Ghid Eurolife. Ce să vezi și ce să faci în BANGKOK

Bangkok Wat Pho

Wat Pho, Bangkok

Am o legătură specială cu Bangkok. A fost primul loc din Asia în care am călcat. Mai fusesem și în Iordania, dar nu se pune, Iordania nu este exact Asia, este Orientul Apropiat, este complet diferit de Asia. M-a impresionat acea viață care debordează din toți porii orașului. Chiar și ambuteiajele – pe vremea primei mele vizite, nu existau acele autostrăzi suspendate care sunt acum prin multe colțuri ale orașului, iar tuk-tuk-urile și motoretele se strecurau în viteză la milimetru. Dar orașul avea vitalitate, avea culoare, avea foarte multă voioșie. Am stat în zona Khao Sân Road, capitala backpackerilor din toată lumea. Acum este un cartier plin de hoteluri din ce în ce mai luxoase, atunci era plin de pensiuni la 10 dolari, de diplome la Harvard vândute pe stradă, de găleți cu mojito, de restaurante italiene unde spaghetti erau de fapt noodle chinezești, iar tortellini de pe meniu aduceau mai degrabă cu momo tibetani. Am fost de atunci și am asistat la schimbarea orașului – au apărut zgârie-nori, autostrăzi suspendate, hotelurile de 5 dolari pe noapte au devenit hoteluri de 4 stele, dar vitalitatea orașului a rămas aceeași.

Când să mergi la Bangkok

În Bangkok nu putem vorbi de vară sau iarnă, pentru că este tot timpul cald. Vorbim de sezon ploios și de sezon secetos. Sezonul secetos începe cândva pe la mijloc de decembrie și ține până la mijloc de februarie. Atunci, sezonul secetos se transformă în sezonul secetos-fierbinte – temperaturile bat spre 40 de grade, iar combinate cu o umiditate de 90% fac din Bangkok o saună gigantică. Sezonul ploios debutează în mod normal cu Sonkranul, Anul Nou Thailandez care, în general, e la mijloc de aprilie, dar uneori sezonul ploios nu este chiar așa de ploios. Depinde de an. Dar poate ploua zilnic și asta atenuează temperaturile excesive.

 

Cum ajungi la Bangkok

Nu sunt zboruri directe între România și Bangkok, e musai să schimbi undeva. Sunt însă sute de companii aeriene care zboară spre Bangkok – cam toate companiile mari din Europa și Orientul Apropiat zboară spre capitala Thailandei, așa că prețurile pot fi competitive. Nu vă uitați doar spre companii gen Turkish Airlines sau Qatar Airways, care zboară din România spre est. Există și posibilitatea de a găsi prețuri bune pe companii ca Air France, KLM etc., dar, evident, trebuie să zbori mai mult.

 

Asigurare Thailanda

Mai mult decât în orice destinație populară pentru români, este imperios să-ți faci asigurare când mergi în Thailanda. Chiar și pentru cea mai mică problemă, va trebui să plătești o grămadă de bani, iar în caz de probleme mai mari, gen rupere de picior, mai degrabă plătești doctorii să vină din România cu toată aparatura, decât să plătești sumele cerute în Thailanda. Spitalele sunt însă de calitate bună, Thailanda fiind o destinație favorită pentru turism medical – inclusiv pentru operații complexe.

Ca să vă dau un exemplu concret, în a noua zi de vacanță, cineva a avut crampe abdominale, diaree, oboseală, greață și febră. A trebuit să meargă la doctor, acesta l-a consultat, i-a zis că are gastroenterită acută, i-a făcut niște perfuzii antidiareice și antiinfecțioase. Consultul și perfuziile au costat 410 euro. Asigurarea a costat 50 de euro)!.

Așa că mai bine mai dai câțiva lei și îți faci asigurare. Aceasta se poate face aici –>  https://www.eurolife-asigurari.ro/asigurare-calatorie

În plus, dacă introduci codul IMPERATOR10, vei primi automat o reducere de 10% la costul poliței de asigurare.

