Lahore, Pakistan

Avusesem Pakistan pe lista tarilor de vizitat de foarte mult timp. In 2003 cand am ajuns prima oara in India, am fost chiar la 2 metri de Pakistan, dar nu am putut trece granita. Nu aveam viza de Pakistan si aceasta se obtinea extrem de greu. De fapt am fost la celebrul ceremonial de coborare a drapelului de pe granita indiano-pakistaneza de la Wagah, o experienta care aveam sa o repet si acum, la 19 ani distanta, de data asta dinspre Pakistan. Cum ziceam, au trecut 19 ani din momentul in care am fost la 2 metri de Pakistan pana cand am calcat propriu zis pe teritoriul tarii, anul acesta in august. De ce a trecut asa de mult timp ? Simplu, pentru ca ani de zile Pakistanul ba a fost foarte periculos (a existat o perioada cand atentatele se succedau unul dupa altul), fie viza era extrem de greu de obtinut – bani, nervi, invitatii oficiale, interviu la ambasada, etc, etc. Si culmea, chiar acum, in perioada asta cu COVID, unele tari care pareau intangibile din punct de vedere viza turistica s-au deschis brusc – Algeria, Pakistan, Irak, Arabia Saudita ca sa mentionez cateva care inainte de 2019 – 2020 erau aproape imposibil de vizitat. Ei bine, Pakistanul s-a deschis si a devenit usor de vizitat din momentul in care fostul prim ministru Imran Khan a lansat un portal de emitere de vize on-line si s-a renuntat la a cerinta invitatiei oficiale. Din 2019, e nevoie doar de fotografie, scanul pasaportului si o rezervare la hotel (booking e ok, dar am inteles ca nici asta nu ar mai fi nevoie). Simplu ca namaste !

Cum ziceam, Pakistanul a fost demult pe lista mea. De ce ? Simplu – daca ai fost in India, simti nevoia sa descoperi si “sperietoarea” indienilor. Apoi, are niste munti absolut fantastici si niste orase istorice cu monumente de clasa mondiala – de la Lahore la Peshwar si de la Karachi la Gilgit. Si tot sapand prin site-urile despre Pakistan, am descoperit ca exista o minoritate foarte controversata – se numesc “kalash”, locuieste intr-o zona izolata de munte pe granita cu Afghanistanul, are o religie unica in lume (cercetatorii zic ca ar fi pre-hindusa) si se spune ca ar fi urmasii soldatilor macedoneni ai lui Alexandru Macedon care nu si-au mai urmat comandantul in directia Indiei, obositi de atatea lupte si calatorii. Asa ca atunci cand conditiile de intrare introduse datorita COVID s-au relaxat (adica se putea intra fara nici un test, doar cu dovada vaccinarii), am zis – este momentul sa vizitam Pakistanul. Asa ca am dat sfoara in tara si ne-am strans vreo 15 – 16 oameni dornici de a vizita o tara unica din care toti ne-am intors mesmerizati. Si pot sa spun cu mana pe inima ca sunt putine tari din care m-am intors atat de incantat, surprins si dornic de reintoarcere…

