Impresii de calatorie din India. Delhi. Episodul 1 by Claudiu

Daca saptamana trecuta, am prezentat povestirile lui Claudiu din America Latina, haideti sa facem un salt mai mare, spre Est, peste Europa pana in India, o tara fascinanta, despre care am mai scris, am mai publicat si povestile altor calatori si o voi continua sa o fac 🙂 India poti s-o iubesti sau s-o urasti, dar in mod cert nu vei ramane indiferent… Sentimentele vor fi profunde… Asa ca va invit sa cititi pataniile lui Claudiu de prin Delhi si Agra.

Viena: escala primului (si, probabil, ultimului) drum spre India. Inca de la poarta de imbarcare am inceput sa ne facem probleme unde si de ce mergem, vazand lumea care astepta acelasi avion. Ne cheama sa ne schimbe biletele, ulterior am inteles si de ce. Drumul prin burduful spre avion a fost infernal. Mergeam cu doua tentative de voma/pas. Putea intr-un hal fara de hal. Ajuns in avion, am marit viteza la trei tentative/pas, trecand printre scaune. Aveam locurile tocmai in spate. Apoi, asezati fiind, ma uit in jur, numai albi pozitionati in coada avionului. Politica companiilor aeriene, de a nu ne amesteca. O politica nu rasista, cat necesara. Oricum, probabil din obisnuinta, migrau. Si s-au instalat confortabil pe cate trei scaune din randul din mijloc, atat in fata, cat si in spatele meu. Aerul conditionat sau obisnuinta cu mirosul insa… si-a facut efectul si fal-fal spre India.

Dupa un zbor lin, peste tari pitoresti ca Georgia, Iran, Afganistan, Pakistan, a venit si pregatirea de aterizare la New Delhi. Furtuna mare sub noi, avionul la un pas sa se rupa, trepida tot, goluri de aer, centurile ne mai tineau in scaune. Pilotul ridica putin avionul si da cateva ture de aeroport, cautand o portita prin furtuna. Zguduiala mare din nou, lume panicata si avionul isi schimba cursul spre Ahmadabad, la 800 km departare, inspre Mumbai, centrul financiar al Indiei. Aterizam in siguranta, mai petrecem trei ore in avion, in asteptarea unui izbavitor Lufthansa, care sa ne alimenteze. Pentru ca in acest aeroport nu mai exista combustibil, multe avioane aterizand aici inaintea noastra, din acelasi motiv. Ulterior am aflat ca pe aeroportul din Delhi nu a aterizat nimic intre 11 p.m. si 3 a.m. Sosit si combustibilul si back to Delhi. Lumea reactiona la fiecare trepidatie a avionului si iata-ne ajunsi, cu sase ore intarziere. In drum spre bagaje, mai tragem cu ochiul la apocalipsa de afara. Nu, nu mai era furtuna. Era insa chiar ora apocalipsei anuntate de un ilustru PREDICATOR american. Vin si bagajele, terminam toate formalitatile imbecile cu biletele completate si date partial, sa avem si la intoarcere, fara ele neputand pleca inapoi (dupa ce ca viza a costat 70 de euro). Trecem si de frontiera, facem schimb de bilete, se holbeaza la noi un nene cu turban sa vada cat de bine semanam cu aia din pasapoarte… si iata-ne ajunsi in New Delhi.

Drumul de la aeroport la hotel m-a adus mai repede cu picioarele pe pamant, satul probabil si de atatea ore de stat in aer 🙂 Un trafic haotic, zgomotos, plin de claxoane inutile, intram in oras, printr-o zona rezidentiala, plina de verdeata si mai ales de ambasade. Pe aici este situat si hotelul, un Sheraton de 5 stele. La intrare te intampina o armata la propriu, peste 10 tipi inarmati pana in dinti care vegheaza asupra sigurantei clientilor si iti deschid capota si portbagajul, pentru a verifica daca suntem sau nu fericitii posesori ai vreunei cantitati de explozibil. Ajunsi in fata hotelului, trebuie doar sa deschizi portbagajul. Toate bagajele sunt preluate de ajngajatii hotelului, trecute prin „raze” si duse in camera. De acelasi tratament beneficiem si noi, piuim ca tot posesorul de metale, suntem perchezitionati si intram in fortareata. De acelasi regim beneficiezi la fiecare intrare in hotel. Aici se recunoaste imediat stilul urmasilor celor care au „binevoit” sa emigreze pe mioriticele noastre plaiuri, pentru ca da, tiganii nostri se trag tocmai din triburile care salasluiau in nordul Indiei, unde se afla si frumoasa capitala. Usile lifturilor sunt aurite si te oglindesti in ele cat de lucioase pot fi, in lounge ai deasupra o cupola mare, plina de desene, care mai de care mai colorate. Din prima realizezi ca notiunile tale de limba engleza ori sunt prea limitate, ori insuficiente, ori inutile. Nu intelegi o boaba din ceea ce iti vorbesc indienii. Ii pui sa repete again and again, sa vorbeasca mai rar, pui rotitele in miscare incercand sa intuiesti ce vor de la viata ta si, culmea, de cele mai multe ori, iti confirma banuielile. Hop in camera, ii dau 1$ bacsis celui care ne-a adus bagajele, caci de unde rupii (moneda lor nationala)? Ulterior aflu ca am cam spart piata cu asa bacsis, de regula ei primind 10 rupii (1$=45 rupii). Hotelul are sute de angajati, poate chiar peste o mie, fiecare avand rolul lui bine determinat. Unul iti cheama liftul, altul iti deschide usa etc. Sunt foarte prost platiti, insa bacsisul probabil le asigura „bunastarea”. Dupa doua ore de pus la incarcat bateriile, printr-un binemeritat somn, o luam la picior sa testam terenul.