 

Ce să faci în Bangkok

Palatul Regal – în centrul orașului se află impresionantul complex al Palatului Regal. Acesta nu mai este folosit ca atare de aproape 100 de ani, de când monarhii Siamului și-au construit o altă rezidență și complexul regal a fost deschis publicului. Zona palatului propriu-zis poate fi uneori închisă în cazul unei vizite de stat, dar principalul obiectiv din complexul regal este Templul lui Buda de Smarald – această statuie de foarte mici dimensiuni este cea mai sfântă statuie din întregul regat – mulți susțin că reprezintă simbolul suveranității thailandeze! Această statuie a fost adusă de generalul Chao Phraya Chakri din Laos (acesta a ocupat și prădat capitala Laosului) și a depus-o într-un templu din nou creatul oraș Bangkok. Generalul avea să fie proclamat rege și să fie fondatorul și primul rege din actuala dinastie regală thailandeză. Fotografiile în interiorul templului sunt interzise, dar dacă ai niște zoomi de Doamne ajută, poți fotografia statuia de la intrare.

Templul Wat Pho – aflat fix în spatele complexului regal, templul (care e, de fapt, un complex de capele, curți interioare pline de statui și flori) adăpostește o statuie impozantă al lui Buda înclinat (Reclined Buddha). În ciuda părerii majorității turiștilor străini, aceasta nu este o poziție de relaxare, ci este poziția de dinainte de a intra în Nirvana. Pentru noroc, pentru câțiva baht vei primi un bol plin cu monede de valoare infima (în general, 1 baht sau chiar subdivizionare bahtului, monede scoase din circulație) și trebuie să arunci câte una în numeroasele boluri care înconjoară statuia. În curte, uită-te după haioasele statui ale „farangilor”. Farang înseamnă „străin” în limba thailandeză și vine din coruperea cuvântului „francais”- francez, francezii fiind printre primii străini albi văzuți de thailandezi. Sunt niște statui foarte haioase de oameni cu pălării înalte, tipice pentru Europa sfârșitului de secol XIX, început de secol XX. De asemenea, templul Wat Pho este cunoscut pentru școala de masaj – se pare că cea mai bună și apreciată în toată Thailanda, o țară unde masajul are o tradiție îndelungată. Eu am fost pentru prima oară în viață la Wat Pho Massage School (în 2002 nu se afla în incinta templului, ci pe o stradă laterală destul de dubioasă) și a fost o experiență de neuitat. Ultima oară am fost în 2012, a fost o experiență faină, dar, cum ziceam, aici e o școală, e posibil să dați peste niște învățăcei fie novici, fie netalentați.

Templul Wat Arun – se află de cealaltă parte a fluviului Chao Phraya, care străbate orașul. Un templu înalt, zvelt, tapetat cu… porțelan. Se spune că vasele comerciale chinezești care veneau după mărfuri în Thailanda acum câteva secole soseau cu porțelan pe post de… balast. Când ajungeau la Bangkok, aruncau balastul-porțelan și umpleau calele cu mărfuri thailandeze, în special mătase. Thailandezii le-au adunat, le-au plăcut și le-au lipit pe templu. Evident, acum nu mai sunt acele bucăți de porțelan probabil tăiate în toate formele, totul este strălucitor și spectaculos. Dacă te urci în vârful templului, vei avea parte de o panoramă interesantă a zonei, inclusiv spre complexul regal.

Fă o croazieră pe canalele orașului – evident, cei mai mulți turiști străini nu ratează o croazieră pe fluviul Chao Phraya – există o grămadă de vase de croazieră, cu sau fără cină inclusă, dar varianta cea autentică și ieftină este să iei transportul în comun – Chao Phraya Express – într-un oraș aglomerat ca Bangkokul și cu un astfel de fluviu pe post de coloană vertebrală, există numeroase canale mici, numite khlonguri – Bangkokul vechi a fost construit pe un soi de deltă și este străbătut de canale ca în Veneția. E un spectacol să iei long tail boat pe astfel de și să străbați numeroase canale deloc turistice ale orașului. Vei vedea un Bangkok autentic de demult.

Muntele de Aur – un templu cocoțat în vârful unui deal într-o zonă puțin bătută de turiști. Are o panoramă excepțională – atât asupra zonei vechi cu case mărunte, cât și spre orizontul plin de blocuri

Mae Klong Railway Market – ai văzut poze cu un tren care se strecoară milimetric (mai degrabă centimetric) de standurile unei piețe. Ei bine, găsești această piață în Bangkok (mă rog, mai e una în Hanoi, Vietnam). Trenul trece de patru ori pe zi, iar în timpul în care nu există niciun tren, standurile acoperă inclusiv șinele căii ferate.