Prima preconceptie despre Pakistan a fost ca e o Indie musulmana. Da, mii de ani, pakistanezii si indienii au trait impreuna in granitele aceluiasi stat, limbile de stat sunt similare (urdu si hindi sunt aproape identice, doar alfabetul difera). Ca si India, Pakistanul este o tara multi-nationala – ii uneste faptul ca au facut parte din aceeasi Indie a Marilor Moguli si apoi britanica si faptul ca sunt musulmani. Cei mai multi pakistanezi sunt punjabi (circa jumatate din populatie) care vorbesc punjabi, o limba vorbita de asemenea si dincolo de granita, in India. De altfel, Punjabul este cea mai importanta provincie care a fost taiata in 2 la Partitia din 1947 si unde au avut loc cele mai mari nenorociri. Urmeaza apoi pashtunii care traiesc pe granita cu Afghanistanul, fiind acelasi popor cu pashtunii care reprezinta majoritatea in Afghanistan. Provincia se numeste acum Khyber Pakhtunkhwa (sau KPK) care a inlocuit numele colonial si lipsit de identitate “North West Frontier”. Daca vrei sa vezi femei imbracate in burkha, acele corturi miscatoare, aici le vei vedea, nu prin alte locuri. Sunt sursa a numeroase frictiuni cu Afghanistanul care i-ar dori in granitele lor si a fost zona de unde a aparut miscarea talibana. Urmeaza in proportii aproape egale sindhi (cei care locuiesc in sud-est, in jurul celui mai mare oras al tarii, Karachi) si muhajiri (urmasii refugiatilor musulmani din India care au impus urdu ca limba nationala si care au dominat viata politico-economica a tarii desi sunt circa 10% din toti). In cea mai saraca zona a tarii, in sud-vest, intre Oceanul Indian, Afghanistan si Iran se afla baluchi, un popor de origine iraniana, de asemenea despartiti de granite coloniale (o parte din baluchi traiesc in Iran). In nord, in munti, traiesc diverse nationalitati – de la balti (tibetani shiti), kashmiri (din nou, impartiti intre India si Pakistan si principalul mar al discordiei dintre India si Pakistan) sau shina (in zona Gilgit). In total, in Pakistan sunt vorbite 70 – 80 limbi.

Numele de Pakistan nu este mai vechi de vreo 100 ani. Cum ziceam, Pakistan, India si Bangladesh-ul de azi au fost o entitate mai mult sau mai putin statala. Doar englezii i-au unit pe toti in vremea Raj-ului, dar toate popoarele care traiesc din Himalaya pana in Tamil Nadu au evoluat si s-au dezvoltat impreuna. Inainte de venirea englezilor, musulmanii au cucerit nordul Indiei, Imperiul Marilor Moguli intinzandu-si fruntariile pana destul de aproape de sud, controland o buna parte din India din punct de vedere politic, economic si militar. O buna parte din populatie (dar nu majoritara) s-a convertit la Islam datorita conditiilor superioare economice, dar si datorita faptului ca era o religie egalitariana (spre deosebire de Hinduism si sistemul sau rigid de caste). Numerosi membrii ai castelor inferioare s-au convertit la Islam (unii si la crestinism sau sikhism) pentru a scapa de blestemul castelor. Dar dominatia musulmanilor a fost abolita dupa ce englezii au ocupat Marea Indie (unele teritorii in administratie directa, altele care si-au pastrat sistemele mini-statale ale asa-numitor “princely states”), iar hindusii au revenit incet incet in prim-plan. In secolul XX, cand au reinceput discutiile despre o Indie independenta, musulmanii au realizat ca sunt o minoritate absoluta (inainte de Partitie reprezentau doar 25% din populatia intregii Indii) si au inceput temerile ca vor fi persecutati dupa secole de dominatie manu militari.

Poetul Muhammad Iqbal a fost cel care a lansat ideea de stat separat musulman si se pare ca el este cel care l-a convins pe Jinnah, parintele Pakistanului ca India Mare trebuie despartita intr-un stat musulman si intr-unul hindus. Numele de Pakistan a aparut pentru prima oara in 1933 (atunci sub numele de PAKSTAN – se spune ca era acronimul de la Punjab – Afghania – Kashmir – Sindh – Baluchistan, dar, acum, oficial se insista ca Pakistan vine de la cuvantul “Pak” – “Pur” in limbile pashtuna si persa de unde a intrat si in urdu / hindi. Pakistan ar insemna astfel “Tara celor puri”. Dupa al doilea razboi mondial cand in urma presiunilor locale, Marea Britanie a decis sa se retraga din India, s-a ajuns la concluzia Partitiei in urma presiunilor lui Muhammad Ali Jinnah, liderul Ligii Musulmane. Ca toti marii lideri ai populatiei bastinase din India, Jinnah, astazi considerat tatal Pakistanului si ale carui citate le gasesti pe toate monumentele tarii (iar chipul pe toate bancnotele) a fost un tanar promitator, educat in Anglia unde a studiat dreptul (ca si Nehru sau Mahathma Gandhi, ceilalti “mari” ai independentei). Initial membru al Congresului National Indian (partidul care a condus lupta de independenta a Indiei) si partizan al unei Indii unite, in anii 40 Jinnah si sub influenta lui Iqbal a devenit liderul luptei pentru crearea unui stat musulman independent si separat de India. Si-a dorit un stat musulman, dar nu este clar daca si-a dorit un stat islamic – Jinnah era un bautor impatimit de whiskey, iar fiica-sa s-a convertit la zoroastrianism pentru a se casatori cu un parsi. In India este privit ca un personaj diabolic care a impartit tara, in Pakistan este un zeu. Ma rog, un semi-zeu, imediat dupa Allah si Profet.

