O saptamana plina de sarm la Sharm-el-Sheikh (ep. 2). La Manastirea Sf. Ecaterina si sus, pe varful Moise

Apus de soare

Poate una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am de la prima mea excursie in Egipt, hat, in 2000 a fost noaptea petrecuta sus pe varful Moise in mijlocul peninsulei Sinai. Sinai este o peninsula cu o zona interioara plina de munti plesuvi – numai stanca pentru ca peninsula este un desert care vede putine picaturi de ploaie. Marea majoritate a tururilor organizate se pun in miscare candva pe la miezul noptii din Sharm (sau 1 noaptea din Dahab) si se urca pe jos pe noapte pentru a prinde rasaritul de soare sus, pe vf. Moise (sau Jabel Musa). Cand imi pregateam planul pentru “cucerirea” Egiptului acum doua decenii, mi-a cazut in mana un ghid francez – Guide Routard gasit intr-un anticariat din Bruxelles. Scris intr-un stil foarte haios si degajat si plin de tot soiul de recomandari care nu le gaseai pe oriunde. Una dintre recomandari suna cam asa – nu va urcati ca fraierii pentru rasarit pentru ca sunt sute si sute de oameni care se inghesuie pe micul varf. Duceti-va pentru apus, este fix la fel si il veti avea doar pentru voi. In plus, daca si dormiti sus, puteti prinde si apusul pe care il veti avea in exclusivitate si rasaritul impartit cu sute si sute de oameni. A avut perfecta dreptate. A ramas una din acele amintiri…

22 ani mai tarziu, am primit invitatia de a merge la Sharm cu cei de la Hello Holidays sa sarbatorim cei 15 ani de existenta a agentiei. In discutii cu Madalina, proprietara agentiei, am inceput sa propun locuri si lucruri de facut – haideti la Dahab, haideti si pe varful Moise. Dupa ce am povestit care e ideea, Madalinei i-a sticlit ochii si a zis “Mergem”. Acum era ianuarie, e frig, nu e de dormit in sacul de dormit pe varful lui Moise (cand am facut-o era inceput de octombrie) si nici ideea de a ne scula la miezul noptii nu era prea incantatoare – ma rog, nu ma asteptam sa fie iures la rasarit, dar hai sa urmez vechiul sfat din Routard – haideti dimineata sa prindem apusul. Ma rog, apusul este foarte devreme in ianuarie, pe la orele 17:00, asa ca am parasit hotelul din Sharm-el-Sheikh pe la 9 dimineata. Din nou, cam toate excursiile din Sharm sau Dahab pleaca noaptea sa prinzi rasaritul, dar cum ziceam, recomand sa te urci sa prinzi apusul ca il vei avea doar pentru tine (si acum, nu a fost decat grupul nostru sus la apus). Daca ajungi mai pe vara, poti sa si dormi sus (ia-ti un sac de dormit) si poti inchiria vreo saltea sa nu dormi direct pe stanca. Daca nu gasesti un tur pentru apus, poti gasi un taximetrist care sa te duca (sa il intrebi de cate ori poti daca are toate hartiile in regula pentru ca drum sunt o groaza de check point-uri militare).

 

Ce este special cu acest loc exceptand apusurile si rasariturile fabuloase ?

Manastirea Sf. Ecaterina este manastirea cu cea mai indelungata viata monahala din lume – nu a fost cucerita niciodata, asa ca nu a fost niciodata jefuita si calugarii ucisi sau alungati cum s-a intamplat cu atatea amar de manastiri. Pentru ca acestia au fost destul de diplomati sa se puna bine cu toate natiile si religiile care au invadat Sinaiul. Se pare ca primul asezamant calugaresc de aici a fost fondat de imparateasa Elena (faimoasa in cuplu cu fiul sau Constantin cel care a autorizat cultul crestin sa devina legal). Adevarul este ca imparateasa a fost crestina convinsa, fiul sau a fost sa-i spunem asa … politician, asa ca a fost si cu Isus si cu Sol Invinctus (soarele nebiruit) si cu alte zeitati – cum ii convenea din punct de vedere politic. Dar maica-sa chiar a fost convinsa si a plecat spre locurile biblice sa gaseasca urme – si a gasit o gramada (sau ma rog, asa a sustinut), inclusiv locul unde Moise a primit cele 10 porunci. A descoperit si Rugul aprins (niste tufisuri dintr-o specie care traieste doar in Sinai) unde Dumnezeu s-ar fi infatisat lui Moise in forma unui foc intr-un tufis. Asa ca Elena a dat ordin sa se construiasca o manastire, dar prima sa mentionare documentara figureaza de prin anul 380 cand imparateasa Elena era demult oale si ulcele. A mai trecut un secol si ceva si calugarii care se aflau raspanditi prin desertul Sinai (pe atunci, pustnicia era la mare moda, mai ales prin Orientul crestin) erau adeseori atacati de tot soiul de talhari – asa ca atunci cand imparatul Justinian a ajuns la putere in Constantinopole, pustnicii sinaiti l-au rugat sa-i protejeze. Evident, Justinian le-a spus ca nu poate sa le dea garzi si sa le faca cetati prin toate locurile obscure unde acestia se pustniceau, asa ca le-a sugerat sa se stranga intr-un loc si acolo le va construi o cetate-manastire cu ziduri de necucerit. Fix ce puteti vedea astazi in inima peninsulei Sinai este cetatea-manastire construita de imparatul Justinian care a ramas in picioare de circa 1500 ani ! Ca si Catedrala Ortodoxa Sf. Sofia din Constantinopole, construita de acelasi Justinian. Tot Justinian a trimis si sclavi proto-romani sa o apere, iar urmasii lor, beduini get-beget dupa infatisare si obiceiuri continua sa apere manastirea – astazi sunt musulmani, dar se roaga si la Sf. Ecaterina.

Vremea a trecut si peninsula Sinai (ca si intregul Egipt) a fost invadata de musulmanii veniti din Peninsula Araba. In mod normal, baietii astia s-ar fi pus pe jefuit si convertit, dar nu s-au atins de manastire. Motivul ? Se pare ca profetul Mohamed pe vremea cand era un negustor ignorant in cele sfinte (Mohamed a primit iluminare cam cand avea 40 ani de la Arhanghelul Gavril, nu s-a nascut iluminat ca Isus) a ajuns la manastire unde a fost bine primit – gazduit de ospitalierii calugari. Asa ca acesta a lasat un hrisov (care a fost luat ulterior de sultanii otomani la Constantinopole, dar o copie inca mai exista in manastire) ordonand ca manastirea sa fie neatinsa si protejata. Cateva secole mai tarziu cand califii musulmani de la Bagdad incepeau sa cloceasca idei necrestine cu privire la manastire, calugarii s-au repliat si au construit instantaneu o moschee intre zidurile cetatii-manastire cu minaret, cu tot ce trebuie. Nu a prea fost ea folosita, dar a jucat rol de pavaza si protectie. Tinand cont ca insusi Mohamed fusese pe aici, nimeni nu a avut curajul sa se atinga de locul sacru (apropos, Moise este de asemenea considerat un profet musulman, in rand cu Isus sau Mohamed). Minaretul a continuat sa fie cea mai inalta cladire din manastire pana prin secolul XIX cand a fost construita foarte fotografiata clopotnita. In timpul Crucidelor, calugarii au ajuns sa se puna bine atat cu catolicii de la Ierusalim care fondasera Regatul Cerurilor, cu coptii de la Cairo si Alexandria, dar si cu liderii musulmani de la Bagdad sau Cairo. O performanta incredibila, as putea spune. Napoleon este cel care a pus mana sa reconstruiasca un zid care fusese luat de o alunecare de pamant, iar manastirea a scapat miraculos si de invazia israeliana din 1967. Dumnezeu o ocroteste.

