verde si frumos cum nu prea vezi pe strazile Romaniei. Peste tot vei descoperi rauri intregi de flori, o curatenie impecabila, iar multe cladiri si picturi interioare sunt adevarate opere de arta. Evident, asta vine din faptul ca frescele sunt o parte importanta din cultul si traditiile ortodoxe, iar unele fresce interioare sunt absolut impresionante. Si poti gasi niste picturi incredibile chiar si in biserici mici si de tara, nu numai in Capela Sixtina sau in Catedrala de la Curtea de Arges.

Intr-o seara m-am uitat pe starea vremii, aveam ceva timp si am zis – ce-ar fi sa fac un tur al manastirilor din nordul Capitalei. La unele n-am mai fost de ani de zile (la Caldarusani nu am mai fost din 1993), iar la altele nu am ajuns niciodata. Asa ca mi-am facut un mic traseu si am stabilit ce sa vizitez. Asa ca pe la 9 dimineata, ieseam in tromba la bordul lui Skody pe Autostrada Urbana spre Ploiesti.

Manastirea Caldarusani. Primul stop, nu foarte departe de Bucuresti. Exista o iesire de pe autostrada de Ploiesti si apoi, vreo 10 km si ajungi la manastire. Primul rendez-vous este incantator – turlele manastirii apar pe malul unui lac, la capatul acestuia, rasarind dintre copaci. Arata bine.

Manastirea Caldarusani il are ca fondator adevarat pe domnitorul Matei Basarab. Inainte lui exista aici un schit modest, dar trecand domnitorul la un moment dat prin zona, i s-a parut ca e un loc perfect sa ridice o manastire fortificata. Prin locurile acestea indelung calcate de tot soiul de navalitori, manastirile au avut si rolul de cetate de aparare, asa ca multe dintre ele sunt inconjurate de ziduri cat mai groase. Iar locul ales era strategic – inconjurata pe trei laturi de un lac mai greu de strabatut de o ostire si ziduri zdravene in mijlocul Codrilor Vlasiei (cateva palcuri de copaci inca mai exista ici si colo). Prin vestita sa scoala de copisti, manastirea Caldarusani a contribuit major la faurirea unei limbi literare unice, iar aici a stat in domiciliu fortat si cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu (unul din ctitorii Unirii Transilvaniei cu Romania) de la eliberarea sa din inchisoarea comunista pana la moartea sa survenita in 1970. Nu pot sa nu mentionez ca marele pictor Nicolae Grigorescu si-a facut ucenicia in ale pictatului aici si in urma lui, in colectia manastirii se afla cateva icoane semnate de tanarul maestru in devenire.

Momentul astral al Manastirii Caldarusani s-a petrecut insa in iulie 1980 cand cel mai mare tenisman al lumii din perioada respectiva (si unul dintre cei mai mari din istorie), suedezul Bjorn Borg se casatorea cu tenismena romanca Mariana Simionescu. Desi autoritatile comuniste descurajau pe cat puteau casatoriile intre romani si strani (pentru ca mai devreme sau mai tarziu, partenerul roman pleca din tara, indiferent daca se muta in Germania, Suedia sau Ciad – oriunde, si in Somalia era mai bine decat in Romania Socialista), spre surpriza generala, nunta Borg-Simionescu a fost celebrata cu fast. A fost folosit ca un mare eveniment de PR de promovare turistica a Romaniei (cineva atunci se gandea la promovarea turistica a Romaniei spre deosebire de ultimele decenii). Desi Mariana Simionescu ceruse azil politic in SUA, seful Federatiei de Tenis, generalul de Securitate Nicolae Stan i-a promis ca daca face nunta in Romania, totul va fi la superlativ si Mariana nu va avea nici o problema. Romania socialista avea nevoie de un pic de glam, iar nunta celui mai mare sportiv al momentului a fost un eveniment planetar care a atras atentia si prezenta presei mondiale. Borg s-a casatorit cu Mariana la manastirea Caldarusani, inainte a trecut pentru casatoria civila la Primaria Sectorului 1, iar cheful s-a intamplat la Snagov. Au fost 400 de invitati (multi din strainatate), iar Securitatea a mobilizat cai, calareti, dansatori, cantareti, pana si un car cu boi. Cu multe microfoane in ureche.