Din pacate pentru Pakistan, Jinnah care a fost cu adevarat un mare lider, a murit destul de repede dupa independenta, la doar un an si o luna dupa ce steagul verde al Pakistanului a inceput sa fluture pe toate cladirile oficiale. Iar Partitia a lasat rani adanci in psihicul indian si pakistanez – in decurs de o luna, aproape 2 milioane de oameni au fost ucisi (ma rog, cifrele difera in functie de surse) si 18-20 milioane au trebuit sa-si paraseasca locurile de bastina si sa se refugieze in zona “corecta”. Marul discordiei a fost si ramane provincia nordica Kashmir – principiul a fost ca zonele controlate direct de englezi vor fi “taiate” in functie de cifrele din ultimul recensamant, iar in cazul celor 565 “princely states”, liderii acestora urmau sa decida cu ce tara se vor uni. In cazul majoritatii dintre ei, deciziile au fost clare, in cazul Hyderabadului majoritar musulman si cu nawab musulman, decizia a fost luata cu forta pentru ca se afla in mijlocul unui imens teritoriu hindus care se unise cu India, in schimb in Kashmir lucrurile nu erau deloc clare – Kashmir-ul, poate cel mai mare si cel mai bogat “princely state”, majoritatea populatiei era musulmana, dar maharajahul era hindus…

Acesta a ezitat sa-si declare loialitatea catre vreunul din cele doua state si o perioada a stat in expectativa – el era favorabil unui Kashmir independent si bi-national, care probabil ar fi fost cea mai buna solutie, dar spiritele erau inflamate. Fiind hindus, el nu era un lider prea popular intr-o tara cu 80% musulmani, asa ca in timp ce el manevra sa ramana independent, populatia locala s-a rasculat pentru a se uni cu Pakistanul. Militii hinduse si sikh au intervenit, ucigand si alungand aproape toata populatia musulmana din Jammu (o sub-provincie parte din Kashmir), iar ca represalii, unitati ale armatei pakistaneze si militii pashtune au intervenit in Kashmir pentru a-si proteja co-religionarii. Ingrozit de apropierea armatei musulmane, maharajahul Hari Singh a semnat de urgenta documentul de unire cu India (“Instrument of Accession”), permitand armatei indiene sa intervina. Asa a inceput primul razboi indo-pakistanez in urma caruia s-au trasat granitele nerecunoscute de astazi – o parte din Kashmir a devenit “Azad Kashmir” – acesta este oficial un stat independent, cu o forma de stat copiata dupa cea britanica – doar ca in loc de rege, au un presedinte si care nu are reprezentanti in Parlamentul Pakistanului – este recunoscut doar de Pakistan ca stat independent, dar de facto este administrat de Pakistan. Azad Kashmir este despartit de Kasmirul ocupat de India (provincial se numeste J&K – Jammu & Kashmir) printr-o granita numita The Actual Line of Control si este una dintre cele mai militarizate locuri din lume, iar la inaltimi de 5000 metri au loc lupte sporadice aproape continuu.

Un alt razboi a avut loc intre cele doua tari in 1965 si desi mare lucru nu s-a schimbat, parerea generala este ca Pakistanul a pierdut – ei mizau pe o revolta in masa a locuitorilor din Kashmir care nu s-a intamplat. India si-a luat o revansa insa epocala in 1971. Cum ziceam, in 1947, s-au format India ca tara a hindusilor si Pakistan ca reprezentant al populatiei musulmane, dar in 1947, in cadrul Pakistanului au aparut doua enitati – Pakistanul de Vest (cel care il stim cu totii in ziua de azi) si Pakistanul de Est – zona cu o majoritate musulmana  din Bengal spre granita cu Birmania care desi din punct de vedere lingvistic, cultural si national nu aveau nici o treaba cu cei din vest s-a alaturat noului stat musulman pentru ca populatia era in mare majoritate musulmana. Intre 1948 si 1971, Pakistanul a facut niste greseli grave cu Bengalul – le-a ignorat cererile, au deturnat fondurile spre Karachi, limba bengaleza a fost considerata ca fiind secundara si nu a capatat un statut oficial (Jinnah a insistat ca urdu si numai urdu sa fie limba oficiala). Desi populatiile erau relativ egale, Pakistanul de Vest avea intotdeauna prioritate. Victoria in alegeri a unui partid nationalist in Pakistanul de Est a dus la ciocniri, armata pakistaneza a inceput razboiul contra militiilor bengale creand un adevarat genocid, iar 10 milioane locuitori s-au refugiat in India invecinata. Intr-un final, India a intervenit in razboi, a zdrobit armata pakistaneza aflata in Bengal si sub umbrela sa, a fost format al doilea stat musulman din subcontinent – Bangladesh. Pakistan pierdea o buna parte din populatie, din armata, un teritoriu strategic (India de Nord era practic inconjurata din doua parti), dar cel mai important, pozitia de reprezentant statal al musulmanilor din subcontinent. A fost o umilinta suprema. Acesta a fost si ultimul razboi dintre cele doua puteri regionale care acum au si arme nucleare si e putin probabil ca isi vor permite un razboi total ca in secolul XX.

Dupa pierderea Bangladesh-ului, Pakistanul s-a simtit singur si inconjurat de dusmani, asa ca a incercat sa se alinieze principalului inamic al Indiei, aceasta fiind China. In plus, relatiile destul de calde dintre Afghanistan si India au pus in garda guvernul de la Islamabad. Intrarea Uniunii Sovietice in Afghanistan a dus la o realiniere a planetelor pakistaneze – de data asta principalul sponsor si prieten a devenit SUA, iar teritoriul pakistanez principalul loc de antrenament pentru mujahedinii anti-sovietici. Infrangerea Rusiei in Afghanistan si retragerea sa a lasat un vaccum de putere – mujahedinii nu erau deloc uniti, singura lor cooperare a fost determinata de atacul sovietic, asa ca dupa ce ursul s-a retras in viziunea sa, afghanii s-au luat la bataie. In consecinta ce si-au zis pakistanezii – hai sa cream noi o miscare care sa ne fie fidela si sa faca ordine in Afghanistan. Asa ca in laboratoarele serviciilor secrete pakistaneze au aparut talibanii care au spulberat toate taberele afghane (exceptand Liga Nordului condusa de legendarul Ahmad Shah Massoud, leul Panjshir-ului) si au preluat controlul asupra tarii. Cu binecuvantare pakistaneza. Era anul 1996.

Dar pakistanezii aveau sa afla curand ca nu e bine sa te bazezi prea mult pe afghani ca vor fi cuminti si vor pupa permanent mana stapanului. Pe 11 septembrie 2001, pakistanezii aveau sa afle ca Afghanistanul a intrat in razboi cu cea mai mare putere militara a lumii, asa ca au trebuit din nou sa se imprieteneasca cu americanii. Dar, ca de obicei, au jucat la 2 capete – talibanii, dar si Osama bin Laden isi vor gasi refugiul in Pakistan, in timp ce oficialitatile pakistaneze sprijineau entuziast “Razboiul contra terorismului”. Osama va trai bine mersi in Abbotfabad, o oras nu foarte departe de capitala Islamabad inca aproape 10 ani, iar talibanii se vor regrupa in Pakistan de unde si-au organizat mai departe rezistenta anti-americana in Afghanistan. In 2021, odata cu retragerea americana, regimul de la Kabul a fost din nou spulberat in viteza de talibani, amintind de prabusirea Vietnamului de Sud unde comandantii nord-vietnamezi ii rugau pe cei din Sud sa nu se retraga asa de repede ca nu aveau capacitatea logisitica de a prelua teritoriul pe cat de repede fugea inamicul.