Datorita faptului ca nu a fost niciodata cucerita si deci, niciodata jefuita, manastirea detine unele dintre cele mai pretioase si vechi carti din lume. Daca dacopatii contemporani suspecteaza ca legendara biblioteca a Vaticanului ascunde dovezile ca Burebista a trimis oameni pe luna, iar Deceneu ar fi inventat apa calda si micii pe carton, ei bine, cele mai tulburatoare carti se afla aici in inima Sinaiului, scrise in cele mai diverse limbi – de la greaca la aramaica, de la georgiana la geez sau in copta. Relatari de secol VI spun ca printre poliglotii calugari se aflau si vorbitori de bessa (ultimul dialect cunoscut din limba traca), asa ca e posibil sa fie si vreo lucrare in bessa, dar pana acum nu a fost data publicitatii (daca chiar ar exista, ar putea ridica un val asupra necunoscutei limbi geto-daco-traca). Ce este cert, aici a fost descoperita cea mai veche Biblie din lume – Codex Sinaiticus scrisa un pic dupa moartea lui Constantin cel Mare prin secolul IV si dusa in conditii dubioase la Moscova de un cercetator neamt. Stalin a vandut Codex Sinaiticus lui British Museum in anii 30 cand avea nevoie de ceva valuta forte, asa ca poate fi vazuta expusa in muzeu. In schimb, o parte din acest codex, o parte necunoscuta a fost descoperita acum 12 ani in manastire care continua sa ascunda (inclusive ingropate in zidurile ei) numeroase tezaure literare – ca idee, singurele carti din lume scrise in arameica palestiniana si in albaneza caucaziana (acum vreo 2 milenii, locuitorii din Azerbaijanul de azi se numeau “albanezi” – nimic in comun cu cei de la Adriatica), iar descoperiri au loc constant – cine stie poate in curand vom putea deslusi enigma limbii geto-dace din vreun colt nestiut al Bibliotecii Manastirii Sf. Ecaterina.

Daca ati observat pana acum nu am scris un cuvant despre Sf. Ecaterina. Ei bine, martira iubita prin toata Europa (pana si Jeanne D’Arc s-a declarat inspirata de Sf. Ecaterina) a aparut miraculos prin jurul anului 800 desi ea ar fi trait efectiv inainte de anul 300. Povestea ei are o gramada de semne de intrebare, fiind de asemenea teribil de similara cu cea a filozoafei, matematicianei si astronoamei pagane Hypatia, linsata de o gloata crestina in anul 415 in Alexandria. Legenda oficiala a Ecaterinei este ca s-a crestinat la 14 ani si a fost fiica guvernatorului Alexandriei. Cand imparatul Maxentius s-a pus pe casapit crestini, ea s-a dus la el si l-a acuzat de violarea drepturilor omului. Acesta, a adus cei mai intelepti filozofi pagani sa se puna cu Ecaterina. I-a invins pe toti in argumente logice, asa ca oamenii au trecut la crestinism (cel putin o parte din ei), asa ca au fost prompt lasati fara cap. Ecaterina s-a invartosat inca si mai tare incat a convins-o pe nevasta imparatului sa se crestineze, asa ca a fost si ea executata rapid. Pana la urma, Maxentius neavand ce face, a decis sa o execute pe tanara Ecaterina (intre timp devenise majora, dar nu si vaccinata), gandindu-se ca ar fi dragut sa ii franga toate oasele inainte de a o omora – sa o traga pe roata (ca si pe Horia si Closca 1400 ani mai tarziu). Ghinion, roata s-a rupt in bucati la vederea Ecaterinei. Pana la urma, i-a taiat capul si din corpul ei nu a curs sange, ci lapte. Ma rog, povestea are niste probleme majore – nimeni nu a scris si nu a auzit de Sf. Ecaterina pana prin anul 800, Maxentius nu a controlat si administrat niciodata Egiptul (dimpotriva, era condus de mult-laudatul crestin Constantin cel Mare), nevasta lui Maxentius nu a parasit niciodata Roma (e drept nu se stie cum a murit, dar sigur nu a calcat vreodata in Alexandria, cum nici Maxentius nu a calcat), dar asta conteaza mai putin…

In mod miraculos, moastele Sfintei Ecaterina au fost descoperite fix pe un munte din Sinai (unul din varfurile de langa manastire se cheama chiar Varful Ecaterina pentru ca acolo i s-ar fi gasit moastele), mutate la manastire de unde, au fost impartite in toate colturile Planetei. In acest moment, s-ar mai afla in manastire doar niste parti din craniu si o mana. Alaturi de Rugul Aprins, sunt cele mai importante relicve ale manastirii.

