Gadgets Hong Kong
Indiscutabil, trăim într-o lume a electronicii și gadgeturilor. În ultimul deceniu au apărut o grămadă de categorii de produse noi-nouțe, nu zic branduri, categorii, cum ar fi dronele, telefoanele 5G, ceasurile inteligente, automobilele electrice și tot ce ține de AI. Telefonul a devenit un accesoriu indispensabil, înlocuind aparatele foto, agendele, walkmenurile, DVD playerele și altele. Iar revoluția tehnologică va aduce în curând alte lucruri. Fiecare brand, cât de cât serios, de pe planetă este obligat să scoată produse noi la fiecare câteva luni, altfel devine complet irelevant și dispare. În anii 2000, Nokia era regele global al telefoanelor mobile. A dispărut. Sau, mă rog, aproape a dispărut. Unde sunt astăzi brandurile grandioase precum Kodak, Philips, Blackberry, Motorola, Compaq și câte și mai câte…? Unele, doar în istorie, altele, absolut nesemnificative. De asemenea, cea mai mare parte a comerțului de electronice s-a mutat pe World Wide Web. Pe internet. Și totuși, încă sunt zone în lume unde comerțul tradițional cu gadgeturi încă mai există. Pentru că inovează și pentru că acolo poți să le vezi, să le atingi, să le testezi. Și pentru că îți oferă o experiență deosebită. În articolul de azi, povestesc despre locurile unde am avut parte de experiențe ieșite din comun la cumpărarea sau testarea de electronice.
Akihabara, Tokyo. Am fost în Tokyo în 2007 și, evident, nu am putut rata să merg în celebrul cartier al electronicelor, jocurilor și manga – Akihabara. Nu mai știu cum e acum, dar pe vremuri, când apărea ceva nou-nouț în lumea asta a electronicelor, era lansat mai întâi în Akihabara și apoi, câteva săptămâni sau chiar și luni mai târziu, în America și Europa. Mi-aduc aminte că am intrat într-un magazin care vindea DVD-uri cu filme și muzică (probabil nu mai există). Era pe vreo cinci etaje și, spre marea mea uimire, tot parterul vindea numai casete VHS. Da, VHS, din acelea pentru video. Și vindea chiar și video-playere și video-recordere. M-am uitat la filme, să văd cam ce se vinde. Erau ultimele răcnete. Nu vedeam nicăieri în lume ultimele lansări pe casete VHS. Nici măcar în țările sărace, pline cu fake-uri. Găsesc un vânzător vorbitor de engleză (nu sunt chiar atât de mulți în Japonia) și-l întreb de ce vând așa ceva. „Pai, știi, noi avem foarte mulți oameni în vârstă. Majoritatea japonezilor trăiesc peste 80 ani. Oamenii ăștia au videocasetofoane VHS. Și acum au timp să vadă filmele pe care nu le-au văzut într-o viață de munca, dar le vor și pe cele noi. E o piață foarte mare aici, sunt zile în care vindem mai multe casete VHS decât DVD-uri”. Wow! Corect, așa e!
Nu am fost de ani buni în Tokyo, dar știu că Akihabara continuă să existe. Nu mai vinde atât de multe electronice, au apărut o grămadă de așa-numite maid cafes, cultura mangă este peste tot (da, era și acum aproape 20 ani) și este centrul jocurilor electronice. Atât noi, cât și istorice. Cel mai bine este să mergi în Akihabara duminica, când șoseaua principală este închisă pentru trafic.
