Dupa cel mai relaxant zbor, ajung dupa doua ore in Santiago de Chile (din Buenos Aires). Aici „ma tragea ata” de vreo trei ani, dupa ce vazusem niste poze. Si nu m-am inselat. Un superb oras situat la poalele Anzilor, cu o clima foarte blanda, cu temperaturi care nu scad iarna sub 0 °C. Cea mai mica temperatura inregistrata ar fi fost de -1 °C. Desi este foarte aproape de Anzi, este in acelasi timp la cateva zeci de kilometri de Pacific, iar curentii care se formeaza fac in asa fel incat sa nu ninga niciodata in oras, ci doar la 40 km distanta (spre Anzi, desigur). Am locuit in Sanhatan, cartier de zgarie-nori care „si-a tras” numele din Santiago si Manhattan. O zona linistita destinata mai mult mediului de afaceri. Ca pret…120 de euro/noapte, apartament de 5 stele.

Diferentele fata de Argentina sunt majore. Civilizatia este la cote maxime, gen Europa (vest si nord). Oamenii nu mai sunt la fel de calzi, este o atmosfera mai mult nemteasca. Nu te agaseaza nimeni pe strazi cu intrebari gen „de unde esti?”. Femeile sunt frumoase, cu siluete bine definite, fine, elegante. Contrar asteptarilor (personale), sunt de talie peste medie. Ce mi s-a parut ciudat, majoritatea oamenilor umbla in costume negre. Nu vezi bej, gri sau alte nuante. Sunt ciudati si, ca sa poti sa te „intelegi” cu ei, trebuie neaparat sa ai mereu dovada scrisa, fie ca e vorba de rezervarea unui hotel, fie ca vrei sa cumperi ceva, pentru ca au tendinta sa faca ce vor, afisand un aer de superioritate. Cu asta te intalnesti inca din aeroport, cand vezi ca nu iti corespunde nici macar ora de la ceas. Peste tot, pe internet, in agende etc., Santiago e la 7 ore mai putin decat ora Romaniei. Nu insa si acolo. Ca si Argentina, sunt doar la 6 ore de noi, pentru ca … desi au semnat acordul in ceea ce priveste ora de vara (DST), de anul acesta s-au gandit sa nu-l mai respecte si nu au mai vrut sa dea ora. De aici si nedumirirea noastra in ceea ce priveste ora de plecare. Nu stiam care este cea valabila, cea chiliana sau ora Air France.

Ca toate natiile, au si ei „tiganii” lor, acestia fiind de data aceasta peruanii. Numai ca, spre deosebire de bolivieni, nu fac atata mizerie si nu dorm pe unde apuca.

Exista foarte multi handicapati, in aceasta tara avorturile fiind interzise. Si este multa „curvasareala”, in sensul ca majoritatea masculilor au mai multe amante de care sotiile stiu in mai mica sau mai mare masura si… mai apar si copii. Care nu se mai stie care ai cui sunt, ajung de se mai cupleaza intre frati si asa apar sarcini cu mutatii, care, culmea, desi sunt vazute pe ecograf, avorturile nu sunt acceptate.

Nivelul infractional este foarte scazut.

Din punct de vedere economic stau foarte bine, se pare ca cel mai bine din America de Sud. Au si ei bogatii naturale, avand un teritoriu foarte lung (este tara cu cea mai mare lungime din lume). Patagonia este un „granar de aur” atat pentru ei, cat si pentru vecinii argentinieni. Turismul este foarte bine pus la punct si stiu sa se foloseasca din plin de toate formele de relief de care beneficiaza.

Moneda lor este pesosul chilian si mi-a dat un pic de furca in ceea ce priveste numarul de zerouri cand faceai calculele. La casele de schimb, luai 470 de pesos in schimbul unui dolar american.

Cladirile au forme foarte diferite si ciudate, nu vezi doua la fel, insa sunt foarte solide si bine puse la punct, multe blocuri din Sanhatan avand spre varf un sistem piramidal. Fiind o zona tectonica foarte puternica si oamenii seriosi, nu se intampla sa se prabuseasca cladiri, chiar daca au si cutremure care depasesc 8,5 grade pe scara Richter. Asta datorita faptului ca nu au in vocabular doua cuvinte: furt si joaca (in ceea ce priveste viata oamenilor). La asta se adauga si o legislatie foarte dura in ceea ce priveste prabusirea unei cladiri in caz de cutremur: de la managerul firmei care a construit-o, pana la ultimul muncitor de rand, toata firma… puscarie, fara drept de apel.

Punctele principale de atractie sunt parlamentul, in fata caruia se afla cel mai mare steag din Republica Chiliana, Maria Inmaculada (raspunsul chilian la adresa brazilienilor din Rio, cu al lor gizas craist), aflata tot la o inaltime mare si de unde se vede o panorama superba a orasului, bazaruri cu obiecte de artizanat si parcul central, care se afla in mai multe trepte, cu gradini, castele si arteziene superbe. Majoritatea locurilor verzi sunt animate de galagiosi papagali, care mai de care mai colorati si mai simpatici. Ca un contrast, intr-un oras atat de cilivizat, sunt totusi multi caini vagabonzi.