Acum daca l-am mentionat pe Moise (pe al carui varf am urcat), sa zic doua vorbe si despre profetul evreu. Este considerat un personaj istoric la fel de real ca si Sf. Ecaterina, dar apare in doua randuri prin zona asta a Sinaiului. La inceput in tinerete cand ucigand un soldat egiptean care batea un sclav evreu a trebuie sa fuga in pustiul Sinai (unde autoritatile egiptene nu erau exact prezente). Aici, ducand oile la pascut a vazut un tufis care ardea, dar nu se mistuia. Acolo i-a aparut Dumnezeu prima oara care l-a trimis inapoi in Egipt sa-I scoata pe evrei din sclavia faraonului. Reuseste sa-i scoata (aici apare si povestea cu despicarea apelor Marii Rosii), dar au picat din lac in put – au ajuns in deserticul Sinai unde au fost hraniti de ingeri si alti trimisi ai Domnului in lipsa de mancare si apa. Cand Moise si gasca au ajuns in zona unde vazuse Rugul Aprins, i-a aparut in fata ochilor un munte unde pe care s-a urcat si acolo a postit 40 zile, primind intr-un final o tableta cu cele 10 porunci. Intre timp, evreii plictisiti de predicele fratelui lui Moise, Aaron, au decis sa se inchine din nou la o divinitate egipteana – “vitelul de aur” (zeita Hathor ?), uitand de Dumnezeu. Cand Moise a coborat de pe munte cu tableta in mana, s-a enervat mai tare decat un sofer de BMW ca cel din fata lui merge cu doar 160 km/ora si a spart atat tableta, cat si vitelul, omorand pe cativa deviationisti. Tableta a refacut-o, vitelul nu. Apoi au mai orbecait vreo 40 ani prin Sinai pana cand Dumnezeu, i-a lasat sa treaca dincolo, in Canaan, in pamantul fagaduintei. Dar asta e deja o alta poveste.

 

Deci, revenind, am plecat la ora 9:00 dimineata. Cum ziceam, agentiile in general duc turistii noaptea, vad rasaritul, coboara dimineata si viziteaza si manastirea (atentie, manastirea este deschisa doar pana la 12 la pranz, e inchisa duminica si in zilele de sarbatori). In ziua in care planificam noi sa o vizitam era inchisa datorita unei sarbatori de care nu aveam habar (calugarii din Sf. Ecaterina formeaza cea mai mica biserica ortodoxa autocefala – desi arhiepiscopul care apropos, sta de fapt in Cairo este consacrat de Patriarhul Ortodox al Ierusalimului). Biserica Sf. Ecaterina cuprinde cam 50 calugari, majoritatea greci. Daca ar fi fost sa vizitam si manastirea, ghidul nostru a spus ca ar fi trebuit sa plecam pe la 6 dimineata (ma rog, chestionabil, dar ma rog). A dat niste telefoane si a descoperit ca manastirea e inchisa datorita nu stiu carei sarbatori, asa ca am plecat din Sharm la o ora decenta.

Sf. Ecaterina nu ar fi departe, dar extrem de des sunt celebrele checkpoints ale politiei si armatei, unde chiar daca ai parte de un control aproape inexistent, tot opresti si soferul explica unde mergem, din ce tara venim si lasa cate o hartie tiparita cu datele noastre. La iesirea din Sharm el-Sheikh este un zid de aparare pregatit de un razboi total, care desparte statiunea de restul Sinaiului. Drumul spre manastire este in schimb fabulos – soseaua strecurandu-se printre stanci plesuve, modelate de vantul de multe ori taios, cu imagini de-a dreptul selenare.

Desi nu sunt decat 200 si ceva km de la Sharm la manastire, soselele sunt impecabile si aproape pustii, ne-a luat totusi 4 ore – am ajuns la ora 13:00. In zona Sf. Ecaterina se lucreaza de zor – se construiesc hoteluri si resorturi noi, accesul este pavat cu pietre, vanzatorii de la magazinele de la intrare ne ofera orice ne-ar trece in cap. Incet, incet, devine o mega-destinatie turistica. Ghidul discuta cu unul din paznicii manastirii si pentru o mica atentie putem intra in interior – exceptional, o surpriza minunata. E drept, nu putem intra in biserica si muzeu, dar putem sa ne plimbam un pic pe aleile medievale ale cetatii, sa admiram arhitectura justiniana si sa ne pozam sub tufisul intalnit doar in Sinai care ar fi ars si nu s-ar fi mistuit. Venisem resemnat ca nu o sa vedem manastirea, dar am avut noroc si desi nu am vazut celebrele icoane si manuscrise, totusi m-am bucurat ca m-am putut strecura pe micuta poarta in interior.

