Zgomotele unei mari metropole sunt, probabil, mai greu de ignorat decat cele dintr-un oras mai mic chiar si infestat de zgomotul claxoanelor tuk-tukurilor. Dar, dimineata devreme, Bangkokul are un aer aparte (chiar si combinat cu cel de motorina de o cifra octanica minuscula), asa ca am iesit pe strazile din Khao San destul de devreme. Marea majoritate a magazinelor erau inchise, ospatarii de la restaurantele care ofereau “English breakfast” erau cu ochii carpiti de somn si cu miscari in ralanti, asa ca am decis sa mancam pe terasa hotelului. Eram inapoi in Thailanda !

Dupa cum spuneam, Khao San este prototipul cartierului asiatic pentru turisti. Gasesti aici tot ce iti trebuie – tricouri, restaurante, Bacardi Breezer, cocktailuri vandute dintr-un carucior ca de inghetata, bratari, carti (de orice natura), chitare (vandute de cei care au ramas fara bani) sau pulovere groase “australiene” – unde ti-o trebui asa ceva in Thailanda? In plus, saloane de masaj (nu erotic, prin Khao San nu prea gasesti asa ceva), care la preturi minuscule sunt o adevarata desfatare pentru picioare obosite si umeri tensionati de rucsacuri. Dar Bangkokul mai are multe de oferit vizitatorului in afara de enclave din Bangkok.

Primul obiectiv al zilei – Golden Mount Temple. Nu e foarte departe de Khao San, poti sa ajungi si pe jos, pe langa Monumentul Democratiei (mda, exista si asa ceva in Bangkok)… Este o oaza de liniste, nu prea sunt turisti, mai degraba vizitatori thailandezi si calugari budisti, unii veniti clar de departe, judecand dupa aparatele foto si de filmat cu care isi imortalizeaza pelerinajul. Am ajuns destul de devreme dimineata – perioada perfecta! Este inca racoare, zapuseala nu a invaluit marea metropola asiatica, inca nu se ridicase smogul poluant generat de milioane de vehicule si pentru prima oara vedeam un cer perfect albastru in Bangkok… Il mai vazusem si in prima zi de vizita, dar disparuse rapid din cauza poluarii si a umiditatii din aer…

Al doilea obiectiv al zilei – Vimanmek Teak Palace. Se spune ca este cea mai mare cladire din lume construita integral din lemn de tec si a jucat rolul de rezidenta regala pe la inceputul anului 1900. De fapt, a fost construit in alta parte, in 1868, si mutat pe actualul amplasament in 1910. Ce flexibile sunt cladirile astea – nu-ti mai place unde le-ai construit, le iei cu tine si te muti… Acum este muzeu, dar unul care merita sa fie vazut. Superlativele palesc in cele peste 80 de camera ale cladirii si, in ciuda unui ghid care vorbea o engleza doar de el inteleasa, pot spune ca a fost o vizita excelenta. De fapt, Vimanmek Teak Palace este parte a complexului Dusit, complex detinut de familia regala (de aceea e obligatoriu sa te imbraci in pantaloni lungi si camasi cu maneci lungi), dar regele nu mai locuieste aici, s-a mutat cu intreaga familie in alta parte in Bangkok. Complexul Dusit a fost construit de regale Rama al V-lea care, dupa o vizita destul de lunga prin Europa, s-a intors cu viziunea unor palate fabuloase din exoticele Anglia, Franta sau Italia, asa ca aceste cladiri din complexul Dusit sunt un fusion intre Europa si arta traditionala  thailandeza.

Mi-am programat insa vizita la Dusit pentru a fi prezent la ora la care un grup de dansatori prezinta gratioasele dansuri thailandeze (moca, evident!). Dupa cateva dansuri mai barbatesti, sugerand nemuritoarea Ramayana, fetele si-au luat rolul in serios, aratandu-ne ce inseamna gratia si eleganta thailandeze.