Masinile sunt, de regula, luxoase, nu exista rable, insa strazile destul de inguste si, mai ales dupa ora 18:00, se creeaza blocaje maricele. Maricele, uneori chiar mari, insa au un sistem foarte bine gandit, in sensul ca sunt foarte rare drumurile in care poti sa faci stanga. De regula numai inainte si dreapta, astfel ca singura posibilitate de a ajunge de unde ai plecat este sa faci un patrat virand numai la dreapta. Aici am descoperit automobilele Samsung, motorizate de Renault. Am vazut trei tipuri, sm3, sm5 si superbul sm7. Am descoperit apoi pe net ca mai exista si o varianta suv, pe care poate am vazut-o, dar nu mi-am dat seama ce este.

In zona centrului se regasesc si cladiri vechi, cu o arhitectura interesanta. Peste tot intalnesti puburi, restaurante, baruri, care sunt populate la orice ora din zi sau din noapte. Si ei sunt mari consumatori de fotbal, cele mai iubite echipe fiind Universidad de Chile, Universidad Católica si Colo Colo.

Apa, si aici, este ciudata, in sensul ca, dupa dus, incepe sa ti se exfolieze pielea. In schimb, berea este deosebit de buna. Cele mai baute sunt Escudo, Cristal si Kunstmann. Vinul este minunat. Tot vinul rosu este cel apreciat, medaliat, iubit. Vinul alb, ca si in Argentina, se face… pentru a fi facut. Preturile… rezonabile.

Ca aperitiv „m-am intalnit” cu o tarie interesanta, pisco chileno-acra si amara in acelasi timp, dar buna si cu o minunatie picanta care se aplica pe felii de paine unse cu unt, facuta din rosii, ardei iuti si grasi si alte legume, bagate in ulei si amestecate. Se mananca mult pe baza de peste si „fructe de mare”, porumb, dar si carne de vita, porc si empanadas. Am avut onoarea sa-mi triplez glicemia, savurand un rico mote. Un suc deosebit de dulce, avand la baza paharului o palma de grau, iar deasupra lor niste piersici, de arata ca un compot cu seminte pe fund, cu caramel, scortisoara si alte preasfinte datatoare de diabet. Dulceeee… incat trei beri Escudo si doua pahare de vin a trebuit sa beau apoi ca sa-mi revin.

Cam atat, pe scurt, despre Santiago. Minunat oras, cam departe insa si totusi aproape de Rapa Nui (Insula Pastelui), unde as fi vrut sa mai ajung.

La nouazeci si ceva de kilometri de Santiago, mergand spre vest… dam de coasta Pacificului.

Primul orasel-statiune care ne-a intampinat, Valparaiso. Un fel de Mangalia a lor, un orasel-port nu foarte frumos, nu foarte pitoresc, cu cladiri interesante, in trepte, fiecare spatiu de teren din coline fiind fructificat. De remarcat doar targul de sambata, plin de peruani care-si vand tot trecutul.

Mergand mai spre nord, de-a lungul coastei, am ajuns in Vina del Mar, o statiune luxoasa, frumoasa, cladirile construite de asemenea in trepte, un superb ceas florar, un Monte Carlo al chilienilor. Urmatoarea statiune bifata, tot mai spre nord, trecand si pe langa o duna de nisip maricica, cactusi si alte elemente desertice, Concon, unde am si „poposit in vederea unui ospat pe cinste”. Aici am gasit si un port plin de ambarcatiuni, multi pescarusi, o specie ciudata de pelicani, urati si galagiosi.

Nu am multe de spus despre cele trei statiuni decat: soare, cald, lume, tarabe, valuri, nisip, peisaje, liniste si… baga-mi-as picioarele in el de Pacific. Fiind in mijlocul toamnei, apa era foarte rece, cam 13 grade. Insa nici in timpul verii nu are o temperatura propice scaldatului, Oceanul Pacific fiind destul de rece. Lumea care vine in aceste statiuni, de regula, se scalda in piscine.

Drumul de intoarcere, superb. Mergand spre est, un apus superb care lumina in rosu tot spectrul vizual. Dunele rosii, deasupra lor o imensa luna (plina) deja rasarita. Iar Anzii spre care ne indreptam, la fel de rosii-movulii si mareti, chiar si zapada de pe cele mai inalte varfuri de 6.000 m era rosiatica. Priveam peisajul cu o oarecare nostalgie, cu un profund regret ca cele 11 zile au si trecut, ca, in dupa-miaza urmatoare, pasarea de fier ma va duce inapoi spre diferita noastra Europa, de care sincer… nu mi-a fost dor.

Ajunsi in oras, am facut un „pit-stop” la un mall cu un nume de o rezonanta magica (Jumbo), pentru a face ultimele cumparaturi absolut necesare – vin si bere, care sa-mi mai readuca macar pentru putina vreme gustul primei mele experiente sud-americane.

Intors la hotel, am scos fotoliul in periculosul balcon al etajului 13, mi-am postat picioarele pe mult prea joasa bara de pe marginea balconului si am mai contemplat peisajul nocturn al Sanhatanului, si mai luminat fiind de acceasi luna plina mai sus mentionata.

Normal, nu puteam contempla „pe uscat”. Asa ca… !Dos cervezas, por favor. Adiós, chicas chilenas!

Imagini Santiago de Chile

Panorama capitalei chiliene

Santiago – modern

Statuia Sf. Maria din Chile, replica data lui Isus din Rio

Cerro Santa Lucia

Si la ultimul nivel

Terazza Bellavista

Parlamentul chilean

Mercado Central