Daca in zilele de sarbatoare si duminicile, manastirile sunt probabil aglomerate (mai ales in preajma marilor sarbatori religioase), daca ajungi intr-o dimineata de joi, locul este relativ pustiu. Nu stiu daca am vazut mai mult de 2 suflete. Biserica este inconjurata de chilii adapostite in niste ziduri ca de uz militar. Intrarea se face pe sub un turn impunator si apoi descoperi minunata curte interioara – verde, plina de iarba si plina de flori, dar impodobita acum si de copaci cu frunze multi-colore. Totul arata impecabil – vopsit, maturat, iarba taiata, florile ingrijite. Am intrat si in interiorul bisericii. Nu era nimeni. Pustiu. Cativa calugari parca se prelingeau in liniste pe langa ziduri si cam atat. Am inconjurat zidurile si prin afara lor (mai e o biserica a cimitirului extra-muros) si foarte multi copaci cu frunze de niste culori absolut superbe.

Manastirea Snagov – este una dintre manastirile cele mai importante si cele mai interesant plasate din Tara Romaneasca. Daca manastirea Caldarusani este construita pe malul unui lac, cea de la Snagov a fost edificata fix pe o insula in mijlocul lacului pentru cea mai buna aparare. Dar manastirea de la Snagov este mai degraba faimoasa printr-un personaj emblematic al istoriei noastre – Vlad Tepes. Si la Snagov e vorba de Vlad Tepes, nu de Dracula ca la Bran J. Prima atestare documentara este de prin secolul XIV (este ctitorita atat de Mircea cel Batran, cat si de Dan I, fratele lui Mircea care aparent a fost ucis de acesta pentru a se urca pe tron). Vladislav al II-lea construieste un paraclis, dar nu mai apuca sa faca prea multe, pentru ca Vlad Tepes il invinge si il obliga sa-si sape groapa singur si sa-si asculte slujba de inmormantare inainte de a-si pierde capul. La propriu.

Ei bine, lui Vlad Tepes i-a cazut biserica cu tronc, asa ca a facut investitii majore aici. S-a construit un zid de aparare, o inchisoare pentru talhari, un pod si zica-se si un tunel pe sub lac, un tunel secret care nu a fost gasit nici in ziua de azi (Prea Fericitul Daniel sustinea acum cativa ani ca ar fi fost distrus din greseala de comunisti cand drenau lacul). Locul de ingropaciune al lui Vlad Tepes (ucis intr-o batalie cu otomanii la sfarsitul anului 1476) se presupune ca e aici, dar manastirea Snagov isi disputa aceasta onoare cu manastirea Comana (este neclar unde si-a pierdut viata voievodul muntean). In manastirea Snagov exista un mormant fix in fata altarului fara piatra de mormant care sa spuna cine e “locatarul” unde se spune ca s-ar fi gasit un schelet imbracat in haine domnesti cu sigiliul lui Vlad care ar indica ca el este, dar intreaga poveste are un punct slab – corpul gasit in mormantul de la Snagov este intreg, in timp ce toate sursele epocii spun ca dupa ce a fost ucis, dusmanul si urmasul sau la tron, Laiota Basarab (fratele lui Vladislav al II-lea, ucis de Vlad cu doua decenii inainte) i-a taiat capul lui Draculea si l-a trimis la Constantinopole ca cel pe care il invinsese – sultanul Mohamed al II-lea sa fie multumit ca a scapat de unul din putinii lideri militari crestini care l-au invins.