O clima foarte calda si umeda, cu temperaturi care noaptea nu scad sub 30 de grade, iar ziua ajung cateodata si la peste 45 de grade. Orasul, in schimb, este o padure imensa. Asta face ca aerul sa fie foarte respirabil, iar caldura, mai mult decat suportabila. In Bucuresti, la 30 de grade este mult mai greu decat la 45 la ei. Soselele cam de doua benzi, majoritatea merg cu dunga intre roti, ceilalti depasind nestingheriti cand pe stanga, cand pe dreapta. Desi au fost colonie engleza, doar in directia de circulatie se regasesc influentele, circulandu-se pe stanga (cu volanul pe dreapta). La temperatura, distante etc., nu intalnesti decat unitati metrice, nu si imperiale. Semnele de circulatie sunt deosebit de simpatice. Pe langa semnificatia internationala, este scrisa si semnificatia lor, in engleza. Culoarea rosie a semaforului nu prea este bagata in seama de soferi, pe cand semafoarele pentru pietoni sunt sublime, insa lipsesc cu desavarsire.

Desi populatia Delhiului depaseste 15 milioane de locuitori, nu am vazut blocuri, in conditiile in care prima incursiune a insumat 20 km. Niciun bar, niciun restaurant. Nu am vazut, de asemenea, nici macar un magazin. Si chiar aveam nevoie de asa ceva, avand barba in crescendo si „uneltele” destinate defrisarii faciale… in Romania. Prima data cand mi se intampla sa le uit.

Poate ca o coincidenta, „Prima oara” a devenit, pe parcurs, cea mai adecvata „sintagma” din punctul de vedere al trairilor.

Punem mana pe o harta de la hotel si ne facem traseul. Am hotarat ca India Gate sa fie primul nostru reper si la drum! Cum am iesit din hotel, ne-am dat seama ca suntem niste „obiective turistice”. Claxoane, zambete, ranjete, hliziri… toata lumea ne adula. La un semafor la care, culmea, chiar se statea, sute de ochi ne dezmierdeau si mii de dinti ne luminau drumul, foarte utili de altfel, deoarece cam pe la 8 seara deja e intuneric, iar iluminatul public il intalnesti doar pe principalele artere. Foarte multe taxiuri opreau in dreptul nostru, imbiandu-ne sa mergem cu ei, dar noi… nu si nu. Pentru ca voiam sa vedem multe. Am ocolit presedintia, un domeniu imens, am trecut pe langa biserici si bisericute, care mai de care mai crestina, musulmana, budista etc. Ca si religiile care traiesc in armonie, am ramas uimit de pasari. Multi papagali si alte pasari exotice pufoase si dragute convietuiesc cu ciori, corbi, ciuici (bufnite, cucuvele, huhurezi). Trecem si pe langa un capat de linie de autobuze, acolo am vazut singura maimuta din Delhi (in seara aceea) si cativa bastinasi urinand pe alveolele din ziduri, emanand miresme „imbietoare”. Si… ajungem in fata palatului presedintelui, in fata lui o apa si, cum era si normal, plin de tantari, care dadeau in branci sa vina sa se infrupte cu sange european. Noi, bineinteles, eram cu lectiile facute. Stiam ca nu trebuie sa bem apa decat imbuteliata, stiam ca nu ai voie ca non-indian sa mananci de pe strada, caci ei sunt imunizati de mici, noi nu, si ca atare am face o simbioza cu WC-ul, stiam si ca si pe dinti trebuie sa te speli cu apa imbuteliata, stiam de marea problema pe care o au cu malaria si de tantarii care o raspandesc, insa niciunul dintre noi nu era vaccinat sau dotat cu pastilele aferente bolii. Aveam doar autan, sa ne fereasca de tantari, insa, normal, nu l-am folosit. Dar, ca si largul nostru public de pe strazi, si tantarilor le-am fost suficient de simpatici, incat ne-au iertat de trompitele lor datatoare de boli. Si intoarcem capetele spre stanga si ce vedem? Portile Indiei. Un arc de triumf luminat intr-un galben-auriu, cu un lung bulevard pietonal (probabil, numai duminica), de trei ori intrerupt de strazi cu un trafic deosebit de aglomerat si de haotic. O senzatie de Champs-Élysées, numai ca… pietonalul aduna milioane (fara sa exagerez) de indieni. Doua sensuri largi de asfalt, aglomeratie imensa. Pe spatiile verzi, la fel de plin. Stau pe iarba, se joaca, mingi, cricket, orice, sunt fascinati de toate prostiile cu becuri multicolore, se bucura cum sclipesc, se pozeaza, pozeaza straini, se baga in poze cu „fermecatoarele” zambete, oameni simpli, saraci si foarte saraci, desi multi nu put deloc, probabil si clima avand un cuvant de spus. Ajungem la arc, la fel ca la Paris sau la Bucuresti, aceeasi arhitectura si o flacare eterna sub el, pazita de un soldat mai mult sau mai putin cunoscut.