Tsim Sha Tsui, Hong Kong. Tsim Sha Tsui este unul dintre cele mai scumpe locuri de pe pământ. Ca preț al terenului. La un moment dat, s-a vândut un teren cu 1 milion de dolari pe metrul pătrat! Între timp, recordul s-a mutat în Central Business District, pe insulă. Prima oară când am ajuns în Hong Kong, în 2003, am stat într-un Holliday Inn în Tsim Sha Tsui. Un hotel care avea, cred, în jur de 20 de etaje. Am fost șocat când am revenit în 2009 și nu l-am mai găsit. Pământul era atât de prețios, încât ditamai hotelul de 20 de etaje a fost demolat și în locul lui s-a construit o clădire mult mai înaltă – cred că are peste 50 de etaje, nu știu sigur. Tot hotel e, dar evident cu o zonă comercială. Ei bine, în această zonă există încă unele dintre cele mai faimoase pensiuni ieftine din lume – Mirador si Chunking Mansions. Atunci, în 2003, când am ajuns prima oară în Hong Kong, mă plimbam prin Tsim Sha Tsui, pe unde îmi era hotelul, cu aparatul meu foto de gât. Era un aparat clasic, din acela cu film. La parterul blocurilor erau niște magazine cu lumini de neon puternice, care vindeau tot soiul de electronice, în special din zona foto. Un tip mă interpelează. „Hey, you have a camera which is obsolete. We entered the digital age”. Sincer, de ceva timp mă gândeam să cumpăr un aparat foto digital, apăruseră deja „savonierele”, dar auzisem tot soiul de păreri contradictorii – ba că tehnologia nu este bine pusă la punct, că roșul nu e roșu, că să mai aștept să facă poze bune etc. Îi spun ce auzisem. „Hai, vino înăuntru să-ți arăt ceva”. Scoate de sub masă o cutie de unde scoate un aparat foto. Un Pentax. Mi-l dă, îmi arată cum funcționează, pune niște baterii. Mă uit. Mă rog, trebuie să pozez, să-l folosesc, ca să mă lămuresc. Mai scoate o cutie de sub masă. Absolut identică. Același Pentax. Îmi spune: „Uite, ăsta e un aparat bun. Nu cel mai bun, dar bun, îți faci treaba. Ăsta este 30 de dolari americani, ăsta e 400”. „De ce?”. „Unul este fake, altul, original”. „Uite, ți-l dau pe ăsta fake cu 25 de dolari, du-te, fă poze, descarcă-le pe computer, vezi ce poze face și apoi poți veni înapoi și-l cumperi pe cel original, dacă vrei”. „De unde știi care e fake și care e original? Par identice”. Îmi întoarce fundul aparatului. „Vezi ce scrie aici? Made în Japan. Pentax nu are fabrică de aparate foto în Japonia. Le face în China. Dar pe cele fake scrie că sunt făcute în Japonia, ca să ai încredere”. M-a amuzat, așa că l-am cumpărat. M-am dus apoi pe insula Lantau, unde este marea statuie a lui Buda. Am făcut o grămadă de poze. În mod normal, aș fi făcut probabil vreo 10- 20 pe aparatul meu. Acum, cred că am făcut vreo 100. Le-am descărcat seara pe laptop. Arătau foarte bine. Am renunțat să mă duc să iau aparatul original. Am folosit Pentaxul acela 4 ani, până în 2007. Îl am și acum, funcționează, dacă îi pun baterii. A făcut poze excelente, pe unele le-am și tipărit în reviste de călătorii, precum Expert Traveller și Clever Travel. Chiar pe toată pagina. Niciun cusur. Problema lui și de ce l-am înlocuit era zoomul. Doar 3x. În 2006, am fost în safari, în Kenya si Tanzania, și acolo am regretat enorm că am doar 3x. Când am mers prima oară în Tibet, în 2007, am fost via Hong Kong. M-am dus să cumpăr un aparat nou, cu foarte mulți zoomuri :). Sper că era original!
B&H, New York. Eram în SUA, prin anii 2000, cred că în 2005. Cineva de la consulatul României mă întreabă daca vreau ceva electronice. „Știu eu un magazin care are produse foarte ieftine, cele mai ieftine, e aici, în Manhattan.” „Pai, presupun că îl găsesc în orice colț din America, ar trebui să fie o rețea cu mii de magazine”, zic. „Nu, are doar un singur magazin. Are cele mai multe produse, practic, orice electronic care există în America. Este al unor evrei ortodocși, proveniți de la Satu Mare, de-ăia cu perciuni.” Sincer, văzusem puțini d-ăștia, mi-aduc aminte de unul în business class-ul unui avion TAROM care zbura de la Bruxelles la București și care s-a rugat tot zborul. Mi s-a părut că nu are toate țiglele pe casă. Hai!