Am ajuns la manastirea Snagov, trecand pe langa o serie intreaga de vile si vilisoare, ajungand la capatul podului care leaga insula-manastire de “uscat”. Este o pasarela nou nouta, inaugurata in 2019 si care te duce pe insula. Eram singur, am traversat, uitandu-ma uimit la toate vilele si palatele construite pe malul lacului Snagov (si garajele pentru yahturi). Una dintre ele mi-a atras privirile – de departe arata ca un palat Italian, alb, de marmura cu ceva statui. Habar n-am a cui e si cui i-a venit aceasta idee nastrusnica.

Pe pasarela, m-am intalnit cu o fetiscana imbracata in niste straie destul de colorate, dar totusi preacuvioase (nu, nu era calugarita sau asa mi s-a parut), care imi spunea ca inchide insula si sa revin peste o ora si jumatate. Am rugat-o sa arunc totusi o privire ca nu ma mai intorc si s-a intors din drum. Suflet bun :).

De aceea, nu pot spune decat ca am vazut biserica intr-o mare viteza si ca nu pot spune ca m-am bucurat prea mult de insula. Mi-as fi dorit sa fi vizitat mai agale aceasta insula care a adapostit si talhari si dizidenti politici (unii boieri “haini” au fost trimisi aici fie sa ramana cu un cap mai scurti, fie au fost calugariti obligati-fortati). Tot aici, mitropolitul de origine georgiana Antim Ivireanul a construit o tiparnita care a tiparit nu mai putin de 14 carti – prima carte tiparita vreodata in limba araba (cu caractere arabe) a fost tiparita nu la Mecca, Bagdad sau Cairo, ci la … Snagov. Liturghierul greco-arab (este partial tiparit in greaca) a fost tiparit aici, iar tipografia araba de la Snagov a fost ulterior transferata la Alep si acum se afla intr-o manastire de langa Beirut.

Am intrat in biserica. Este foarte bine intretinuta dupa ce a fost refacuta dupa cutremurele recente care au afectat-o. Ca de obicei cand intru intr-o biserica ortodoxa, caut automat picturile care ii indica pe ctitori, aflate la intrarea in biserica, in stanga si in dreapta. Sunt surprins – apare imaginea destul de cunoscuta a domnitorului Neagoe Basarab (de asemenea si Mircea Ciobanu). Dupa ce am plecat, am mai citit pe net si am descoperit ca Neagoe Basarab nu a ridicat doar fantastica biserica de la Curtea de Arges, ci a fost ctitor si aici, la Snagov, deoarece ctitoria lui Vlad Tepes a fost distrusa de un puternic cutremur. De altfel, actuala manastire are trei hramuri – inclusiv al Sfantului … Neagoe Basarab. Habar n-aveam ca l-au sfintit si pe Neagoe. Da, omul a construit biserici si a scris o carte celebra cu caracter politico-administrativ dar pentru atata lucru sa-l faci sfant ? Sa ne asteptam ca Biserica Ortodoxa sa-l sanctifice si pe Gigi Becali dupa moarte ? Din pacate, sanctificarea pe banda rulanta (executate atat de bisericile ortodoxe, cat si de cea catolica) chiar dilueaza foarte mult ideea de sfant.

Am vazut si presupusul mormant al lui Vlad Tepes. Apare poza lui si o candela peste un mormant nemarcat. Sa fie el, sa nu fie el. Sincer, fara un test ADN, greu de stabilit. Dar ce te faci cand biserica se opune cunoasterii istoriei noastre pe baze stiintifice. Mai ales ca insula a fost cedata de Primaria Snagov Bisericii Ortodoxe Romane. Aceasta poate declara insula stat in stat, un soi de Athos daca vrea. Dar probabil nu va dori niciodata.