Tot in Dusit, am vizitat si Expozitia de fotografii ale monarhului actual, regele Bhumibol. Hobby-ul cel mai mare al regelui este, de departe, fotografia. Iar pasiunea lui pentru aparatele foto si fotografii este dusa pana departe – in numeroasele poze oficiale care sunt expuse in orice loc mai mult sau mai putin public din Regat (inclusiv in McDonald’s), el apare cu un aparat foto agatat de gat cu, in mod surprinzator, marca aparatului la vedere – Canon… Ce reclama mai puternica poate avea  producatorul japonez decat ca este prezent in cele mai multe tablouri oficiale ale Majestatii Sale. Pana si pe bancnote, regele apare cu aparatul de fotografiat de gat, dar de data asta fara sa apara si marca… Ar fi fost culmea sa avem reclame comerciale pe bancnote!

Cum persoana regelui este sfanta, atunci si pasiunile acestuia nu pot fi decat sacrosancte si mai ales folositoare pentru intreaga natiune. Intr-o expozitie am citit ca la un moment dat, printr-o parte mai obscura a Thailandei, avusesera loc niste inundatii. Autoritatile locale si cele centrale nu prea erau hotarate sa intervina, dar Regele a trecut pe acolo. A vazut si a fotografiat puhoiul de ape si s-a intors la Bangkok unde a prezentat pozele membrilor guvernului…. Si dupa cum era scris in respectivul muzeu – “vazand fotografiile Majestatii Sale, de abia atunci membrii guvernului au inteles gravitatea situatiei. In urma studierii fotografiilor, prim-ministrul a decis luarea unor masuri adecvate, iar grava situatia a fost rezolvata”. Multumim, Canon!

Si ca veni vorba de Majestatea Sa… Toate ghidurile ne avertizeaza sa nu facem misto de el sau sa spunem ceva nerespectuos la adresa Sa, pentru ca thailandezii se vor supara (iar legea in vigoare te poate arunca pana la 15 ani in “Bangkok Hilton” – sinistra puscarie pentru farangi). In ciuda unor derapaje tipic asiatice de cult al personalitatii, regele Bhumibol mi s-a parut chiar simpatic si am citit (evident, prin surse straine, ca cele thailandeze proslaveau prea tare) ca este chiar popular si iubit de populatie, ca a intervenit in momente-cheie ale diverselor dictaturi militare care s-au succedat in Thailanda postbelica si ca s-a implicat in numeroase actiuni menite sa ridice standardul de viata, mai ales in zonele defavorizate. Ce e cert este ca are o pozitie de semizeu in intreaga Thailanda, spre deosebire de fiul si mostenitorul sau, care are o imagine dezastruoasa in ciuda legilor de lez-majestate (imaginea proasta este, evident, intarita de faptul ca si-a numit catelul Maresal al Fortelor Aeriene Thailandeze).

Dar ca veni vorba de caini, ei bine, odata ce am ajuns in Thailanda, am vazut pe torpedoul tuturor taxiurilor o carte despre cainele Majestatii Sale, Tongdaeng (“Cupru”)… Si, la un moment dat, am citit undeva povestea fascinanta a acestui caine, ma rog, de fapt, catelusa. Atentie – poveste scrisa chiar de Majestatea Sa (evident, cartea a fost tiparita in tiraje de milioane care au disparut instantaneu, iar carticica cu coperte galbene putea fi vazuta pe toate torpedourile taxiurilor din oras, dar in nicio librarie. Editia a doua era deja la tipar) . Tongdaeng era o catelusa comunitara care s-a aciuat pe langa un dispensar deschis de Rege. La un moment dat, ca in poveste, cei doi s-au intalnit si de atunci nu s-au mai putut desparti unul de altul. Tongdaeng a devenit catelusa regala cu toate beneficiile de rigoare. Pana aici, nimic neobisnuit. Dar, la un moment dat, Majestatea Sa s-a gandit ca prea toata Thailanda se imbraca in haine afisand branduri straine (chiar si daca sunt false) – toti erau imbracati in Adidas, Puma, Versace si Armani (sau Garmani), iar Thailanda, cea care producea atatea haine, nu avea un brand al ei… Asa ca s-a gandit sa lanseze camasile Tongdaeng. Zis si facut. Au fost angajati designeri, brand-manageri, agentii de publicitate si a fost lansat brandul Tongdaeng. Distributia este limitata la cateva locatii, dar se accepta si comenzile prin posta. Rezultatul? Cele 500.000 de tricouri produse s-au epuizat in cateva ore, firma producatoare (detinuta de familia regala) trebuind sa-si ceara scuze ca nu mai are stocuri si sa se puna pe produs. In ciuda pretului ridicat (500 de baht, ulterior redus), Tongdaeng a fost cel mai de succes brand din istoria marketingului in Thailanda… Cand am ajuns, la sfarsitul anului, nu mai gaseai niciun tricou Tongdaeng nici sa dai cu bomba, asa ca a trebuit sa ma limitez la Adidas, Nike si alte branduri mult prea comerciale.

Dupa vizitarea expozitiei pozelor regale, trecem in revista diverse temple, fac o poza de departe si cu Parlamentul Thailandei si ne odihnim stand in fata unei statui imense al lui Buddha dintr-un templu neturistic unde thailandezi obisnuiti vin sa se roage. Si, pentru ca, in ultimele zile, am avut parte de un maraton prin Cambodgia, am decis ca dupa-amiaza va fi mai molcoma, incluzand ceva shopping…

Inapoi in Khao San, este imposibil sa nu observi numeroasele oferte de ture turistice – fie ca e vorba de excusia la raul Kwai (acolo unde mii de prizonieri de razboi occidentali au lucrat in conditii inumane pentru a construi o cale ferata intre Thailanda, favorabila japonezilor, si Birmania ocupata de japonezi), dar cea care ma atragea dintre toate era excursia la piata plutitoare de la Damnoen Saduak.

Intr-o tara strabatuta de atatea ape, cu sate pe picioroange bine infipte in albiile sau pe malurile raurilor, pietele plutitoare nu pot fi considerate niste ciudatenii… Cursurile de apa sunt locurile unde oamenii traiesc, se intalnesc si fac comert, asa ca prin zona Bangkok (dar si in alte locuri din Thailanda) exista numeroase locuri in care comerciantii vin cu barcile si isi vand produsele. Si evident ca aceasta curiozitate nu putea rezista prea mult pentru a deveni obiectiv turistic. Asa ca, la un moment dat, vreun tour-operator mai mintos a ales piata plutitoare de la Damnoen Saduak la 100 km de Bangkok pentru a fi convertita intr-o piata plutitoare turistica.

Luandu-ma dupa Lonely Planet, ideal este sa fii acolo la prima ora a diminetii, cand nu au sosit inca autobuzele cu turisti de la Bangkok si piata este cat de cat autentica… Dar, pentru asta, trebuia sa iau vreo doua mijloace de transport din Bangkok si sa ma culc pe langa piata plutitoare intr-un loc fara prea multe hoteluri… Apoi, puteam ajunge la Bangkok doar in cursul dupa-amiezii urmatoare, ceea ce insemna deja destul de mult timp pierdut pentru piata plutitoare. Asa ca am ales variant comoda a unui tur organizat, cumparat de la una din numeroasele agentii de pe Khao San Road… Daca luai tur de jumatate de zi, vedeai doar piata plutitoare… Dar, pentru cativa bahti in plus, am decis ca n-ar fi o idee rea sa prelungim turul si la o alta atractie de prin jurul Bangkokului unde gaseam o ferma de flori, una de crocodili si un show cu simbolul national al Thailandei – blandul si supusul elefant asiatic. Asa ca, dupa o tura de oferte si negocieri grele, ne-am trecut numele pe o lista de turisti care plecau a doua zi in tur. Trebuia sa fim dis-de-dimineata fix pe Khao San, sa fim preluati… No problem, eram deja obisnuiti cu sculatul devreme!

Imagini Bangkok – Thailanda

Un Khao San pustiu… dis-de-dimineata 🙂

La palatul Vimanmek

La intrare

Dansuri thailandeze

dari si simulare de lupta

La final, cu fetele 🙂

Prin gradina palatului

Calesti regale

Templu chinezesc

Parlamentul Thailandei

Fascinantele acoperisuri thailandeze

Statuia lui Buddha