In deceniul 2 al secolului nostru, Pakistanul a fost lovit de numeroase atentate – dupa uciderea fostului prim-ministru Benazir Bhutto in 2007, spirala violentei a escaladat – 12,000 oameni au murit in atentate teroriste numai in 2008, dar dupa 2014, incet, incet, atacurile au scazut ca intensitate, dar continua si in ziua de azi – 13 atacuri au fost inregistrate in 2022, unele dintre ele efectuate de partizanii independentei Baluchistanului si altii de talibanii pakistanezi care isi doresc instaurarea unui regim similar cu cel din Afghanistan si in Pakistan. In plus, situatia politica continua sa fie tulbure dupa detronarea fostului jucator de cricket-devenit-politician Imran Khan de la putere in urma unui vot de neincredere pentru prima oara in istoria tarii. Imran Khan, un politician nationalist si populist a pierdut sprijinul armatei si in consecinta a fost indepartat de la putere de o coalitie a tuturor celorlalte partide in Parlamentul pakistanez. Criza economica, inflatia, coruptia in crestere si faptul ca Pakistanul a fost si este pe marginea prapastiei in genul Sri Lankai sub conducerea sa, dar si reducerea bugetului Armatei a dus la indepartarea sa fara precedent in istorie. E drept, nici alternativa nu e prea breaza – Alis Ali Zardari, sotul asasinatei Benazir Bhutto cunoscut drept “Mr. 10%” (comisionul care il percepea pentru orice proiect de lucrari publice) si Shehbaz Sharif (care a facut puscarie cu un an inainte datorita spalarii a circa 40 milioane dolari) sunt cei care conduc guvernul de la Islamabad azi. Relatiile cu Afghanistanul sunt proaste (talibanii nu au fost niciodata recunoscatori sponsorilor si continua sa spere intr-un Pakistan cu adevarat “pur”), cele cu lumea occidentala deplorabile, asa ca Pakistanul a devenit acum aliatul cel mai sluj al Beijingului. Datorita unui acord negociat in extremis cu FMI (principalul punct a fost cresterea pretului contralat al benzinei de la 150 la 250 rupee adica circa 1 euro pe litru), Pakistanul s-a salvat de la prabusirea economica totala dupa modelul Sri Lankai in cursul verii. Glontul colapsului i-a trecut Pakistanului pe la ureche, dar sa vedem daca chiar va face reformele care sunt obligatorii – guvernul actual este extrem de nepopular (criza economica, inflatia mondiala si dezastrul natural din vara lui 2022 nu au ajutat cat de putin), iar Imran Khan pare decis sa preia puterea indiferent de consecinte si modalitate. Economistii pariaza pe o sansa de 80% ca Pakistanul se va prabusi economic in urmatoarele luni, iar instabilitatea politica majora alunga orice investitor cat de cat serios. In consecinta, din punct de vedere politica externa, Pakistanul este in acest moment groggy – Afghanistanul taliban se aliaza cu India, pana si China nu pare dispusa sa mai pompeze bani, desi timp de decenii a vazut alianta cu Pakistanul ca o alianta esentiala pentru accesul la Oceanul Indian, iar puterile occidentale sunt departe si complet dezinteresate de un regim cu picioarele de lut si care a colaborat cu nerecunoscatorii talibani.

Dar in spatele tuturor papusarilor din politica pakistaneza (singurii oameni cu adevarat forte din politica au fost cei care fusesera sefi ai armatei la un moment dat cum au fost generalii Zia-Ul Haq si Pervez Musharraf) se afla armata Pakistanului. Cum ziceam, din 1947 pana acum, Pakistanul a trait sub groaza atacurilor Indiei (o tara mult mai mare ca Pakistanul cu evident o armata net superioara si care isi doreste reunificarea sub orice forma cu Pakistan), iar India traieste cu groaza atacului Pakistanului care desi e mult mai mic si mai putin inarmat decat India, dar are o armata clar mai eficienta si bine pusa la punct si poate miza teoretic pe cei aproape 200 milioane musulmani din India. Ambele tari sunt speriate ca vor fi ocupate de cealalta si evident, asta le consuma toate resursele si energiile. Iar arma nucleara detinuta de amandoua le tine in sah – probabil daca doar una ar fi detinut-o, am fi avut demult un razboi catastrofal.