A urmat apoi inceputul urcusului. Am avut si un ghid local care vorbea excelent limba engleza si prima intrebare a fost daca vrem camile – ca din nisip au aparut deodata vreo 10 – 15 camile  cu stapanii lor. O mica negociere (nu m-am bagat eu, probabil as fi primit un pret mai bun) si pentru 25 dolari m-am catarat pe un camiloi “one way”.

Exista 2 rute spre varful Moise – una se numeste “Scarile pocaintei”si au fost sapate de un calugar de la manastire pentru mantuirea pacatelor si sunt nu mai putin de 3750 ! Si sunt cunoscuta ca iti cam rup genunchii. A doua ruta este “Camel highway” – urci vreo 4 km pe spatele camilei (sau pe jos, fiecare cum prefera), iar la capatul drumului, mai ai de urcat inca 750 trepte pana sus. Manastirea este undeva la 1500 metri, Vf. Moise are 2285 metri (deci discutam de o diferenta de nivel de circa 800 metri), iar drumul complet este de 4,85 km (vreo 4 km pe drumul camilelor, si circa 850 metri catarandu-te pe cele 750 trepte).

Ca si in 2000, am preferat sa urc pe camiloi pentru a-mi pastra puterile pentru treptele de final si coborarea inapoi. Am fost urmat de inca o persoana si dupa vreun km si ceva, alti doi au cedat, catarandu-se pe camile (soferii de camile te urmeaza pana mai incolo de mijlocul drumului, doar, doar, cedezi si te urci pe animale). Nu pot zice ca e extrem de comfortabil nici pe camile, te legeni, te balangani, dar cel putin faci economie de muschii de la picioare care sunt foarte necesari la coborare. Ca idee, eu v-as recomanda sa aveti cu voi haine calduroase (sus, mai ales dupa apus era un frig !!), caciula, manusi, lanterna frontala si bete de trekking (nu am avut, dar ar fi picat teribil de bine).

Pe drum, mai sunt niste nici nu pot sa le spun cabanute – niste cosmelii de unde poti cumpara niste snacks-uri, apa si mai ales divinul ceai fierbinte de hibiscus mai ales in conditii de iarna. Ca lucrurile sa fie clare  – temperatura diurna a fost indiscutabil sub 5 grade si ici si colo, batea un vant taios, mai ales cand am ajuns spre varful muntelui pe scari, iar dupa ce soarele s-a pitit dincolo de munti, temperatura a scazut fulgerator pe la vreo -5 grade, poate mai jos. E frig, dar nu imposibil, dar nu daca vii in slapi si pantaloni scurti (am mai vazut specimene in anul 2000 care tremurau ca varga).

Drumul calare pe camila a durat cam o ora si ceva (cei care au optat sa mearga per pedes au facut cam 2 ore si erau oameni la 20 si ceva ani, destul de in forma) si mai apoi dupa ceaiul acelea Dumnezeiesc (inteleg ce sentimente aveau evreii lui Moise cand le mai venea cate un transport de mancare si apa), am luat-o la goana spre varf – eram cat de cat contracronometru, pentru ca soarele se indrepta incet incet spre apus si chiar voiam sa-l prind. Am ajuns in varf taman bine… si am recunoscut cu drag locurile unde m-am culcat acum 22 ani, infasurat ca o mumie intr-un sac de dormit cald si fain, pe o saltea semi-moale si plina de praful desertului, intr-un hotel de milioane de stele deasupra capului. Oh, ce frumos a fost !