Într-adevăr, magazinul era fascinant. Pe afară, arăta ca în filmele acelea americane, din anii ʼ70. În interior, nimic modern. Toți vânzătorii, dar absolut toți, evrei ortodocși cu perciuni, cu plete, cu pălării caraghioase. Îl întreb pe unul despre o videocameră. În 5 minute, aveam să aflu absolut toate secretele industriei globale de videocamere, diferențe, asemănări și care branduri sunt cele mai bune raport calitate/preț. Cu o engleză impecabilă, și atât de structurat și de clar. Mă uitam la ei, păreau veniți direct din Evul Mediu. În fine, tipul cu care eram cumpără ceva, ca să trimită acasă prin mine. Mă uit… în magazine nu aveau expus niciun produs, părea ca un soi de depozit cu niște șine ca de căi ferate pe deasupra capetelor noastre. Tipul tastează ceva într-un laptop și, în circa 2 minute, văd un vagonet care trece în viteză deasupra capetelor noastre, face o curbă și ajunge direct lângă vânzător. Îl scanează, ia cardul de credit, îl pune într-o pungă de plastic și ni-l dă. Mă întreabă de unde suntem. „România”. „A, și noi suntem din România, de la Sătmar. Bunicii mei sunt de acolo, eu sunt născut în State.”
De jur împrejur, o grămadă de perciunați, discutând foarte serios cu o grămadă de clienți. Iar peste tot, se mișcă în viteză vagonete cu produse – televizoare, laptopuri, aparate video-foto, orice. Îmi aduce aminte de filmul lui Charlie Chaplin – „Modern Times”. Dar totul este ieftin, cele mai noi produse, și livrate în viteză în țara în care timpul înseamnă bani.
Acum B&H are și vânzări online, probabil prețurile sunt bune, nu știu dacă sunt cei mai ieftini, ca acum 20 de ani, dar cred că mai au magazinul acela din Manhattan.
Sunt convins că, mai ales în Asia, în China și poate și în Thailanda, continuă să fie locuri faine de cumpărat gadgeturi. Mai ales în China, o țară disperată după gadgeturi și progres tehnologic. Dar nu am fost de mulți ani pe acolo, nu știu ce a mai apărut.
Dacă este să mă gândesc la bagajul pe care îl fac acum, are multe gadgeturi. Când plecam în primele mele călătorii, aveam un aparat foto și atât. Acum – telefon, aparat foto, încărcătoare portabile, drone (în țările în care am voie), laptop. Da, sigur, nu le bag la bagajul de cală, că e interzis să pui gadgeturi cu baterii de litium, dar le poți pierde și nu neapărat pe avion. Așa că, de mulți ani încoace, când plec undeva, îmi fac asigurări de călătorie cu bagaj inclus. Am folosit-o vreodată? Ei bine, nu. Dar eu le fac, pentru că nu se știe niciodată…
Ca să vă asigurați atât pentru problemele de sănătate sau bagajele cu tot cu gadgeturi, vă puteți face asigurare foarte simplu online, la prietenii de la Eurolife FFH, unde îmi fac și eu asigurarea când plec în străinătate, chiar și cu câteva minute înainte de a părăsi țara – în granița rutieră sau așteptând îmbarcarea în aeroport. Asigurarea se poate face în câțiva pași, intrând pe acest link: https://www.eurolife-asigurari.ro/asigurare-calatorie
ȘI CEL MAI IMPORTANT: Dacă folosiți codul IMPERATOR30, primiți o reducere de 30% din costul asigurării 🙂 Drumuri sigure să aveți!
Magazine electronice Hong Kong. Dintr-unul similar mi-am cumparat primul aparat foto digital
B&H in New York in 2005. Cred ca nu s-a schimbat prea mult.