Ei bine, in fata acestei sperietori, adevaratul stapan al Pakistanului este armata. Armata este practic stat in stat, iar militarii sunt o casta speciala privilegiata intr-o tara care proclama o religie fara caste – armata are locuintele ei, scolile ei (de elita, sa ne intelegem), resorturile ei, magazinele ei, totul al ei – si evident, net superioare decat cele ale restului populatiei. Armata este in spatele tuturor numirilor politice, avand grija ca politicienii sa nu se atinga de privilegiile acestui adevarat “diamant” al Pakistanului. Caderea lui Imran Khan a fost datorata faptului ca a fluierat in biserica. Ma rog, in moschee sau mai precis in cazarma – armata l-a pus in fruntea tarii, armata l-a alungat. Si nu a fost singurul. Iar elita elitelor este faimosul ISI – Inter-Services Intelligence, serviciile secrete pakistaneze care face si desface totul in Pakistan.

Deci, intrebarea pe care am primit-o din momentul in care am spus ca am ajuns in Pakistan a fost daca e safe. Da. Cat se poate. Nu este o tara cu o criminalitate de strada mare, dimpotriva este foarte mica, e safe sa te plimbi pe strada, evident, zonele de frontiera cu unele exceptii sunt nesigure. Exista risc de atentate ? Da, dar numarul lor a scazut semnificativ in ultimii ani si multe dintre ele au loc in moschei shiite sau in zone din Baluchistan. Probabil, e un risc mult mai mic decat sa fi omorat de masina :).

De ce ziceam ca m-a surprins ? In primul rand ca e o tara foarte curata. Cum ziceam, ma asteptam la o Indie musulmana, dar nici pomeneala. Tara este mult mai curate decat India, mult mai organizata si civilizata, iar haoticul trafic auto pare sa ramana la portile de la Wagah. In foarte multe locuri, exista sosele impecabile, chiar si autostrazi ca in Europa (Islamabad – Peshwar de exemplu, iar tara pare mult mai organizata si bine pusa la punct decat destul de haotica Indie. Ma rog, caile ferate au ramas undeva in anii 1940, dar asta e parte din farmec.

Ce m-au impresionat ? Muntii, de departe muntii, sunt de o spectaculozitate rara. Munti cu varfurile acoperite de zapada vesnica, forme de relief ciudate, rauri care au sapat albii largi care asigura panorame extraordinare ale muntilor. Mi-a placut orasul Lahore, fost oras – capitala a Imparatilor Moguli in urma carora au ramas monumente fenomenale. Mi-a placut foarte mult si festivalul comunitatii kalash, asa-zisii urmasi ai macedonenilor lui Alexandru cel Mare, un festival foarte colorat (mai ales hainele fetelor kalash), foarte vesel a unei comunitati cu traditii cu adevarat unice. Din pacate, desi zona Kalash este superba din punct de vedere natural, vremea a fost destul de proasta si nu m-am putut bucura de niste peisaje altfel de vis.

Va urma cum va obisnuiti un serial. Un serial probabil lung pentru ca am fost prin multe locuri din Pakistan, pline cu frumuseti, cu oameni de treaba, cu povesti si cu istorie interesanta. Si cu speranta ca Pakistanul va supravietui prabusirii economice, haosului politic si izolarii diplomatice. Pentru a putea reveni in toamna lui 2023. Cum am spus, cand am decolat din Lahore, mi-am promis ca voi reveni.

Nota

Am fost in Pakistan impreuna cu un grup superb de oameni iubitori de calatorii si destinatii interesante, organizat de prietenii de la Explore Travel.

Imagini Pakistan

Aerisita si verde – capitala Pakistanului, Islamabad

Pe drumuri de munte spre …

Fairy Meadows, o statiune montana in plina dezvoltare

Acesti spectaculosi munti din zona Gilgit

Lacul Attabad aparut acum cativa ani in urma unei alunecari de teren

Unul din podurile traditionale din Himalaya

Spre granita chineza, la 4700 metri altitudine !

Zambete kalash

14 august – Ziua Pakistanului (proclamarea indepentei a fost cu o zi inaintea Indiei)

Pakistan vs. India – la granita din Wagah