Manastirea Tiganesti. Spre deosebire de celelalte doua manastiri ctitorite de numeroase capete incoronate ale Tarii Romanesti, manastirea Tiganesti a aparut din dorinta si munca unor calugari. Prima mentionare apare undeva in perioada fanariota, in timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (tatal celui care a fondat Eteria si care a pus la cale miscarea care a dus pana la urma la eliberarea Greciei, dar care se face vinovat de asasinarea lui Tudor Vladimirescu) cand locul este vandut unui calugar. Initial, aici locuiau calugari, dar, la un moment dat, a avut loc un “schimb de populatie” – la Tiganesti au fost aduse calugarite din doua manastiri, iar calugarii de la Tiganesti au fost mutati la Caldarusani. Legatura cu Caldarusaniul a ramas, calugarii de acolo fiind uneori implicati in refacerea manastirea de la Tiganesti, dar de atunci, din 1810, manastirea a fost o manastire de femei, de maici.

Au existat doua perioada negre – una in 1864 odata cu secularizarea averilor manastiresti cand destul de bogata manastire Tiganesti s-a trezit in sapa de lemn, iar un raport al Ministerului Cultelor din 1864 mentiona ca mancarea era atat de proasta ca nici vitele nu o acceptau. S-au luat masuri de catre administratia Cuza si calugaritele au fost salvate de la moartea prin inanitie. A doua perioada neagra a fost in 1959 cand comunistii au decretat inchiderea a mai multor manastiri si limitarea numarului de calugari si calugarite (a fost copiat un decret dat de Lenin sau Stalin in URSS), dar pana la urma, calugaritele s-au intos – la Tiganesti, calugaritele se specializasera in producerea de haine ecleziastice si inteleg ca si acum in cadrul bisericii, sunt destul de faimoase pentru arta lor.

Ca sa ajungi la Tiganesti, GPS-ul m-a dus pe un drum de tara, neasfaltat. Dar pitoresc, am mers de-a lungul unui mic lac. Niciodata nu mi-am imaginat cate lacuri sunt in zona de langa Bucuresti pana cand am inceput sa zbor destul de des si cand survolezi zona la mica inaltime, iti dai seama ca toata Campia Romana este plina, plina cu lacuri, iazuri, balti de tot felul de dimensiuni si forme. Cu flora de rigoare – trestii, papura, creandu-ti o idee de o mica delta. De altfel, toata zona adiacenta cursului Dunarii a fost o delta pana cand comunistii au decis desecarea si distrugerea echilibrului ecologic pentru a obtine cateva hectare in plus de teren agricol. La un moment dat, toate aceste distrugeri se vor razbuna, din pacate. Iar criza COVID va fi o joaca de copii.

Ca peste tot, manastirea Tiganesti este o oaza de curatenie, de ordine, de vegetatie frumoasa (mai ales ca era toamna) si de flori. Niste constructori reparau ceva exterior, dar nu pot zice ca era cine stie ce santier major. Biserica are niste turle interesante (sincer, mi-au adus aminte de o moschee din Uzbekistan, tot asa, turnuri inalte si parca mai zvelte decat media). La intrare, niste mozaicuri interesante, iar interiorul tipic bisericilor ortodoxe – picturi colorate, ample, sfinti cu aura. Instinctiv, ma uit la ctitorii pictati la intrare – sunt doi patriarhi – Miron Cristea, primul Patriarh al Romaniei si Justinian Marina, celebrul “Patriarh Rosu” al Romaniei Socialiste.

Manastirea Pissiota. Sincer, am ajuns aici din cauza numelui. M-a intrigat. Cred ca prima oara cand am vazut un indicator pe DN1 (manastirea e foarte aproape de DN1), conduceam si am citit in viteza “Manastirea Pisicilor”. What ??? A doua oara cand am trecut pe acolo, am vazut scris ca nu e a pisicilor, ci e Pissiota. Si tot mi-am zis ca la un moment dat o sa ma duc sa vad ce e pe acolo, dar intotdeauna fiind chitit sa ajung la munte sau in Ardeal, nu m-am abatut. Acum am intrebat GPS-ul si am descoperit ca Pissiota e la 20 km, am zis ca acum e momentul.

Manastirea Pissiota este o manastire de maici si este cea mai recenta din cele pe care le-am vizitat. Nu are nici 100 de ani. Iar Pissiota nu este numele satului, ci numele ctitorului – un inginer constructor aroman nascut in Grecia, Nicolae Pissiota care a facut bani cu o antrepriza de constructii in Romania si o parte din bani i-a investit intr-o manastire (care a fost sfintita in 1928). Pissiota este cel care a construit Atelierele Grivita, podul de cale ferata de la Buzau si Hotel Cismigiu (construit pentru el, intrand si in businessul de hotelarie). Ma rog, hotelul s-a numit Palace pana in 1948 cand a fost confiscat de comunisti si i-a schimbat numele in Cismigiu dupa parcul din apropiere.

Biserica este foarte interesanta. Chiar este. Nu respecta canoanele arhitecturale standard (bizantina sau brancoveneasca). Pare mai degraba o biserica italieneasca din caramizi rosii cu campanile, iar pictura interioara este impresionanta. Si e normal, a fost pictata de artistul Costin Petrescu, cel care a pictat si Ateneul Roman si Catedrala de la Alba Iulia. Pissiotta nu a facut nici o economie – a lucrat cu cei mai buni oameni si a folosit cele mai bune materiale.

Dar ca peste tot, comunismul a adus ruina. Manastirea a fost desfintata (ca cea din Tiganesti) in 1962, iar cutremurul din 1977 a afectat-o. Autoritatile comuniste au lasat-o sa se ruineze. Evident, destinul s-a schimbat dupa 1990. Manastirea a fost reactivata in 1993 si acum este manastire de maici – chiliile si biserica au fost refacute si arata impecabil, iar gradina este pur si simplu superba. Inauntru am vazut intr-o vitrina tot soiul de relicve, ma rog, moaste sau fragmente de moaste. Cred ca atrag, e un marketing bun. Dar din nou, nu am fost duminica, nu am fost in zi de sarbatoare, asa ca totul a fost linistit si minunat 🙂

Ruina manastirii Chiajna. Nu stiu cati bucuresteni au auzit de aceasta manastire, dar eu, personal, nu am auzit de ea pana m-am apucat sa caut pe Google locuri neobisnuite de vazut langa Bucuresti. Si am descoperit o manastire fantoma, o cladire imensa, masiva, parca bantuita de stafii, intr-un peisaj de thriller. Se numeste manastirea Chiajna – Giulesti si este undeva la capatul cartierul Giulesti intr-un camp deschis si batut de vanturi intre niste cimitire si calea ferata Bucuresti – Craiova. Bonus, pe undeva prin zona, a fost mult timp si o groapa de gunoi, cred ca nu mai exista, sau cel mult nu am mai auzit de ea.

Manastirea a inceput sa fie construita in epoca fanariota – inceputa in perioada domnitorului Alexandru Ipsilanti si terminata in perioada Nicolae Mavrogheni (cel mai traznit domnitor din perioada fanariota – singurul domnitor grec care nu era din Fanarul Constantinopolelui, ci din insula Paros, cunoscut prin faptul ca se plimba cu o trasura trasa de cerbi cu coarnele poleite cu aur, dar si pentru ca a fost ucis de otomani in timpul razboiului cu habsburgii si rusii – apropos, Mavrogheni a fost singurul fanariot care a recrutat o armata a Tarii Romanesti, a imbracat-o dupa moda militara occidentala si nu turceasca – ofiterii purtau peruci si a atacat fara success Brasovul.

Biserica este imensa si probabil daca ar fi fost sfiintita, ar fi fost cea mai mare biserica din Tara Romaneasca, dar nu a apucat niciodata acel moment. Avea 43 metri lungime si 17 inaltime, iar zidurile erau groase, ca de cetate. In consecinta, turcii care erau in razboi cu alianta ruso-austriaca zice vorba ca ar fi confundat-o cu o cetate si ar fi bombardat-o. Alte surse spun ca totusi ar fi fost folosita temporar ca biserica vreo 2 ani pana cand Mitropolitul Tarii Romanesti ar fi murit de ciuma chiar in aceasta biserica (razboiul a atras dupa sine una dintre cele mai mari epidemii de ciuma din Tara Romaneasca cand majoritatea locuitorilor Bucurestiului au fugit la tara sa se izoleze).

Dar faima sinistra a manastirii vorbeste de fantome care bantuie zidurile, de clopotul care a fost furat si care s-ar mai auzi noaptea (desi ruina nu a avut niciodata vreun clopot), de mortii de ciuma care cadeau langa biserica atunci cand fugeau din Bucurestiul cuprins de epidemie.

Ca sa ajung la manastire, am luat-o pe un drum de tara care trece printr-un santier sau o betoniera – nu am fost foarte atent. Se vede de departe ca un munte. M-am dat jos si o placuta m-a informat ca totul se afla sub supraveghere video si ca nu am voie sa ma apropiu – de fapt cladirea este inconjurata de un gard metalic, de sarma. Pe langa numeroasele crime care s-ar fi petrecut aici de-a lungul vremii, se pare ca manastirea a fost folosita pentru filmari de video-clipuri muzicale, dar si sesiuni foto nud in anii 90. Acum, nu se mai poate.

Sincer, locul este creepy rau. Parasit, o cladire uitata de lume, intr-o campie arsa si cu putina vegetatie, cu mii si mii de ciori care zboara sinistru deasupra ruinelor. Am vazut pe net poze de iarna, cand totul este alb si funest, eu am prins un apus de soare poate la fel de plin de atmosfera. Daca sunteti pasionati de thrillere, ei bine duceti-va la Chiajna. Este o atmosfera de neegalat pentru cei care au gusturi morbide.

Biserica a fost abandonata cateva secole. A fost repreluata de Biserica Ortodoxa candva la inceputul secolului nostru cu promisiunea ca o vor reconstrui, dar singura reconstructie a constat in acel gard de sarma. In schimb langa monument a fost construita o biserica de lemn in stil maramuresean care inteleg ca ar fi deservita de cativa calugari. Am intrat in bisericuta, la ctitori este pictat PF Daniel, deci e de data recenta. Se pare ca Prea Fericitul a mai investit si in alte biserici mai mici, nu numai in monstrul de langa Casa Poporului. Vechea manastirea Chiajna va continua sa dainuiasca ani de zile ca cel mai infricosator loc din Bucuresti.

A fost o zi lunga, dar plina. Chiar interesanta. Da, daca nu esti pasionat de istorie si cultura, poate nu este interesant, dar cei care au o pasiune in acest domeniu (si eu am), merita sa faca un tur al manastirilor din jurul Bucurestiului.

Imagini Caldarusani – Snagov – Tiganesti – Pissiota – Chiajna

Manastirea Caldarusani pe malul lacului cu acelasi nume

Turnul pe sub care se intra in manastire, un turn ca de cetate

Biserica manastirii Caldarusani

Absolut superbe !

Covor de frunze

In interiorul manastirii

Frunze de toamna la Caldarusani

Noua pasarela spre insula-manastire Snagov

Lacul Snagov

Ce naiba o fi asta ?

Biserica Manastirii Snagov

Ctitorii

Interiorul – admirabil pictat

Eventualul mormant al lui Vlad Tepes

In zare, manastirea Tiganesti

Si biserica manastirii

Mozaicuri de inspiratie bizantina la intrare

Interiorul

Patriarhul Marii Uniri si Patriarhul Rosu – Miron Cristea si Justinian Marina

O gramada de flori in fiecare manastire !

Poarta de lemn a manastirii Pissiota

Aduce cu o biserica din Nordul Italiei

Interiorul

Pictat de cel care a picat si Ateneul Roman

Flori superbe si la Pissiota

Cea mai stranie constructie din Bucuresti – ruinele manastirii Chiajna

Permanent survolata de ciori

Langa ea, biserica noii manastiri

Interiorul proaspat terminat, stralucitor

Recunoasteti ctitorul ?