Ne intoarcem spre hotel, pe alt traseu, pe drum ne facem si un nou prieten – un caine care nu stiam de cand se tinea dupa noi, insa ne-a insotit cel putin doua ore de mers, pana la hotel, trecand prin pericole (de doua ori a fost atacat de alti caini, care erau indignati ca le incalcase teritoriul). Am incercat sa scapam de el. Eu, de doua ori, si mie nu-mi rezista cainii. Fug ghiulea. Nu si acest exemplar. Ne-am facut si ca-i dam cu piatra, cu piciorul, dar parca era dupa noi… Pana la hotel nu ne-a lasat, desi abia mai sufla. Deci si cainii ne iubesc. O tara in plina armonie cu natura, in care bogatia spirituala este mai importanta decat cea materiala, in care curatenia sufletului depaseste ca importanta igiena personala.

La hotel, lucrurile iau o alta turnura. Holul se umple de localnici din cealalta categorie sociala: cei foarte bogati. Veneau sa manance si mai aveau ceva manifestari socio-artistice, la discoteca aceluiasi hotel. Indience superbe, in sariuri viu colorate, cu bijuterii superbe. Si ei erau mai cizelati (unii), imbracati elegant, cu sau fara turbane. In schimb, mai exista o categorie de foarte bogati, in care masculii semanau mult cu exemplarele noastre: burtosi, nesuferiti si cam 80% cu masini albe. Femeile lor, pe masura. Niste „doamne” care isi etalau cu nonsalanta suncile si burtile mult prea generoase si numeroase. Baieteii poarta si ei niste turbanase, cu un mot in frunte, aducand mai mult a strumfi. Dar si ei seamana cu tatii lor: urati, obezi si foarte nesuferiti. Cele frumoase sunt ori imbracate „europeneste”, ori in sariuri. Cele imbracate mai european, sunt cele mai fitoase, mai „elevate”, mai delicate. Vorbesc mai mult in engleza, insa dupa un timp isi revin si le amesteca: cand in hindi, cand in engleza. Mi-au adus aminte de moldovencele fitoase care, ca sa fie mai „trendy”, vorbesc in locurile publice limba rusa, desi isi castiga existenta si lucreaza in limba romana (probabil si acasa, unde nu le mai aude lumea).

Oricum, o atmosfera frumoasa pe ansamblu si inedita. Preturile mari si foarte mari, la care ti se adauga si taxe de lux aberante, dar nici nu ai alternative. Mancarea (pizza sau ceva „de’al locului” cam 20 $, o bere mica de 0,33l 10$, la care se mai adauga niste taxe de 23% daca ai nota de 500-2.000$ si de 106% (??!!) daca depasesti 2.000$. Nu ne incadram noi la asa note, dar, oricum, iti mai „smulgeau” din portofel vreo 20-30$ la fiecare nota. Acelasi regim se aplica si la schimbul valutar. In camera posturi multe la televizor, multe de sport, de filme vorbite si subtitrate in engleza, dau pe un meci din Italia si nani, caci era deja tarziu (+2,5 ore fata de ora Romaniei). Si astfel se termina prima zi in India.

Imagini Delhi, India

Hotel Sheraton Delhi

Piscina 🙂

Receptia

Pe strazile din New Delhi spre…

Gate of India

Un loc, de altfel, foarte populari printre localnici