Si ce frumos a fost si apusul de data asta… incet, incet, tot varful pe care eram a devenit rosu, rosu, incredibil de rosu. La fel si varfurile de langa noi (cum am zis, Varful Moise nu e cel mai inalt), cerul a devenit albastrui, apoi negru, iar milioanele de stele si-au facut aparitia prompt deasupra noastra). Unul din acele momente care nu se uita…

Am coborat mai usor decat ma asteptam. Lumina de la frontala era puternica si este un avantaj sa urci pe lumina si sa cobori pe intuneric – cumva iti aduci aminte de drum, iar manastirea este luminata, deci de la un moment dat vezi unde e tinta – stii cat mai si asta te mobilizeaza. Probabil cand urci pe intuneric, esti mult mai pierdut, nu vezi capatul (nici ziua nu iti dai exact seama, dar iti faci o opinie) si cert nu esti motivat de frumusetea locurilor – iar la efort, motivarea este importanta. Si cand orbecai pe un munte necunoscut, probabil nu e chiar usor. Dar, asta e… apusul ca si rasaritul sunt cu adevarat magice. Este una dintre cele mai fantastice amintiri pe care le poti avea daca mergi in vacanta in Sharm-el-Sheikh. Nu e usor, dar nici imposibil si ramai cu niste trairi pentru o viata !

 

Nota

Am fost in Sharm el-Sheikh la invitatia Hello Holidays care a sarbatorit cu aceasta ocazie 15 ani de la infiintare.

Imagini Manastirea Sf. Ecaterina si varful Moise din Sinai

Autocar Sharm

Gata de imbarcare

Semn rutier

La stanga. Sf. Ecaterina 🙂

Drumul spre Sf. Ecaterina

Acele drumuri impecabile ale Sinaiului

Sinai

Strabatand muntii Sinai

Vitelul de aur

Observati vitelul de aur ? Ma rog, nu mai e de aur, e din piatra 🙂

Magazine Sf. Ecaterina

Sirul de magazine de langa manastire

Bar Sf. Ecaterina

Asta da, marketing !

Manastirea Sf. Ecaterina

Zidurile construite de Justinian

Intrare manastire

Intrarea in manastire

Biserica manastirii Sf. Ecaterina

Biserica manastirii

Minaret si clopotnita

Minaret si clopotnita

Rugul aprins

Acesta era tufisul din povestea Rugului Aprins

Moise

Moise si unele din episoadele povestii lui

Statia de taxi Sinai

Taxi bedouin

Plecam la drum

La drum !

Pe camila

 

Camel express

 

Turisti muntele Moise

Daca o iei pe jos, esti urmat de soferii de camila doar, doar …

Spre Vf. Moise

Camel Highway

Carare Sinai Vf. Moise

Drumul spre varful Moise

Moses path

 

Snack bar

Pe drum, niste snack baruri

Urcare vf. Moise

Ultimii metri calare

Statia de camile

Statia terminus de camile

Muntii Sinai

Ooo, acei munti ai desertului

Statia terminus camile

Am lasat statia de camile in urma, e timpul sa urcam pe jos cele 750 trepte

Food court Moses peak

 

Borna kilometrica

Exista si borne kilometrice 🙂

Apa inghetata

Aici chiar e frig, ingheata apa

Panorama muntii Sinai

 

Tot in sus

Spre varf

Treeking Sinai mountains

 

Snack bar vf Moise

Inca un snack bar cu de toate

Pisica din Sinai

Pisica lui Moise 🙂

Food court Moses peak

Un adevarat food court sub varf

Capela Sf. Ecaterina

Capela ortodoxa de pe munte. Este incuiata, dar am avut norocul sa am parte de o slujba acum 22 ani

Sfarsit trek Sf. Ecaterina Vf. Moise

Finalul urcusului !

Aici am dormit

Aici am dormit acum 22 ani intr-un hotel de milioane de stele

Apus de soare

 

Echipa Hello Holidays

Cu echipa Hello Holidays pe varful Moise !

Apus de soare

Acele culori de neuitat ale apusului

Pisica rosie

La apus, pana si pisicile sunt rosii

Lumina rosie

Acele culori extraordinare ale apusului

Apus vf. Moise

Ultimele momente

Dupa apus

A apus…

Coborarea spre Sf. Ecaterina

Hai inapoi, spre manastire !

Coborare Vf. Moise

Iar culorile sunt de neuitat

Statia de camile

Statia terminus de camile – ultimul ceai de hibiscus

Sf. Ecaterina noaptea

Sosirea la manastire

Copy

Zona comerciala e pustie. Vor reveni pe la 3 dimineata cand apar primii turisti pentru rasarit

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest