Am ajuns pentru prima oara in Albania in 1999. Pana atunci nu mai iesisem din Europa, dar a fost prima tara care mi-a dat asa un mic gust despre cam cum arata alte continente. Era un haos general, nu existau prea multe magazine, tot comertul se desfasura in piata, iar soselele erau vai de steaua lor (si eu veneam din Romania a caror sosele in anii 90 erau de asemenea praf, dar nu ca in Albania…). Dar, toata aceasta nebunie si atmosfera exotica mi-a placut la nebunie. Am revenit douazeci mai tarziu si am gasit o alta tara, o cu totul alta tara, dar tot are acel flavour exotic, de neobisnuit, de diferit. Ceea ce e chiar fain. Eugen a fost si el acum cativa ani in Albania (povestile lui sunt din perioada pre-covidica). Va invit sa le cititi, sper sa va ajute.

Albania a eliminat recent restricțiile de călătorie așa ca m-am gândit să vă povestesc despre ce am văzut și am făcut noi acum aproape șapte ani în micuța țară balcanică.

Așa cum povesteam și în alte articole, am fost mereu atras de țările mici iar Albania nu face excepție. În plus, este o îmbinare a culturilor, pe aici s-au perindat de-a lungul timpului Ilirii, Tracii, Grecii, Romanii, Venețienii și Otomanii. Este o combinație între cultura venețiană și cea otomană dar și cu influențe grecești.

Despre Albania

Micuța țară balcanică cu aproape trei milioane de locuitori se învecinează la nord cu Muntegru și Kosovo iar la sud cu Macedonia de Nord și Grecia. La granița vestică se află Marea Adriatică și Marea Ionică, unde sunt multe stațiuni pe litoral – Durres (oraș-port) e cea mai vestită și cea mai apropiată de țara noastră dar sunt câteva și în sudul țării, la granița cu Grecia, la nord de insula Corfu – Dhërmi, Sarandë și Ksamil.

Numele țării provine de la numele tribului ilir „Albani”, conform scrierilor lui Ptolemeu, astronom și geograf din Alexandria (Egipt) care amintea de orașul Albanopolis situat undeva la nord de actualul Durres. Primele atestări ale acestei țări provin de prin secolul al XII-lea, deci este un loc încărcat cu istorie.

Cum ajungi în Albania

Pentru noi românii cea mai facilă cale de acces este cea rutieră – via Serbia și Muntenegru. Dacă vii din zona de est a României vei putea ajunge în Albania traversând Bulgaria și Macedonia (sau Serbia și Kosovo dar aș recomanda mai degrabă prima variantă).

Poți opta și pentru zbor la Tirana (pe aeroportul Maica Tereza – da, Maica Tereza era de origine albaneză chiar dacă s-a născut la Skopje, actualmente capitala Macedoniei de Nord). În acest caz poți opta pentru un zbor din Istanbul fie cu Turkish Airlines, fie cu Air Albania (da, Albania are propria companie de zbor – cel puțin avea, până la începutul pandemiei)

Nu ai nevoie de pașaport, chiar dacă nu e țară UE poți intra cu cartea de identitate. Iar majoritatea asigurărilor auto acoperă și această țară.

Am plecat la drum. Lezhë, prima haltă

Înainte să ajungem în Albania știam puține lucruri despre această fostă țară comunistă: știam că era declarată cea mai săracă țară a Europei (ceea ce ne consola mereu ca popor că nu suntem noi ultimii), că era ciuca bătăilor și motiv de făcut golaveraj atunci când juca cu România în preliminarii la fotbal, că au o limbă ciudată și că pe vremea lu’ „tata Lae” puteam cumpăra „pe sub mână” mult râvnitul vinars Skanderbeg.

Da, în plus să nu uităm că la școală în pauze, pentru a impresiona fetele, noi băieții ne întreceam la „Skanderbeg”, celebrul duel al mâinilor unde bicepșii erau contractați la maxim.

În vara lui 2014 am făcut un circuit prin Balcani vizitând Slovenia, Croatia, Bosnia și Herțegovina și Muntenegru iar Albania nu avea cum să lipsească din peisaj. Chiar dacă prietenii din anturajul meu mi-au spus vorba reclamei la gaz „Dar nu crezi că e periculos ? „, mi-am luat inima în dinți și am decis că micuța țară balcanică trebuie vizitată.

La capătul călătoriei noastre în Balcani iată-ne ajunși aproape de granița Albaniei cu Muntenegru. Ne-am dat seama că suntem în direcția bună deoarece începuseră să apară minarete, semn că Albania nu mai era departe.

Incă înainte să ajungem la graniță am putut observa moschei, semn că direcția în care ne îndreptam era cea bună. Înainte de graniță am făcut plinul fiindcă citisem tot felul de comentarii că nu prea sunt benzinării în Albania. Total fals, era plin de benzinării pe marginea drumului, contrar celor citite pe internet. Kastrati se numește una din cele mai răspândite rețele de benzinării din țară.

Prima oprire am făcut-o în Lezhë, un mic orășel nu departe de granița cu Muntenegru, cu vreo 65.000 de locuitori dar cu o istorie extrem de bogată, prima atestare documentară fiind din secolul al IV-lea. Nu am avut timpul necesar să urcăm dealul de 172 de metri pentru a vizita vechea fortăreață. Dar scopul principal pentru care ne-am oprit aici a fost atins: vizitarea mausoleului eroului național al Albaniei, Skanderbeg. Istoria acestui oraș este strâns legată de Gjergj Kastrioti (cunoscut ca și Skanderbeg), un nobil albanez și comandant militar care în secolul al XV-lea a condus luptele împotriva Imperiului Otoman, pe vremea când Lezhe se afla sub dominare venețiană. „Skanderbeg” înseamnă „braț de fier”, de unde si numele întrecerii pe care o practicam în școală.

Nu am gasit foarte ușor mausoleul dar am apelat la ajutorul unui localnic. Nu prea mă înțelegeam cu el în engleză dar omul până la urmă a intuit ce vreau. Văzând dorința mea, a unui străin, de a vizita mausoleul eroului lor național, un loc sacru pentru poporul albanez, omul s-a urcat cu mine în mașină și m-a dus țintit la mult doritul obiectiv. Ca să fiu sincer, sunt un împătimit admirator al monumentelor funerare, îmi place să vizitez mausolee, cimitire și cripte din catedrale – le privesc ca pe niște opere de artă. Am aflat însă că nu e vorba de un mausoleu ci de un memorial ridicat în anul 1981 pe fundația unei vechi catedrale din secolul al XIV-lea, catedrala Sfântul Nicolae. Memorialul cu o arhitectură destul de simplă pentru importanța sa găzduiește o copie a coifului și a săbiei lui Skanderbeg – originalele fiind la Kunsthistorisches Museum din Viena.

Durres, Mamaia albaneză

De la Lezhe am plecat spre Durres, oraș port și principala stațiune de pe litoralul albanez – un fel de Mamaia locală. La ieșirea din Tirana, surpriză ! Am intrat pe autostradă ! Nu semăna chiar cu autostrăzile din Europa dar era un fel de drum expres îmbunătățit cu regim de autostradă. Nu era niciunde semn că e cu „toll” adică cu taxă sau cu „matrica” adică cu vinietă așa că am oprit în prima benzinărie să mă asigur că e free. „No toll, free” a spus vânzătoarea așa că ne-am bucurat de minune și am continuat călătoria. Doar că orice minune ține… trei minute fiindcă autostrada s-a terminat având doar 14 kilometri. Asta era în 2014, precis acum e gata si poate seamănă și cu o autostrada occidentală.

Și iată-ne ajunși în Durres, un oraș-port fondat de grecii din Corinth în secolul al XVII-lea. De aici pornea Via Egnatia, continuarea celebrului drum Via Appia. Via Egnatia era un drum care pornea de aici din Durres și traversa actualele teritorii ale Macedoniei de Nord, Greciei până la Constantinopol, actualul Istanbul. Am rămas impresionat de arhitectura acestui oraș port, o simbioză între cultura venețiană și cea bizantină – era ceva între Italia, Grecia și Turcia. Obiective importante aici la Durres sunt Amfiteatrul Roman și Turnul Venețian care ne amintesc de faptul că ne aflăm „peste baltă” de Italia. Durres este un port de unde poți trece cu feribotul în Italia la Ancona, Bari și Brindisi.

Amfiteatrul Roman din Durres este cel mai mare amfiteatru din Balcani, a avut o capacitate de 20.000 de locuri. El a fost escavat începând cu anii 1960 dar prin escavare a intrat într-o stare de degradare. De abia la începutul anilor 2000 Universitatea din Parma a preluat restaurarea acestuia.

Turnul Venețian a fost construit în secolul al XV-lea ca parte a sistemului de apărare împotriva Imperiului Otoman. Astăzi în turn funcționează o cafenea. Merită să urci în turn pentru o frumoasă panoramă.

În zona portului se află statuia lui Lodewijk Thomson, primul olandez ucis aici în Durres în timpul unei misiuni de menținere a păcii. Tot aici, pe malul Marii Adriatice se afla si statuia dedicata rezistentei din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial precum si statuia eroului Mujo Ulqinaku, sergent albanez care s-a opus rezistenta invaziei italiene din anul 1939.

Dar mai mare ne-a fost mirarea să descoperim aici într-un părculeț din „Shetitorja” adică din zona de promenada a orașului statuile unor grei ai muzicii mondiale: John Lennon, Bob Dylan, Mick Jagger și Tina Turner.

Imagini Albania

Brandy Skenderbeg

Memorialul Skanderbeg din Lezhe

Amfiteatrul roman din Durres (aici am fost si eu in 1999 :))

Turnul venetian

Statuia lui John Lennon

O cladire de banca

Pfff… ce filet !

Durres este statiunea de Litoral din proximitatea Tiranei.