Du-te la un meci adevărat de muay thai – muay thai este boxul thailandez, un sport de contact care aduce cu boxul european, doar că loviturile pot fi date și cu coate, genunchi sau picioare. Deși după filme ai senzația că este un sport dur (indiscutabil, să iei un călcâi sau un genunchi în gură nu este floare la ureche), rămâi cu amintirea unui adevărat dans – practic, cei doi sportivi (sau sportive, există și varianta feminină) dansează în marea majoritate a meciului, de-a dreptul hipnotizant uneori, perioade cu lovituri fiind intercalate în acest dans magic. Vei găsi așa-zise meciuri de muay thai în toate zonele turistice, dar acelea sunt caricaturi. Sunt două stadioane de muay thai în Bangkok unde au loc meciuri serioase și unde poți vedea marile staruri și meciuri cu adevărat spectaculoase. În cazul marilor staruri, biletele se dau repede, așa că trebuie să te decizi rapid dacă vrei să vezi un meci de muay thai.

Patpong – hai să nu fim pudibonzi. Turismul sexual există în Bangkok, a existat din anii ’60, odată cu războiul din Vietnam, când soldații americani ajungeau în capitala thailandeză pentru odihna după un război stresant. Principalul cartier dedicat sexului se numește Patpong și e în zona nouă, plină cu blocuri înalte și hoteluri de 4-5 stele. În mijloc este una dintre cele mai populare piețe de noapte, dar marea majoritate a turiștilor nu vine aici doar să-și ia un tricou cu FC Barcelona sau cu I love Bangkok. În clădirile care flanchează piața vei găsi diverse strip baruri. Nu sunt exact strip baruri, fetele nu se dezbracă de tot, dar textilele care rămân pe ele sunt aproape simbolice. Să nu vă așteptați la cine știe ce performanță artistică – până și barele la care dansează par mai mlădioase, e practic o expoziție de unde să îți alegi fata cu care să-ți petreci noaptea. La etaj, sunt așa-numitele ping-pong show, în care fete, de data asta complet dezbrăcate (sau cel puțin bottomless), își demonstrează versatilitatea vaginului în a împușca baloane, a scoate mingi de ping-pong și multe altele. Dacă te duci la astfel de show-uri (sunt haioase), trebuie să negociezi extrem de bine, dacă trebuie să plătești intrare, dacă trebuie să plătești show-urile și băuturile. Că ping-pong show-urile sunt faimoase pentru țepe.

Rooftop-urile din Bangkok. De când au fost construite clădiri înalte, unii antreprenori s-au gândit să le transforme acoperișurile în baruri în aer liber. Cel mai cunoscut este cel de pe hotelul Lebua, unde a fost filmat Hangover 2, dar în ultimii ani, aceste roof top bars au apărut precum ciupercile după ploaie. Alt roof top care nu trebuie ratat este cel de pe clădirea Baiyoke Tower (există un punct de panoramă la etajul 77 și un bar rotativ la etajul 83, de unde poți descoperi o bună parte din Bangkok). Baiyoke poate fi vizitat și în timpul zilei, în timp ce Lebua doar noaptea, când orașul devine o nebunie de lumini și culori.

Imagini Bangkok

Complex Palat Regal Bangkok

In curtea complexului regal

Complexul Regal Bangkok

 

Palatul Regal Bangkok

Vechiul Palat Regal

Palate si temple

 

Statui thailandeze

Statui cu figuri mitologice

Buda de smarald

Statuia lui Buda de smarald

Wat Pho

Wat Pho si imensa sa statuie al lui Buda

Wat Pho massage school

Aici era pe vremuri scoala de masaj Wat Pho

Wat Arun

Wat Arun

Wat Arun Bangkok

 

Wat Arun apus de soare

Wat Arun in lumina apusului de soare

Chao Praya Express

Chao Praya Express – unul dintre cele mai populare mijloace de transport in comun din Bangkok

Transport Bangkok

Dar exista si un fratior mai mic pe canalele mai mici ce strabat orasul

Khlong Bangkok

 

Taxatoare Bangkok

Taxatorii si taxatoarele sar pe muchia barcii ca niste veverite

Muntele de Aur

Muntele de Aur

Panorama Muntele de Aur

Si panorama de la templu

Patpong

Patpong

Lebua Rooftop

Cel mai celebru rooftop bar din Bangkok

Panorama Lebua Hotel

Si o parte din panorama

Categorii:
Thailanda

Comentarii

  • Doru spune:

    Am vrut să merg în Thailanda, am aplicat pt viza online, toate documentele în ordine și mi au refuzat viza scârbele de la ambasada, am uitat pe review-uri de pe google maps, ambasada ne face figuri cu vizele, iar la frontieră 2000 baths pt 2 sapt e ripoff, eu zic să skip off thailanda, niste nesimtiti

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest